Mulţumesc, Muntenegru!

O singură clipă şi totu-i non-sens,
Nimeni nu ştia ce ni se întamplă,
Un rictus, un geamăt, un gol imens,
Şi zăceam prăbuşiţi în râpa adancă.

După o secundă sau o eternitate,
Am deschis ochii, priveam în jur,
Ceva se strecura, cu abilitate,
Dădea târcoale, prinzând contur.

O văd, este moartea, hâdă şi rece,
Într-un dans ritualic şi misterios
Vrea sufletul cald să mi-l ferece
Şi să mă patrundă până la os.

Dar, dintr-o dată, ca printr-o minune,
Pe frânghii, pe corzi, ca într-un vis,
Zeci de braţe în nefireasca genune
Mă aduc spre viaţă din acel abis.

N-am spus un cuvânt, priveam rătăcit,
Gându-mi stătea la un marş funebru...
Dar sclipirea din ochi le-a spus tacit:
- Sunteţi eroi, mulţumesc, Muntenegru!

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul final

Când viaţa cu zarul aruncă,
Şi destinul e frunză-n vânt
Valurile se sparg de stăncă
Tot am de spus un cuvânt!

Când ţie chiar nu îţi pasă
Mă ridic uşor de la pământ
Şi dau cu pumnul în masă,
Tot am de spus un cuvânt!

Când viaţa e foarte perfidă
Încetişor eu încep să cânt,
Şi rostesc c~o mina acidă
-Tot am de spus un cuvânt!

Când totu-i distrus din faşă
Iar oamenii cu toţii plâng
Umflu muşchii pe sub cămaşă
Tot am de spus un cuvânt!

Dar când moartea îmi dă ocol,
Şi-acesta nu-i un lucru banal
Nu mai este loc de-un miracol,
Căci ea are cuvântul final!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi (Tatalui meu - in memoriam)

Cu ochii in lacrimi privesc inspre cer,
Dar totu-i neant si vesnic mister.
Nu pot printre stele sa vad, cat as vrea,
O lumina s-apara in viata mea.

Cu ochii in lacrimi atunci spre Pamant
Astept in zadar o adiere de vant,
Sa-mi mangaie sufletul cel pustiit
In aprige ceturi invaluit.

Cu ochii in lacrimi, cu privirea arzand,
Spre mare ma-ntorc, s-astept un cuvant,
Dar valuri de gheata a moarte izbesc
Sa fie moartea un lucru firesc?

Cu ochii in lacrimi, cu moartea in gand,
Cu inima grea, cobor in mormant.

poezie de Alex Dospian (2007)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

The Inquest (Ancheta)

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de William H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului Radu Valahu' (care în iunie a tras un avion de 6,5 tone!)

Zărit-am ieri la chioşcul de ziare
Prin vitrina-un ditai almanahul,
Mă privea mirat un tip cam mare,
Era Georgescu Radu, zis Valahul.

I-am spus că sunt cu timpu'-n pom,
Grăbit merg spre-o-ntrunire la Berlin,
Trebuie degrabă să ajung la avion,
Că mă aşteaptă-o tipă la check-in!

Mi-a spus zâmbind de după geam:
- Aşa mi se întamplă mai mereu,
Chiar într-acolo şi eu alergam,
C-avionul de Berlin îl tractez eu!

- Băi Radule, las' gluma la o parte,
Mai bine trage şi tu un autobuz,
De-această dată e un caz aparte,
Hai, te rog, să nu-mi devii ursuz!

- Alex, îţi spun chiar n-am ce face,
Tre' să-l iau in cârca, viu sau mort,
Îmi pare rău, îţi place, nu îţi place,
Dar am exclusivitate la Pro Sport!

poezie satirică de Alex Dospian (octombrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Nu ştiu,
Ce a vrut să spună
Acel cineva,
Ştiu, că încerca
Să aleagă
Un cuvânt potrivit,
Pornit spre mine,
Ca niciodată,
În avans zăpăcit.
Inima în el fremăta
Chibzuit,
Fixând ochii
Spre un infinit,
Spre o zare,
Prea poate,
Un răspuns căuta,
O şoaptă
Pe fruntea de brume
Senină,
Curată...
Era cuvântul rodit,
Nerostit,
Nescris,
Care dorea
Să nu cadă
Într-un fraged abis,
Într-o nepăsare
Ciudată,
Uitată!..

Îi mulţumesc,
Pentru prezenţa
În care
Lăsatu-i-a pe toţi
Drept ochi
De izvoare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă puteţi vedea spiritul, dar sunteţi convinşi că acesta există. Nu puteţi vedea Spiritul Suprem, dar îl puteţi recunoaşte într-un artist, într-un orator, într-un muncitor. De asemenea, sunteţi capabili să simţiţi bunătatea, adevărul şi frumuseţea, deşi nimeni nu vi le-a arătat vreodată. La fel şi viaţa, nu ştiţi unde se află sălaşul ei, nu aţi văzut-o cu ochii, dar cu toate acestea sunteţi absolut siguri că trăiţi.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că te iubesc...

ţi-am spus că te iubesc,
ştiu, ţi-am spus şi sigur ştii,
atât de mult mă răscoleşti şi amăgeşti
şi eu, nebunul, mai mult te doresc.

ţi-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înţeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.

ţi-am spus, sunt sigur că ţi-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare şi te cheamă,
să vii furiş, să ne iubim într-un apus.

ţi-am spus şi taci, zâmbeşti tacit
şi pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu soţul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Şi-n vis, m-am întâlnit cu soţul meu.
Stăteam de vorbă ca şi altădat'
Şi... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Şi, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Şoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Şi-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Şi locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Şi, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
Aş vrea să pot, aş vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-opreşte
Mă uit la ea şi parcă îmi vorbeşte...
Mă simt de parcă m-aş afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbeşte Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soţul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Şi iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Şi-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Şi lacrimile îmi curg încetişor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soţul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat de lângă tine

Am plecat de lângă tine,
Nu ştiu încotro mă-ndrept,
Haide, vino după mine
Şi nu mă lăsa să mă pierd.

În perdeaua deas-a nopţii
Cerul nu s-a mai deschis.
Rătăcesc pe drumul vieţii
Şi mă scufund într-un abis.

Numai ochii tăi albaştri
Ar putea să mă găsească,
Cănd îţi vor spune sihaştri
Că s-a deschis bolta cerească.

Să vi să-mi intinzi o mână
Dacă ştii că mă iubesti,
Că-mi plâng ochii şi suspină,
Numele când îmi rostesti.

N-am să plec de lângă tine,
Două vieţi de-aş mai trăi,
Fiindc-am rătăcit prin lume
Visând mereu la ochii tăi.

poezie de Gheorghe Deniştean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Derută

Ai apărut superbă într-o seară,
C-un mers inconfundabil şi rasat
Nu mai văzusem bombă... nucleară
Şi am şoptit în barbă: Ce să fac?

Priveam gazela ce se unduia perfect
Simţeam nişte-aritmii la "pitpalac",
Era ca într-un film plin de efect
Şi-am mai zis o dată: Ce să fac?

Când te-ai apropiat mai mult de mine
Parc-am zărit o umbră de bikini,
Dar dintr-odată, nu-ş de unde vine,
Unul cu lanţ la gât şi Lamborghini!

Aţi demarat în trombă, ca la Cannes,
Iar eu înc-ameţit, puţin buimac,
N-am ţinut cont şi ca un bădăran
Am ţipat ca boul: Ce să fac?

poezie satirică de Alex Dospian (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,
pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,
pe umărul stâng îţi plana un cocor,
pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,
copilul de aur scăpăta încet spre nadir,
în jocul celest scufunda un vapor
în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,
zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,
mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,
în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,
de-un fir de păr atârna o petală de nor,
cădeam cu braţele deschise în cerul tablou
contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ţi urmele paşilor goi,
vântul şoptea nisipului uitarea,
un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor,
scrijelindu-mi durerea.

Priveam şi am rămas un veşnic privitor,
am fost actor şi am rămas un simplu autor,
am fost al tău şi am rămas al tuturora, un solist,
poetul autist.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de nelinişte

Te-am cules
din boabele de rouă
în ceasul de nelinişte
şi dor...
să te-nalţ în dans de flori
sub muzica stelară
eşti aici,
dar gându-mi străbate
oceane şi mări
prin ploaia de cuvinte
într-o altă dimensiune
a timpului
privirea ta curge încet
în dulce a nopţii
chemare
într-un târziu
ai deschis sufletul
de petale şi tremurând
mi-ai spus că mă iubeşti
stelele ardeau ca nişte
făclii sub taina
blândă a cerului
e atâta linişte în jurul nostru
numai visul aleargă
în umbra lunii.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arwen: Îţi aminteşti când ne-am cunoscut prima dată?
Aragorn: Credeam că rătăcesc într-un vis.
Arwen: A trecut mult timp de atunci. Nu aveai aceleaşi griji pe care le ai acum. Îţi mai aduci aminte ce ţi-am spus?
Aragorn: Mi-ai spus că vei râmâne alături de mine, renunţând la nemurire.
Arwen: Şi nu am renunţat la acest gând. Prefer să împărtăşesc o singură viaţă cu tine decât să îndur eternitatea de una singură.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri de război

dacă viaţa e o luptă, cu siguranţă că moartea e victoria finală...

ai grijă ce îţi doreşti pentru că dorinţele se împlinesc mai mereu
şi îmi doream puterea cuvântului, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul
iar cuvântul mă trecea prag după prag şi spaimă după spaimă
până la esenţă, până spre tăcerea absolută
dar eu ştiam că absolutul nu există
aşa că încă mai găseam sunete
şi mă spălam în lumină
dar lupta continuă
ducându-mă tot mai departe
zi după zi, cuvânt după cuvânt, tăcere după tăcere
uneori simt că am obosit, simt dulceaţa abandonului, dar nu...
timpul nu şi-a spus ultimul cuvânt
şi lupta continuă...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La proteste (elevii i-au spus comandantului:nenea noi suntem de la un site de cultura)

Unor jandarmi la proteste
Comandantul, cel cu şubă,
Le-a spus celor două ţeste:
Site-ul de cultură-n dubă.

epigramă de Alex Dospian (august 2019)
Adăugat de Alex.D
Comentează! | Votează! | Copiază!