Fericirea ocupă un spaţiu mult prea strâmt

poate unde sunt atâtea dureri în inima mea
încât nu mai ştiu cum de încape
şi puţinul acela de beatitudine
timidă
poate cumva supărată
pe cât de multe lacrimi adun
din zborul crud al buburuzelor
sau din treceri albe de licurici
prin noapte
ca şi cum minunea acesta de viaţă
ar sta la murat

mă cert uşor şi apoi râd descătuşat
ca un saltimbanc care a reuşit saltul mortal
din prima naştere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc jocul vieţii

între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
apoi cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire

pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbuşire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai ştim nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca şi când ne-am împărtăşi orgasme
apoi obosiţi de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrăţişaţi
unul în altul în aşa fel încât
inimile vor bate pe aceeaşi parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană

vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
ca şi când
lumea nici măcar nu a început

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu îşi poate lua nicio zi liberă de la viaţă. Poate unde urmează o vacanţă limitată!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea e precum o busolă

numai că nu indică nordul
ştii cum sunt poeţii
un fel de fluturi
care caută floarea universului
cu speranţa de a o împlini
în căutarea lor ideatică
scutură polenul muritoarelor flori de câmp
sfârşesc apoi omizi
visând aripi
nu ştiu cum să răspund
poate că nici nu vrei un răspuns
poate că nu e nici o întrebare
sau poate două aripi se îmbrăţişează în zbor
în căutarea trupului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să scutur cerul de stele

pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag ţărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă
şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger şi fluturi nenăscuţi

îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
şi ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenuşa amară a trupului meu

apoi
ca şi când nu m-a durut niciodată
m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tărâmul în care stelele cresc din valuri

pentru o clipă mi-am închipuit că te văd
ca pe o afrodită îmbrăcată în rochie de seară
apoi un pescăruş m-a trezit din reveria nisipului
într-un miros verde (parcă a delfin jucăuş)
iar în larg printre luminile din rada portului
un licurici a ieşit mai devreme anul acesta
sau poate e doar un spiriduş
(sssst să nu cumva să realizeze că l-am dibuit)
risipindu-se printre valuri
precum luna în zănateca ei căutarea

toate aceste drept bonusuri
la un hotel de miliarde de galaxii
sunt garanţie că nu a fost deloc supărător
să dorm îmbrăţişat cu cerul nopţii
pe un pat de scoici clevetitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mintea

împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

joc
jocul vieţii
între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi joc jocul vieţii

precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă

cu mintea însă
împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste
ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub albastrul acesta parcă din ce în ce mai adânc

o pasăre de foc descântă de nemărginire lanului de grâu
doar cine nu a ascultat niciodată simfonia macilor
nu cunoaşte rădăcina curcubeului
iar tu mă porţi dintr-o lume-ntr-alta firesc
ca şi când ochii tăi ştiu misterul misterelor
ating minunea lor cu patima buzelor
pătrund genunea gândului prăbuşindu-mă în tine
precum un arlechin sufocat de viaţă
fără nicio măsură de siguranţă

singurul mod prin care regăsesc plutirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele noastre se iubesc cum noi nu vom şti

oricum nu e niciodată loc pentru ceva mai mult
într-o viaţă plină de prejudecăţi şi mitinguri albe
născute moarte dintr-o suflare bleagă de moluscă
pe când poezia mea te iubea ridicând piramide la cer
într-o frumoasă lume de muzică şi licurici
fără nicio obligaţie
pur şi simplu
ca pe un răsărit observabil

între noi aerul păşeşte ca un balerin
să nu cumva să strice magia cuvintelor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de unde poate veni o asemenea încăpăţânare la o fiinţă atât de indecisă ca mine. Puţinul pe care am reuşit să-l realizez în viaţă, îl datorez acestei înverşunări care nu încetează să mă uimească şi pe care o atribui antecedentelor mele transilvane.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu viaţa e nedreaptă

poate felul meu de a o trăi e înfiorător
vinovatele renunţări
sau laşităţile
ori timiditatea excesivă
alături de izbucnirile de răzvrătit
poate faptul că am doar o inimă
în care să vă înghesui pe toţi
şi unde Dumnezeu se amestecă cu toate dorinţele
cu visele cu trădările
cu micile dar şi cu marile orgolii
încât mă întreb
cum de simt acut
durerea de a nu mă împărţi egal
acel ceva minuscul ghem
în care adun ce contează
perla cu sentimente
pe care o rup
o macin
o pisez între cuvinte
ca pe un afrodisiac

cu siguranţă nu viaţa e nedreaptă
ci doar felul meu de a nu ştii
cum să o consum economic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!