Ultima secundă

Totul se grăbeşte.
Melcii ocolesc o curbă lâncedă
cu semne apocaliptice
inundând o linie dreaptă,
meduzele se ascund în mare,
luna fuge mai repede pe cer.
Inima sare peste minute,
grăbindu-se.
Iubirea se agaţă în cui sub o haină tăcută
şi o rochie ce-şi stinge culoarea.
Mâinile răstoarnă mângâierile în poală,
din degete curg stele peste balcon.
Gândul se retrage în neant
coborând de pe culmile bucuriei.
Cuvintele îşi dizolvă înţelesul
în ultima secundă.
Un gol acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mare...

Ultima noapte de vară,
ultima noapte, pe care
pârtie lasă stelară
roţile Carului Mare...

Iar am rămas fără suflet,
fuge când dorm şi gata,
fuge tiptil, cu răsuflet
parc-alungat cu lopata.

Şi mă cuprinde o jale,
jalea de toţi şi de toate
curge ca apa la vale,
dusă de moară în spate....

Curg ca o piatră zmuncită
din-tr-un vârtej atmosferic
şi peste zare zburlită
plată ca râsul isteric.

Curg ca o stea căzătoare
în infinituri de ciaţă
cu prospeţimi de fecioare
şi cu Scimbarea la Faţă...

Curg ca un vin în pahare,
curg ca un sânge în vine,
ca dintr-o lacrimă-sare,
ca dintr-un zâmbet -suspine.

Scurgerea asta amară,
( ape şi aer şi foc şi pământ )
picură lin ca din ceară
peste tăciune mocnind...

Câinele urlă la lună
zgărîe uşa la tindă
vine-o fantomă să-mi pună
tristul prosob pe oglindă....

Plâng în poiată cocoşii
ultima noastră cântare
intră pe geam infraroşii
razele Carului Mare...

poezie de Iurie Osoianu (14 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau în apropierea liniştii tale
migrez sunetele într-un loc neumblat
pe o linie dreaptă

timpul dezordonat îmi aşază bărbia în mâini
şi gândul mi-l plimbă necenzurat
plin de ruine
în luciri de iad

sertarul potolit din scrinul suit pe vârfuri
umplut cu versuri se face gălbui

adio zare silită să m-aştepţi
te lepăd din privire cu tot cu cer şi stele
mă spăl de geometria ta în cifre
mă leg de cuvânt ca de-o sfoară
ţinând-o în mâna dreaptă întinsă
ca şi când aş putea să te ating când nu eşti.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de noapte

Curg pletele nopţii peste Eminesciene crânguri,
Ca aurul Lunii peste muntoase vârfuri.
Lanuri de stele clipesc peste gânduri,
Oameni şi păsări se cufundă în adânci cânturi.
Râuri repezi netezesc pietre între vechi maluri,
Pentru tine iubite scriu rânduri, în valuri...
Muza nopţii îmi zâmbeşte misterioasă,
Ca o nimfă cuminte, tăcută, sfioasă,
Şi cu dulceaţa mierii poetice,
Mă ispiteşte prietenoasă.
Grăbeşte paşii iubite şi vino mai repede acasă.
Lângă fereastră să ascultăm pulsul nopţii divine,
Căci timpul se scurge fără regrete, fără suspine...
În hamacul nopţii, Sonata lunii să ne răsfeţe,
Icoane de mulţumire alunge orice tristeţe.
Oda bucuriei iubirii să i se închine,
Pe notele muzicii, fermecate vecine.
În piaţa cerului îngerii pentru noi să se roage,
Fericirea zilelor ce vor veni
Niciodată să nu ne lase în pace.

Muză poetică în gânduri de noapte,
Dantelă din versuri ritmate,
Acum eşti aproape, dar mâine departe.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprenta verde

amprenta aceea verde, rămasă în aer,
măsoară şi acum gândul prelungit până acolo.

lumina dezacordată de cuvintele lipsă,
ambiguitatea înţelesului
şi fantasmele solitare bântuie-n ceaţă.

porţia de visare e împărţită pe bucăţele,
o porţie e pentru spaţiul albastru,
alta e pentru timpul ce fuge,
peste prag trece porţia cu ultimele raze ale lunii august
şi cu înţepenirea pasului ce urca în spirală.
restul sunt incendieri fărâmiţate în orele ce zac în umbra tăcerii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

noaptea se lasă
luna s-apuce
prinsă-ntr-o plasă
care seduce

totul se stinge
sus printre stele
se mai prelinge
sevă din ele

stau lângă tine
frânt de genune
tu în suspine
rozi un tăciune

iar veşnicia
toarnă-n pahare
zădărnicia
stinsului soare...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priviri să îmi dai

Tu
care îţi pui mâna peste mine
şi
mă încojori
pe dinainte
şi pe dinapoi

cu privirea Ta
din ochii
ca para focului
îmi străpungi
sufletul şi inima
şi Tu Însuţi cu mâinile Tale
mă aşezi pe stâncă
şi cu totul alte priviri îmi dai să disting
real natura tuturor lucrurilor ce mă înconjoară
un strigăt din ape
să fiu
pe palma Ta dreaptă
un crin
şi un zbor printre stele

doar Tu
îmi înscrii menirea
căci asemeni cu Tine mă vrei
să-mi iei
lucrurile

ce de Tine mă despart
o cu totul altă fiinţă de-a fi
nu doar voia mea să se facă în mine ci doar voia Ta Isus
pentru că Tu
fericirea îmi vrei
pe veci

pune-mă
să-ţi cânt mersul
dintre o floare şi alta
dintre
un cuvânt
şi-un alt cuvânt albastru de albastru
până în inima pietrei de vară
supusă privirii
din stele

înţelepţeşte-mi
cuvintele
şi pe degetele Tale Tu mersu-mi aşează
o stea să fiu ascunsă-ntre crini la marginea mării în stropi
de cântare
melodie
şi cântec din stele spre stele plutind

mă-nvăţ
să-ţi cânt imaginea
ascunsă-n lumina scăldată-n lumină
ca para focului
ce-ţi arde din ochii Tăi
orice secret anihilându-l pentru Tine
căci Tu eşti
Acel ce eşti

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul

Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de necaz
şi necazu-ncetisor se stinge
ca un rug în clipe de răgaz
fuge lumea Doamne-n lumea mare
fuge lumea Doamne-n alte ţări
să nu crezi că fuge de ninsoare
-de necazuri ce se surpă peste zări
fuge lumea Doamne de nevoie
fuge lumea Doamne de prăpăd
poate Doamne ni-l trimiţi pe Noe
ţara să ne-o scoată din omăt
c-a ingetat sireaca nu mai poate
să suporte cremenea de ger
şi atîtea clanuri perindate
Tu doar ştii la care mă refer
fuge lumea Doamne-n ţări streine
prunci se nasc de alte naţiuni
care din pelinci vor şti că-i bine
c-au fugit părinţii lor nebuni
din sireaca ţară îmbuibată
până-n gât de clanul mafiot
din partida asta democrată
a lui statu palmă barbă cot
Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de răgaz
fă cumva-ncetisor de stinge
rugul meu cu flăcări de necaz...

poezie de Iurie Osoianu (27 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!