În cealaltă parte

realitatea din spatele ochilor e alta
lacrimile sunt prunci care
odihnesc în lichidul amniotic al cerului
sau poate numai o înverşunare
a stării de curgere

putem popula trecutul
putem resuscita amintiri
şi totuşi
în spatele ochilor eternul acum rulează
ca o îmbrăţişare repetată

zăvorăsc cerul într-o furtună închisă în ochi
şi arunc liniştea ca pe un cearşaf imaculat peste oglinzi

mă uit în cealaltă parte a lumii
şi încă te caut

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda ochilor

Ochilor, voi ştiţi de ce se-nvârteşte Pământul?
Ca să vedeţi voi mereu alte stele
Şi cerul întreţine ghirlande licurinde
Ţinând aprinse toate stelele
Care se-ntrec să fie nevăzute
Ca fetele mari la măritat
Şi tot universul e cu ochii pe voi,
Ochilor. Pe planeta asta cu
Miliarde de oglinzi în care
Se găteşte lumina.
Să mai vorbesc de iarbă, de păsări
Sau de flori? Pentru voi sunt, ochilor.
Norii sunt pentru ochi. Dar tunetul?
Pe el n-aveţi ochi să-l vedeţi,
Cu toate că vă face şi el poze cu blitzul.
Sunetul a rămas al urechii.
Restul e pentru ochi.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (23 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fereastra de frunze

În amurgul serii, o adiere de vânt unduie vârf de salcâm înflorit si suviţe din părul tău. Miresme de flori sădite în grădina iubirii, udate de roua ochilor se răspândesc, învăluindu-ne.
Privim în sus prin fereastra de frunze spre bolta senină a nopţii.
Pe rând se aprind luminiţele prinse de cupola cerului si cele ale ochilor tăi negri ca noaptea, prinse in lumina ochilor mei.
Usor Calea Lactee prinde contur si desparte Universul in două.
O jumătate ţi-o dăruiesc, pe cealaltă o păstrez.
Să nu ne-ndepărtăm, să nu despicăm cerul in două.
Numai dăinuind impreună putem păstra intreg Universul iubirii noastre... Noapte bună, iubito...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară pentru mâine

treci ca un tren de ninsori
prin liniştea mea
cu storuri trase
şi inimă deschisă

ce mai face zâmbetul tău?

eu descopăr oglinzi
ochii nu mint niciodată

te caut
bolnavă de înger

şi Doamne
câtă iubire încape
într-o noapte de om

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul devenise o curgere spre cer, din cer, irepetabilă şi fermecătoare. Apusul devenise un vis, dar nu un vis simplu, ci un vis brodat cu simplitatea acestei vieţi irepetabile, dar eterne, o minune pe care numai visele o pot zugrăvi, o pictură atât de modestă, că de cele mai multe ori o confundam cu realitatea. Sau poate că... de ce nu?! Era realitatea pe care nu o putem defini.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburări digestive: oare

cât să mai înghită ochiul nostru din... peisajul
cu ruine de fabrici, cu ruine de triste uzine?
e... o tulburare
digestivă aici, sau încă nu se ştie ce-ar fi încercat
o inimă de strungar? poate să-şi spele o mână în rampă
cu alta: cu care
se şterge, prin apăsare, la ochi şi în jurul tichetelor de
mâncare... a ochilor prea vioi, a ochilor altcuiva!
mica sau marea
sa aplecare – depinde cum priveşti dispre in
testin – ţine acum de destin: de o crampă...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zare

păşeam sub straşina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
aşezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrăţişare
în zori am păşit în biserici de suflet
ştergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâşiate
durerea creştea, tot creştea
în valurile orizontului
udând ţărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă orice încercare de a muri în picioare

se pedepseşte cu cel puţin încă o moarte
mă văd călare pe visul meu într-o groapă cilindrică
săpată invers de la 0 spre minus infinit
perpendiculară totuşi pe planul acesta ciudat numit realitate
deşi recunosc că mi-ar fi mai aproape focul
decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul
iar dacă din poziţia de fetus mă biciueşte lumina
la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuşi singura mângâiere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din cerul obscur

Privesc în adâncul frumos şi curat
din spatele ochilor tăi minunaţi
şi trec într-o lume cu oameni ciudaţi,
ce par că sunt îngeri din sfântul regat.

Se-aude o muzică stranie-n jur,
iar liniştea ei îmi creează-un fior,
căci muzica tristă mă face să zbor
spre dulcea lumină din cerul obscur.

Simt pieptul cum creşte, devine enorm,
iar inima-mi bate mai altfel, ciudat,
în aerul proaspăt şi înmiresmat.

Culeg o petală din zboru-i planat,
o mângâi şi-n tine încerc s-o transform,
m-aşez liniştit la picioare... şi-adorm.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult ca perfectul

Pe spatele aripei este notat
Mai mult ca perfectul
Zborului.

Pe spatele peştelui e desenat
Înotul viitorului.

Acolo unde credeam că se termină,
Lucrurile revin asupra lor;
Faţa văzută e doar o ciornă.
De ce să fim pesimişti
În legătură cu stingerea ochilor?
Pe spatele lor
Natura şi-a notat
O idee şi mai îndrăzneaţă
Despre orbire.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care îşi foloseşte doar vederea ochilor este condiţionat de starea ochilor săi şi de realitatea din faţa sa. Cea care percepe realitatea este însă intuiţia spiritului.

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt?

Lumina ochilor tăi
şi durerea din lacrimile tale,
parfumul cuvintelor
şi misterul din spatele tăcerii.
Frumuseţea inimii tale,
cunoscutul şi necunoscutul.
Vederea ochilor,
căldura îmbrătişării
şi talazul valurilor din zbuciumul tău.
Frumuseţea fiecărui gest,
amintirea cea mai frumoasă
cu care adormi seara,
treapta pe care pui piciorul

să urci spre curcubeu,
aşteptarea nesfârşită, chinuitoare,
dar atât de plăcută,
încât a ajuns să-ţi fie bucurie.
Fereastra la care te aşezi
pentru a privi oamenii din jur,
adevărul din toate închipuirile
şi tâmpla sprijinită în palmă
când crezi totul e pierdut.
Bucură-te că sunt pentru tine
ce nu mai sunt pentru nimeni
şi curăţă-ţi oglinda sufletului
pentru a vedea toate acestea!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictorial secret

Suntem atât de obosiţi
În îmbrăţişare
Că doar
Spijinindu-ne în buze
Ne mai putem privi în ochi
Câteva momente
Cât suntem fericiţi
Nu pot face decât gesturi
Sau să mă rog undeva
Într-o casă străină
Sau în gând
Poate că nu trebuia
Să ajungem aici
Dar parcă ochii
Nu mai sunt ai noştri
Iar buzele blesteamă
Sărutările şi liniştea
Focului lăuntric
După toate
Regulile simetriei.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne dorim cu înverşunare ceea ce nu putem obţine, dar desconsiderăm lucrul de care nu putem scăpa.

citat din James Dobson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.

Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.

Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.

Pentru răbdare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a dat Dumnezeu doi ochi. Dacă unul nu mai vede, măcar putem vedea cu celălalt... Şi mâini ne-a dat, tot două. Dacă nu ne mai putem ajuta de una, măcar ne putem ajuta de cealaltă... Mă întreb: de ce nu ne-o fi dat şi două suflete? Pentru momentele acelea în care sufletul nu mai poate şi ar avea nevoie să fie ajutat de celălalt...

citat din Irina Binder (13 ianuarie 2014)
Adăugat de Alex D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...
suflet de vis împlinit voi fi mereu!
albastru de Australia...
curat, rostind iubire de oameni!
secret universal, ţesut misterios
de un păianjen creator,
unind viaţă cu viaţă...
într-o carapace infinită...

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai gândi

În spatele oricărei îndoieli
există o teamă de necunoscut.
În spatele fricii se află un trecut,
ce a fost trăit sau a fost un vis.
În spatele unui trecut,
există remuşcările unui trecut regretat.
În spatele regretelor şi în spatele remuşcărilor,
totuşi, există îndoieli că putea fi mai bine.
Fă-ţi călătoria şi nu te mai gândi,
altfel vei fi turist intr-o viaţă
pe care nu o simţi a ta.

poezie de Eugenia Calancea (16 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uterul norilor se contractă. Pântecele cerului se întredeschide. Din el se scurge lichidul amniotic şi ne acoperă. Cu fiecare ploaie, se rupe din nou apa. Să o sărbătorim ca vestea unei naşteri. Avem libertatea de a alege ce a putut să se nască: o prietenie, o poveste de dragoste, o idee, poate o parte din noi înşine. Mulţi nu taie cordonul ombilical al acestor făgăduinţe în faşă. Ele nu vor ajunge niciodată la maturitate.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!