
Labirintul speranței
Mai presus de jertfe și de conținut
Cea mai simplă rugă e viața care
În metaforele așteptării s-a umplut
De lumină de iubire și de iertare!
Trudnică e orișice speranță
Gândul scut sieși, mărturisire ;
Clipa biruitoare peste se înalță
Făgăduind aură Ființei, strălucire!
Mai presus de jertfe și de conținut
Cea mai simplă rugă e viața care
În metaforele așteptării s-a umplut
De lumină de iubire și de iertare!
Strădanii fără rost se topesc sub cruce,
Slavă și fală au apus demult în fiecare ;
Acum doar ploaia rece toamna mai adduce
Foșnetul de frunze, de adînc și de visare!
Mai presus de jertfe și de conținut
Cea mai simplă rugă e viața care
În metaforele așteptării s-a umplut
De lumină de iubire și de iertare!
Toate poemele sunt închise-ntr-un album,
Ferestrele spre înalte se închis și ard...
Martire temeri sunt déjà spume și scum,
Totul se împrăștie în jur... a jertfă, a hazard!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre jertfă
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre metafore
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Mulțumesc ție, viață!
Avem nevoie de speranță,
De lumină, de credință și de viață!
Avem nevoie noie de fiecare,
Iubire din iubire, iertare cu iertare!...
Avem nevoie de acasă de copii,
De petale de îngeri și de poezii!
Avem nevoie noi de ceruri senine,
De roua vieții-n miez de destine!
Avem nevoie de chipuri strălucitoare,
De sărbătorile ființei și de răbdare!
Avem nevoie de gânduri noi de lumină,
De pagini de firesc, de pace vie deplină!
Avem nevoie de simplitate și de noi,
De semeni răniți în războaiele de-apoi!
Avem nevoie de șansă, de rugă, de sănătate,
De tot ce-i mai frumos în lume (dacă se poate?)!
Avem nevoie de Dumnezeu și de iubire,
De toți cei dragi, de lacrima lor subțire!
Avem nevoie să spunem cu multă speranță
În fiecare dimineață: "Mulțumesc Ție, Viață!"
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre sărbători, poezii despre sănătate, poezii despre război, poezii despre rouă, poezii despre religie sau poezii despre pace

Regăsiri întru iubire
În lacrima ce va fi miez de înfloriri
Dumnezeu îmi este rugă și iubire;
Tăcerile ard în psalmi și-n înzidiri
Sufletul-flacără, lumină-n privire!
Iubirea arde-n miez de dor,
Prezență pentru orice verb: A fi;
Credință fiind poezia viselor
Înflorind speranțele zi de zi!
Martire sunt îndoielile care
Ating dimensiuni false când
Iubirea în fiorul cald tresare
Miezuri de trăire luminând!
Frumoasă e viața plină de iubire,
Gândurile au sens și noi rodiri;
Întregul univers arde-n orice mire,
Inelele de rouă-n zboruri și plutiri!
Magnifică e esența împlinirii-n doi,
Inima e tezaur de sinceritate vie,
Nobilă lumină topindu-se peste noi
Ca metaforele în miez de poezie!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre verb, poezii despre tăcere, poezii despre tezaur sau poezii despre sinceritate

Labirintul singurătății
Să nu mă judece Doamne alții
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătății,
Nu-l mai șlefui o, cu lacrima Ta!
Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credință, trupul moare-n lut;
Fără de credință nu mai ajung eu SUS!
Să nu mă judece Doamne alții
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătății,
Nu-l mai șlefui o, cu lacrima Ta!
Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credință, metaforele ființei ard stelare;
Fără de credință nu este iubire, nu este iertare!
Să nu mă judece Doamne alții
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătății,
Nu-l mai șlefui o, cu lacrima Ta!
Fiecare gând se cicatrizează în sine
Psalmul de lumină sieși îi aparține...
Fără de credință nu mai e Sfântul Cuvânt;
Fără de credință suntem toți... o apă și-un pământ!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre început
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre singurătate
- poezii despre prăpăstii
Metafore, iubesc metaforele
metafore... un joc anume
pe pânza versului alcătuit
culori ce au un nume
la timpul potrivit
metafore... ce au valoare
în mintea celui care scrie
fiind de viață dătătoare
pentru reala poezie.
metaforele-s stări speciale
cu zâmbet de la Dumnezeu
mesaje unice pe care
le-adun în gândul meu
metaforele-s Madrigaluri
pe care zilnic le primesc
din Uiversul fără margini
și de la Tatăl meu Ceresc.
metaforele-s flori stelare
lumini cu conținut ce-i Sfânt
sărut al Lumilor Astrale
care Distincție-n ele ascund
metaforele... sunt chemarea
de-a fi poetul ghiftuit
ce vă oferă desfătare
cu-n nou poem... de-i reușit.
metafore... metafore!
poezie de Vladimir Nichita (25 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri, poezii despre valoare sau poezii despre sărut

Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre culori

Viața ca un trandafir alb în care
Privirea se topește a iubire
Cunoaștere crudă și iertare
Petalele ard roua cea subțire
catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri sau poezii despre cunoaștere

Să-mi cer iertare?
Vă cer iertare tuturor
Că sunt un obsedat de dor
Și-un obsedat de tot ce nu-s,
De tine însăți mai presus!
Îi cer iertare nimănui
Că-s obsedatul dumnealui
Mai rar, și obsedat mai des
De nimeni însuși mai ales!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul credinței
Temeiul vieții e-n credință
Spiritul fiecăruia întru ființă
Slujind prin dor și suferință
Putere, slavă, vis, voință!
Sete de lumină divină
Rerăstignire-n fapte de prisos
Sufletu-n lacrimi alină
Metaforele unui vis frumos!
Temeiul vieții e-n credință
Spiritul fiecăruia întru ființă
Slujind prin dor și suferință
Putere, slavă, vis, voință!
Mai presus de orice așteptare
Clipa în emergențe noi tresare
Clopotul fiind în îndurare
Miez peste cruci perpendiculare!
Temeiul vieții e-n credință
Spiritul fiecăruia întru ființă
Slujind prin dor și suferință
Putere, slavă, vis, voință!
Mă iartă Viață, și mă-ndură
Cuvântul Divin îmi este-nvățătură!
Mă iartă am greșit destul în timp
Mă iartă, Cununa-lui-Iisus mi-e nimb!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre greșeli, poezii despre frumusețe sau poezii despre cuvinte
Viața fără iubire nu are conținut, e ca o cutie goală.
aforism de Dan Surducan (23 aprilie 2014)
Adăugat de Dan Surducan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viață sau aforisme despre iubire

Rugă
moto:
Nimeni nu obligă
Pasărea să cânte
Nici despot, nici rugă
Nu pot s-o-nspăimânte!
------------------
Amușină înserarea -
Sufletele celor duși
Stau de strajă pe la uși
Fără care nimeni nu-și,
Mai suportă-nsingurarea
Dați-mi aripi pentru rugă
Că eu mă topesc de dor
Viața noastră e un zbor,
Interior!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre păsări, poezii despre muzică sau poezii despre aripi
Oază în lumină
Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Și-n umbra nopții unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.
Ea-i sus, de tot, iubire și instanță...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munți de trudă, visuri și speranță.
... Artistă, dansatoare și femeie,
Parfum, sinceritate, frumusețe,
Candoare, bogăție și noblețe
Dar, mai presus de toate, o Idee.
Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Și sparge-n ghețuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viață stropul de-ncântare.
Pe scenă-i o persoană specială,
Ce crește-n noi frumosul din cuvinte
Și duce gândul lumii înainte
Pe-aleile cu vise lungi de-o seară.
Dar și pe stradă-i tot strălucitoare,
Căci lumea tot acolo, sus, o știe
Și nu-i acceptă șansa ca să fie
Un simplu om, o simplă trecătoare.
Respectul, dorul, frica, răzbunarea...
Prin ea se leagă cerul cu pământul,
Și gândul, cu păcatul și cuvântul,
Iar ura cu-mpăcarea și uitarea.
Ea poate fi de toate, dintr-odată,
Prințesă, cerșetoare sau vedetă,
Vulgară, arțăgoasă sau cochetă...
Și-n toate astea-i, Doamne, minunată.
Dar orice-ar fi, acolo, sus, pe scenă,
Ea-i totdeauna-n lume o aleasă,
Prin ea ne facem zarea mai frumoasă,
Uitând o clipă viața noastră ternă.
Ea-i, poate, forma pură de femeie...
Acolo, sus, în arca-nțelepciunii,
In rostul ei de-a fi, în văzul lumii,
O viață, o speranță, o Idee.
Ea-i totdeauna-n scenă o regină,
Ucisă și-înviată-n reflectoare,
O clipă dintr-o veșnică-înălțare
Din dorul nostru sacru de lumină.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre respect sau poezii despre oaze
Fiind pe fugă
Pe fugă-i viața, mâine tace-n racle...
Te-așteaptă Domn cu pâine și cu sare
În prag eternității necesare
S-aprindă-n bezne dimineții facle.
În tine clipa de păcat tresare,
Nimicnicii în sângele tău zac; le
Descuie spre zadar de Măr șperacle,
Tu suie-n rugă Omul, spre iertare.
La Dumnezeu la ușă stă Minciuna
Să intre, buzna, de lumină făr'...
Divinul însă o-amăgește-ntruna.
Tu, despletită de eres la păr,
De-ți cântă lebăda a nuntă,-i struna
Ce-ți zice Sus tăceri de Adevăr...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre pâine, poezii despre nuntă sau poezii despre minciună

Elogiul vieții - III
Implorând căderea; totul se destramă!
Viața mea arde-n lacrima ta, Mamă!
Păsări de pradă peste-mi iar plutesc;
Mi-e dor de simplitate, de mine, de firesc!
Singur printre trufii vrăjmașe, sper încă!
Tulburătoare clipe mă ridică peste stâncă!
Iluzii ale morilor de vânt cresc și descresc mereu
Unde Ești Tu, Doamne?... și unde mai sunt eu?!
Nu ne mai putea vedea morții de acum!
Singurătățile se topesc pe ipotetic drum!
De taină e orișice așteptare în care
Viața mea ești fără, fără de răbdare?!
Trofeele cuvintelor stau ascunse-n poeme!
De-atâta rugă nespusă sufletul-mi se teme!
Lumina se topește în doru-i sacru de firesc
O, Doamne, Viața prea mult mi-o iubesc!
Știu, fericirea e o floare vie, înșelătoare...
Luminând inima între vis și așteptare...
O, Viața mea te iubesc fără de încetare,
Nesfârșire deie-mi Domnu-n brațele tale!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre stânci, poezii despre moarte sau poezii despre mamă
Iertare
Isus ne-avertizează, în marea lui iubire,
Că fără de iertare nu este mântuire.
Nu-l pedepsi pe-acela ce-ți cere îndurare,
Căci de pe cruce Domnul te-ndeamnă la iertare.
Hristos, Mântuitorul, prin crudă răstignire,
Lăsatu-s-a să moară spre-a noastră mântuire.
poezie de George Budoi din Iertarea și pedeapsa în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (30 ianuarie 2024)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre mântuire, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce

În inima celui singur dorul arde, visul plânge, ființa se frânge a rugă și a iertare!
aforism de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre visare, aforisme despre plâns, aforisme despre inimă, aforisme despre iertare sau aforisme despre dor

Pe reversul medaliei A FI OM trebuie să scrie: iubire, iertare, speranță!
aforism de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea tuturor
Unirea naște credințe și iubire,
Precum un soare răsare pentru fiecare,
O rază de lumină ție îți luminează,
O tainică iubire, un vis mai luminat.
Aștept să cânt, să cuceresc o iubire
Mai împletesc cununi de aur
Și i le pun în păr iubitei fete,
Este o viață fără de care eu
Voi fi doar inimă crescută...
Nu caut iernile târzii,
Nici viața unui aspru trai,
Trecut-a timpul și inimile vorbesc,
Pornisem în drumul străbătut greșit,
Acum o lumină îmi învăluie mersul,
Dantele și voal în muzica stelelor polare.
poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre vorbire sau poezii despre unire
Am căutat să găsesc cel mai bun adevăr și cea mai clară lumină la care puteam ajunge și, pentru că mi-am atins punctul suprem și nu mai pot urca, stau de strajă lângă lumină și comoara mea. Ea este foarte prețioasă nu numai pentru mine, ci, mai presus de orice, pentru întunericul creatorului care are nevoie de Om ca să-i lumineze creația. Dacă Dumnezeu și-ar fi văzut dinainte lumea, ea ar fi o simplă mașină lipsită de sens, iar existența Omului- un capriciu inutil.
citat din A. Stevens (1996)
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre întuneric, citate despre religie, citate despre existență, citate despre comori, citate despre capricii, citate despre adevăr sau citate despre Dumnezeu

Nu mai pot singur mie-mi rămâne
Tulburând voința zilei de mâine
Când în iubire metaforele ard
Și drag mi-e de cel mie drag!
catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Rugă de pasăre, sus peste țară,
care se odihnește numai când zboară.
Rugă de pasăre, care
numai cât cântă nu moare.
Rugă de iarbă abia răsărită:
cerul de peste ea să deie în floare.
Rugă de piatră -să fie zidită
în zid de templu, nu de-nchisoare.
Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem
(naivă, credulă, nebună)
de aed care speră cu un poem
c-ar putea face lumea mai bună.
poezie clasică de Nicolae Dabija din Zugravul anonim (1985)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă, poezii despre naivitate, poezii despre flori sau poezii despre credulitate