Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

noaptea se lasă
luna s-apuce
prinsă-ntr-o plasă
care seduce

totul se stinge
sus printre stele
se mai prelinge
sevă din ele

stau lângă tine
frânt de genune
tu în suspine
rozi un tăciune

iar veşnicia
toarnă-n pahare
zădărnicia
stinsului soare...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aşa cum..."

la începuturi sentimentele ardeau
aşa cum numai sentimentele pot arde
în foc de artificiu şi petarde
ca un cuvânt primar, rostit pe şleau

apoi în avalanşe de cuvinte
aşa cum numai avalanşe curg în cale
sorbind în sine când un deal când vale
am modelat o dragoste. Fierbinte

din colb stelar şi raze lungi şi reci
aşa cum poate fi doar dragostea curată
fierbintea dragoste în spaţiu dizolvată
am ataşat-o epitetului-de veci

şi ne-am pornit prin lume amândoi
aşa cum pot porni doar suflete senine
şi împletite-n aliaj de ştofe fine
cu coarde lungi din inima din noi

s-au stins şi rugurile noastre într-o zi
aşa cum doar un tot întreg se poate stinge
când peste toate veşnicia ninge
şi-n lume nu mai e la ce trăi

ceva încă mocneşte, face fum
în tine mai mocneşte un tăciune
şi apelează când la raţiunie
când la inconştientul: "aşa cum..."

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego...

Subconştientul meu păşea indiferent
prin lumea noastră largă ca o ţoală,
când orice pas suna şi decadent,
şi cadenţat pe firea ei domoală.

Iar conştientul, uniform şi indecis –
în altă lume, tristă şi pustie, -
cerşea un strop solid de Paradis
la val de apă. Inocent şi vie..

Şi când s-au întâlnit şi contopit,
într-o fasciculă de linişte târzie,
ego-ul meu, subtil şi răvăşit,
dimensiuni intercala în veşnicie...

Apoi, în vogă de observator
şi-ntr-o poziţie abrupt imperativă,
torcea particule în caierul cu dor
şi-n fus sucea o beznă relativă.

Splendoare, albăstrime şi nesaţ
năştea intercalata contemplare:
Pământul meu, cu Luna mea la braţ,
şi nu departe dulcele meu Soare.

Din nou păşesc prin sine cadenţat,
să tai din mers şi depărtări perene.
Şi sufletul cu stele presărat
le leagă iar în noduri gordiene...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Adulmec urmele lăsate de paşii ce-ai trecut călcând,
Să simt bătăile de puls ce-mi lasă unde, ce uitasem
Şi alerg să prind din urmă totul, să iau clipitele pe rând,
Că n-am ştiut că nu mai e, la fel, cu ce de mult lăsasem.

Sunt ca felina care-şi linge din rănile deschise în piele
Şi aşteaptă alte nouă vieţi, să se consume în aşteptare.
În noapte singur stau visând, să te văd una printre stele,
Că ştiu că bolta de nu-i eşti, se stinge vis şi lumea moare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât, încă nu moare Cuvântul...

Primeşte, copile, Pământul
Cât încă-i întreg şi valid,
Ai grijă să nu ţi-l ia vântul
Şi grijile ce îl divid!

Ţi-l dau în chirie doar ţie,
Că are nevoie de leac.
Pe răni sângerânde îşi scrie
Istorii din gândul opac.

Purifică-i mări şi oceane
Şi curăţă-i miezul de soi!
E cerul orfan de piane
Şi lumea e plină de zoi.

Nimic nu mai e ca-nainte,
Încearcă, de poţi, să o dregi
Şi cerne prin sită cuvinte
Alege cuvinte întregi!

Şi ştiu că în mâinile tale
Pământul va fi iar rotund.
Cânta-vor în versuri vocale
'N poemul de-acuma imund.

Primeşte, copile, Pământul,
Planeata albastră cândva!
Cât, încă nu moare Cuvântul,
Primeşte-l în inima ta!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri

conglomerat de viruşi turbulenţi
şi de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecţiunii şi la scară genială

cu suflet făurit din colb stelar
cu raţiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
şi trupul Tău din luturile gliei

sunt totuşi om. Mai sunt şi muritor
şi nu dispun ca Tine de vecie
şi permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei

un dor de stele şi de infinit
de gol ce naşte totul şi dispare
şi naşte iar şi iar la nesfârşit
şi totul ce se naşte nu mai moare

iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflaţii
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creaţii

şi numai eu am raţiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau şi veşnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei

dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal şi nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...

poezie de Iurie Osoianu (25 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri

conglomerat de viruşi turbulenţi
şi de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecţiunii şi la scară genială

cu suflet făurit din colb stelar
cu raţiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
şi trupul Tău din luturile gliei

sunt totuşi om. Mai sunt şi muritor
şi nu dispun ca Tine de vecie
şi permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei

un dor de stele şi de infinit
de gol ce naşte totul şi dispare
şi naşte iar şi iar la nesfârşit
şi totul ce se naşte nu mai moare

iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflaţii
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creaţii

şi numai eu am raţiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau şi veşnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei

dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal şi nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...

poezie de Iurie Osoianu (aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu încearcă să fii soare
pentru cel de lângă tine.
Dacă nu-l ajuţi, el moare.
Moare săracul cu zile.

catren de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat

... nu se cere iubirea
şi nici nu se cerşeşte
când te scuturi de ştirea
că e' nu mai iubeşte

şi te legeni cu firea
unduită de ape
înecându-i iubirea
lângă maluri, aproape...

poezie de Iurie Osoianu (30 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare a nopţii

E timpul ce-l făr' de lumină
Moare, se stinge ca o zidire,
Topindu-se la soare cu mâna
Privire ce în rouă se trezeşte
Aşa e timpul, fără tine ca miezul nopţii
Ce coboară luna în ape
Tot se coboară pe obraji ca o lacrimă
Lumina curge, îl opreşte are pământ şi cer
Şi e cuprins de dragoste timpul
Iubirea seamănă cu un peşte alb ce zboară,
În aripile lui stă poezia şi Dumnezeu plângindu-i pe oameni
Aşa e timpul când îl răsuceşti în palme,
Ca pe o lumină a libertăţii.
Noaptea e linişte!
Ziua fântinile oraşului se tot mută în umbre de lumină,
Răsărind în fiecare culoare a curcubeului
În raze, purtând un înger.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună străvezie...

erai aseară ca o stea
să fi avut un vis cu stele?
- da, da un vis în care ea
zbura în stol de rândunele

şi ce vedeai în miez de noapte
sub clar de Lună străvezie?
- vedeam mereu aceleaşi şoapte:
- închide-mă în colivie

o rândunea în colivie?!
tu ştii, dacă-i închisă moare
- ba nu, era aşa de vie
şi brusc sa transformat în floare

şi ce-ai făcut cu dalba floare
închisă-n trista colivie?
- am întrebat-o dacă doare
când trece prag de nebunie

şi ţi-a răspuns că nu mai doare
şi tu-ai crezut ca-ntodeauna
- ba nu, am înţeles că moare
in mine străvezie Luna...

poezie de Iurie Osoianu (27 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul...

... azi iar ieşit la cimitirul unde eşti
un punct constant în plasa spaţială
sorb amintirea caldă şi domoală
ce se prelinge printre degetele reci

şi mi se scurge printre ele ca nisipul
în prizma veşniciei tale
şi pripe vechi, monumentale
îţi oglindesc în clipa ce se stinge chipul...

poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.

Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.

Singură vin să Te caut
Singură-aştept şi mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine şi moare...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea albă

Încerc încet să mă desprind
Din noaptea albă neobosită
Găsesc o geană pe gem stând
De veghe în noaptea nesfîrsită

Un glas o picătură mă cheamă
Rebelă picătură dintr un nor
Îmi zâmbeşte blând cu carismă
Alunecâ printre perdele de zor

Tu mă chemi iubire în al tău vis
Alunecăm pe un colţ de stele
E noaptea albă ce mi ai promis
Legătura cu lanţuri din perle

Perle căzute dn nori dansează
Geme pământul aspru ferbinte
Noaptea noastră se luminează
Sufletul în vis iubirea o simte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!