Prea târziu

Să ne convingem prin lăsarea la vatră
de ridicolul luptei învecinate cu moartea
la care nimeni nu ne-a chemat
şi am rămas pradă falselor invidii
a iubirilor vremelnice.

Sigur a fost orbire
nu o pornire stăpânită de voinţă,
ci manifestarea orgoliilor de moment
rupte de rădăcina credinţei
pe care n-o pot înţelege în final
decât ca o pată
căzută din întuneric
peste acoperişul de sticlă convex
sub care zidurile sunt mai drepte decât vorbele
spuse în şoaptă.

Nu tot ce se vede poate fi şi înţeles,
nu mistifica apropierea,
priveşte câte se întâmplă
în casele unde prea mulţi
văd ce-i înăuntru.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă

Cine muşcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu ştiu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloşia întruchipată.

M-am tot convins că dispreţul învinge,
strânge în el toată ura care nu ucide,
prea multă nepăsare ori zgomot turbulent
e o alunecare dintr-o groapă în alta
ambele pline cu noroi.

Nu ştiu să fac mai mult decât pot,
dar nu mă las influenţat de minţi obscure
care îmbracă minciuna în poleială subţire,
o să sparg oglinda imaginii create de veleitari.

Sunt în afara cercului,
închistarea omoară şi ideea şi omul.
Nu mă voi lăsa atras
de vorbele ca nişte haine rupte
prin care intră gerul.

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de crin

Ori de câte ori mi se fură gândul
cuvintele îl aduc înapoi.

Imaginaţia îl îmbracă de sărbătoare,
îl lasă să zboare prin culori,
să visez femeia din cearcănul stelei
care-i respiră vorbele subţire
şi le topeşte-n unghiul fericirii,
lacrimă de crin
căzută pe obrazul dimineţii.

Uneori sunt şi capcane crude
pe care le sar cu privirea şi uit
de curbele visului în care mă aflu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Închisă de pânza paianjenului în colţ
vede numai cenuşiul zilelor.
Mai frustrantă decât durerea izolării
e lipsa sentimentului dreptăţii,
năzuinţa de a fi liberă.

Serile sunt liniştite
cad peste lucruri de-a valma,
asfinţiturile rămân frumoase
şi poetice.

Toate par o întâmplare
dar evadările sunt imposibile
ca într-un rotisor al timpului
din care nu poate scăpa,

moartea e ultima speranţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice mijloace

Trece mai repede decât mine prin fiecare fantă
se umflă precum laptele la fiert
şi se arde la mâini când i se lungesc prea mult.

Doreşte să stea în fruntea celorlalţi misiţi
şi ocoleşte formele de cădere de pe scară
ce poartă amprenta luptei unor emergenţi.

Am rămas cu cărţile pe faţă
în faţa tuturor oponenţilor
şi nu le cer decât să-şi respecte cărarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca într-o fabulă

La cât de mare se credea
nu-l recunoştea nimeni,

erau mici probleme de aspect interior
care îl risipeau pe drum,

praf în ochii privitorilor
fără nicio culoare de remarcat conţinutul.

La fel ca într-o fabulă
în care se cântă pe arcuri înalt
când ele sunt rupte,

se vrea un joc al unirii
pe pajişti uscate demult
de seceta gândirii.

voinţă lipsă
idei...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulversare

noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
oraşele freamătă sub lumini multicolore
luna priveşte întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri şi vise
citeşte teama de pe fruntea poeţilor
şi pleacă obosită de nevinovăţia îndrăgostiţilor
care uită să mai doarmă

Într-o noapte se declanşează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alţii plâng

nici voi nu ştiţi cu adevărat ce se întâmplă
moartea aşteaptă să audă ştirile
şi fuge are mult de lucru

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

prost

Un prost nu e un om care nu înţelege, ci unul care pretinde c-a înţeles mai bine decât cel chemat să înţeleagă.

definiţie aforistică de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O monedă validă

ai trecut şi rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touşi fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin

gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
şi văd mai departe ţinta de atins

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lup decât lupii

sunt mai lup decât cel izgonit din haită
şi drumul meu e-n căutare de luptă
fie şi cu moartea
pădurea mă poate ocroti şi slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de duşmani
şi nevoia de hrană
ştiu să adulmec urmele şi nu mă las
învins ori trădat
privesc luna şi lupii ei tineri
mă aşteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot rămâne aici

Mă urc seara tâtziu în cireşul copt,
am ajuns prea sus şi mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii deşertăciunii

Încearcă să cauţi o ieşire,
nimeni nu ţi-o arată unde-i,
sunt plecaţi să-şi smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
şi pe acoperişul său plouă.

Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toţi vor un profit imediat.

Nu ştiu cum se vor descurca,
dar au piaţă destulă
findcă mulţi tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morţii
induce şi ea plăceri necunoscute.

Nu-mi excit simţurile
şi mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduţi
preţul este prea mare,
numai pământul şi cerul îl ştiu.

Oamenii probează pe ei înşişi
cum pot pierde contactul cu lumea
şi devin sclavii deşertăciunii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robotul cu personalitate

Lumea şi-a tăiat degetele înainte de a-şi da mâna,
acum fiecare priveşte cu suspiciune tot ce se întâmplă
şi nu cedează din părerile proprii.

În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot felul
şi nu spun că este rău sau este bine,
dar nu e ceva care deschide uşile fără cheia potrivită
şi nici oamenii nu se vor trezi din cenuşiul vieţii
mai cinstiţi decât sunt.

Peste tot bântuie mişcarea care răstoarnă obişnuitul,
viermele schimbării care roade trecutul,
grăbeşte schimbarea la faţă a viitorului imediat,
pune pe jar deprinderile împământenite
şi se filtrează esenţa într-un robot cu personalitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

nopţile care vin tulburi
întoarce-le din drum
nu-ţi cer decât puţinul
unei mici flăcări
care nu se stinge niciodată
sub o icoană sfântă

la care nu obosesc să mă închin

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!