Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

calc căzut în mine, în nelinişti pe o frunză de timp ruginită
descopăr un pom, o pasăre, o toamnă întârziată, liniştită

calc pământul negru, afânat, mirositor şi lung privesc un nor
descopăr că totul este ceva, ce demult am uitat să văd şi toate dor

calc pragul casei bătrâneşti şi mă opresc în tinda, bătrână, veche
descopăr ani mei, în pereţi, în şopronul casei, în pridvor şi-n vetre

calc drumul pădurii pieptiş, urcând acolo sus în poiana vieţii mele
descopăr ca o imagine fugară, în ceaţă, pe tine iubirea mea fierbinte

calc drmul vieţii uitâdu-mă înapoi, plecând pe drumul sorţii mele
descopăr o amintire, un tablou, un sân, un gând, drumuri multe

calc cu privirea îndreptată inainte şi te caut în mare de mulţime
descopăr după un timp că te-am găsit demult şi eşti acasă, la mine

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc şi am continuat să urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine ştie de când şi până. Ajungeam din urmă oameni mai supăraţi, mult
mai îngânduraţi decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage să moară,
si mă mint că am emoţii pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Aşa e când îţi moare cineva foarte apropiat, atunci e ca şi când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci şi tu, este suficient persoana dragă,
tu boceşti, dai de pomană să uiţi, dar nu te întorci şi ai o jenă pe umăr tot restul vieţii, trăieşti cu ea, o
porţi ca pe un epolet. Ce sus stai!, mă gândeam că o să îţi spun prima oară când o să ajung la uşa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar uşa ta nu se zărea şi asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simţeam că se depărtează pe măsura paşilor
sau chiar paşii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat să îţi spun în gând.
Şi m-am simţit ca şi când ai fi auzit, ca şi când te-ar fi supărat ironia şi
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neştiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins că îţi spusesem ce ţi-am spus. Şi în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în braţe şi aşa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai şi tu prin tâmpla mea
şi asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat să refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, aşa ceva nu se uită, nu se şterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de fiinţa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine şi restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia să ajung,.
Şi mâna mea îmbrăca o mănuşă din praful de pe balustradă, aşa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam să îţi spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puţin) iese din groapă şi fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat să urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel şi alţi morţi, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, să îţi ţin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Entitate

sunt cel mai straniu fenomen universal
sunt haos înzestrat cu raţiune
aceiaşi vârstă o avem- paradoxsal
dar ne-a născut explozia genunii
şi miliardele de ani de vreme scursă
printre nenumuratele configuraţii spaţiale
constituie nemărginita mea resursă
de a alege pentru noi o altă cale
pe care-om merge umăr lângă umăr
eu, Omul lângă Univers, Egal lângă Egal
să naştem Entitate fără număr
şi infinit de Geniu genial...

poezie de Iurie Osoianu (21 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsurătoare

am luptat pentru dreptate multă vreme/prostită am fost şi sunt
îmi place să cred că raiul e o sfoară întinsă
de care stau agăţate sufletele noastre ca o foiţă de tutun
şi cerul capătă noimă asemenea unei morţi fizice
în timp ce copilul rostogoleşte cercul
de mine se agaţă umbra
ia forma nimănui iar tu vezi omul
e plin ochi şi de el
odihnă trupului meu îi spun lui trupului
şi nu mă cred
când mă fac mă numesc
Silvia!

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beau după tine patria mea de fericire

patria mea de fericire se numeşte acum
pleoapele cu gene dese răsucesc bucle de femeie în timp
aerul ridică genunchi albi spre tâmple
devin un derdeluş sau poate că la creştet începe iarbă să crească
e tata mă strigă
fată să nu dai de pomană la gropar
să nu le dai să bea
bea tu
să crape cripta-n ziuă muiere
otrava ajunsă în trup buza să n-o poată linge
nu ştii sărutul despărţirii e trist şi vesel
ca atingerea unui umăr întors
beau tată încă beau
e dulce şi amară ca piatra rostogolită fierea
de-ai şti pământul nu are formă
pământul zace după noi
şi sap şi sap după tine

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pregătit să evadez

din starea asta care nu-i a mea
nimeni nu vrea să lupte inutil
cu moartea nălucă între năluci
casca oprită pe nas acoperă
ochii nu văd drumul pe unde
să fug în braţele tale catifelate
m-aş ascunde într-o zi de iarnă

un nou război a venit lângă noi
eu am ucis câteva hiperbole
sărutul hoinar coboară pe umeri
sunt trecut la corul de bocitoare
îmi fac planul meu de luptă scriu
ceea ce nu se întâmplă mâine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Fiind de ani de zile căpitan
Citesc de data asta un roman:
"La miezul nopţii va cădea o stea"...
Pe epoleţii de pe haina mea!

epigramă de Vasile Huţu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici nu ne va iubi nimeni

aici în oraşul nostru ipotetic
unde cuvintele fac din oameni minuni
rolul tău este să-mi creezi panica
pentru că tu poţi
poţi fi reglatorul meu de sânge
de circumvoluţiuni

ţine bine minte
spaţiul acesta hectic de febră
şi multă speranţă în care numai de asta
pentru că poţi
ţi-am cedat oseminte
culori
pentru că tu poţi
poţi muri fără să mori
de asta
în modul cel mai frenetic
te voi împinge în gol cu toată puterea
şapte sute de kilometri
în care mierea
va curge-napoi de la tine la mine
ca nişte cuţite
urmate de roţi şi un mare număr
cu soţi

căci numai de asta
ţi-am dat un sens
deşi
ţine minte ce-ţi spun
eşti cel ce va purta
pijamalele închisorii
şi capul meu pe
platou

numai de asta
îţi dau titlul ăsta scurt
de erou

numai de asta se joacă muritorii
cu stelele
de asta e vânt
o furtună de îţi cad dinţii
de asta sunt eu o femeie electrică
care tunde iarba
într-o masă
netă
şi strigă după tine
hai
ia şi bagă aer în pompa aia până ne faci
de un dor absolut
şi nebun

de-o planetă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globus

Nu m-am gândit niciodată până acum (şi gândesc aproape de când mă ştiu)
că întrebările ce nu sunt urmate de niciun răspuns bătut în cuie
constituie cele mai sigure scurtături către minciună.
Există întrebări care nu figurează în manualele şcolare,
în scrisorile patetice de dragoste, în propunerile de căsătorie
şi nici în interviurile derizorii,
simulacrele acelea pentru care trebuie să dai totul pe teren,
cum zic fotbaliştii, şi să te prezinţi ireproşabil
ca la un circ cu maimuţe fragrante
ce candidează pentru un codru de pâine.

Nicio întrebare nu trebuie să stea înaintea celei pe care o voi adresa în continuare.
Nici măcar întrebarea care ne face să ne gândim
dacă viaţa merită sau nu să fie trăită (asta ar urma după,
chiar dacă Albert Camus a zis că trebuie să fie prima)!
Deci:
cine a demonstrat că există sau nu dreptate?
Cine ştie mai bine decât mine să arunce primul piatra cunoaşterii!
"Nimeni nu a spus nimic concret în acest sens, doar speculaţii aburinde
şi ridicări tardive din umeri", îmi veţi răspunde.
Este adevărat,
tăcerea fiind una dintre puţinele dovezi
care atestă faptul că oamenii mai pot fi încă sinceri cu ei înşişi
(chiar şi în proporţii infinitezimale)
printre atâtea viscere înmiesmate şi împachetate frumos,
ca în povestea cu merele şi viermii din oficiu.
Viermii aceia vitali care se înfruptă din măduva esenţei!

Altfel spus:
stai cu picioarele pe birou, ca tot omul,
când simţi că s-au terminat toate comediile răsuflate
şi nu mai ai baterii să asişti la o cină romantică după o zi plină de realism,
şi te mai uiţi la epoleţii patriei
cum încearcă ei să îşi plimbe organele acustice în spaţiu
printre circumvoluţiunile rătăcite
ale consumatorilor de gărgăuni,
ca nişte ologi care îşi plimba căţeii flegmatici
prin grădinile cu trandafiri erecţi ce stau să lăcrimeze.

Şi poate o să mă întrebi siderat: "Care epoleţi, omule?"
"Cum, vrei să-mi spui că tu nu ştii despre ce este vorba?"
(O să-ţi răspund eu puţin demobilizat.)
Epoleţii aceia atotştiutori & pluripotenţi
ale căror buze s-au topit demult pe paginile pline de transpiraţie.
Epoleţii aceia contorsionişti care se aruncă în fiecare cuvânt
cu flexibilitatea măgarilor cuprinşi de iubiri toride
şi care trec în salturi triumfale din sedile în sedile;
şi se aruncă spre cele mai abrupte înălţimi
pentru a rupe un codru proaspăt din pâinea cerească,
pe care-l vor împărţi apoi, frăţeşte, cu susţinătorii lor
suferind de jurispotenţă.

poezie de Ionuţ Popa (2012)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultător: De ce s-au înlocuit stelele de pe epoleţii militarilor cu trese?
Radio Erevan: Pentru că au existat foarte multe plângeri ale unor doamne care şi-au agăţat ciorapii.

replici din Radio Erevan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albinuţele. Minuscule fiinţe, care fac minuni. Aceşti ostaşi în uniforme galbene, din polenul florilor-de-soare, cu epoleţii negri. Militarii din cartierul Militari: în lupta mea, pentru Vindecare.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu mama (personale)

În zorii dimineţii, o rândunică mi s-a aşezat pe umăr.

Am stat nemişcat, să nu o sperii.

Într-un sfârşit, i-am vorbit.

- Bună dimineaţa, pasăre frumoasă!

- Odihneşte-te!

- Voi sta aşa pentru tine.

- Mulţumesc!

- Tu eşti, mamă?

- Tu eşti?

Plângeam, în zorii dimineţii,
plângeam.

- De ce plângi?

- Bucură-te!

- Eu am fost cu tine tot timpul.
Nu te-am părăsit.
O mamă nu-şi părăseşte copilul,
chiar dacă zboară la ceruri.

- Sărută-ţi pielea,
ochii, gura şi sângele,
sunt o parte din mine...

Rândunica a prins puteri, şi a zburat în văzduh.
A luat cu ea doar o lacrimă.

- Sărut mâna, mamă!

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor
iar pisica nu mai trece pe lângă mine şi simt un dor
am devenit ţărână aruncată-n vânt rătăcitor
o melodie un... doi, un... doi, gimnastica şi dansul
dimineaţa vă înviorează, hai cu spor
uff... trebuie să mă scol, tu... te-ai trezit?
te iubesc, hai să ne jucăm, mai avem timp
întoarce-te şi pune aici, pe umăr, un picior

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul (uşor ofensat): Domnule! Dacă nu mă puteţi respecta, ca om, respectaţi, vă rog, această uniformă!
Bărbatul: Îmi cereţi să respect o haină? Un produs al industriei uşoare?
Ofiţerul: Epoleţii îi conferă o mare greutate...
Bărbatul: Bine. Vă asigur de tot respectul meu oficial. Oricum, pentru mine nu sunteţi decât o instituţie.

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus, în inima mea

Ieri, când priveam soarele,
(tare mult îmi place răsăritul său!),
m-a bătut pe umăr
una cu o coasă,
îmbrăcată în negru,
(ciudat, zic, pe căldura asta, în negru?)
mi-a zâmbit sardonic
şi i-am retezat-o scurt,
într-o oltenească naturală:
"tu ce vrei, fă!"
"bă, zice, ai grijă,
toti treceţi pe la mine,
cu voia dar mai ales
fără voia voastră!".

Am privit uşor
în stânga
lângă inimă
şi l-am văzut pe Iisus,
îmi zâmbea părinteşte
şi-am simţit că nu sunt singur,
m-a cuprins o siguranţă totală!

După care, s-a dus,
cum, cine?
aia cu coasa!

Iisus a rămas lângă mine,
în veci, ca să zic aşa.

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In politică

In politică de eşti
Prin nume să te numeşti.
Altfel - umăr lângă umăr
Devii turmă. Eşti un număr.

epigramă de Adrian Timofte (iunie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!