Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără să știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără să știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără să știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat să confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu știu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găsești, să mi-l dai
Aș fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai știu, le aștern ca prin vis
Și de n-am să-l găsesc părți, din viață-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aș vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puțin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Știu că este târziu...
Chiar nu vrei să te lași până nu-l vei găsi?
Înțeleg... dacă-l ai... poți la mine veni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
mai puțin decât știu stelele despre cerurile gri
și mai puțin decât știu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopții o dată am auzit un foșnet
alb-alb era ceva și mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-și aripile iluzie la geamul spart în bucăți
ori era o singură aripă care plutea mai ușor fără înger

ce știi tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc și mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mă mulțumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Rădulescu

Ne moare dragostea asta minunată și nu știu ce să fac. Nu mai știu cine să fiu ca să-ți plac. Nu știu să iubesc ca-ntr-o iubire defectă și șchioapă, unde inerția te duce oricât de departe și obișnuința te închide într-o ființă mult mai puțin performantă și mai bună decât ești de fapt. Și mult mai puțin frumoasă... Nu mai știu cum ar fi să trăiesc fără tine și fără ce simt pentru tine. Nu mai știu cum ar arăta ochii mei, dimineața, când n-ar da de tine pe perna cealaltă.

în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cum iubesc barbatii" de Mihaela Rădulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 20.99 lei.
Marilena Tiugan

Îngerii zboară peste tot

ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
ce știu stelele despre cerurile gri
ce știu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopții o dată am zărit două aripi
albe-albe erau și mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăți
ori erau două aripi care zburau mai ușor fără înger

ce știu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc și mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mă mulțumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dependenta

Eu nu știu fără tine cum se cântă
când se așază-n portativ diezi
de râs înalt și nu știu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
și-mi lași doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Și nu știu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu știu măcar de unde până unde
hotarele poveștii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz și-n zbucium mă aprind...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și ești departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și-ți cresc aripile, și zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine,
Și că plutești pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu cât ești bine
Și, doar de cine-ți este dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul și gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul privește
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
pășesc din lac în puț
știu, știu unde să mă duc
mă duc și mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Lauda mortului

Am avut o viață
Cu litere mari.
M-am născut fără să știu,
Dar am învățat multe:
Să merg, să număr, să iubesc...
Am făcut totul de nota 10.
Mi-a plăcut să se scrie despre mine
Doar cu litere mari.
Un singur lucru nu am învățat:
Să mor.
Viața e ca un examen la care intri
Fără să știi ceva,
Iar când ieși, uiți tot.
Nu mă duc să văd rezultatele,
Că sunt scrise mărunt!

poezie de din Aproape alb (13 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Teodor Dume

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot să le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...

azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Știu

Îmi cunosc trecutul,
știu motivul pentru alegerile mele,
știu ce am în interior.
Știu cât de mult am suferit,
știu cât de puternică sunt
știu cât de fragilă sunt
și nimeni altcineva nu știe asta.
Știu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obțiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Fernando Pessoa

Eu știu, numai eu

Eu știu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credință și fără lege,
Fără armonie și fără gând.

Numai eu, numai eu...
Și despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simțirea este asemenea cerului –
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

în fața unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru orașul eterogen și anost
înghițit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînțeles alături de alții la fel
în care tu ești o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod deslușit

în zile fără anvergură de memnționat
în fiecare anotimp mă găsești în fața unui calculator
în care cunosc prea multe și nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu ești singura care poți găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte și gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...

poezie de din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cafea

Te-aș invita la o cafea, iubire,
Dar nu știu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum și doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.

Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăcește astăzi, ca și noi,
Tot neaflând un loc unde să-și cearnă
Din ochii triști, încă neplânse ploi.

Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi știind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.

De una și de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.

Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.

Banal, într-un final ne-am despărți,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Maximala stare

Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu știu cum să-ți scriu să mă-nțelegi/
Iubesc inima ta infinită
și cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuația),
unde punctul să fi rămas?

În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puțin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum și unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?

Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu știu, poate numai pare,
însă,
Punct,
știu,
e maximala stare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viața pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilințe usturătoare și griji meschine. O viață de vis, aproape, o viață de leneș, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, și dacă m-am străduit să scriu și eu cărți, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacția că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile și gusturile proprii. Dacă sunt nemulțumit de ce am făcut, genul de viață pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulțumește. Și asta înseamnă enorm... Marele succes al vieții mele e că am reușit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viața destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eșec. Însă n-a fost.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.

Altar

Știu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Și-am stat o viaț-acolo, să ascult
Ecoul ei și să visez departe,

M-am răsfățat în oaza lor duioasă
Și m-am topit la razele de foc,
Am așteptat, la țărmul lor, sfioasă,
Să te învăț să curgem la un loc,

Știu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Și-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Și noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineții, ce ne umple,
Și-am înflorit atâtea primăveri...

Știu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri și culoare,
Mirarea mă cuprinde și socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Și-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Și macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri și cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook