
Sare cât să mă omoare
ciutele decapitate
s-au întors pe lângă sate
și le cheamă pe fecioare
fără mamă
despuiate
foaie verde trei alune
babele să se adune
hora munților din apă
luna coapselor de iapă
carul boilor de tină
se răstoarnă în surdină
ciute, ciute
și cornute
își dau cornul pe lăute
își dau limbile asprite
pe furnici înghesuite
sare cât să ne omoare
un izvor cu apă tare
hora munților din apă
luna coapselor de iapă
ciutele se-ntorc acasă
fă-mă, Doamne, iar, mireasă!
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre virginitate
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre nuntă
- poezii despre munți
- poezii despre mamă
- poezii despre furnici
- poezii despre cai
Citate similare

Tot despre lună
Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,
Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mișună pe mare
Și m-adulmecă de sare.
Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.
Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna fața își întoarnă
Și mă ninge-n iarnă-iarnă.
Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai și tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce, poezii despre religie, poezii despre oi, poezii despre iarnă sau poezii despre Dumnezeu

În sfîrșit
În sfîrșit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrșit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrșit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrșit ne poți recunoaște:
noi suntem, generale,
soldații tăi din primul
și din al doilea
și din al treilea,
generale.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Nichita Stănescu despre timp, poezii despre ochi, citate de Nichita Stănescu despre ochi, citate de Nichita Stănescu despre cai, poezii despre armată sau citate de Nichita Stănescu despre armată

- iapă
- Iapă. Se lasă înșelată de oameni.
definiție aforistică de David Boia (24 august 2018)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre cai
Foaie verde
Foaie verde de mărar,
Fă-mă, Doamne, măcelar,
Pune-mi un cuțit în mâini
Ca să tai... frunză la câini!
epigramă de Iulian Dămăcuș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre verde, epigrame despre mâini, epigrame despre frunze sau epigrame despre câini
Ghici
Cine-ntinde hora mare
De la Cluj în Calafat,
Hora cu fete fecioare
Și guvern... remaniat?
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre virginitate sau epigrame despre guvern

Aprilie
E luna când se-agită norii,
S-adună ciutele în cete,
Vin rândunelele, cocorii
Și berzele în sat. La fete.
epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre rândunele sau epigrame despre nori

Martie
E luna când s-agită norii,
Se-adună ciutele în cete,
Vin rândunelele, cocorii
Și berzele în sat. La fete.
epigramă de Vasile Larco din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă
nu știu dacă este
rugăciune
destin
sau hazard
dar s-a întors acasă
fără o aripă
în cuibul fără o pană
și toate-i păreau în plus
pentru o înfruptare cu moartea
secunda îți este infinită
ori
deloc
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre moarte, poezii despre aripi sau poezii despre acasă

Elegie despre Peg Nicholson, iapa popii
Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care parc-avea aripi, nu picioare;
Dar acum plutește pe Nith la vale
Și curând va pluti pe mare.
Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care galopa pe dealuri și vâlcele;
Dar acum plutește-n pe Nith la vale
Fără potcoave și fără piele.
Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Care toată viața a dus un popă-n spate;
Dar acum plutește-n pe Nith la vale,
Au hrană peștii din Solway pe săturate.
Peg Nicholson era o frumoasă iapă roaibă
Pe care-a călărit-o popa pân' la moarte;
Era trudită și plină de răni biata gloabă
Ca și alte vite din turma popii, jerpelite toate.
poezie clasică de Robert Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre viață, poezii despre picioare, poezii despre pești sau poezii despre frumusețe

Cale-n dar
Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Și să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.
Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.
Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Și în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.
Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu știu care
Amândouă, două care.
Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ți fiu roabă ;
Cerul cară stele-n roabă.
Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Și te-aștept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!
Trece anul, treci și tu.
Între noi e da și nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.
Și e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Și pe rană îmi pun sare.
Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăți și dor...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre ger
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte

A fost odată un împărat mare și tare. După ce bătu pre toți împărații pământului și le luă împărățiile, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decât zânele munților și ale pădurilor.
Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre păduri, citate despre munți, citate despre frumusețe sau citate despre dimineață
Ciute albe
Mi s-a părut
cum din
haos
mă săgetau
priviri...
"N-ai cum să fugi!"
din foc
din apă
și țărână
te vei întrupa!
Ai milă!
flăcările-ți fie...
nu o "vâlvătaie",
ci doar pală lină
împletire caldă
de lumină
pură.
Apa fie-ți...
nu "mare sărată",
ci izvor de munte,
lacrimă curată
pe care drumeții
osteniți de cale
însetați...
ți-l cată.
Și țărâna...
nu din drum de oase
ci dintr-o pădure
loc umbros
iarbă, flori
cânt duios...
cum doar frunza
știe...
când furtuni străine
vor cu dușmănie
pacea' însângera!
.............
Și te-aș mai ruga...
să mă îngropi aproape
lângă codru des
și izvor de munte
unde ciute albe
cu priviri senine
vor veni să bea
și s-or adăpa
din inima mea,
din inima mea...
poezie de Valentina Becart din Două lacrimi de cer (22 decembrie 2008)
Adăugat de Valentina Becart

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre drumeție, poezii despre sânge, poezii despre pace, poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre inimă sau poezii despre frunze

Izvor de dor
In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopțile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăște rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre seară, poezii despre ritm, poezii despre melancolie sau poezii despre lună plină
Cornul mării, cornul serii
Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfășoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Crește-n liniștea adâncă.
Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.
Strălucește în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soția
Sufletelor în pierzare.
Țipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra crește ca o floare,
Ca o floare-amețitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.
De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei și-al pierzării!
poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre tristețe, poezii despre stânci, poezii despre soție, poezii despre prăpăstii sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

La mulți ani, mamă!
bag seamă
ai îmbătrânit pe dos
carnea care-ți stă cuminte pe os
mă cheamă
la mulți ani, mamă!
sau du-te în depărtare
acolo unde
glasul dumnezeului se-ascunde
la mulți ani, mamă!
să nu-mi dorești nimic
chiar dacă nici tu nu suporți
am timp
la multe morți!
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe

Printre plopi și printre sălcii...
Printre plopi și printre sălcii,
Pe un mal de apă iute
S-au adăpostit să-și crească
Iezii o ciurdă de ciute.
Între ele țanțoși cerbii
Stau alarmă-n vremuri grele,
Boncăne și fug în grabă
Cu coarnele printre stele.
Luna mângâie pe pete
Iezii cruzi cu lapte-n gură,
Soarele le crește-n cale
Iarba verde de strânsură.
Numai eu, minune mare
Îmi pun inima pe tavă,
Le-o întind imaginar
Să o pască din otavă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație, poezii despre gură, poezii despre creștere sau poezii despre Soare
seara-n tabără
în hora copiilor
prinsă și luna
haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre copilărie

Liniștea dinaintea apocalipsei
Încă aud ecoul vechi și trist
În peștera din munți de ametist,
Acolo unde jaspul se mai coace
Sub iarna învelită de cojoace.
Întinsă pe bezmeticele maluri
Ale pârâului, ce sapă-n valuri-valuri,
Ating cu vârful degetului stâng
Un stalactit cam strâmb și cam nătâng.
Mă-ntreb dacă în casa mea de-acum
Doar liniștea își mai croiește drum;
Pârâul parcă-a stat și meditează
Cu tot cu trupul meu, ce balansează.
Incendiile toate ard mocnit
Pe munții-mpăduriți cu afanit
Și ciutele mă caută-nfierat
La ora-n care ceasul mi-a sunat.
Se stinge lumea verde și banală.
Apatic, în pârâu, se toarnă smoală,
Iar noaptea își dă soarele deoparte;
Apatic gust și eu din viață-moarte.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre incendii, poezii despre degete sau poezii despre ceas

Foaie verde, foaie rară
Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin țară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!
Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit și n-am un strop,
Dar am prunci înalți ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!
Am muncit Doamne, din greu,
Vai de suflețelul meu!
Traiul nu mi-a fost ușor
Și am suferit de dor,
De părinții mei, de sat...
Doamne, nu mi-a fost ușor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin țărână alergam
Și în sat ne întorceam... iar, în sat.
Mamă, când m-am ridicat
Și-am ajuns și eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă și m-ai pus la masă
Și copil, ți-am lăcrimat.
Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, ești bărbat,
viața azi ți-a demonstrat.
Fii mereu!
Poți cu greul a lupta...
De căsuță nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Și flămând...
Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinți n-are,
Nu-i copil!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre înălțime, poezii despre vânt sau poezii despre tată

Braconierii de frumuseți
În lumea nemiloasă și atee
Și pofta morbidă de carne
Și goana acerbă după trofee
Golește pădurea de coarne...
De cerb!
Eu fierb...
De ciudă că ei, nemernicii făptași
Pot face-n codru iarăși crime
Lăsând ciute fără miri și nași
Și pe poeți fără de rime
Sau verb!
Eu fierb...
Când văd pâlcul de ciute bătrâne
Ce adulmecă mereu schitul
De parcă ar face o rugăciune
S-audă iar boncăluitul...
De cerb!
Eu fierb...
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre verb, poezii despre poftă, poezii despre bătrânețe sau poezii despre ateism