Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să trăim în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
și simt
plăcerea veșmintelor subțiri
cum alunecă liber

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

În verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să ne transpunem în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
și suferă
tortura veșmintelor subțiri
cum alunecă-n gol

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Fulgerul, izvor de lumină

Îmbrac în mici emoții, cuvintele,
îmi strecor pe nesimțite iubirile
și mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăznețe și fugare.

Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.

Noaptea-i o consolă susținută de pilaștri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo așteaptă bărbații veleitari
roși de nerăbdare.

Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu ochii înstrăinați de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinați de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-și tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfășoară-n tristețe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subțiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naștere la nedumeriri
ce rod și macină pe interior
cu o durere de cuțit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cușcă
trimite raze prin fante subțiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieșirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Joc pe o scenă ipotetică

Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-și înțelege rolul
și-l joacă cum vrea.

Cuvintele și le așază-n palme
și face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile orașului.

Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
și încă mai aștept la țărm
căderea cerului peste orașul de aur.

Nu năzuiesc la mai mult decât pot
și nici nu mă întreba cât
într-o limbă neștiută de alții
cu consoanele strident legate.

Nu mai dispun de elocința de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Fragii sălbatici

Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai întunecoasă
trece printr-un ochi verde

cu fragii sălbatici copți.

Acolo am devenit culegători.

Cuvintele ne erau puține,
buzele ca și fructele scânteietoare,
aroma lor era și aroma ta

înroșind

inimile, afluienții iubirii noastre.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pescarii

Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.

Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.

Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Inima ascultă și tace

Împart cu tine durerile și bucuriile,
inima ascultă și tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n orașul pruncilor dispăruți
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimați de așteptare.

rup din mine mușcând din trecut
ca dintr-un măr copt și căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Patimi sălbatice la pândă

Spune-mi cine-i cel ce nu știe
câtă dragoste mai are
să împartă,

prigonește răbdarea,
nu are nevoie de ea.

În el se rânduiesc patimile
sălbatice la pândă
dincolo de verbe.

Prinde între degete destinul
ca pe un pui de pasăre
pe care-l mângâie,

adaugă zilelor culoarea iubirii,
le umple cu nesfârșire.

Lasă-mă doar să ghiceasc
cuvintele pe care le cauți
și o să scriu adevărul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Las cuvintele să-ți descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Albstru Voroneț

tu ești o umbră albastră
neștiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ți desenează contur

eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conștiință și atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneț
cu pereții sângerând albastru
în același contur
infinit

cu o iubire-n afără de timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia a trecut singură

Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.

În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.

Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii și drumul mă schimbă.

Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.

poezie de (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumea mea e una obișnuită

De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.

Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe străzile franțuzești

stau liniștit și aștept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
și plec mai departe.

după colț foarte mulți oameni agitați
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
și nu se mai oprește
în drumul meu pe străzile franțuzești
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
și surâd luminos

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Buzele dezlegate

Dimineața cu tentacule volatile
gând albastru tresare
pleoapa iluminează
secunda buzelor dezlegate
cu ochi în coadă
în sărutul de așteptare
polenul iubirii se adapă-n
mâna roz
din ochi filosofând
albul raiului
ghioceii sărută
durându-mă flori
buzele simt în taină
inelul iubirii.

poezie de
Adăugat de Dana SimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe străzile orașului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile orașului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
își fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemișcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde și nopți de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubește.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor

pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.

poezie de (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

În orașul Betleem

În orașul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În orașul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Și un imn de laudă să-i cânte.
În orașul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Și de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Și ne spune să trăim în pace!
Și să-l iubim pe Dumnezeu.
În orașul Betleem și acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate și lumină.

poezie de (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!