Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

Te văd zâmbind prin roua primăverii,
Lumina pasiunii pâlpâie-n plăceri,
Ridic din gând statuie versului iubirii
Valsând cu liniştea păzită de tăceri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!