Rurală

deschid poartă
şi mă trezesc într-un lătrat de câine.
o colecţie de ierburi zilnice mi se repede
în gleznă.
bocancul simte şi ţipă ca un nor
fulgerat prin surprindere.
mirosuri rurale tot rotesc odăi
pe sub închipuiri cenuşii.
luna se împiedică de horn
în trecerea ei spre cuget şi salcâmi;
rugina i se leapădă deodată
până-n toamnele noastre târzii
cu nicicând melodii venite din cuiburi.

amintiri întruna sufocate
prin tăcerile tocite în capete
şi simţul sferic migrează prin pereţi
surprinzător ocolind coala de hârtie,
de alb ucisă şi de nescrisului experienţă.

strig în profil... se zguduie uitarea din ocniţe.
bat în uşa târziului din tine
şi mă îneacă setea ta, parcă de altă lume
imprudent scoţându-mă din rândul oamenilor
cărora efemerul ieşind în cale, sfâşie hume.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de iulie

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd.
un cer plin de ifose în prelungiri cenuşii...
plouă monstruos, plouă din spart de infinit -
parcă se decongelează bucăţi de zenit.

prin oraş mirosuri de smulse crengi
şi sfere fugărite de furtuni nedoborâte.
ciudat e şi mirosul lung de apă zburată
pe lângă tălpi de arbori-n ţărână torturată.

pe la colţuri grămezi de lichid neaciuat.
în biserici se ascund fantome speriate
ghetele au devenit demult mirate bărci
prin neîmblânzita apă despicată lănci.

de sus e o cădere rece, e fără scăpare,
geometrii ude, geometrii răcind oriunde.
replânge cerul reaşezat peste umerii moi
şi peste învelişurile tremurândelor odăi.

bucurii doar prin ecuaţiile ce au pene
şi trec curmezişul speriatelor priviri
prin nedoborâte clipe luând-o spre august
bogat în ore grele cu reamintiri de Faust.

plouă ameninţător cu fluide ascuţite.
s-au ascuns fluturii, au dispărut păsările.
pe la geam, grăbit doar plumb plutitor
cu veghea spre iluzia oarbă din dormitor.

e o ploaie de contrasens în spaţii grăbite,
un tropot de neiertat pe caldarâmul griu.
fulgerul sfâşie gândul zălug ieşit în ploaie,
fisurilor de timp curge oraşului recea zoaie.

goluri înfrigurate şi margini fatal speriate;
timpul ud încearcă ascunderi-n sânii calzi
stâlpi cu feţe tumefiate în prelins cuget
sub lumini de lut, apa e un groaznic urlet.

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd
şi geamul atârnă de îndesitele tristeţi...
s-au ascuns fluturii, păsările au dispărut,
oare cine finanţează ploaia atât de mult?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bine

mă încoronai ca de obicei iubito cu ochiul tău
şi grabnic mă mai duceai în grădina dată-n coline,
prin esenţele serii să mă pot salva, lumii să mă reîncep...
o, şi ce bine mai era în murmurul fericirii depline!

şi la lumina zâmbetului tău vedeam
cerbi încătuşaţi în nemişcate sfere.
vedeam precum şi clipe neaciuate
cum prin triluri de crengi aninate
aduceau gânduri în profil
pe când prin ameninţarea tăişului alb
noi miresmei de salcâm riscam
şi dâră lăsam şi un suspin tactil.

remarcabil, geana ta îmi grebla sentimentul întruna
pregătindu-l lucrării de primăvară.
prin defileul degetelor tale se decantau
stări de amurguri şi alte înfăţişări divine
şi de gleznă ta alintătură, mă înfăşuram şi tu mă târai
ierburilor acele în valsuri aproximative
pe unde milogiri presărai...
prozaica veşnicie să ne tot la ea cheme
şi încet-încet noi prelungiţi vom deveni pururi
şi debarasaţi de dileme.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul unui anonim

Te voi iubi cu ură şi pe faţă,
Tăioasa mea cu muchii de baltag,
Te voi iubi chiar dacă dimineaţă,
Îţi voi lăsa absenţele pe prag.

Eşti condamnata mea la nemurire,
Şi discreţionar te-oi judeca,
Uitarea să îmi fie lămurire,
Când martori mincinoşi vei invoca.

Cu ură şi iubire laolaltă,
Voi face declaraţii de avere,
Că fără tine sunt sărac şi parcă,
Sunt colile cu versuri austere.

Mă simt acum dezmoştenit de soartă,
Cuvintele fug parcă de la mine,
Se-nşiruie tăcut la altă poartă,
Şi brusc mă văduvesc cu de la sine.

Te voi iubi şi dincolo de clipă,
Cu reci tăceri şi amintiri comune,
Tu numele sa-mi uiţi în nopţi ce ţipă,
Că te-ai pierdut defintiv prin lume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne prin aer

încerc să te caut,
eşti undeva prin lume,
îmi trec multe gânduri prin minte,
mă întreb dacă am să găsesc semnele lăsate
de tine prin aer,
mai demult îţi desenam pe copaci
constelaţii
şi drumul pe care te voi pierde cândva
printre comete,

tu îmi citeai un descântec
pe o cărare străveche,

mai credeai în ursită,
pe atunci
creşteau încă leacuri neştiute
şi pietrele se lăsau rotunjite
de trecerea oamenilor prin vreme,

- uite o pasăre,
îmi arătai coapsele
alergând împrejurul cerului meu
de foc,
cât crezi că va mai zbura
cu braţele deschise spre tine,
dacă nu o cauţi
prin lume
să te cuprindă?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă strig

mă strig în gânduri
un surplus de absolut
şi-n fuga nedezmeticirii fiind
cosmetizez atingerea nimicului sfios şi răsfrântul
pe sub luna ce-şi calmează propria imitare
în galbenul cerc îmblânzit.
negăsind potecă printre stele
prin florilor nectar fără glas mă strig
şi spre geometrica înflorire îndrum sincopa
ce frunte-mi sprijină.
prin ispita nocturnului substanţă
mă prăbuşesc perfecţiune emoţională
începând a căuta
acordurile cronologic retuşate
de eclipsa pasului tău prea călcat
pe rubin de asfinţire.

indiferent cum aş amuţi în lume seninul,
pretenţie mioritică rămân şi port povara
alergării în zbateri de ie
acceptându-mă traficantul infinitului topit în palmă...
cu ecourile copilăriei m-am obişnuit
de coapsă să mi le lipesc
prin rugarea mamei mele toate trecute
când din pragul casei
un caz de încălzită referinţă ea devenea cu blândă-i înfăţişare.

mă strig în mulajele aşteptării încovoiate
las priviri refulate-n albe stele
şi le curăţ cu trecerea-mi prin lucernă
când mireasma e zgândărire pornită
de coasa în coregrafică tăiere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilăria dulceaţa vieţii
Ce te poartă in fericiri,
Făcându-ţi amintiri...
Trecând prin nostalgii...

Spulberând vise,
Ce nu au fost scrise;
Croindu-ţi un drum.
Ce s-a făcut scrum.

Zburând prin stele
Descoperind castele,
Balauri si domniţe.
Intrând în temniţe!

Dorind să ajung la castel,
M-am pierdut prin el.
Alergând in nori
Lovind cei doi sori!

Fugind spre pădure.
Uitându-mă în lume...
La luna de pe cer,
La oamenii... ce pier,
La bolta înstelată...
Cu suflete îmbrăcată.

Copiii cei mici,
Fugind spre mămici.
Neştiind în lume,
Ce amărăciune...

poezie de Ilie Andrei Harapascu
Adăugat de Ilie Andrei Harapascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seră de toamnă

Când seara de toamnă îmi bate la uşă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenuşă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduşi dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.

Aş vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorinţă,
la marginea nopţii oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căinţă,
venite pe doruri în chip de regret.

Şi parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre uşa din hol
din jarul ce cântă romanţe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniştea nopţii se-aşterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm şi visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeam

credeam că-s venit aşa într-o doară,
doar să deschid fereastra spre viaţă,
de sub ocupaţia cerului ochiul să mi-l sustrag
şi să-i dau voie să fugă
sferic în aceeaşi formă mereu de când se ştie.

nu întruna să văd un soare
târât pe insuccese imediate şi cancanuri,
plânse de un plâns bifurcat de viitor.
sau că eu repetat retras într-un si bemol
de lume trebuie să mă ascund vibrând,
cu mâna întinsă spre necunoaşterea
din umbra unui salcâm şi-a clipei văzută
pe vârfuri mergând pe tâmplă.

n-am crezut că voi avea asemenea visări
şi o aşa trezire a vă putea scrie...
dintr-un profund nevertebrat
ori dintr-un hol gol şi nepereche,
câte ceva despre gându-mi oval-obtuz
că rămăşiţele ţipătului de stradă
eu deviant muzical le voi ascunde-n mansardă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cărţile din bibliotecă. Deschid o carte, a ta, a mea... şi pun în mişcare o întreagă Lume, ideile încep să prindă viaţă într-o altă dimensiune spirituală. Trăim prin dimensiunea spirituală a Realităţii sociale dar şi Realitatea Cărţilor. Dispare dimensiunea ideatică, dispare fiinţarea noastră. Prin Cărţi, copiii noştri învaţă dimensiunea Spirituală, deschid cartea daruită de noi, deschid basmele lor şi visele noastre despre Fericire.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie autumnală

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroşit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
aşază sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în braţe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.

poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte

e o noapte prea aproape de casă!...
eu de lună îndestulat dau într-un tremur olfactiv
şi într-o indigestie de viaţă.
tăcerea plină de linişte îmi zgârie ochiul
învăţat cu obiceiul meu
ca prin veghea trupului tău
să privesc mărit lumea dincolo de mine
şi cele câteva odăi în estul gândului rămase.

admir dependenţa câinelui
de lătrat şi de lanţul fluid cu miros de calendar.
port papucii pe dos să derutez stelele
în fuga mea de a-mi duce huma
spre cerul covârşitor şi mofturos pipăitului cald.
replâng în foamea ochiului trist,
zbaterii mele îi pun aripi de pendul
şi las îngerii să mă privească
prin ocheane de amoruri roz
chiar de oglinzile îmi dezvăluie starea de freamăt
ele cu spatele la mine stând,
şi cu strigăte atârnate de albul prelung.

în ziduri nimic milos;folcloric iarăşi nimic.
doar o amorţire nefolositoare,
doar o întrunire şi despărţire de anotimpuri umblătoare.
iar mai la stânga de adevăr
o absenţă cu degete gri
îşi cată înfrângerile acolo chiar sub pleoapa ta
ori spre negrul curcubeu
care se insistă spre melancolia ce presoară
murmur intermediar de cer şi pământ
sau poate altceva prin eonii exfoliaţi mereu.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simptome de toamnă

port deajuns o maree de lacrimi
în care trepidează stelele sure
nebăgând în seamă de delfinii din ochii tăi.
quasarii mută străluciri exacte
peste năvala deznădejdilor mele.

ard eşecuri în amintiri bântuitoare
şi-mi deschid gânduri lăturalnice
în vocale ce schimbă răsuflările de vară
cum ferestrele lumii se deschid
pentru odihna soarelui prin odăi jalnice.

îmi stă în prag trupul sărac...!
de ce plâng mamă, de ce?
oiştea neantului putrezită în aspiraţii şi ea
dă acum într-un scrâşnet de gard.
peste faţa lumii cade toamnei fard.
iubito pasul ţi-l voi căta în frunza singulară
îmbulzită în gesturi fără mine...
pe când caldul zâmbet ţi-l voi smulge
din lunecoşii umeri de brumă!
straturi de emoţii cu rafale de amnezii se întind
pe o iarbă decapitată de frig;
în răceala vremii par şi eu beteag
nimic în stare să mai ating.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să lungim adevărurile

în palmă scrâşnesc gânduri...
pielea mătăsoasă a erorii înfăşoară lumea.
pe sub axiomă înfometată eu trec adesea
cu grijă să nu mă împiedic de vreun cuvânt ţuguiat.
tentaculele singurătăţii să nu-şi facă datoria asupra-mi
înfăşurându-mă.

amintirile merg pe jos prin amănunte nemângâiate
şi tot mai de aproape inconştientele raze le urmăresc.
o aureolă de atins, rostogolită atât de imediat
de poate fi suflată şi-n ochi
bârfeşte stelele mutate de vânturi pe ape.
dar eu nu hotărăsc soarta lumii niciodată;
ea e hotărâtă de şfâşietorul început.

cred că ai aflat că de-a lungul vremii
nu s-a găsit nicio muzică înţepenită
să nu mi se lege de gleznă.
numai aşa am putut mă retrage treptat din mine
şi să-mi fug uitarea prin infinitul tău...
în febra timpului să aruncăm aceleaşi sensuri
şi să lungim adevărurile până-n lenea raţiunii.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun la nimeni

mă strânge tăcerea între universuri...
faţa mi se face vineţie-gri;
braţele mi se lungesc dincolo de picioare,
parcă e un ceva, spre un absolut ciobit la colţuri.
o strădanie schimonosită apar,
cu doruri în brânci
şi mă doare asta şi la nimeni nu spun.

cerul mă poartă pe braţe printre zefirii zbârliţi,
până-n capete de însingurări
prin care umblă absurdul şchiopătând
şi la nimeni nu spun asta.

indisciplina stării mi-e trasă cu cangea uneori,
din metafizica ce nu uită
de-a mea însingurare bogată în fantezii şi coturi.
eu cel surprins mereu
de îngerii ce se pierd pe pereţii de biserică
şi nu pe umerii mei învăţaţi cu aşteptările deşarte.

of, şi-s mereu lovit de păreri contondente
atât cât să-mi sară osul,
de pe portativul muzical al lăuntricului întunecos!...
of, şi tu demult m-ai învăţat asta
cum să-mi alung inflaţia de negre gânduri
bâjbâind iubirea de lângă tine,
nicicând să nu mai dau peste miezul orb de destin.
sau mi-ai şoptit cum să te răsfăţ
pe ascuns printre pomii de seară,
ori în strigătul înalt născut abia
în spatele casei şi cele câteva stele mai aproape
coborâte pe gene-scară.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diacronia existenţei mele

Un vis născut din lumea tristă
Rămân ceva ce nu există
Decât în inima oarecui
Ce-a fost ca mine-a nimănui
Dar cu-existenţă realistă
În timp şi înafara lui.

Nu pot găsi cuvinte anume
Să spun ce văd prin ochii Lui
Cercând lăuntrul mele-i hume,
Dar ştiu că, (slavă Domnului!)
N-am fost nicicând al nimănui
Doar că provin din altă lume,
Ce n-o pot dovedi oricui...

Şi din postum scriu la antume
Privind cu ochii de lumină
O mult mai minunată lume,
Din veci şi până-n veci divină.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!