Primăvara devreme

primul prag de trecut/ gestionarea durerilor astfel încât să fie
un tot unitar / în care să creşti ca o omidă caldă şi pufoasă

când dormi înfăşurat în cearşafurile albe şi calde / cu o mână sub cap

şi-mi spui/ fereşte-te de geamurile prin care intră lumina toxică a soarelui

spune da întunericului care te mângâie
ca un animal uriaş cu blana neagră şi deasă

acolo e lumea în care ai vrea să trăieşti

la zero grade kelvin / într-o primăvara casantă
care se va sparge în mii de bucăţi ori de câte ori respiri

// ultimul prag de trecut / gestionarea tuturor acestor dorinţe
despre care nu ştii nimic/ lăsarea pradă gurii flămânde a animalului ce-ţi
toarce în poală şi înghiţirea acestor mulţi fluturi grei/ grei / în întuneric.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul adulterului

Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer,
Căci nu mai am nici un reper,
-Însingurată le parcurg.-

Chem amintirile, cal murg,
La trap, prin burgul auster.
Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer.

Se stinge lampa în amurg,
Noaptea-l cuprinde-n adulter,
Şi se nasc stele ce decurg
Din întuneric şi mister,

Acestor nopţi care se scurg.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

cum să hrăneşti demonii / cum să-i înfrunţi/ să atingi acel echilibru
care nu-ţi dă voie la balans / la început au fost mulţi care nu au supravieţuit
ca şi cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/

şi toti s-au prefăcut în praf / acum mergi

drept printr-un deşert

cauţi o oază / dar acolo demonii vor prinde viaţă din nou

odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălaşul lor/ aşa am trecut eu prin viaţa aceasta până acum

ascunzându-mă

căutând

mâna ta îndreptată către mâna mea

ca două telegondole care se izbesc /

drum lin porumbeilor arşi de soare

înfruntând furtuna

cum să te hrăneşti altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poţi numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor

ci stai chiar în mijlocul lor aşteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta

de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depăşeşti.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

This is what I'm controlling

nu vreau să tremur dar nu este nimic
din ce pot controla
tramvaiele alunecă pe şine în mintea mea
sunt aşezată pe scaunul de la geam

văd soarele ca pe un arbore gigant lăsându-şi crengile în jos
până atinge pământul acesta mustind de beton
îmi ating pieptul
în care alveolele şi sacii respiratori se contractă

de parcă ar fi plini de otravă

mă agăţ de crengile soarelui / o dată pe lună
ce nevoie este de respiraţie/ îmi aşez în ordine caietele / pixul / laptopul

acum poţi să înfigi cuţitul în creierele noastre electronice
nimic nu se va întâmpla

spui: "this is what I'm controlling"
şi de fapt ştii că nu controlezi nimic

10 grade richter şi pământul se surpă/ tramvaiul cade de pe şine
sinele e un războinic ataşat de oase şi de celelalte organe putrede

doar el rămâne la suprafaţă şi o mie de zei îl roagă
să nu se aplece prea mult peste ferestre / acolo unde păsările se izbesc cu putere
de geamurile închise / pentru că ştii
nimeni nu vrea să rămână afară.

aici întrerupi tremuratul şi dumnezeu continuă să te apese/
să apese.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în braţe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi menţin cu forţa
respiraţia înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul creşte / cerşeşte eliberare
ca un deţinut despe care nu ştiu nimic

dar care stă singur in celula lui
şi ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăştie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să şerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârşeşte

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenuşa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deţinutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viaţa/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărşăluind
şi care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în braţe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cearşafurile pe care ea le usca
în fiecare zi mai caldă
pentru ca patul să miroase a grădină
pentru ca vântul să alunge din el visele urâte
cearşafurile flutură purtând-o
pe malul celălalt într-o barcă îngustă de stejar
tocmai a venit primăvara
frânghiile de uscat rufe întinse pe catarg
numai că lipsesc pânzele albe
presate în cub de gheaţă
în frigiderele dulapurilor

poezie de Barbara Gruszka-Zych din Sprawdzanie obecnosci (2004), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebelul spune, pur şi simplu, adio trecutului. Este un proces constant; de aceea, să fii rebel înseamnă să fii continuu în revoltă - întrucât fiecare clipă este pe cale să devină trecut; fiecare zi este pe cale să devină trecut. Nu este acel trecut care este deja în mormânt - te mişti prin el în fiecare clipă. De aceea, rebelul trebuie să înveţe o artă nouă: arta de a muri cu fiecare clipă care a trecut, astfel încât să poată trăi liber în noua clipă care vine.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă

Uşă, care de atâtea ori te deschizi,
Spune-mi cine a intrat şi a ieşit prin prag?
Al cui zâmbet ţi-a fost mai drag?
A cui mână încet te-a desfăcut?
Cine te-a trântit când a dispărut?

Uşă,
De câte ori ai scârţâit când te-ai deschis,
Tu ascundeai şi boală, şi linişte, şi bucurie,
Cunoşteai pe toţi pe care i-ai închis
Şi trează ai stat în zorile albe, în noaptea târzie

Uşă,
Tu ştii că de câte ori veneam în zori
Păşeam tiptil cu zâmbet pe buze, în mâini cu flori,
Şi tremurând te rugam să mă închizi cu ea,
Cu dragostea şi femeia mea.

Şi ceea ce atunci ai închis
Se făcu cântec, se făcu vis.

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai este deloc povestea mea: oricând vorbesc acum despre trecut, mă simt ca şi cum aş vorbi despre ceva care nu are nimic de a face cu mine. Tot ce rămâne în prezent este vocea, prezenţa şi importanţa de a-mi îndeplini misiunea. Nu regret experienţele prin care am trecut; cred că ele m-au ajutat să devin persoana care sunt acum, să mă simt în felul care se simte un războinic după ani de pregătire; el nu-şi mai aminteşte detalii despre ce a învăţat, dar ştie cum să lovească atunci când este momentul potrivit.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citirea pune pe orice om în legătură cu atâţia de aiurea şi din alte vremi şi ea dă putinţa să stea de vorbă oricine şi cu minţile cele mai înalte şi cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor şterge uşor. E o şezătoare veşnică la care te îmbie cei mai meşteri vorbitori şi cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, şi morţi cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânşii şi acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinşi. Iar, dintre cei ce sunt în viaţă, numai prin cartea lor uşa li-e veşnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul fiinţei tale înseşi.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aşteptării

Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăştie mireasmă-n prag de seară,
Pe-o bancă, sub teiul încărcat, te-aştept să vii,
Din chioşcul vechi străbat acorduri de vioară.

Amurgul se coboară în ape străvezii,
Se tulbură în val priveliştea de-afară,
Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii,
Zefiru-împrăştie mireasmă-n prag de seară.

Dorul m-apasă greu şi simt a lui povară,
Înfrânt şi-ngândurat te-aştept, tu n-ai să ştii
Că-n lunga frământare a serilor târzii
Singurătatea mi se zbate prinsă-n gheară,
Paşii grei îmi rătăcesc pe-aleile pustii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineaţă
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Ştii că-n ziua-ceea începeam o viaţă
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în braţe c-o privire blândă
Şi-mi doream, în ochii-ţi, numai eu să fiu
Sclavul ce-ţi închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea şi mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viaţa asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care ştiu a-mi fi?

- Îţi voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ţi caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineaţă ce n-o pot uita.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

modă (vezi şi îmbrăcare)

Moda este în acelaşi timp fluture şi omidă. Fii o omidă supusă în lumina zilei şi un fluture bezmetic în întuneric. Nimic nu poate fi mai monoton decât un miriapod şi nimic mai adorabil decât un fluture. Există rochii care se târăsc şi rochii care flutură. Fluturele nu va zbura la cumpărături, aşa cum nici miriapodul nu se va târî alene la bal.

definiţie celebră de Coco Chanel
Adăugat de Bianca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ta trebuie să fie expresia exterioară a nivelului de conştiinţă pe care l-ai atins. Ea trebuie să fie un mod de exprimare a dorinţelor tale benefice, o activitate care oferă substanţă materială acestor dorinţe şi care menţine, dezvoltă şi îmbunătăţeşte condiţiile în care se desfăşoară viaţa ta.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Să ne convingem prin lăsarea la vatră
de ridicolul luptei învecinate cu moartea
la care nimeni nu ne-a chemat
şi am rămas pradă falselor invidii
a iubirilor vremelnice.

Sigur a fost orbire
nu o pornire stăpânită de voinţă,
ci manifestarea orgoliilor de moment
rupte de rădăcina credinţei
pe care n-o pot înţelege în final
decât ca o pată
căzută din întuneric
peste acoperişul de sticlă convex
sub care zidurile sunt mai drepte decât vorbele
spuse în şoaptă.

Nu tot ce se vede poate fi şi înţeles,
nu mistifica apropierea,
priveşte câte se întâmplă
în casele unde prea mulţi
văd ce-i înăuntru.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!