Culcuş de Rai

Primăvară iar te-aduni
Din luturi şi urâciuni,
Geruri aspre şi vântoase
Aprige şi spăimântoase,
Munţi de alb şi tremurici;
Punând verde peste frici.

Iar te salţi din sol şi-ţi speli
Chipu-n cânt de primăveri,
În trei ape limpezite;
Calci cărări bătătorite,
Miroşi frezii şi-o lalea,
Să fii gingaşă ca ea.

Şi de când te-ai primenit,
Razele te-au rumenit,
Ţi-au zvântat şi trena lungă.
Iarba-n tălpi să te împungă,
Ca să-mi faci culcuş de Rai,
Din ce poţi şi din ce ai.

Nu te duce prin vâlcea,
Unde vântu-ţi încâlcea
Şi cosiţele şi poala,
Căpătând noroi ca smoala;
Stai în pomi ca să săruţi
Muguraşii goi, desculţi,
Să-i trezeşti din nou la viaţă,
Sus parfum şi jos verdeaţă.

Te-ai săltat de prin noroi,
Ca pământul să-l înnoi...
Să-mi pictezi ochii, îţi cer,
Ca un peticel de cer.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor

Vioi ca un mâţişor,
Ne zâmbeşte Mărţişor,
Cu un vânticel în plete,
Şi cu păsări în cuplete,
Cărăruşi bătătorite,
Freamăt, zile însorite.

Colţul ierbii l-a simţit,
S-a foit, s-au înmulţit,
Şi împing solul să-l crape,
Vor din beznă ca să scape,
Să-nverzească ca în Rai,
Câmp şi deal, iubitul plai!

Pomii, cu o dulce teamă,
Rămurelele îşi cheamă,
Să le dea rochiţe noi.
"Şi eu vrea să mă înnoi!"
Strigă un gândac roşcat,
Stând în scoarţă nemişcat.

Mărţişor clipeşte des,
Şi din cuibuşoare ies
Vrăbii sure, mititele,
Care cântă-n geruri grele,
Iarna, ici, în ţara mea,
Cânt şi eu din ce-oi putea,
Ba şi sar într-un picior,
Bine-ai venit Mărţişor!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot naşte perfectul

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă şi-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aş pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croşetez, sperând, de-o vreme, botoşei din ghemul meu,
Şi trudesc ca să dau viaţă... baremi unui fad clişeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenţei, ţeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoştenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară năduşită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaştri ca să-mi animeze viaţa,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineaţa.

Am carenţe şi restanţe dintr-o viaţă ce n-o ştiu,
Şi plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavară

Miroşi a flori de primăvară,
A brânduşă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziţi,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viaţă, copilării.

Miroşi a linişte, a iubire,
Gânduri bune şi fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ţi-s copacii înfrunziţi,
Ghiocei abia înfloriţi
Zâmbetul străluceşte-n zare,
Mai ceva ca un dulce soare.
Glasu-i blând, liniştitor,
Peste văi el călător.
Tu eşti a mea primăvară,
Eu, a ta pitică floare!

poezie de Adriana Monica Burtea
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Şi te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

Poate te-ai ascuns în nori
Că sunt albi şi maiestuoşi,
Şi plutesc nepăsători...
Poate te-ai ascuns în nori.

Poate te-ai ascuns în munţi
Prin prăpăstii de coşmar
Frigul aspru să-l înfrunţi...
Poate te-ai ascuns în munţi.

Poate te-ai ascuns în mări
Printre alge şi corali
Undeva în alte zări...
Poate te-ai ascuns în mări.

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Şi te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

poezie de Octavian Cocoş (1 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar mai veni!

Când vine toamna cea mai lungă,
Cu bruma ultimei himere,
Răgazul n-o să-mi mai ajungă,
Să mai dau gândului putere.

Să rupă pânza de uitare,
Ţesută-n vechile războaie,
Ca pe o toană oarecare,
Cu geruri prinse în piroaie.

De-ar mai veni o primăvară,
Să ţină doar un an şi-atât,
Prin ochii tăi de domnişoară,
Sticlească apa de-nceput!

De-aş mai trăi măcar o zi,
Prin ochii tăi de domnişoară,
Corolele de simetrii,
Plecarea mea să nu mă doară!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, ce frumoasă primăvară!

Mona - nume sfânt de Monalisă
Azi în primăveri te-ai îmbrăcat,
Constelaţii de lumini, privirea,
În cereşti priviri a înfiat.
................................................
Oh, ce frumoasă primăvară
În ochii tăi s-a risipit!
Ai luat iubirea-n podul palmei
Şi din iubiri te-ai plămădit.

Ţi-e fruntea cer senin... Şi stele
S-au coborât în ochii tăi...
Opriţi la margine de ere,
Sunteţi o eră amândoi.

Poem de flori şi de cuvinte...
Un jurământ etern: a fi
Cheia iubirii pentru care
Luptaţi în fiecare zi.

Cer de solară rapsodie,
Pământul reavăn de dorinţi,
Un cânt de flori de iasomie
Şi mii şi mii de jurăminţi.

Un val îmbrăţişând nisipul
Fierbinte-al zorilor de zi
Pe care-ai presărat săruturi
Şi taina verbului "a fi".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept...

Aştept de-acum să-mi crească iarba-n oase,
să-mi crească-n barbă sacul de pământ
în mângâieri de flori tuberculoase
şi ghiocei la tâmplele de vânt.

Să-mi urle mieii-n sângele de mire
cu lâna lor de aur şi de ploi,
aştept ieşirea melcilor din fire
şi-a arcelor din limba-mi de noroi,

o nouă zare-a zânelor să-mi cadă
pe ochii mei mijiţi în bastonaş,
să-mi spele cristalinul de zăpadă
în luciul vioriu de toporaş.

Să-mi zboare ca suflate-n păpădie
gândirile de giulgiu îngheţat
şi verdele de înger să-mi învie
surâsul blând de leş neatârnat,

Să-mi sufle cald o pată dinspre soare
poemele cu versul ne-nceput
şi-n şirurile albe de cocoare
să mă revăd zburând spre absolut.

Să sar în câmp ca greierii pe coasă,
la nesfârşitul drum de lângă drum,
din cântec buburuzele să-mi iasă
pe umeri ca şi vulturii de fum.

Că-i doar un fum în urmă şi în faţă,
mi-aud şi ursitoarele-aşteptând,
aştept de-o viaţă încă-o altă viaţă.
Aştept, aştept, aştept... Dar până când?

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să îngropi durerea. Ea va invada pământul pe care calci; se va infiltra în apa pe care o bei şi îţi va otrăvi sângele. Rănile se închid, dar întotdeauna vor rămâne cicatrice mai mult sau mai puţin vizibile care te vor supăra când se va schimba vremea, muşcându-ţi carnea ca să îţi aminteşti că le ai şi de unde le ai. Şi amintirea durerii îţi va influenţa deciziile viitoare, te va împovăra cu frici inutile şi tristeţi jalnice, iar tu vei creşte ca o fiinţă sfârşită şi laşă. Ce rost are să încerci să fugi şi să laşi în urmă oraşul unde ai căzut? Chiar speri prosteşte că în alt loc cu climă mai blândă nu te vor mai durea cicatricele şi vei bea o apă mai curată? Vei vedea înălţându-se în jurul tău ruinele propriei vieţi, pentru că oriunde te-ai duce vei purta cu tine oraşul căderii. Nu există nici pământ nou, cu mare nouă. Viaţa pe care ai batjocorit-o, batjocorită rămâne oriunde te-ai duce.

Lucia Etxebarria în Beatriz şi corpurile cereşti
Adăugat de Ion Alexandra Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise prin ninsoare

A-nceput din nou să ningă
Iarna nu se odihneşte
Parcă-ar vrea să ne convingă
Că respiră, că trăieşte.

Pe pervaz s-au strâns grămadă
Fulgii mari, ca fermecaţi
Nimeni nu mai e pe stradă
Toţi prin case-s adunaţi.

Liniştea îmi duce gândul
Hăt, departe... peste munţi
Şi aştept să-mi vină rândul
Înc-o dată să m-asculţi.

Şi ţinându-mi strânsă mâna
Să îmi dai, cu o privire
Rost. Şi apă din fântâna
Vieţii veşnice, iubire.

Vino iar, în primăvară
După ce trezeşti natura
Să privim fluturi când zboară...
Şi să nu-ţi cunosc măsura!

poezie de Virginia Pârvu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vina mea", că m-am născut în Bucovina

"Niciunde în lume nu găseşti, tablou mai cu-nţeles ca Bucovina
Nu e mândrie, e doar regret faţă de cei ce nu îmi poartă "vina"
Eu nu înţeleg cum poţi tu, om, să trăieşti, în lipsă de munţi, senin şi viaţă
Când viaţa-ntreagă se ascunde-n munţi, pe când oraşul se ascunde în ceaţă.
Cum reuşeşti să te trezeşti, fără să simţi mireasma florii, fără să vezi cu ochii tăi cum vântul adie în zbor norii?
Cum ai fost tu de mic copil? Unde ţi-ai construit castele? Dacă nu sub ramuri de brazi, in cântece de păsărele.
Ai stat vreodată într-un copac? Sau te-ai ascuns în iarba-n care, adeseori puteai s-adormi, căci te pierdeai "de cât de mare"?
Ai fost tu un copil ca mine care aştepta ziua de mâine, doar să alerge după fluturi, convins că se transformă-n zâne?
"Om mare", care esti azi asa cum ţi-ai dorit din vremuri,
Nu ţi-ai dori "o Bucovină", să poţi s-atingi cu mâna cerul?

poezie de Roxana Vătămanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu te-ai născut să-mi fii mie iubire
Eu câmp de maci, tu ploaia mea cu soare
Un curcubeu aşezi pe-a mea înflorire
Eşti roua mea- eu macul tău în floare!

Tu te-ai născut să-mi fii ţărmul la care
Eu marea ta, mereu neliniştită
O îmbratişezi când vezi furtuni în zare
Iar eu imi aflu tihna fericită!

Tu te-ai născut să-mi fii mie lumină
Când mă trezesc cu năluciri în noapte
Mă înveleşti cu linişte deplină
Şi mă adormi în dezmierdări şi şoapte.

Tu te-ai născut să fii pământu-n care,
Eu am crescut şi mi-am lăsat mireasma
De iasomie dulce, ameţitoare,
Îndrăgostit de mine toată viaţa.

Tu te-ai născut să fii cel pentru care
Eu am rodit din dragoste copii!
Să fie peste apusuri- alinare
Şi câmpului de maci- zorii de zi!

poezie de Angelina Nădejde (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Şi şovăind primesc şi buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.

Mă simt copilul nimănui pe lume,
Şi gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Şi mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Şi-o vreau pe mama... paşii să-mi îndrume...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!