Caii îndură pe zgură

când am deschis ochii
era întuneric

când am gângurit prima dată
gâtlejul mi-a înţepenit

şi cântecul tău de leagăn
îmi suna a tunet

mi-aţi adus toţi sfinţii
icoanelor de aur
şi îmi erau străini

mi-aţi adus liturghii
cântate în strane
şi îmi erau metale şi plumb

în nodul pământului
plin de pustiuri şi eu
nu aveam timp
decât pentru Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea când se scria cu pana de gâscă, textele erau mai elaborate, mai atent concepute. În timp ce pana era introdusă în călimară, era timp pentru o scurtă reflecţie. Inventarea stiloului a adus neajunsul că, odată ce ai început să aşterni inepţii pe hârtie, exită pericolul să nu te mai opreşti decât la golirea rezervorului.

Mihail Mataringa (2 martie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

...un timp am locuit

... un timp am locuit în părul ei roşu mereu mirosind a pantene proV,
visele îmi erau voluminoase, ochii ei mari, verzi cum sunt mările caraibilor,
sânii ca turlele bisericilor ruseşti, buzele zaharisite a la turk, coapsele cum erau calele corăbiilor olandeze, pielea fină de parcă mângâiam un covor iranian,
şi glasul ei adus din insulele africane stăpânite de portughezi,
un timp am locuit pot spune ireal de frumos.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte cu mare bucurie de curte, de livada din care mâncam roşii, ardei gras, fasole verde. Bunicii erau şi nişte gospodari desăvârşiţi. Bunicul meu mi-a făcut un leagăn identic cu cel din desenul animat "Heidi". Aveam un nuc imens şi a bătut nişte fiare mari ca să atârne leagănul. Nu avea nimeni leagăn cum aveam eu. Şi pentru că era la modă Nadia Comăneci mi-a făcut şi o bârnă. Am avut o copilărie minunată, m-au învăţat atâtea lucruri frumoase, pentru care le voi fi recunoscătoare toată viaţa.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul diminetii

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă trece,
mă petrece
într-o nebănuit de adâncă
Sărbătoare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce mă ţine cu
sufletul la gură şi în
răgazul dintre clipe--
şi mă ţine strâns
ca un braţ inspăimântat de
înstrăinare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă măsoară
pentru nimeni şi nimic;
mi-ai adus un timp
ce mă lasă
fiindu-ţi,
să-mi fiu.

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - IV

Mi-aţi sporit tristeţea zi de zi
Gândul meu se surpă în fals real;
Nu mai au conţinut verbele A Fi...
Cad în îndoială, în abis existenţial!

Mi-aţi rup tăcerile... e strigăt în ecou;
Dramatice întrebări aşteaptă-un ultim răspuns!
Pe golgotha vieţii mă duceţi voi din nou!
Eu, înlănţuit de adevăr, mă tem de tot ce-am spus!

Mi-aţi rupt sufletul în două până
La ceruri nu mai am niciun zbor!
Se topeşte lacrima-n miez de ţărână
Şi eu mă sfâşii mie, mult mai temător!

Mi-aţi turnat suferinţele-n sânge surd
Sentimentele fugare le-aţi pus în robie...
Unde să mă duc, unde să mă-ascund?
Lacrima din mine tainic mă sfâşie!

Mi-aţi luat iubirea, dorul şi respectul;
Mi-aţi sfărâmat cuvintele în gură...
Unde să merg să-mi găsesc prezentul
Dacă voi mă-mbrăcaţi mereu în ură?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Fiul Tatălui a coborât pe pământ, a adus cu sine Dragostea. Dar cum oamenii înţeleg Dragostea numai ca suferinţă şi sacrificiu, au ajuns să-l crucifice. Dacă nu era aşa, nimeni n-ar fi crezut în Dragostea Lui, pentru că toţi erau obişnuiţi cu suferinţa zilnică a propriilor iubiri.

Paulo Coelho în Jurnalul unui mag
Adăugat de Raluca Holzinger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de început

stăpâni ai mei toţi
ai căilor mele mărunte
m-aţi aruncat în afară
cu ochii închişi
sub un cer cuminte
m-aţi făcut mioapă

mi-aţi dat ceva greu
ceva aşa de greu de descifrat
un puzzele uriaş
ceva ce
abia se desluşeşte

(în preajmă nimeni nimeni
cu inima doar eu văd
ceva-ul în formă de munte)

mi-aţi agăţat la gât
mărgele de piatră
la mâini şi la picioare
pe frunte colorate în fel şi chip
să le descifrez
în formă de stele

m-aţi chemat
frăţeşte
într-un târziu
la jocul cu mărgele de sticlă
cu reguli nu simple
prea strictă prima
mă pândeşte

poezie de Marilena Tiugan din Din arierplanul unui surâs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul meu, cadou primit

De la tata, când mi-a spus
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!"

M-a adus, nu zic că nu,
Da' al dracu' cuc din hol
S-a prostit, auzi şi tu!...
Mă va da-ntr-o zi de gol!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Ne îmbrăţisăm ca prima oară,
De ploaie suntem pătrunşi
Şi-n această zi de vară
Sub o umbrelă ascunşi.

Stăm aşa ca doi nebuni,
Inima din piept tresare.
Îmi amintesc de acea luni
Când te-am găsit din întâmplare.

Eşti începutul şi sfârşitul meu,
Doar tu ai adus speranţă.
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu,
Mi-a adus zâmbetul pe faţă.

În fiecare noapte te visez
Soarta o clădim împreună.
Eşti versul cu care rimez,
Viaţa mi-am pus în a ta mână!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (27 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul către chirurgul care i-a operat inima pentru by-pass

Stau biciuit de gândurile-mi caduce
Şi trupul sfârtecat de o secantă.
Când mi-aţi montat, la inimă, by-passul
Mi-aţi by-passat şi ultima amantă?

epigramă de Nicolae Eremia
Adăugat de Nicolae Eremia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră. Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: "Soldaţi de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui.

începutul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam o vorbă în orfelinat: "Când mă voi face mare, mă voi întoarce şi-i voi lua la bătaie pe toţi care m-au chinuit." Mi-a dat ocazia viaţa să mă întorc. Mi-am dat seama că torţionarii ăia erau bătrâni, fără dinţi. Au început să nu mai existe.

citat din Costel Caşcaval
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

merge târşit prin laborator
gândind o poţiune izbăvitoare
să readucă frumuseţe
şi tinereţe propriului corp
obosit de trecerea anilor
cade absent pe gânduri
prăbuşit într-un jilţ vechi
imaginea fetei nu-i dă pace
simte gura uscată şi limba
umflată aproape că-i sparge
dinţii cariaţi degeaba
caută formula într-o carte roasă
dacă greşeşte din nou
o să zacă câteva luni
îndurând transformarea
meditaţia este întreruptă brusc
de şobolanii veniţi în vizită
îşi cer drepturile şi sunt gălăgioşi
în stare să roadă ziduri
să atace tot ce găsesc
trebuie să-i pună la respect
ultima dată a lichidat toată sămânţa lor
din bătrânul oraş
erau şi paznici buni când erau
instruiţi şi supuşi orbeşte
încerca să contacteze comitetul lor
nu se făcea înţeles
adus de spate încercat
de anxietate mergea greoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să-i spun povestea cerbului cu cornul rupt

alerga pe-un drum abrupt
când se prăvăli în râpă
şi se pricopsi cu-o gripă

verde-n faţă rânjind pe sub mustaţă
cu aroganţă se puse în clanţă
cu cei de la distanţă

mi-aţi pus beţele în roate
dând din coate pe la spate
mi-aţi umblat la gps
ca să nu văd drumul şes
vinovaţi de-acest imens
complot vă informez
vă avertizez
când voi fi în formă
de-această enormă
greşeală veţi fi răspunzători
nu veţi scăpa nici în nori

şi se lamenta săracul
în timp ce-şi umplea sacul
cu amărăciune

cui să-i pese de gânduri nebune

pamflet de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!