Ecouri de singurătate - IV
Mi-ați sporit tristețea zi de zi
Gândul meu se surpă în fals real;
Nu mai au conținut verbele A Fi...
Cad în îndoială, în abis existențial!
Mi-ați rup tăcerile... e strigăt în ecou;
Dramatice întrebări așteaptă-un ultim răspuns!
Pe golgotha vieții mă duceți voi din nou!
Eu, înlănțuit de adevăr, mă tem de tot ce-am spus!
Mi-ați rupt sufletul în două până
La ceruri nu mai am niciun zbor!
Se topește lacrima-n miez de țărână
Și eu mă sfâșii mie, mult mai temător!
Mi-ați turnat suferințele-n sânge surd
Sentimentele fugare le-ați pus în robie...
Unde să mă duc, unde să mă-ascund?
Lacrima din mine tainic mă sfâșie!
Mi-ați luat iubirea, dorul și respectul;
Mi-ați sfărâmat cuvintele în gură...
Unde să merg să-mi găsesc prezentul
Dacă voi mă-mbrăcați mereu în ură?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.