
Femeia cu violoncel
Înfășor cuvintele în pânza cunoașterii
le capitonez cu violet ușile,
să nu se audă în exterior,
sunetele să rămână închise-n voce
și să cânte imnuri dragostei.
Rostirea lor pe de rost,
să se lege-n șirag smălțuit de trăire,
să-mi fie iarbă de căpătâi moale
sub aura poetică a gândului.
Soarele aruncat în zori pe țărmul îndepărtat,
să le ridice în brațe,
să le dea drumul în valuri
și să vâslească prin sufletul meu.
Memoria să le tapeteze pereții literelor,
să fie așezate-n sertarele pentru poeme
iar tu femeia cu violoncel,
să le interpretezi pe note joase,
să faci din ele copilul
care-ți împlinește trupul subțire
și face din el vâslă prin timp
care trece de nori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre voce
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre nori
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Transfigurare
Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aș folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Pașii ar prelungi drumul la orizont.
Nu știu ce aș face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deșert
prin care nu trece femeia.
Numai tu ești umbra pe care mă suprapun
și intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
și zboară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre gânduri, poezii despre zbor, poezii despre tristețe, poezii despre păsări, poezii despre mâini, poezii despre libertate sau poezii despre inimă
De ce scriu poeme?
scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aș face-o,
aș muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni și dușmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul și cenușa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
și mă rog să rămână acolo
așa rotund și frumos
pentru că el îmi dă viață,
închin un imn lunii și mă rog
să rămână pe bolta nopții
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
și are trupul din ramuri de frunze,
care foșnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit și apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu fășii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din țâțâni la fiecare emoție,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toți nenăscuții lumii,
pentru aura și nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
și mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre cuvinte, poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre religie sau poezii despre primăvară

Cântec și cuvinte
cântecul își frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite
cuvintele se rup în silabe și adaugă semnificații
împart pe măsuri ritmul
și-l repetă
ușile se deschid
se încarcă în memorie
tot ce trebuie reținut și spus
se-nfășoară-n lumina dătătoare de viață
din care îngerii curg prin aer
și Dumnezeu
rămâne-n interiorul ființei
oglindă a sufletului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre îngeri sau poezii despre ritm

Am fost și sunt
Am fost întrebuințat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii și simțurile tocite.
Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieși
sub pielea subțire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acționa la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breșe cum apele după furtună
și am fugit în alt univers îndepărtat.
Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învățătură.
Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în diminețile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
și te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre încredere, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie, poezii despre simțuri sau poezii despre responsabilitate

Nopți tandre
În trupul nopților mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.
Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.
Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.
Soarele înălțat
își face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
și-așteaptă să zboare.
O toamnă tandră se apropie...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre toamnă
- poezii despre stânci
- poezii despre râuri
- poezii despre păr blond
- poezii despre păr
- poezii despre odihnă
- poezii despre miezul zilei

Albstru Voroneț
tu ești o umbră albastră
neștiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ți desenează contur
eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conștiință și atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneț
cu pereții sângerând albastru
în același contur
infinit
cu o iubire-n afără de timp
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre infinit, poezii despre desen, poezii despre conștiință sau poezii despre Voroneț

Totul pare o derulare din amintiri
Noaptea si-a risipit întunericul pe miriștea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai știu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îți văd pălăria prin grâu,
o ancoră la țărmul înmiresmat al cerului.
Tu împarți sănătate celor ce nu sunt bolnavi
și rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic și eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă și udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
și cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.
Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită și dormi.
Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furișeze-n oglinzi
și mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid mirați după un surâs.
Dimineața când ești plină de mofturi
sunt mulțumit și somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre tăcere sau poezii despre sănătate

Inima mea n-are bariere
să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare
ai reușit să ajungi pe țărmul așteptării
unde întâlnești imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă
în suflet ți s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
și nu pot s-o ating decât cu privirea
de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
și caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze
apoi să-mi cânți cu glas subțire
cum știi mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre frumusețe sau poezii despre aripi

Poartă pe umeri un giuvaier
Se înfășoară-n pereți de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
pășește odată cu stelele prin ierburi.
E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.
Dacă o cunoști îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ți macină gândurile și te face dependent
de o flacără care-ți circulă prin sânge.
Nu știi ce se întâmplă cu tine,
puțini cred că ești stăpânit de fluturi
și sub piele porți vârstele florii.
Între mine și ea-i o amiază de lumină
unde nu odihnește nicio umbră.
Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre verde, poezii despre sărut, poezii despre sânge sau poezii despre stele

Mătasea luminii
Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
știu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
și risipesc aroma înserării.
Mătasea luminii șade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ți faci intrarea-n visare
cu glasul subțire de greieri.
Pe cărări neumblate respiră frunzișul
ca într-o fântână izvorul,
de șoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
așezând inima în vocale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre seară sau poezii despre ploaie

Lacrimă de crin
Ori de câte ori mi se fură gândul
cuvintele îl aduc înapoi.
Imaginația îl îmbracă de sărbătoare,
îl lasă să zboare prin culori,
să visez femeia din cearcănul stelei
care-i respiră vorbele subțire
și le topește-n unghiul fericirii,
lacrimă de crin
căzută pe obrazul dimineții.
Uneori sunt și capcane crude
pe care le sar cu privirea și uit
de curbele visului în care mă aflu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre imaginație, poezii despre fericire, poezii despre femei sau poezii despre dimineață

În gustul iubirii
stele sugare revăd așezându-se la sânul ei
și cum prin strâmtoarea moale dintre pleoape
moțăie visele insomniace sosite dinspre alei
și constelații obosite i se dau mult mai aproape.
ea-mi vine prin enunțuri de iarbă fără s-o înece.
iarbă ce niciodată prin emoția nostrului călcâi
de-o vrea, nu poate în goana lumii, goană trece...
ci doar lumea dă în ea dintr-o trăire de vizavi.
privirea-mi mai fierbe încă-n trupul ei lutos.
gândul sprinten se agață de alămitul păcat
vrând, nevrând, disloc neantul aurifer și fibros
din noaptea înșelătoare prin ochiul sacrificat.
prin vine mereu drumul ea și-l face la inimă dus
bântuită de sângele-mi anapoda dat-n mângâieri
și ascultă cu teamă bubuitul celulelor de apus
în gustul sonor al iubirii celei de azi ca și ieri.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sacrificiu, poezii despre ochi sau poezii despre insomnie

Nu mă mai regăsesc în trup
n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins
privesc cu înverșunare
sunt un gladiator în fața morții
cu tot sufletul mai presus de cer
lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spațiu
fără milă.
știu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează
liniștea pe care o învăț pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte sau poezii despre dorințe

Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătușarea
străpung liniștea sângelui și curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porțile iadului
nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc și caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătușarea
miroase a cenușă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
și lăsată-n drumul altei lumi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre iad, poezii despre foc, poezii despre cenușă sau poezii despre apă

Gândesc, visez și îmi fac speranțe
am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
și rămân propus clipei viitoare fără pretenții
nu înțeleg nimic din aceste mișcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
și mă chinui cu înțelesul a ce mi se întâmplă
gândesc, visez și îmi fac speranțe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forța iubirii de care dispun
îmi așez pe marginea drumului plopii fără soț
dar nu sunt Eminescu
și-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoștenit
de valorile în care crede
necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toți impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoașterii
cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiționez să nu cred
și lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole
aștept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre obstacole, poezii despre mișcare sau poezii despre imagine

Să strângă în buzunare norocul
Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferința îndurată
și să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzește inima
și o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.
Nopțile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoașterii
de unde ceața nu s-a ridicat încă?
Numai tu înger al iubirii pure
poți netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare și calde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre văi sau poezii despre suferință

Lumina se sfințește-n trăire
Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog și se înalță odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire și meditație,
n-am teamă de umbre.
Lumina se sfințește-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
și urcă-n inimi visuri înmugurite.
Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul privește din triunghi ascuțit
cum ard flăcările dincolo de margini
și se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.
Nopțile topite-n absența întunericului
pun diminețile pe fugă.
În urma lăsată-n memorie
fructul dorinței prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arșiță
ce visează ninsori cu îngeri albi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare

Ploile tale calde
Gust amarul până îmi iese prin ochi
și nu mă las furat de vorbe goale.
Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omenești,
dar nu mă tem de nimeni.
Îmi adaug în fiecare zi câte o șansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
și-n mâini cu măreția dragostei
ce-mi rodește-n palme.
Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfășurat
de atâta fierbinte iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o clipă
Ea trece dezbrăcată
prin poemele mele de dragoste
și cei ce le citesc
își retrăiesc tinerețea,
se privesc în oglindă
cu ochii în amiaza luminoasă
ce le măsoară timpul
și surâd.
Într-o clipă totul se va șterge
și nimeni nu va observa.
Orașul se va cufunda în memorie,
noaptea va stârni un luceafăr
cu razele reci,
să rămână de pază
dragostei neîmpărtășite.
lumina va fi o călăuză
pe care o urmăm
cu iubire lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș sau poezii despre nuditate