Scrisoarea
Îmi scrii că cerul s-a întunecat, iar cocorii nu mai zboară, se îneacă asfințitul în gurile văzduhului, te văd grăbită să treci cu spatele prin viață. nu ești prezentă orei?
Sunt eu pentru tine un câine de pripas, să umblu cu fularul atârnat de gât ca un lanț ce l-ar ține pe sârmă într-o gospodărie? Eu nu-mi pierd timpul cu amintiri doar scriu iritat de nostalgia ta care mă muscă.
Tăcerea ta este semn de neputință, liricul se deapănă la focul iubirii când rupi buzele să te lipești la inima revărsată în noapte, te îmbrățișează și apoi se ascunde în clipă, sfarmă legende.
Îți voi construi o lume cu mesteceni și cetăți în fața necunoscutului să-mi apăr cuvintele pe care acum le vărs într-o desagă pe care o porți peste tot să aduni poveștile altora fără să crezi că orice suflare cerne taine de nepătruns, poate atunci vei tinde spre latura infinitului să adormi vigilenta raționalului.
Singure doar cuvintele te vor îmbogăți să-ți cosi cămașă înflorită din taina cerului. Nu-mi spune că doare, lumina nu doare tăcerea este cea care rănește. Puneți scutul să te aperi de furtună și intrigă.
Astăzi te văd, te simt rătăcită. Ego-ul asemeni lui Icar vrea să-ți înalți aripile ai grije la răni. Fi asemenea lui Prometeu adu focul și vino la masa mea să deșertăm taine despre originile rătăcite intre pietre pe albia răului unde primi oameni pescuiau iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvintele
cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu se poate să nu mă doară viața,!
Doare că exist, doare și în vis,
Și când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea și focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoțește și... viitorul,
Pământul și tot cerul și... Noi!
Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Și obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!
Doare sărutul pierdut, dorința prezentă,
Clipa absentă, TU și mai... absentă,
Viața înainte de... viață și dimineața!
Doare că nu există uitare, doare....!
Doare, durerea-i chemare de viață
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele
Iubire, silabele pe care egoist
le-aș numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanșă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt și ale tale
așa cum și eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătății.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți scriu... cu pana din aripa rănită !
Mi-ai dat un umăr...
ca să plâng!
Îți mulțumesc
s-aș vrea...
Ca-n brațe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Și să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând!
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că ești în noapte
Suspinând...
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest,
Un semn,
Ca să-ți alini
Sufletul frânt,
De nicăieri!
Aș vrea să-mi spui...
Ce rană azi te doare
Câți nori s-abat
De-asupra ta
Și care este starea ta
Când...
pe cerul vieții tale...
Bântuie furtuna!
Să-ți amintești că sunt aici
Și de-am greșit...
Mă iartă!
Tu ești mereu
în al meu gând
Deși eu sunt departe!
Îți scriu...
Pe coala cerul senin
Cu pana...
smulsă...
Din aripa rănită,
De viața care a trecut
Și care o să vină!
Tu spune-mi
dacă ai un of
nu răbda-n tăcere,
Că știu să ascult...
și știu s-alin
o rană care doare!
poezie de Mariana Zorița Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portetul poetului
chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un țipăt
aripile de înger
acoperite cu mantaua iernilor
de sub care cuvintele
ies să ascundă tăcerea
precum un
izvor acoperă
ochii să nu se vadă crestele
înfipte în coama cerului
cu gheara de urs îndreptată
spre soare
să fure lumina
în opaițul dur
al minții bolnave,
poartă amintiri dureroase
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare...
Mă doare așteptarea care tace...
Prin gânduri rătăcesc și tot la tine,
În sentimente frumoase și opace
Mă regăsesc cu simțăminte pline.
Mă doare când nu te văd odată...
Să te ating, cum o făceam cândva...
Așa durere n-am avut vreodată,
Aș vrea să-mi scrii, să spui ceva!
Mă doare fără tine cum nu știi...
Zbuciumate clipe, că nu-mi ești...!
Aștept pierdută să te-ntorci, să vii,
Nu-mi doresc decât să mă iubești...!
Și sper ca viața mult să mă iubească,
Să îmi ofere tot ce i-am cerut...
Dezamăgiri să nu mai lovească,
Inima care de la-nceput te-a vrut...
Lui M. C.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ești tu
Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.
Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.
Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmărește azi în toate
Aceasta vreau acum să-ți zic.
Doi ochi pe fața ta senină
Ca două stele de pe cer,
Și buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.
Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.
Și dacă! Dacă măcar tu ai ști
Când îmi zâmbești in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aș vrea
Aș vrea ca tu să fii a mea
Aș vrea o zi măcar din viață
Să pot ieși din astă ceață,
Să pot să-ți spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi ești de dragă!
Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte
În schimbul lor, eu de la tine-aștept:
Un simplu, sincer te iubesc.
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi printre noi
Îndeajuns de străini cu noi înșine
hrănim dorințele afirmării
peste flori și păsări,
cu pași măsurați ca un pendul
marcăm trotuare de cuvinte
înfășurați în setea orei,
fântâni arteziene,
artefacte medievale,
induc iluzia perfecțiunii
ca o voce fermă ce muscă din timpane,
etaloane fierbinți ne acoperă
în cuvintele altora,
să crestăm inima
ca și cum ne-am săpa sufletul
într-o grădină pe care o plivim
harnici, destoinici
dar totuși flămânzi.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare...
Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu ești lângă mine
Mă doare să știu că nu-ți este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubești,
Mă doare atunci când mă umilești
Mă doare când știu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece și grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ș-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când știu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine și orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poți să-nțelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.
poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă tine dragul meu...
Lângă tine am învățat ce-nseamnă să iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,
Lângă tine am învățat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.
Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.
Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.
Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.
Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre soartă
Tristețe mă apasă atunci când uit de tine,
Privire infinită și apusă...
A ta iubire doare, dar mă las pătrunsă,
Și tot atunci o simt c-ar vrea să mă aline.
E tot ce știu... și tot ce știu voi tace...
N-am să ajung o stâncă fără sânge!
Chiar de vânt puternic astăzi mă înfrânge,
Tăcerea mea va tulbura suflete sărace.
Despărțirea vine în ceasul cel mai dulce,
Rămas bun spune vântul prin culori...
Și ploaia cu safire, pădurea ce adori,
Cu ele și iubirea și însăți a ta cruce.
O altă viață așteaptă să înceapă acum,
Altundeva departe, unde-i doar dreptate...
O viață cu o lume perfectă întru toate,
Unde-i numai ziuă, noapte nicidecum!
Mă doare gândul meu ce vrea a sta la tine,
Cu cât clipe scurgând trăirea pe pământ,
Așa de mult iubesc tăcerea din cuvânt
Ce-l voi rosti în toamna regină în suspine.
Și aș zbura spre răsărit să afli și tu despre zbor...
Ce soartă duse-ntru sfârșit dorința cea mai mare
Și puse semnătură peste a mea ardoare?...
Să fiu și să fii, prinzându-mă în dor!
Nepotolit se-aruncă înspre mine înverșunat,
Cel care m-a dorit cândva o sclavă...
Dar privesc la el... față lăcrimată cu privire gravă,
Și cu zbucium rece pe chipu-i însetat.
Rostesc o rugăciune să alin durerea-i
Și apele-mi sărate, pe-obraz răsar neașteptat...
Ah, fericire... vină tu la mine s-aduci ce am sperat,
Iar tu, ducând cu tine și purtând averea-i.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ești praf
ți-au dat niște prafuri roz
iubește au zis
pentru că așa este bine
ți-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că așa este bine
dar în tine trăiește doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
și un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre
strigi pasăre și pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar și iar
dar în câte numere poți descompune o viață
câte măști încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se rotește se rotește se rotește
și se rostește
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate își pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârșesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deșert roz
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea spune multe
Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în șoaptă n-am cum să-ți vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Și timpul stă pe loc atunci când te privesc,
Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Și n-am la nimeni să le dau,
Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Și stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu știu eu să le rostesc,
Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aș putea să-ți spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi reveni...
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie și neobosită,
Așa cum n-am știut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o viață mai veselă ca cea de-acum,
Să-ți cânt în nopțile înstelate plină de fericire
Măreția caracterului tău neprețuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
Să îți slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte mărețe să îți ridic statui,
Că numai tu ești armonia din lume,
Și bogăția omului de zi cu zi.
Voi reveni, la brațul tău iubire,
Poate într-o altă viață de va fi...
Acum, îți pictez cu ochii minții icoana din viitor...
Și îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.
poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să învăț despre mine
Să-nvăț uitând să număr zilele ce trec,
Inima s-opresc din ploi, atunci când sec
Lângă o ființă la care-aș vrea să stau
În inimă și suflet, să dau și nu să iau!
Să-nvăț să uit să scriu ce aș citi mereu,
Să scriu ce aș vorbi despre Dumnezeu,
O piatră de suflare mi-ar fi un vânt nebun
Pe care l-aș închide într-un vechi album.
Să-nvăț să nu mai lupt atunci când nu-i ușor
Să mă eliberez prin boală și să zbor,
Unde o ploaie rece m-așteaptă trâmbițat
Să mă trezească sumbru din visul de păcat.
Să-nvăț să simt când doare o faptă virtuoasă,
O Dunăre sărată, răsplată tenebroasă,
Pe lacrima ce curge din trup neîmpăcat...
Eu nu pot să mă iert, mai mult de am iertat.
Să-nvăț să văd o lume care nu mă vede
Și să percep un lanț în câmpul cel mai verde,
O piedică de viață oprindu-mă din mers
Răpește tinerețea, dar strălucește-n vers...
Să-nvăț să mă ascult când alții îmi vorbesc,
S-aud ce îmi ascund atunci când îmi șoptesc,
Lângă un pian și-o lumânare aprinsă
Îmi cânt durerea arsă și nicicând nestinsă.
Să-nvăț să te ascult, când taci tot mai mereu,
Ar fi dorința ta, dar n-ar fi felul meu,
Cum soarele străbate pe fața ta zâmbind,
Așa aș vrea să-ți fiu, tăcerea risipind.
Să-nvăț să te iubesc când te retragi sfios,
Să-nvăț să nu se nască orgoliul păcătos,
Însă iubirea-ți curge prin trupul adormit...
De ce noi am opri-o dintr-un bun sfârșit?...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Textul original este scris în limba română.Noi doi mereu iubire
În care vis mi te-ai ascus iubire
Aș vrea să vin să îți șoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Și în fiecare clipă te iubesc.
De-ai știi că te am în suflet
Esență vie a sufletui meu,
Și prind viață când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.
În care timp, ușor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală ești, te port în sânge
Și în fiecare clipă te aștept.
Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aștept doar clipă să fiu doar cu tine.
poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Văzătorul este liber de vedere! În momentul în care realizezi că tu ești Conștiința, ego-ul este complet dizolvat. Nu se pune problema să abandonezi ego-ul, ci să recunoști Conștiința. Ea este Veșnic Prezentă, este Acum, Aici. Cunoscutul însuși creează frica, prin limitare și raportare la el însuși. Gândului despre frică îi este frică de gândul de libertate. Când noi avem recunoașterea, acest sentiment de separare dureroasă de/între mine și restul lumii dispare. Apoi, dispare dorința de a mai căuta ceva, ai ajuns la capătul oricărei forme de căutare. Apare acel sentiment al Veșniciei, al Vieții Veșnice. Conceptului de frică din mintea ta îi este frică de conceptul de libertate. Cât de valid poate să sune asta? Doar Prezența există, nu există nimeni care să fie prezent. Doar cuvintele există, nu există nimeni care să vorbească. Există doar ascultarea/auzul, nu există niciun ascultător. Când lași aceste cuvinte să intre în contemplare în tine, vei vedea că există foarte mult spațiu în ele. Cuvintele care răsar din liniște, se întorc înapoi în liniștea desăvârșită, cui aparțin? Ce anume nu trece pentru că este deja de veacuri Veșnicia Veșniciei?!
Atmaji Maharaj în De unde știi că nu ești deja iluminat?
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul
-Dacă ai fi zeu, uite ce ar trebui să faci,
auzi în somn vocea ivită din noapte.
Să joci jocul, nu ești însă singurul care câștigă!
Umpli tabla de joc
cu nume pentru fiecare zi
în care iubești un om,
el este omul creat de cuvintele tale.
Ai în grije nevoile sale
pentru fiecare dintre ele
scrii câte un poem
cum ar fi, să iubească, să urască,
să se lepede de tristețe.
Jocul se reia zilnic cu alte chipuri
cei simpli câștigă
Întreabă-te cât ești de simplu?
În fiecare zi te poți vindeca de singurătate
este jocul în care redevii om.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!