Sakura... Legenda iubirii

... ce e iubirea?... în linişte a întrebat fecioara... tăcut, copacu- a înflorit...

Răvăşitor planează în văzduh pe aripi mici de vânt
de parcă-ar fi un tainic duh, în pleata unui cânt,
apoi se-nalţă, se coboară, se lamentează, se-nfioară
alură tandră de fecioară cântând la mica sa vioară...

Îşi unduieşte-arcuşu-n lacrimi şi geme-n el privirea,
pe chiparisul prins în patimi îşi pune stăpânirea,
duios îi netezeşte pasul prin verdele din plete,
prin cetine-i admiră glasul sorbind scântei cu sete.

Nectarul gurilor înflăcărate hrănea sublim gândirea,
în melodia lacrimei sărate domol topeau durerea,
se mângâiau cu vorbe calde şi le clădeau în minte
din patima dorinţei blânde coseau în vis veşminte

Şi voluptatea-n ciprul mândru cerea triumful dăruirii,
îi devenise visul tandru, din nopţile iubirii,
însă geloasa-i fire deseori rănea Lumina-n noapte
şi-ndurerata singură-şi hrănea suspinele cu şoapte.

Stingea din gânduri focul luptei cu verva despărţirii,
îndrăgostit de simfonia fetei şi taina înfloririi...
aşa, cândva, mult îşi dorea să-i legene prin suflet
mireasma dorului ce înflorea sedusă de un zâmbet.

... Fugise, îngheţată-n sine, se-ascunse de plăcere
la poalele copacului din sine şi lamenta-n tăcere...
cu rana burniţelor răzvrătite îmbrăţişa tandreţea,
ecoul blândelor atingeri îi pieptăna tristeţea...

Cu lacrimi lecuia durerea şi mângâia iertarea
nu-nţelegea doar cum Lumina sărută aşteptarea...
sălta pe ramuri mlădioase sorbind din muguri bucurii,
brodând caftane graţioase tivea gherghefuri aurii...

... S-a încălzit puterea-n rădăcină şi Soarele zâmbea,
la zeci de raze pe tulpină cosiţe le-mpletea...
îngenuncheată suferinţa, din dorul trist şi obosit,
a întrebat, în linişte, ce e iubirea?... Şi sakura a înflorit...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii... I

Cald luminează stropii mugurul de viaţă,
Şi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă
O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire.

Feeric se descântă cuvintele în rime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt.

Speranţa se alină-n privirea de fecioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant.

Înte Pământ şi Cer există scara Lumii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...

- În vasele de lut am poruncit Iubire!
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Reflecţia credinţei în veci va lumina.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii...

- Reflecţia credinţei în veci va lumina.
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
În vasele de lut am poruncit Iubire!

Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Înte Pământ şi Cer există scara Lumii.

Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Speranţa se alină-n privirea de fecioară.

Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
Feeric se descântă cuvintele în rime.

O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă,
Îşi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Cald luminează stropii mugurul de viaţă...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

Te văd zâmbind prin roua primăverii,
Lumina pasiunii pâlpâie-n plăceri,
Ridic din gând statuie versului iubirii
Valsând cu liniştea păzită de tăceri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit...

A înflorit speranţa
Din spinii din cunună,
A înflorit credinţa
Din ţepii ascuţiţi,
A înflorit iubirea
Din flamura creştină,
A înflorit şi moartea
Prin Învierea lui Iisus.
A înflorit şi lacrima
Simbol al suferinţei,
A înflorit şi soarele
Vâslaş neobosit,
A înflorit şi cerul
Polata-i e străjerul
Celui ce ne veghează
De la răsărit la apus.
A înflorit lumina
În tuşe de creion,
A înflorit căinţa
Pe muchii de amvon,
A înflorit virtutea
Sub al iubirii blazon,
A înflorit nemurirea
La al sorţii ponton.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spunea nimic şi tăcerea ei blândă, sfâşietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de şoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs şi dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînţeles. Era dornic de îmbrăţişări şi odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat uşor doar cât să-i ademenească dorul de apartenenţă şi amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a linişte, senin şi libertate împărţită în jumătăţi imperfecte.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul armoniei... Luminile cugetului şi melodia inimii...

Portocaliul, roşul, galbenul... recită... cu vocea verdelui, albastrului, indigo...
şi mângâindu-mă cu violetul celor şapte note... eu simt că liniştea e fericită...

Ridică-mă mai sus, Iubire,
unde sublim ne plânge veşnicia,
unde izvorul susură cu perle
pe palma melodiei din privire,
unde-şi visează lumea tăinicia
ascunsă-n grote să nu urle
şi-mbrăţişat duios de mulţumire
amarul îşi boceşte haiducia.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
să văd lumina muntelui Cyllene,
altarul Maiei pe umerii lui Zeus
în peştera divinizată de trăire...
cu armonia rădăcinilor perene
prin harul mâinilor întinse sus
imit pleiadele Buna Vestire
şi ochii verbelor ne scriu catrene...

Ridică-mă mai sus, Iubire,
să îmi atingă mâna inimii seninul...
să-i lase Ceru-n rugăciuni căldura
tăcerilor ce ştiu să ne inspire,
să coloreze cu scântei declinul
în bezna ce alintă-n minte ura,
sorbind lumina din gândire,
să nu rănească-n slove cristalinul.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
pe viu s-ascult durerea ciocârliei,
tacit să mi-o aştern pe patul vocii
în nopţile cu dor de întâlnire
şi în scânteia verde a făcliei
trezită-n ea de mugurele păcii
în zilele învinse de mâhnire
să leviteze-n inima melancoliei.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
armonios să simt lumina azurie
când fruntea fulgerului răzvrătit
vibrează-n lupta pentru stăpânire
şi spectrul dorului cu bucurie
cântând pe curcubeul despletit
un policandru va aprinde-n dăruire...
ce doar Tăcita poate să-l descrie:

Portocaliul, roşul, galbenul... recită...
cu vocea verdelui, albastrului, indigo...
şi mângâindu-mă cu violetul celor şapte note...
eu simt că liniştea e fericită...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul trandafirului

... şi iarăşi va-nflori cu albul luminos magnolia...

Se unduieşte în mireasma dimineţii
pe creanga magnoliei sărutul în viori,
prin tânga mutelor suspine ale ceţii
îmbrăţişează tulpina agitată de fiori.

Atinge-ndurerat petala-n care dorul
pe tâmplă-i freamătă rănit de brumă,
cu gândul lacrimii admiră trandafirul
prin muguri susurâ cu glas de mumă.

Rămase-n toamnă pe braţul frunzei,
când celelalte se topeau pe sânii cruzi,
se alăptau cu mirul din amintirea buzei
şi se-oglindeau în ochii zorilor zăluzi.

Cu albul florilor născute-n mângâieri,
Îndrăgostită-n inocenţa trandafirului sfios,
prîn pleata vântului şi languroase adieri
îi săruta în fiecare răsărit sepalele duios.

Metamorfoza albului îmbrăţişat de verde
l-a cucerit pe trandafirul mult dorit...
simţea dureri în piept şi inima cum arde
şi-n braţele privirii magnoliei a înflorit...

Şi-au mângâiat o vară iubirea-nflăcărată
în leagănul din raze-ndrăgostite de frumos,
o iarnă-ntreagă tivită cu tăcerea îngheţată
gemea suspinul şi-l alina sărutul inimos.

Şi iarăs inima magnoliei dîn floarea dalbă
vă încânta pe roşu trandafir să ardă-n dăruiri,
cum numai ei ştiu să-nşire pe siderala salbă
dezmierdul primăverii înveşnicit în plăsmuiri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirul luminii... în Panteonul tăcerii

Un foc de-artificii... triumfă în suflet
Aprinde Lumina-n Panteonul Tăcerii
Şi vindecă rana durerii din cuget,
Se-nalţă Libertas cu sceptrul Iubirii.

Din cuiul Răbdării... absoarbe rugina,
Ridică coloane... din răni Aşteptarea,
Prin grotele nopţii delirează Lumina
În flacăra stinsă se-aude chemarea.

Diligent să înalţe Panteon Libertăţii
Pe stâncile minţii Virtutea-şi doreşte
Fundamentul din har supus judecăţii,
Stingheră în sânge, pasiunea zideşte.

Prin gânduri subjugă Lumina viclean
Sentimente aride în false veşmânte
Folosindu-se iarăşi de Calul Troian,
Mi-atacă cetatea dorintei din minte.

Nu poate-nţelege... ce este Femeia,
Pe cruce mi-a pus suspine straine,
Mă-atinge şi-ndată apare scânteia,
Enigma dîn beznă vrea să domine.

Din mucul ofrandei... torţi să emită,
Dispune orgoliul melodia-i funebră
Cu patimă-i muşcă privirea uimită,
Pizmaş întunericul geme în umbră

Şi moartea-l atacă în zori furioasă,
Misterul îşi simte greutatea poverii,
Se plimbă la braţ cu slova sfioasă,
Lumina nu moare în templul tăcerii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

Îmi caut speranţa, pe căile încâlcite,
Nu îmi pierd credinţa, o ţes cu fire aurite,
Lacrimi brăzdează prin suflet mii de stele,
Îngheaţă, acum, tăceri ce gânduri vor să spele...
Îmi caut, în neant, privirile rătăcite,
Le regăsesc, zâmbind, pe chipuri zugrăvite,
Cu bucuria jucauşă a unui fulg răzleţ,
Topit în palma sorţii, ce-animă un dulce suflet!

Îmi reaprind scânteia iubirii desuete,
Cu flacăra candelei dorinţelor eterne,
Tristeţea o îmbrac cu zâmbet şi cu sete,
Îi sorb parfumul clipelor umplute de mistere!

Se cern, în căutări, singurătăţi eterne,
Aleg în vis o clipă ce-aprinde o tăcere,
Şi cu privirea caldă de a ta îmbrăţişare,
Alung singurătatea, rămasă printre gene!

Şi în amurg târziu, cuprinsă de a ta mângâiere,
Ne alintăm cu şoapte, în clipe de tăcere...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi sub ploaie... licurici în priviri...

Hai să fugim, iubito, prin ploaia aşteptării,
privind la norii grei cu inima deschisă,
bobiţele sunt faguri din taina cuvântării
şi mierea în celule-i cu-aromă de caisă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bucuriei,
tinându-te de brâu să simt că înfloresc,
cu ochii languroşi să-i ceri copilăriei
culori din curcubeu şi cuget păstoresc.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mulţumirii
uitând de vântul rece şi şoapta sa rebelă
cu sângele albastru să închinăm iertării
cele mai dulci poeme în sfânta ta capelă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bunătăţii,
învăluiţi de gânduri ce ne-au legat etern,
din palme să sorbim sărutul voluptăţii,
este nectarul sacru al dorului matern.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia dăruirii,
suspinul nopţii este pe talpa unei frici,
ţii minte, dulcea mea, în clipa înfloririi
cum liniştea privea cu ochi de licurici.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mărturiei,
până când cerul gri va fi din nou senin,
cu slovele să-i ardem plăcerile furiei,
spovăduind iubirii cu sufletul blajin.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia libertăţii,
lanul de grâu şi drumul au karma ca şi noi,
deschis să cerem timpului valorile dreptăţii
şi cugetul Iubirii să-l plăsmuim în doi.

poezie de Luiza-Elizabetta Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci iubirea nu e simplă

E atât de înspăimântător
Ce un zâmbet poate ascunde,
Un suflet trist şi plin de dor
Ce vieţii nu îi mai răspunde.

E-nchis în sine şi oftează
După amoruri ce-a pierdut,
Nimic nu-l mai interesează
Şi vrea să piară nevăzut.

Se-ascunde-n scrierile sale,
Plămădeşte gânduri noi...
-Se plimbau cândva agale
Şi împărţeau dragoste-n doi.

Azi acele vechi istorii
Nasc în suflet numai patimi,
Şi plâng pentru el şi norii,
Cerul varsă a sale lacrimi.

Nu de puţine ori se-ntâmplă
Să ne-ascundem după zâmbet,
Căci iubirea nu e simplă,
Lasă-un gol adânc în suflet.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cânt iubirea

Îţi cânt iubirea pe-o aripă de vânt,
Pe curcubeul ce se vede-n zare,
Şi am s-o cânt cât voi fi pe pământ
Căci e iubire pură-nălţătoare.

Îţi cânt iubirea prin jocul fulgilor de nea
Care brodează-n iarnă voal alb, imaculat,
Şi printre florile multicolore din grădina mea,
Pe zborul păsărilor ce-n toamnă au plecat.

Îţi cânt iubirea printe valurile înspumate
Ce scaldă plaja-ntinsă, netedă şi aurie
Sau printre poezii încă neterminate
Ce-aşteaptă a iubirii dulce poezie.

Îţi cânt iubirea zi şi noapte,
Căci m-a vrăjit şi nu o pot uita.
Ecoul cântecului ei, ca nişte şoapte
Se-ntipăreşte adânc în mintea mea.

Îţi cânt iubirea pe-un nor,
Prin viaţa încărcată cu poveşti,
Şi îţi trimit vibraţia în zbor
Spre strălucirea aştrilor cereşti.

Şi printre stele-ţi voi cânta iubirea
Când eu voi fi o mică stea,
Şi cât va fi să ţină veşnicia
Eu am să-ţi cânt mereu iubirea ta.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castanii

Au înflorit castanii în parcul dintre noi
O simfonie amplă ce vine din trecut,
Din frunzele căzute răsar copacii goi
Comemorând în taină iubirea ce-am avut

Pe-aleile din parcuri băncuţe răzleţite
Mai găzduiesc sporadic spre seară bătrânei,
În aer porumbeii cu aripi descreţite
Planează şi fac tumbe prin crengile de tei.

În aer zarvă mare, asemenea-n pământ
Stupinele sunt pline şi câmpul înverzit
Au înflorit castanii şi ulii sunt în vânt
A renăscut natura în timpul irosit.

Au înflorit toţi pomii şi florile din lume
Triumfă iarăşi viaţa, renaşte din pustiu
Şi poate doar iubirea să vrea să îşi asume
Secundele tristeţii în infinitul viu.

poezie de Valer Popean din Şi macii plâng de dorul tău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbae

despre suferinţa în inimă
se vorbeşte şi se cântă mii de vorbe
în roz şi gri
împrăştiindu-se precum cenuşa de trandafiri
o dată cu seceta lacrimei

despre durerea inocenţei
fără copilărie
se scrie doct ori interesant
speculând morbidul din ego
şi interesele de moment
în trecere prin acordul strunelor
care privesc mut
către seninătatea celor vinovaţi

despre ideile înjunghiate în zbor
se vorbeşte cu remuşcarea
născută din scepticismul firii
iar despre puterea obişnuinţei
se scrie în lehamite de bonton
cu aerul că tinereţea este bătrâneţe perpetuă
cu drept de zâmbet
monoton şi amar

despre noi
se vorbeşte ca de o vioară
dezarticulată de atâtea concerte
sub clar de suflet
la spectacolul societăţii civile

despre sine
se vorbeşte cu sine
la o masă cu douăsprezece gânduri
surâzând în tăcerea reveriei

poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persefona... Simfonia luminii...

... zborul alb... melodia sufletului... şi Soarele din Noi...

Prin luminişul Nysei toamna înfloreau
în leagănul de raze sfioase albăstrele,
îndrăgostite, nimfele, feeric culegeau
mirese-romaniţe şi tândre gălbenele.

Le admira Demetra, cu licurici pe umăr,
frumosul legănau pe unda de lumină...
sau răzvrătit în umbra unui Neastâmpăr,
păzindu-şi Persefona de soarta sa haină.

Se-ndrăgostise Hades, cerând-o de soţie,
cu Zeus convenise să nu mai piardă timpul,
când s-a întors acasă, răpusă de hoţie,
Demetra-ndurerată a părăsit Olimpul.

S-ă vestejit lumina în nouă zile sumbre,
ruga natura toată fiica să-i întoarcă...
un sâmbure de rodie făcuse printre umbre
etern în ţara morţilor iarna s-o petreacă.

Prin compromisul zeiilor se hotărâse soarta
celei mai dulci copile, ce veşnic o va plânge,
prin viscole şi-ngheţuri ţine deschisă poarta
s-audă cântu-n muguri pe urmele de sânge.

Seninul albăstrelelor pictează cerul fricii,
inima florii dalbe cu galbenul gândirii
din energii astrale zideşte edificii
şi-n bezna din infern se-aprind culori Iubirii.

Ascund blastogeneza în suflet liciricii
şi-n cărămizi căldura din glasul amintirii...
Condac de hram fecioara mereu cântă Duminicii
gravează-n vis mozaica pe geamul mănăstirii.

Soarele-i este-n suflet... în zori trimite unde,
croieşte noi cărări când se răceşte ceara,
scânteile materne-n metafore profunde
o cheamă din infern s-aducă primăvara...

Soarele-i este-n cuget... prin agitări nocturne
pe limbile străine vibrează umbre negre...
trezindu-şi echilibrul durerilor eterne
şi lor le luminează, în schimb nimic nu cere.

Soarele-i este-n rană... e legea cea nescrisă,
geneza plăsmuirii prin doine sângerează...
surâsul moare-n zâmbet, speranţa din eclipsă
păstrând sărutul zorilor, noi doruri venerează.

Se plimbă printre flori... muşcate de îngheţuri,
renaşte ghiocei cu-albastre idealuri...
prin muguri inocenţa se leagănă în lanţuri,
purtând pe aripi Cerul ca apa între maluri.

Văd Pasărea Luminii... nu are anotimpuri...
ecoul frumuseţii îl cântă în pasteluri...
nu va avea nici forme, nu va avea nici chipuri...
e Muzica Iubirii înveşnicită-n zboruri...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unei lacrimi

E greu să vezi durerea şi lacrimi arzând,
Să-ţi fie milă şi s-o alini trecând,
S-ajungi, s-asculţi în linişte apa din izvor,
Să miroşi o floare, să vezi un cocor,
Să te aşezi într-un loc mai curat,
Să nu mai fii atât de îngrijorat,
Să treacă viaţa câte un pic,
Să nu mai vrei să faci nimic,
Să te rogi un pic să-ţi treacă
Durerea să te părăsească,
Să poţi merge cu fruntea sus,
Să vezi cum dorul tău s-a dus,
Să nu-ţi pleci capul în faţa nimănui,
E greu, dar ca tine alta nu-i.
Domnul îţi va da mai mult în viaţă,
Tu meriţi un zâmbet nu lacrimi pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (2 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!