Mă iartă

Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viaţă nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viaţă, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd – şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie

Mi-am pierdut inspiraţia!
Tocmai ce-o găsisem!
Acum mă pierd în gânduri,
Printre rime, printre muze!

Mi-am pierdut iubirea!
Tocmai ce-o-ntânlisem!
Acum mă pierd în lacrimi,
Printre scrieri şi visări!

Mi-am pierdut visul!
Tocmai ce-l visasem!
Acum mă pierd în deşteptare,
Printre razele de soare!

Mi-am pierdut timpul!
Tocmai ce venise!
Acum mă pierd în infinit,
În tot ce-am asteptat şi...

Şi n-a mai revenit de mult!
Poate c-am să uit..., îmi zic,
În vieţile ce vor urma,
În înc-o toamnă fără Ea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

.. mă iartă că am fost cum sînt
tăcut şi ruşinat
şi te-am iubit cu simţământ
şi tainic şi curat

şi eu te iert că m-ai iubit
şi n-am ştiut că sînt
ales de tine şi subit
şi fără simţământ...

poezie de Iurie Osoianu (18 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
şi vă promit c-oi încerca la anul
să vin şi eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moş Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la ţintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău şi-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
şi liniştea cu clopote să bată.

Şi-atunce firea-mi se va linişti,
simţind din depărtări că e iertată,
şi buzele-mi uscate vor şopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iartă...

tu mă iartă te rog că am fost prea timid
cu privirea mereu în podea aţintită
că deşi te visam nu puteam să decid
dacă eşti dacă nu dacă poţi fi iubită

tu mă iartă că vocea o crispam uneori
goliciunea din fire o sfidam ca pe-o taină
că mereu agăţăm de cuvinte fiori
încheindu-i din fugă toţi bumbii la haină

tu mă iartă că n-am îndrăznit să-ţi vorbesc
nici în şoapte măcar cu aluzii în ele
că nici sie-şi n-am vrut să-mi respir că iubesc
că o fată de rând că ruptură din stele

tu mă iartă că azi după lungi veşnicii
îndrăznesc să încerc să mă simt fericit
însă una e cert-am făcut-o să ştii
că deşi nu ştiam- eu cândva te-am iubit...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasin plătit... la dispoziţie!!!

Mi-am pierdut viaţa în zadar,
N-am ştiut ce e adevăr!
Nu am ştiut ce-nseamnă har...
N-am crezut dreptul să omor!

Mi-am pierdut minţile prin şcoli,
N-am învăţat furturi, minciună,
Am visat să însănătoşesc boli...
Mi-am pierdut sens de rea ori bună!

M-am erodat în educat,
Am luat bun-simţul calitate
M-am ferit veşnic de păcat...
N-am învăţat parşivitate!

M-am luat speranţele, în spate
Să scap o ţară de povară
De ar fi fost nemeritate...
Şi tot sunt judecat de-ocară!?

M-am construit un patriot
Prin neam de neam, străbuni de-ai mei...
N-am fost nicicând un strâmb de ciot
Să împiedic geniu! Am idei!!!

M-am educat în cult de fapt,
Am cuvânt doar să îl explic!
Nu din cuvânt îmi fac un act...
Ci mi-e doar spusul cum l-aplic!

M-am dedicat mult la onoare...
O trăsătură de popor
Din care sunt filon, o boare
Şi vreau s-o port spre viitor!!!

M-am dezis de prostimi, trădare,
Urăsc de moarte pe bandiţi!
Îi vreau întinşi, spânzurătoare
De gât... Fără de cap meniţi!

Mi-am făcut corpul o armată
În fapt, pe câmpuri la Bacău!
Iubesc părinţii, mamă, tată...
Modeşti! Nu din Belu, Copou...

M-am dat dreptăţii o viaţă întreagă,
Am crezut ferm că-i doar real!
N-am ştiinţa fălii minţii bleagă
S-o storc, în mâzgă... teatral!

Mi-am lăsat mult de-al meu câştig
-Furat, adesea l-am lăsat-
Şi nu-mi plâng golul din covrig...
Ce semeni mi l-au destinat!

Mi-am pus elanul sufletesc
Cu cinste pe răboj să numeri,
Să nu m-acuzi că-l pervertesc...
Condamnat fals, cu dat din umeri?!

M-am decis azi mai mult de-oricând
Să fiu un asasin plătit!!!
Să împuşc pungaşii ţării în rând!!!
V-aştept!!! Am totul pregătit!!!

La hoţi, corupţi, borfaşi, tâmpit,
Parşivi, dobitoci, proşti, bandit,
Tot infractorul dovedit!!!
O fac şi gratis... Biet pârlit!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Şi nu pot să mă mişc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aş fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Şi-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Şi găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Şi florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus seminţe, nemaiştiind de carne
Şi am rămas nins, golaş pe creste abrupte,
Tot nemişcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu ştiu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur şi-am şi dat
Şi nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca şişul încrustat
Când s-a înfipt... şi drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, taţi căzuţi,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuţi...
Şi nu ştiu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Şi n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăştiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am făcut-o cu mâna mea! Mi-am dorit un bărbat cu simţul umorului. L-am găsit: râde de mine!

aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş vinde

Aş vrea să-mi vând tristeţea
Pe-un zâmbet de copil,
Căci, oricum, tinereţea
S-a-ndepărtat tiptil...

Eu mi-am preţuit anii,
Chiar dacă sunt vremelnici,
Dispreţuit-am banii,
Ce pe-alţii-i fac puternici!

Mi-aş da singurătatea
Pe-un poem sau pe-un zbor,
Dar nu-mi vând libertatea,
Nici dac-ar fi să mor!

Eu lacrimile mele
Le-am dăruit iubirii
Şi-am iubit peste poate
Copiii, trandafirii,

Mama şi primăvara,
Sufletul ne-ntinat,
Pianul şi vioara
Şi-acel sărut... furat!

Iubit-am munţii, marea,
Soare şi păsări, viaţa,
Şi n-am lăsat uitarea
Să-mi spurce dimineaţa!

Ştiu, am multe păcate
Şi multe-am irosit,
Însă am dat iubire,
Mult peste ce-am primit!

Ce-aş mai putea vinde eu? –
Mă bântuie-acest gând răzleţ, -
Dac-am dăruit, mereu,
Tot ce-am avut mai de preţ?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Maică Românie!

Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ţi sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoşească glie,
Că nu mai ştiu să-ţi fiu gorun!

Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Şi nu mai ştiu ce-i vrednicia!

Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginţi!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minţi!

Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar şi greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!

Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânşi!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unşi!

Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!

poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe către Augusta III

Iar dacă furtunoasa moştenire
S-o port pe-alte stihii am fost sortit,
Mi-am primit partea de nenorocire
De stâncile lumeşti când m-am izbit –
Dar vina e a mea! Acoperire
În paradoxuri, nu mi-a trebuit:
Mi-am fost eu însumi iscusit cârmaci
Al propriei năpaste, ce să-i faci?!

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Mi-am închis durerea în suflet
Şi am rugat ochii să nu plângă
Căci am ştiut că nu veţi înţelege
Şi îmi veţi cere motivele acestei stări.

Mi-am pus la suflet cheie
Şi am şters colţurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veţi observa
Şi îmi veţi cere socoteală pentru lacrimi.

Aveam ochii umezi şi mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci aţi fi înţeles greşit
Şi m-aţi fi certat că-s prea slab...

Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Şi m-am minţit că nu veţi înţelege
În timp ce conştiinţa îmi şoptea opusul.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş regăsi

Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...

Nu mă mai regăsesc conştiinţă
Să întreb, nu mai am nicio cunoştinţă,
Nu mai am nicio idee...
Nu ştiu cum tot o să se-ncheie.

Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.

Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.

Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!

Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandreţe...
N-am îndeajuns tupeu, frumuseţe.

Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinereţe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândeţe.

Sunt depăşit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulţit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...

... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinţii mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...

... Audienţele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...

Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.

Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...

Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Şi n-am niciun drept la evlavie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am iubit întotdeauna soţia, copiii şi nepoţii. Şi mi-am iubit întotdeauna ţara. Acum vreau să plec. Doamne, îţi aparţin!

citat din Dwight D. Eisenhower
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!