Revelație
Nu știu,
Ce a vrut să spună
Acel cineva,
Știu, că încerca
Să aleagă
Un cuvânt potrivit,
Pornit spre mine,
Ca niciodată,
În avans zăpăcit.
Inima în el fremăta
Chibzuit,
Fixând ochii
Spre un infinit,
Spre o zare,
Prea poate,
Un răspuns căuta,
O șoaptă
Pe fruntea de brume
Senină,
Curată...
Era cuvântul rodit,
Nerostit,
Nescris,
Care dorea
Să nu cadă
Într-un fraged abis,
Într-o nepăsare
Ciudată,
Uitată!..
Îi mulțumesc,
Pentru prezența
În care
Lăsatu-i-a pe toți
Drept ochi
De izvoare!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
* * *
Au plecat părinții noștri
Într-o lume...
Nu știu care!
Au rămas copii, nepoții...
Candelă aprinsă-n zare!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pornit spre tine
numai pustiu în jur, un alb pustiu
și va porni să viscolească iar spre seară
și tot ce-i viu va nivela ca-ntr-un sicriu
din care iarăși va renaște primăvară
numai pustiu în jur, un alb pustiu
cu lupii pe fundal, urlând la soare
în limba lor, poemul încă viu
transpus pe intervaluri de ninsoare
numai pustiu în jur, un alb pustiu
imaculat pe întunericul din zare
pornit demult spre tine tot nu știu
din ce noian de vise vei apare...
poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râdea seninul
Râdea seninul cu rouă
Într-un târziu zăpăcit,
Clipa despica in două
Un orizont răvășit.
Noaptea năștea dimineață
Cu-aura scăldată-n crâmpei,
Steaua căta dulcea șoaptă
Într-o aromă de tei.
Dorința m-apasă nebună,
Tăcerea din mine zboară:
Ah, viață, robul din mine
Oglindă prin tine se vrea!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea iertării (2)
A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.
Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.
Venise numai pentru mine,
Și cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îți faci inima grea.
M-a dus apoi cu gingășie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.
Și m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.
Mi-a arătat drumul uitării,
Și o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.
Am sărutat ușor petala
Și-am înălțat ochii spre cer
Să-i mulțumesc pentru zicala,
Că-n tot și-n toate, stă cuvântul SPER...
poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a nu știu câta oară
Pentru a nu știu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.
Pentru a nu știu câta oară
Ți-am supt sânii din iubire
Pentru a nu știu câta oară
Înviat spre nemurie.
Pentru a nu știu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Și de stele neperechi.
Pentru a nu știu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Renaștem iară noi în dimineață,
Cu o vorbă caldă ori cu o povață,
Se-ndreaptă pașii cătinel spre viață,
Speranțe noi ne luminează-n fața.
Singurătate, cât ești de haină,
Dar cât e de blajină, clipa care vine?!
Opresc a mea privire spre a cerului lumină,
În vraja lui aleasă oglindă pentru mine!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ispita
Să nu te lași pradă cercării mișele!
E doar ispitire! Fii demn! Fugi de rele!
Privește altarul, alt pas îți prepară:
Mai rumen obrazul, mai clar îți e harul!
Trezește-ți privirea și văzul din hău,
Și poartă- înainte frumos chipul tău!
Dă vlagă-n suflare spre clipa frumoasă,
O nouă lucire spre tine se lasă!
Îți cere prezența, te cheamă-n hazard,
Aleargă, primește-o! E scumpul tău dar!
De ce să te țină grea clipă în loc?
Vezi, alta curată renaște cu foc!
Ridică privirea, la tine privește!
Pe tine te caută! Spre ea, tu, pornește!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul țiganilor
Țiganii merg fără-ncetare-
Nu știu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinși de-o vecinică chemare.
Cu galbeni ochi pierduți în zare,-
De când se știu s-au pomenit-
Țiganii merg fără-ncetare:
Nu știu nici ei când au pornit.
Mereu țigani, cu mic, cu mare,
Au tot născut și-au tot murit -
Și tot spre visul ne-mplinit,
Răpiți de-aceeași aiurare,
Țiganii merg fără-ncetare.
rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Am devenit o șoaptă
La naștere am fost un țipăt simplu
Și-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila șoaptă a tacerii sunt.
Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă pași
Mai port în mine doar atât, o șoaptă
Și bietul ei ecou sinucigaș
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Și scara ce o am de coborăt.
Sunt țipete și urlete în lume
Și tunurile trag nerușinat
Se strigă daruri și averi și nume,
Și tobele de cobdamnare bat,
Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o șoaptă
Și îmi amân rostirea să nu mor.
Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Șï scara ce o am de coborât.
poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia interioară
meteahna tristeții tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer țin zeamă
în existența lichidă a tăcerii spre șoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ștergi praful din umbră, de pe tăișul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer
azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supraviețuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
ești cuvânt
și carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu
în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu știu a scrie
ce toți poeții au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul așezat, ca o pălărie pe creștetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine ne-a zămislit
Nu știu cine am fost
Nici cine voi ajunge?!
Știu, doar, că vreau să fiu eu
Stăpânul meu, fără a mă minte!
Nu înțeleg, de ce cineva a glumit
Și gluma lui prins-a rădăcină:
Că dinozaurii ne-au plodit!
Probabil pe el, dar nu și pe mine!
Maimuțele toate supărate-s cumplit,
Priviți-le văzul pe față:
Cum de nimeni nu a priceput,
Că ele sunt de o altă rasă?!
Dar lebedele? Lebedele albe în zbor
Unite fiind pentru vecie,
Semeț li e zborul în dragostea lor,
Venit-au din neam de la cine?!
Vezi, vântul rău bate în nori
Cu ape spre munți în menire!
Lor cine le-a dat acest dor,
Tot niște monștri, ca mine?!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magia luminii
A plouat prin mii de lacrimi necunoscute
Viața mi-a fost un amalgan de jocuri
Fără de care timpul s-ar fi unit în doi
Plouă la polul opus,
Plouă cu nesperate valori
Traumele vor fi alungate-n izbutite mișcări
E un cuvânt de magie, ancorată-n miracol
Sau poate acel cuvânt desprins de magie
Pe care îl caut în lumea fără dotare vie
Voința ne aduce spre lumi necurate
E un mai mare miracol,
Un zbor spre lumină
Se va ascunde iară în tumultoasa zare
Va deveni cuvânt sau necuvânt
Spre divine versuri, ascuns
În ungherele sufletului trist
Va risipi un nor, spre mijlocul roșu deschis
Va fi tot mai greu de adâncit trăirea
Căci lumina se va naște elogiant, derutant
Spre a cunoaște o magie
Fără de care totul ar fi destructibil și scump.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulțumesc, Muntenegru!
O singură clipă și totu-i non-sens,
Nimeni nu știa ce ni se întamplă,
Un rictus, un geamăt, un gol imens,
Și zăceam prăbușiți în râpa adancă.
După o secundă sau o eternitate,
Am deschis ochii, priveam în jur,
Ceva se strecura, cu abilitate,
Dădea târcoale, prinzând contur.
O văd, este moartea, hâdă și rece,
Într-un dans ritualic și misterios
Vrea sufletul cald să mi-l ferece
Și să mă patrundă până la os.
Dar, dintr-o dată, ca printr-o minune,
Pe frânghii, pe corzi, ca într-un vis,
Zeci de brațe în nefireasca genune
Mă aduc spre viață din acel abis.
N-am spus un cuvânt, priveam rătăcit,
Gându-mi stătea la un marș funebru...
Dar sclipirea din ochi le-a spus tacit:
- Sunteți eroi, mulțumesc, Muntenegru!
poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Textul original este scris în limba română.Îmi pare rău...
Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ți fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.
Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îți doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ți-e cunoscut.
Ridică-te și zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni și lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.
Ridică-ți fruntea fără frică,
Tot ce ți-e dat, ce-ți este scris,
Viața-i dură, te ridică
Sau te-adâncește spre abis.
Ridică-ți fruntea și-nțelege,
Destinul are drumul său,
Viața are doar o lege,
N-o poți schimba. Îmi pare rău"...
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mișu (speriat): Cine-i acolo?
Nina: Liniștește-te! Suntem numai noi doi...
Mișu (agitat): Nu! Flerul meu de gazetar îmi spune clar! (Tare.) Cineva, cu ochi indiscreți, ne privește!
Nina (privind spre fereastră, cu nemulțumire): Ai dreptate... A venit iar târfa aceea cu fustă roșie...
Mișu: Doamna Opinia?
Nina: O parașută...
Mișu: Scoate-o afară!
Nina: De ce tocmai eu?
Mișu: Pentru că ești deasupra. Ești parte activă! Ești călare pe situație!
Nina: Poftim?
Mișu (isteric): Nu mă pot concentra în prezența ei! E vorba de un act intim...
Nina: Și eu ce să fac?
Mișu (aspru): Închide-i gura cu niște ziare...
replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Reflecții
În țara asta-n care toate sunt pe dos
Nimic și nimeni nu-ți mai e de folos,
În care e un haos din vina nu știu cui
Și fiecare merge după legea lui,
În țărișoara noastră, în care ești străin
Iar viața ți se pare că e chin după chin;
În timp ce unii latră și stau cu fruntea sus
Însă o fac aiurea, că n-au nimic de spus.
În țara asta-n care tu ești a nimănui
Și fiecare trage spuza mereu pe turta lui
În țara asta-n care toate-s cu josu-n sus
În care toți și toate se-ndreaptă spre apus,
Găsi-se-va odată oare cineva
Să ne arate calea și drumul spre lumină,
S-avem și noi românii o viață mai senină?!
Noroc cu Dumnezeu, că ne mai are-n pază
Mi-i greață și mi-i scârba și uneori mi-i groază...
poezie de Mariana Simionescu (25 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferice norocul...
Să nu lași, clipă,
Tristețea să mă doboare,
Să nu-mi lăsați, ochilor,
Gândul meu în aiurea să zboare,
Să nu mă duceți, pașilor,
Pe urmele cele mai bizare!
Lăsați-mi doar o lacrimă cuminte,
Mie să-mi cadă
Și inimii mele în zbucium
Să-i fie de alinare!
Știu
Nu e bine să plâng...
Știu
Soarele mai răsare în crâng!
Știu
Sunt prea mulți... culori de curcubeu!
Știu
O rază de soare trebui-va să fiu eu!
Ispite prea multe,
Uneori mă apasă,
Se-ntâmplă, să nu le mai văd
Uneori, nici nu-mi mai pasă,
Înot între cer și pământ!..
Și brațele să-mi cadă ajung,
Pe ai mei, doi genunchi!
Și întreb răspunzând,
Mă întrevăd săgetând.
De vorbă cu mine
Mă găsesc murmurând:
Sunt eu?
Ce vreau?
Cine sunt?!...
Zefirii de ploaie
Bat creștet de geam...
Ferice Norocul
Și clipa
Ce am!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al mamei glas
Așa sunt eu,
Precum voi mă vedeți:
Cu ani peste umăr,
Cu brume pe spate...
Așa sunt eu:
Dulce, terestră,
Amară,
Trecătoare...
Adie un pic spre
Toamne în aur,
Spre ploi în petarde,
Spre o scurtă iarnă,
O primăvară...
Adie a viață-n popas
Călătoare...
Tandră,
Mândră in zbucium,
Sfidătoare...
Cu zâmbet pe buze,
Îndrăgostită de un bun sfat,
Cu pas cumpătat...
Mă apropii și caut
Cuvântul deplin, onorat:
Al mamei glas,
Privirea,
Mâna Ei,
Alinarea
Din Casa cea Mare!
Taina de pe urmă
Nu văzui soarele, luna,
O văzui pe mama mea,
Cum îmi împletea cununa
Licăririi sub o stea.
Nu știam cât e de mare,
Fericită-i ori nu prea,
Îi sorbeam din palma-i soare
Apă vie, viața mea.
În sclipirea de pe gene
O vedeam numai pe ea,
Cum plimbându-ne prin ele,
Vlaga vieții ea veghea.
Iar în taina de pe urmă
O privire își lăsa...
O urmam, ferindu-i gândul...
Ei o lacrimă-i cădea!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De tine, cuvânt, mă agăț...
știu să imbrățișez dar fără mâini
știu să cânt dar fără glas
dacă pe mine din mine m-aș smulge
și tot mai pot scrie despre ce a rămas...
am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere într-atâta răsfăț -
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea și de cuvânt mă agăț...
între cuvânt și mine-I iubirea
între mine și tot un tumult!
e o formă de exorcizare poezia...
un travaliu pe care ți-l dorești tot mai mult!
sau poate e un chin in aducere?!
sau un canon intre tot și "a scrie"
e la mine-n cuvânt o infrângere
sau doar un exercițiu de supraviețuire...
poate un exod sau poate o spadă -
n-am știut niciodată mai mult să m-ascult
n-am fost copil și n-am fost mamă
cuvintelor care m-au durut...
există aceleași hățișuri
închise-n aceleași dimineți
vreau să mă transform din spectator
în actorul propriei vieți...
închisă într-o temniță fără zăbrele
te strig cuvânt! neîntemnițată
vreau să alerg spre caruselul copilăriei mele
în care nu m-am dat niciodată...
am cuvintele la degetul mic
ruinătoare durere intr-atâta răsfăț
e o strategie pe termen lung fericirea
de ea și de tine, cuvânt... mă agăț...
poezie de Daniela Pârvu Dorin (21 martie 2008)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă voi întoarce
Mă voi întoarce spre poezie ca spre-o țară a mea, ca spre casa mea,
Ca spre copilăria îndepărtată pe care,-am pierdut-o din nepăsare,
Pentru a căuta substanța tuturor lucrurilor, cu încăpățânare,
Și voi striga cu ardoare sub o mie de lumini strălucitoare.
Sophia de Mello Breyner Andresen
poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!