Lumina din cerul obscur

Privesc în adâncul frumos şi curat
din spatele ochilor tăi minunaţi
şi trec într-o lume cu oameni ciudaţi,
ce par că sunt îngeri din sfântul regat.

Se-aude o muzică stranie-n jur,
iar liniştea ei îmi creează-un fior,
căci muzica tristă mă face să zbor
spre dulcea lumină din cerul obscur.

Simt pieptul cum creşte, devine enorm,
iar inima-mi bate mai altfel, ciudat,
în aerul proaspăt şi înmiresmat.

Culeg o petală din zboru-i planat,
o mângâi şi-n tine încerc s-o transform,
m-aşez liniştit la picioare... şi-adorm.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul ultimului vis

Mă retrăsesem într-un colţ de lume
Ca într-un început de nouă viaţă
Când îl aud, devreme-n dimineaţă,
Prin pomii înfloriţi, cântat, un nume.

Privesc atent la pasărea ce zboară,
Dar nu e ea cea care-mi cântă mie,
În trilul ei e-o altă armonie.
Nu, nu e numele ce mă-nfioară!

Se-ascunde-o adiere printre ramuri
Şi-o urmăresc petală cu petală
Cum se alintă, caldă şi domoală,
Dar nu se-nalţă numele-n balsamuri.

Un flutur alb se-ndeamnă către-o floare
Şi-l urmăresc în zboru-i singuratic
Prin aerul curat, primăvăratic,
Plutind uşor, în irizări de Soare.

De printre flori şi ramuri de cais,
O voce m-a oprit din căutare
Şoptind un nume şi, spre-a mea mirare:
"Eu sunt ecoul ultimului vis".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixirul lumii de safir

Îşi scuturase cerul albastrul de safir
În apele curate şi-n liniştea deplină
A lacului de munte cu-adâncuri elixir
Pe care îngeri stranii îl beau şi îl suspină.

Ei vin din zări pătrunse de-al nopţilor mister
Atunci când din străfunduri răzbate o lumină
Asemeni licăririi tristeţilor din cer
Când cad, ascunse-n taină de-o ultimă cortină.

Apare dintre ape, strălucitoare, zeea
Şi îşi întoarce faţa spre lacul liniştit
În care-şi duce viaţa şi-n care e aceea
Slăvită în adâncul din care a ieşit.

C-un deget ca un murmur al unui vechi descântec,
Atinge-oglinda calmă a celui desemnat
Din unde să pornească al îngerilor cântec
Sub mantia de stele din care au plecat.

Pe maluri, aripi negre se luminează-ndată
Cuprinse de lumină şi se înălţă-n cer
În zbor pe vechea cale, aceea de-altădată,
Pierdută într-o vreme ascunsă în mister.

Pe lacul ce-şi cuprinde iubita-n mâini de ape
Şi unduiri ce-o poartă în inima-i potir,
Doar Luna mai pluteşte şi-ncearcă să se-adape
Cu elixirul tainic din lumea de safir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte bizară

Ce linişte e astă seară-n casă!
O linişte cum n-a mai fost de mult,
Şi-mi place vocea ei şi o ascult,
Mă-nvăluie, m-atrage, e frumoasă.

Nu mi-am dorit aşa o seară tristă,
Dar dacă e aici pot s-o admir
În mersul ei uşor, ca un zefir,
Şi c-o aromă care nu există.

Valsează, e desculţă, e uşoară,
Aud, cumva, o muzică de dans,
Dispare şi apare-ntr-un balans
Iar muzica devine mai bizară.

Mă vede şi, în fumul de ţigară,
Se-apropie şoptindu-mi câte-un vers
Din epopeea timpului pervers
Ce caută acum s-o dea afară.

Sunt versuri sacre, sunt nescrise rime
Încerc să le notez rapid, febril,
Dar sunt oprit de-un sunet de mobil
Iar liniştea dispare-n întregime.

- Alo, sunt eu, nu-ţi este dor de mine?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...

Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o fiinţă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibraţii se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranţa nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existenţă...
Acesta-i finalul în Paradis.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

O muzică se-aude în difuzoare
Mă-ndrept spre tine, mâna ţi-o întind,
Mi-o întinzi şi tu pe-a ta cu înfiorare
Şi într-un dans ne avântăm zâmbind.

Cât de uşoară eşti, precum un fulg,
Te strâng încetişor la pieptul meu
Inima-mi bate, clipele se scurg
Aş vrea să stăm îmbrăţişaţi mereu.

Toţi cei din jur au dispărut subit,
Iar timpul parcă s-a oprit în loc
Ah, te-am călcat, pentru că m-am grăbit,
Dar tu te faci că n-ai simţit deloc.

Mă uit la tine, eşti ca în extaz
Îţi simt suflarea lângă gura mea
Dansăm aşa, obraz lângă obraz
Şi chipul îţi luceşte ca o stea.

Parcă-i un vis, suntem cu capu' în nori
Pierduţi în vraja blândului balans
Şi-am dispărut de tot ca dansatori,
Căci ne-am topit în ritmul unui dans.

poezie de Octavian Cocoş (14 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile Dunării

Barca pe valuri saltă uşor
Inima-mi bate plină d'amor
Dulcea speranţă e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aştept.

Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel şi să cântăm,
Şi-n fericire
Spre nemurire,
Braţe-n braţe să ne-avântăm.

Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l ţin în loc.
Să mă săruţi cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.

Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Şi-n ochii tăi senini zăresc
Un raiu Dumnezeesc.

Barca pe valuri saltă uşor,
Inima-mi bate plină d'amor,
Dulcea speranţă e-n al meu piept,
Vino, ah! vino, vin, eu te aştept.

Ah! vino, te aştept, vino, te-aştept,
Dulce speranţa e sânul meu,
Vino, ah! vino,
Vino, vino, te-aştept!

cântec, muzica de Iosif Ivanovici, versuri de Carol Scrob (1888)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Toya

Cu tine simt c-aş vrea să zbor tot timpul,
Să nu rămână loc străin la care
Să nu ajung, măcar din întâmplare,
Şi n-ar conta, deloc, nici anotimpul,

Căci tu îmi dai un plus de-adrenalină.
Îţi simt, din plin, aroma, iar plăcerea
Cu care mă încânţi, făcându-mi vrerea,
Mă face, azi, să te declar divină.

Mereu m-alinţi c-o muzică modernă,
Cu Brennan, care-mi place mie, Moya,
Iar eu te văd frumoasă şi eternă
Ca una din gravurile lui Goya.

Te îngrijesc c-o dragoste paternă
Şi te iubesc atât de mult, La Toya!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape

Te simt mai aproape c-o viaţă,
iar inima-mi bate în piept
lovind în pereţii de gheaţă
ce-o-nchid în destinu-i nedrept.

Îţi simt nemurirea prin stâncă
şi-aştept ca blestemul străvechi
să-şi piardă puterea căci, încă,
mai cred în destine perechi.

Eram într-o viaţă-mpreună,
sortiţi nemuririi în doi,
dar neguri au vrut să răpună
iubirea sădită în noi.

În viaţa eternă pe care
nimic n-a putut să ne-o ia
îmi eşti, de milenii, visare,
te simt, eşti în inima mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Şi te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porţelan fragil
Lucrat cu grijă şi îndemânare.

Mă-ntorc spre tine şi-ţi văd chipul obosit
Îţi mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezeşti, însă tresari abia simţit
Când eu îţi spun în şoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis
Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Şi te sărut, că nu mă pot abţine.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,
Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Şi-adorm şi eu, că noaptea este lungă.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Ce linişte am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Şi totuşi.... ceva nu e bine.

Mă simt ca bolnavă. Şi tristă,
Lipseşte dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să ştiu iar de tine.

Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai eşti. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor

Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald şi cu pace în suflet şi-n gând.
Va fi ca şi cum n-am ştiut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii

Tu, raţiunea mea, ai somnul liniştit,
căci te veghez şi-ţi mângâi răsuflarea
cu şoapte de alint, iar monştrii sunt doar mit,
şi nu-şi găsesc, în somnul tău, chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste minunată

Am început să mă simt puţin ciudat,
Ca o adolescentă cu fluturi în stomac.
Parcă zbor spre noi zări şi mă prăbuşesc,
Mă uit cu dragoste la tine şi mă înroşesc.
Sunt tristă că nu eşti lângă mine,
Aş face orice să ne fie bine,
Deşi uneori sunt supărată şi totul mă enervează,
Aş vrea să fiu blândă şi totul în jur vibrează,
Că sunt momente dulci minunate
Şi gândul mă duce undeva departe
Unde timpul reuşeşte să mă facă
Să râd şi să zâmbesc ca niciodată.
Aş vrea să fie ceva unic, frumos,
Să nu mai am privirea în jos
Şi-aş vrea aşa ca dintr-o dată,
Să fie ca o poveste adevărată.

poezie de Eugenia Calancea (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri de lumină

E-albastru cerul, nu e niciun nor,
iar liniştea din jur e-atât de mare,
încât aud tăcuta nepăsare
a timpului ce trece prea uşor.

Se-nvârte într-o rază-un fir de praf
abia scăpat din lunga nemişcare
a rocii smulsă din străvechi altare
şi dăltuită de-un arheograf.

Stârnite de-al mişcării slab fior
răsar, din minte, două gânduri triste,
crescute în decenii ateiste
ce le-au încătuşat măiastrul zbor.

Un gând e al iubirii dar divin
şi îl eliberez – e gândul meu-
iar celălalt, al urii –mi-e mai greu-
dar îl strivesc, pe loc, şi-l scap de chin.

Pe cerul fără nori e-acum un vis
ce caută urâtul să îl şteargă,
şi să împrăştie în lumea largă
iubirea, drumul către Paradis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului şi curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roşu-amăgitor.

E-o rană-n cer şi-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniştit,
cu cea a nopţi ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniştea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalţă-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
şi-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!