Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai ştie cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume şi viaţă alungat
din ochi ţâşnea o văpaie
nu am văzut şi am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
şi dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat şi greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

pe cer trec stele în grabă, grămadă
desculţ de gânduri
păşesc în jur, spre nicăieri
căutând infinitul
am găsit finitul în albia lumii
mă aştepta
zilele treceau pe lângă mine
într-un joc absurd, un joc inutil
acum, nimeni nu trece, nimeni nu se joacă
doar trişează
pe perete, atârnă agonic
o oglindă spartă de întrebări
priveam în ea tăcerea, era tăcută
mă întâlnisem pe un drum cu singurătatea
era neschimbată, ca aunci
nu m-a recunoscut
a trecut de mine, mai departe
atunci am plecat
în altă parte, căutându-mă
dacă nu sunt eu, atunci, cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa stricată

e noapte, e târziu
aici, în cer
sau poate pe pământ
mereu mă întreb
mai sunt acel ce nu mai sunt
dansez cu gânduri
printre timpuri, anotimpuri
pe o stradă murdară, numită ironic viaţă
sunt beat şi ce...
tu eşti treaz
de ce faci caz
pe masă o sticlă
poate două, poate nouă
cine azi mai spune nouă
dansez printre norme şi principii
desigur proaste
goale de ani
ha-ha-ha
tu asta poţi să spui
eu nu am cui să spui
sunt beat, nu vezi
dar ce să spui
mai bine bat un cui
sunt beat, printre sticle şi pahare
sparte, goale
am înţeles
sunt o păpuşă stricată
aruncată inutil pe scena vieţii
cosciugul e gol, al cui...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aştept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauţi
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumuseţe, nici noroc
pasul e întunecat şi gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
ştiu, ştiu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreţ
ce pot să fac
să ţip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereţi cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa

o lampă stinsă
o uşă închisă
luna, un ciob azvârlit pe cer
în noaptea aceea de beţie
trist surâs într-o lacrimă
mă sprijin pe coatele sufletului
tăcerea e goală şi mută
văd prin crăpăturile vieţii
o scânteie
dar uşa rămâne închisă
cărarea s-a stins în tăcere
doar amintiri înceţoşate şi seci
sunt un cuvânt în derivă
lovit de stânci, în ape tulburi, adânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânze rupte
visul a oftat sau a plâns
cine azi mai ştie, cine...
timpul a trecut
o lampă stinsă
o uşă închisă
o viaţă ucisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ziua nimănui
ieri a fost o zi
o mare zi
frumoasă, fastuoasă
a cui
a nimănui
şi a trecut
a fost cochet şi desuet
cum, cine...
ziua,
a ei, a lui
mâine va fi altă zi
a nu ştiu cui
trec zile
una, alta
una câte una
nu ştim
că au trecut pe lângă noi
prea repede
noi...
păşim vioi, tot înapoi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sufletului

m-am descălţat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici şi dincolo
pe ţărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare şi cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare şi păcat
mă crezi, mă ierţi...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge şi scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, şi...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie?

Cine ştie câte amintiri
Strânse ani şi ani de zile,
Au în ele trandafiri
Sau sunt triste, inutile?

Dintre multele trudiri
Printre care ai trecut,
Ţi-au adus şi trandafiri
Ce mai greu s-au vestejit.

Eu ţi-aduc doar suveniri
Care poate sunt minore,
Pozele cu trandafiri
Şi cuvintele sonore.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-era trupul brăzdat de râuri
treceam, cu mâinile lungi
să-mi văd pasul strâns între gânduri
între opriri provizorii destrămam întunericul
cine ştie unde plecam
poate am venit aici să construiesc iubiri
voi căuta mereu un loc în care să încăpem
cu ce am strâns în braţe
poate voi trece şi ne vom privi drumul
aşteptând să străbatem ţărmurile
cine ştie când
înapoi era ce am cunoscut înainte
cum să aleg
dimineaţa, ţi-am acoperit buzele cu palmele
trecând în altă mângâiere
tu, o picătură de ploaie, aproape, tot mai aproape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt poporul, gloata

Eu sunt poporul – gloata – mulţimea – masele.

Ştiţi că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?

Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana şi hainele lumii.

Sunt audienţa – martorul istoriei. Din mine-au ieşit Napoleonii şi Lincolnii.
Ei au murit. Şi-atunci am scos la lumina alţi Napoleoni şi-alţi Lincolni.

Sunt cernoziomul pentru seminţe. Sunt preria aşteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat şi risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
şi mă pun la muncă şi renunţ la tot ce am.
Şi uit.

Uneori gem, mă clatin şi, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi – uit.

Când eu, Poporul, voi învăţa să-mi amintesc, când eu, Poporul,
voi folosi lecţiile zilei de ieri şi nu voi mai uita cine m-a jefuit anul trecut,
cine m-a-nşelat – atunci nimeni de pe pământ nu va mai rosti numele:
"Poporul", în derâdere şi nici nu va mai zâmbi batjocoritor.

Gloata – mulţimea – masele – atunci vor sosi.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să regreţi

Îmi este dorul atât de aprig şi te aştept ca o nebună,
În cioburi a sărit fereastra, de al meu dor... nu de furtună.
Vor trece poate multe zile, sau ani... sau cine poate şti?
Şi eu te-aştept ca-ntotdeauna... mereu te-aştept, dar tu nu vii!

De ce să vii? cine sunt eu, şi cine am fost pentru tine?
Am fost femeia ce şi-a dat încrederea şi inima ei, ţie.
Dar ce contează pentru tine? femei sunt peste tot,
Aş vrea să am puterea să te smulg,... din suflet să te scot.

Vor trece anii tot în grabă, aşa cum în grabă sunt toate
Te-or năpădi dintr-un trecut, amintiri nenumărate
Ai să regreţi că n-ai ştiut să-mi preţuieşti iubirea
Ai să regreţi dar ce folos, rămâi cu amintirea!

Femeile te-au părăsit, şi toate te-au uitat
Tu ai rămas însingurat, cu sufletul secat
Să nu-ndrăzneşti să te întorci la mine înco-dată
Eu inima mi-am ferecat, şi poarta e-ncuiată!

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt...

Ea a spus:
"Arată-le cine eşti
Fără să reciţi,
Arată-le cum gândeşti.
Vreau să-mi promiţi".

Eu sunt cel cu vise mari,
Cel ce nu vă va uita,
Cel ce vrea senzaţii tari,
Cel ce vrea a vă schimba.

Eu sunt cel lăudaros,
Cel crezut un narcisist,
Un egoist, un mincinos,
Cel văzut oportunist.

Eu sunt cel ce-o iubeşte
Speriat de posibilul refuz,
Iar ea nici nu banuieşte.
Eu sunt cel confuz.

Eu sunt cel frustrat,
Cel ce caută mereu,
Cel neintegrat
Şi neschimbat. Sunt eu.

Eu sunt cel ce se ascunde,
Ce evită sentimente
Şi când unul îl patrunde,
Îl înşiră-n versuri lente.

Eu sunt cel actor mereu,
Cel cu mască peste mască,
Cel ciudat, înţeles greu,
Cel speriat să vă cunoască.

Sunt cel cu ochi secătuiţi
Ce-n trecut mereu plângea,
Cel de-acum, cu ochi lipsiţi,
Nici de-ar vrea n-ar mai putea.

Eu sunt cel cu zâmbet fals,
Eu sunt cel cu zâmbet pur,
Sunt rostit de vagi cuvinte
Şi văzut de lume-n jur.

Eu am spus:
"Nu! Nu pot! Voi ajunge uitat.
Nu vor să asculte ce am de zis."
Ea mi-a zâmbit... apoi a plecat,
Iar eu am rămas... şi i-am promis.

...

Ea a ştiut.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!