Mirabila nădejde
Iarna și-a întins hotarul, chiar și-n suflete a nins,
Conștiința-i fără voce, iar trădarea a învins,
Dintr-odată viața, parcă, și-a oprit firescul mers
Și sub lespezi de tăcere e-ngropat tot ce-are sens.
Îndoiala ne dezbină, apatia n-are leac,
Între solitare ziduri ziua-i lungă cât un veac,
Curg sloganurile sloiuri din amonte spre aval,
Din vâltoare, fără vâsle, mulți nu mai ajung la mal.
Iarnă stranie e-n lume; gerul s-a înverșunat
Să ne țină-n amorțire, într-un trist, prelung iernat,
Doar iubirea caldă poate să topească-al urii sloi,
Însă nu va fi scăpare dacă-i iarnă și în noi!
Și când soarele amăgește fără vlagă, pal și stins,
Când doar gerul face legea, dar de lege-i neatins,
Când sub pojghița sticloasă a-nghețat al lumii vis,
Mai avem doar o nădejde: Domnul ține ce-a promis!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Olivia Pocol. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.