Cândva

lângă stâlpii de apă
se risipea albastrul
la picioarele noastre
şi-apoi verdele
până când galbenul
ne-a înghiţit într-o mare

nedescifrând labirintul încă
împletim în gând
coliziuni cromatice.

cioburi colorate ne strigă
iar noi, fachiri, cu tălpile
încă verzi.

poezie de Vero Anttheia Teodoru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabrica de împletituri

Se transformă această batoză într-o fabrică
de împletituri. Soarele din coşarcă
ne-a smuls răchita de pe frunţile noastre.
Din picioarele subţiri
tălpile pline cu ouă roşii
ne dau impresia
că ciocnim bătături.
Fierbe Luna şi o stea mi-a intrat într-o aşchie.
Mătur păduri!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt propria mea născocire

am băut din aceeaşi cupă
un lichid amărui
şi memoria a început să revină
m-am ridicat în picioare
cu braţele rezemate de amintiri
aceeaşi viaţă
a judecăţilor inexacte
câteva cioburi
ici colo
îmi înţepau tălpile
aş fi jurat pe verdele ierbii
sau pe colţii lupilor
că anotimpul reînvierii mele
seamănă cu o febră mai mare
de 40 de grade
un fel de imposibil cu mâini
şi picioare
un drog care mă învaţă să fiu
fără lanţuri
şi sorb încă o dată
memoria mea se deşiră ca un ghem colorat
aproape îmi vine să cred că exist
chiar mă iau în serios
şi-mi apăs rănile trecutului
până simt sarea din sânge

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Adulmec încă urma
Picăturii de ploaie
Ce a căzut pe pământ,
Dar şi scrutez paşii tăi
Ferecaţi printre frunze.

Cred că încă o gheaţă
Şi-a lăsat cumva un gând
Abia brăzdând fruntea mea,
Şi de-atunci îmi plănge
O flacără în creier.

Iar eu mai caut încă
Dovada răsărită
A încă unei temeri
Obsedat de un nufăr
Pierdut de rădăcină.

Şi lacom de tristeţe.
Presar singur cenuşă
Şi pun cărbune aprins
Lângă cărbune aprins –
Ultimul meu gând de praf.

poezie de Răzvan Ventura
Adăugat de Răzvan Ventura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă mare

Cea mai frumoasă mare n-a fost încă traversată.
Cel mai frumos copil n-a ajuns încă la vârsta împlinirii.
Cele mai frumoase zile ale noastre încă nu au sosit.
Iar cele mai frumoase cuvinte pe care doream să ţi le spun
N-au fost încă rostite.

poezie clasică de Nazim Hikmet, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Semăn cu un pirat.
Am picioarele ude,
încă nelovite de pământ.
Săbii ascuţite
îmi străpung abdomenul
plin de comorile
vaporului-victimă...
Ne aşteptă pe mal
locuitorii unei aşezări
îndepărtate.
Nu pot să te eliberez!
Chiar dacă a început furtuna,
eu nu cred în vindecarea ta!
Valurile ucigaşe
au spălat corabia asta fragilă.
Într-o zi, când voi deveni femeie,
mă voi târî la picioarele
întregului univers.
Acum sunt gând...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cercului închis

Aici am trăit, am iubit şi am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,

Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Paşii tăi, strecuraţi printre noapte şi zi,
Până ce nu mai ştiu dac-ai fost, dacă eşti,
Prea de cât mă robesc unor paşi femeieşti,

Unor ochi, unor sâni, unor glezne şi-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?

poezie de George Ţărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca ne-a cerut

Epoca ne-a cerut să cântăm
Şi-apoi ne-a tăiat limbile.

Epoca ne-a cerut să curgem
Şi-apoi ne-a pus cep.

Epoca ne-a cerut să dansăm
Şi-apoi ne-a înghesuit în pantaloni cazoni.

Şi la sfârşit epoca a primit
Exact genul de rahat pe care-l ceruse.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

Poveste

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe paradisiace

Când omul, noaptea, doarme
sub slăvile senine
şi păsări iscă larme
de triluiri divine;
Când coacăzele straiul
şi-l coc sub nori de aur
aici e încă raiul
pe pământesc coclaur.
Şes vast, ne dă flori nouă,
pe lângă unde-albastre.
A raiurilor rouă
e-n sufletele noastre.
O, tril de păsări încă
la fel de clar mai curge
ca-n liniştea adâncă
din vremuri demiurge.

poezie celebră de Verner von Heidenstam, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre cei cinci coechipieri ai mei care au urcat pe acoperişul lumii, patru, incluzându-l şi pe Hall, au murit într-o furtună nimicitoare care s-a pornit din senin când eram încă pe vârf. Până am ajuns la tabăra de bază, nouă căţărători din alte patru expediţii deja muriseră, şi până la sfârşitul lunii urmau să mai piară încă trei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peşteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemişcare / totul e ură & dependenţă

ne retragem în paturile noastre albe şi moi ca în nişte vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanţele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinşi pe asfatul fierbinte / avem braţele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăşi bariera

batem din aripi & în sfârşit liniştea coboară înspre noi
doi plămâni uscaţi împachetaţi în folii/ urcaţi în containere / duşi pe un vapor
şi lăsaţi să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonaţi în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpărat mister

Lungă-i cărarea până la cer,
prin desişul stelelor e de nepătruns,
doar cântecul aleargă pe a cuvântului undă
şi încă la vamă nu a ajuns.

Prin fereastra universului tot întind mâna
şi altă fereastră apare,
şi-apoi încă una,
şi-n faţă iar râde neastâmpăratul mister.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi?!?

Când trupurile noastre s-au despărţit
Şi cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îţi cere?

Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!