Chirurgel

Chirurgel, medic cu ştaif şi cu şpăgi la buzunar,
"A tăiat" la viaţa sa, cât penaj pe-un alunar,
Babe ce-au murit cu zile, însă fără lumânare,
Şi mulţi tineri fără job ce n-aveau Asigurare...

N-a ratat nici pe Ion, fraged ca o viorea,
Cu maneaua arvunită... mâine se căsătorea...
Doar cu Mara a dat greş, i-a ciuntit întâmplător,
În loc de un neg pompos, degetul arătător.

A tăiat ca într-un tort şi burtica lui Pilat,
Că văzu la ecograf un stomac gigant, umflat,
Şi-a decis să îl reducă, că e viaţa tare grea,
Şi-a scurtat... de azi îmbucă un boţ cât o acadea.

Soacrei, ca o gălbenea, de la sfântul pancreas,
I-a cotrobăit prin foale mai puţin parcă de-un ceas,
L-a certat că insulina n-o secretă, şi-un hormon
Parcă a luat-o razna... Hop! scăpă un telefon

Fix prin măruntaie calde, însă nu a observat,
Iar apoi îmi coase soacra transpirat, uşor curbat,
Şi sunându-i telefonul, vâj! a despicat-o iar,
Ş-acu o jelesc de ciudă că-s chelit... financiar.

Soacra-i "dusă", stă pe masă, Chirurgel despică iar,
N-am nici bani, nu mai am casă... Şpăgel papă caviar...

pamflet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu văd picior de plod în casă

Să nu văd picior de plod în casă!
În casa mea-i ordine şi e curat,
Fără fel de fel de jucării aruncate
Pe podele, prin sertare sau pe pat.

Nu-s pe geam amprente de degeţele nespălate,
Nici zgârâieturi pe scaune şi mese, şi nici
Soldăţei de lemn zăcând rânduri-rânduri
Sau mărşăluind, doi câte doi – identici.

Nu-s pretutindeni aruncate şoseţele
Roase la călcâi şi găurite la degetele mari,
Nici maldăre de pantalonaşi şi cămăşuţe
Pe care să le speli, să le calci, să le repari.

Trăiesc fără mici necazuri şi pozne zi de zi,
Fără unghiuţe la mâini şi la picioare de tăiat,
Fără mâini înfrigurate de-încălzit în palmă,
Fără poveşti de citit seara, musai, la culcare-n pat;

Fără pupici şi-alte gesturi de doi lei,
Fără Mami, Tati şi-altă vorbă lipicioasă,
Fără " fii cuminte şi, te rog, papă supiţa" –
Să nu văd picior de plod în casă!

poezie de Burtchaell, Clara G., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eşec l-a desemnat-
O victimă, la alţii; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putinţa răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ţinut răspunzător de drame, fără scene;
E veşnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă şi soţie
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălăşuind tenebre, nici nu ştie
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are şi-un copil
-Odor crescut, ce-n multe şcoli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăţi, curajul şi-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Şi viaţa tot muncind şi-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viaţă
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Şi-i ştie, i-au spus mulţi, ce-au fost de faţă-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâş îşi duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit şi el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret postum

S-a umflat Dunărea tare,
Taman când era călare
Soacra pe al meu mânzoc,
Acu plâng mânzul cu foc...

epigramă de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu poate fi decât existenţa ta, apoi şi-a celorlalţi! Dacă tu nu exişti, pentru tine nici eu nu exist, însă pot exista fără ca tu să ştii. Caută-mă, căci eu te aştept!

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

După sărbătorile de iarnă

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construcţie de minore

am cunoscut o femeie de 18
dar nu avea nici atât
părul tăiat cu ascuţitoarea
pentru creioane hb

nu au trecut prin maşina
de trasat carne
decât arhitecturile viitorului (?!) suitor
al omului foarte nou... mi

nor, am cunoscut o femeie la cheie
de 18 - era
parcă puţin prea înaltă
parcă prea posedat procuror

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirabila nădejde

Iarna şi-a întins hotarul, chiar şi-n suflete a nins,
Conştiinţa-i fără voce, iar trădarea a învins,
Dintr-odată viaţa, parcă, şi-a oprit firescul mers
Şi sub lespezi de tăcere e-ngropat tot ce-are sens.

Îndoiala ne dezbină, apatia n-are leac,
Între solitare ziduri ziua-i lungă cât un veac,
Curg sloganurile sloiuri din amonte spre aval,
Din vâltoare, fără vâsle, mulţi nu mai ajung la mal.

Iarnă stranie e-n lume; gerul s-a înverşunat
Să ne ţină-n amorţire, într-un trist, prelung iernat,
Doar iubirea caldă poate să topească-al urii sloi,
Însă nu va fi scăpare dacă-i iarnă şi în noi!

Şi când soarele amăgeşte fără vlagă, pal şi stins,
Când doar gerul face legea, dar de lege-i neatins,
Când sub pojghiţa sticloasă a-ngheţat al lumii vis,
Mai avem doar o nădejde: Domnul ţine ce-a promis!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul de negăsit

Am să fac o revoluţie
promiteam în copilărie
copil fără nicio soluţie
necunoscut de gradul o mie

Dar ce promiteam în copilărie
a luat-o razna spre trecut
totul pare astăzi o nebunie
fără de sfârşit şi-nceput

Am luat-o razna spre trecut
adolecent fără nicio soluţie
Doamne spune-mi ce-au făcut
cu biata-mi revoluţie

Degeaba-am promis fir-ar să fie
să te-ascut toată viaţa copilărie

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (26 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabil

Irevocabil este timpul ce-a măcinat ca apa-n stânci,
Copilăria, tinereţea, şi-au sângerat prin răni adânci,
Strivite-n tălpile barbare ce-au însurit de timpuriu,
Şi n-are cine-mi coase rana, baremi din suflet, vraci nu ştiu...

Irevocabil e cuvântul ce a rănit plin de cruzime,
Rămâne-nfipt ca şi pumnalul ce a pătruns în profunzime,
Irevocabil ca şi câmpul pleoştit într-un Brumar beteag,
Ca fumul sur care se-nalţă dintr-un bătrân şi ars hogeag...

Irevocabil e şi visul ce a murit înăbuşit,
În timp ce se năştea în ţipăt, de-o ursitoare rea, năşit,
S-a zvârcolit până-n apus s-agaţe firul fin al vieţii,
Însă nimic nu l-a salvat... şi-i şterg o lacrimă tristeţii.

Irevocabile sunt multe, şi nedreptăţi fără recurs,
Irevocabil e pizmaşul şi-al său venin care s-a scurs...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi duc viaţa în monotonie în fiecare zi, sunt mai mult sau mai puţin mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în existenţa lor, însă aşteaptă ca un miracol (ceva din exterior) să le schimbe viaţa. Fac aceleaşi lucruri, gândesc la fel, vorbesc la fel şi acţionează la fel. Aşteaptă ca "schimbarea" să vină din exterior, însă ei nu-şi modifică nici gândirea, nici vorbele, nici acţiunile... într-adevăr, uneori viata îi scoate din monotonia lor, însă de multe ori prin surprize neplăcute. Dacă doreşti ca "miracolele" să apară în viaţa ta, este necesar ca să îţi aduci şi aportul la asta, schimbând felul în care gândeşti, vorbeşti şi acţionezi, iar astfel să deschizi poarta prin care schimbarea poate să intre.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţa secretă

Dormeai şi
M-am apropiat de tine.
Îngerul tău păzitor
Şi-a dus degetul arătător
La buze.
Degetul său şi buzele sale
Au alcătuit o cruce,
La care m-am închinat
Şi am plecat
Pe furiş.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovitura de succes

Pe-un şezlong de prin Mamaia,
Într-un spaţiu îngrădit,
Se bronza, că doar de aia
A venit.

Soare, briză, leneveală,
Ochii-nchişi... nici n-a simţit
Un ţânţar cu burta goală,
Hămesit.

Nu ştia de-ngrăditură
Şi-a ajuns la ea uşor,
Începând o sugătură
De picior.

Ce să mai! – a fost un tunet,
De-am crezut că mor, parol!
Palma grea a scos un sunet
De pistol.

Dar... ce urmă sănătoasă:
Galben-pai pe-un roşu-crud;
Tatuaj o fi? Frumoasă! -
Tot aud.

A trecut şi săptămâna,
Iar de-atunci, succes uşor:
Toţi ar vrea să-i pună mâna
Pe picior.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezenţa, Lucian simţi cum Lia îl cuprindea uşor cu braţele, pe după gât şi pe neşteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă ştia că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemişcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simţit?! Nici gând de aşa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în braţe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu braţul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca să acţioneze în vreun fel; se simţea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se uşor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!