Beau după tine patria mea de fericire

patria mea de fericire se numeşte acum
pleoapele cu gene dese răsucesc bucle de femeie în timp
aerul ridică genunchi albi spre tâmple
devin un derdeluş sau poate că la creştet începe iarbă să crească
e tata mă strigă
fată să nu dai de pomană la gropar
să nu le dai să bea
bea tu
să crape cripta-n ziuă muiere
otrava ajunsă în trup buza să n-o poată linge
nu ştii sărutul despărţirii e trist şi vesel
ca atingerea unui umăr întors
beau tată încă beau
e dulce şi amară ca piatra rostogolită fierea
de-ai şti pământul nu are formă
pământul zace după noi
şi sap şi sap după tine

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frigul
de culoare amară
îşi trece mâna
peste aerul dilatat în ecou,
ca un trup îndelung de gând.

aşa începe?
muzica se învârte prin cameră...
ar trebui
să cos pereţii de tavanul ăsta emoţional
care se tot ridică pe vârfuri.

mă uit înapoi
după păianjenul pe care l-am hrănit
cu biscuiţi şi ochi de vrabie.
are acum
patruzeci şi patru de picioare
cu care se agaţă de imagini.
de obicei
stătea pe numele meu să mănânce.

(aici a apărut, a iubit şi a uitat o femeie)

mă aud
cum strig ferestrei să îşi închidă plaga.

curge un ger vâscos în mansardă.
cum să încălzesc înlăuntrul lui
înclinat ca o linie tristă?

poate să îmi înfig un somn vişiniu
între coaste...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au un suflet, care mai trăieşte, după ce trupul se face una cu pământul; el se ridică prin aerul transparent spre toate stelele strălucitoare.

citat clasic din Hans Christian Andersen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din susuri

vin caii în galop
cei mai frumoşi
toţi caii sunt frumoşi
vulturii mă aruncă la miazăzi
acolo unde poate este cabana mea de iarnă
mă întreb
singurul drum spre ceea ce nu am aflat că sunt
arată-mi tu un Dumnezeu
Dumnezeule eu ţie îţi fac rugă
eu ţie mă dezleg de mine
ca să te cuprind
Doamne cum să te cuprind?
povestea mea începe de sus
când îmi arăţi un cer un soare
iar eu mă bucur
uite cât sunt de asemuită ţie
coastă din ce oi fi tu mă ştii
mirarea nu-şi mai încape sensul
nasc în fiecare zi câte ceva
de exemplu azi am născut un fir de iarbă
care mi s-a lipit de geană
şi alerg alerg cu el la firul gleznei – când de geană, când de gleznă
de abia atunci mă mir
mă mir de glezna mea firavă
ce-ţi calcă pământul dospit
şi nu te mai caut
te am

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu fumează havană

Pe unde trec, de rănesc iarbă, pe urmele mele iarbă se ridică
Se ţes unghiuri de stele-n genunchi cu lărgime în glezna pitică

Ţi-am adormit în icoană alcătuire de crin, gură nepelin
Nu pot să mă despart de tine, nedulceagă simţire devin

Ţi-am deflorat nelinişti pe destin, spre tine pleacă poezia mea
Mi-e rând să beau triluri din mierle, să-nceapă zbor a exploda

Ţi-am adormit îngeri în rană, cea care năvălì cu-otravă
În porii larg deschişi pre tron cu-mpărăţiile-i în slavă

E timpul timpuriu de preatârziu să facem schimb de secundare
Încep foşniri să fumege încheieturi şi Dumnezeu să-ncapă în iertare

Nici vânt sub àripă nu mă mai doare, bâjbâindu-mi azurii
Şi nici trudind la neiubire mâini de zăpezi mă mai strâng

Pe unde trec, de rănesc iarbă, se ridică şi umblă iarbă
Cu roţile vremii împing la seninuri şi-ncep amurguri să fiarbă

Şi cum zvârl umbră seacă, s-o-agăţ în culmi de astru
Risc migălire în steauă-ţi, duh geamăn, adaos la albastru.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panorama dansului cupelor mamare

Şi Napoleon s-a înfruptat
din cupele contesei Walewska

Beau din cupele mamare
Şi din potire necesare,

Beau din cupele-trofee
Tot cu gândul la femeie,

Beau din tine să ţâşnească
Stropi din delta ta trupească

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Bănuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra Soarelui

Pământul sub el ascunde,
Fel de fel de piatră rară.
Una, după cum se-aude,
Este chiar piatra de moară.
Alta-i de granit, e mare.
Este piatra cea mai tare.
Una-i neagră, alta-i albă,
Se poartă-n formă de salbă.
Alta-i stâncă neclintită,
În ea crucea e cioplită.
Unele sunt scumpe perle,
Le poţi purta ca mărgele.
O alta are grad înalt
Şi se numeşte diamant.
Dar cea mai scumpă omului
Este Piatra Soarelui.
De mii de ani o căutăm
Şi niciodată n-o aflăm.
Piatra Soarelui, cea rară,
Pentru noi e o comoară.
Cu ea putem ca să vedem
Ce este dincolo de cer.
Dezlegăm orice blestem,
Nimic nu mai e mister.
Cu ea putem descoperi
Enigma Universului.
Iar pe pământ putem grăbi
Prezentul viitorului.

poezie de Dumitru Delcă (2 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul şi Pământul

Ascultând cum bate vântul,
Stă românul trist şi gol
Şi se-nvârte după pol...
Tot la fel ca şi Pământul.

epigramă de Lucian Mănăilescu din Pledoarie pentru epigramă
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beau dintr-un pahar

beau de uit de mine
am uitat să te sărut
de spaimă am făcut-o
şi tu
eşti responsabilă de spaima mea
înăbuşită acum cu băutură
aceste buze miros a vinovăţie
şi tu
tu ce faci? îmi apar
ţii mie ţie
eşti boala mea dacă iubirea e o boală
şi tu
zbori ca fulgul pe râuri de fericire
o să-ţi a
duc un buchet de flori dacă nu beau

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

Pământul ne poartă în palmă,
Cu podoabe îi gătim faţa.
Plouă peste noi dimineaţa
Ploaie de lumină, limpede, calmă.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cafelei de dimineaţă

Beau dimineaţa o cafea amară,-
Papilele-mi se-mbată în aromă.
Când m-am trezit, ziua mi-era neclară
Şi-aveam acut, senzaţia de vomă.

Ziua-i frumoasă, am porniri de fiară,
C-am încetat să merg ca o fantomă.
Beau dimineaţa o cafea amară,-
Papilele-mi se-mbată în aromă.

Devine roz tot ce mă înconjoară
Şi după-o ceaşcă sunt autonomă.
Nu-ncape vorbă că e o comoară!
Cum tare-i de m-ar scoate şi din comă,
Beau dimineaţa o cafea amară.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Beau, când beau eu nu mă-ncurc,
Îmi e greu până m-apuc!
Oricât beau, nu beau destul,
Dacă mor, să mor sătul!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina (Oralităţi)

! merg şi scriu-şi scriu!-
şi că te caut nu promit,
iar compun mintal
te când hârtia s-a scumpit,
scriu pe creier
cu negreala de pe suflet
negru negru negru negru-
şi negreala asta negreşit
apele-or s-o spele-
când îmi va ploua direct pe creier-
asta după ce-mi voi fi vândut calota
fiindcă osu-i bun pentru hârtie-
asta după ce mă vor fi otrăvit:
zilnic iau şi beau otravă,
zilnic beau otrava lor,
mă omoară, ştiu, dar cu zăbavă,
doamnelor şi domnilor!

poezie de Cezar Ivănescu din Doina (1983)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

O coajă de pâine şi-un scurt surâs – cât ţine-o clipă,
Un culcuş pentru somn şi-o oră-atinşi de-a plânsului aripă,
O bucurie trecătoare după atâtea belele
Şi chiote de râs niciodată – numai suspin şi jele;
Şi asta se numeşte viaţă!

O coajă şi un culcuş – şi dragostea se-înalţă spre sublim,
Surâsul ne ţine de cald, cu lacrimi ne răcorim;
Bucuria-i mai dulce când urmează unui necaz
Iar suspinul, după prea mult râs, e-aproape-o formă de extaz;
Şi asta se numeşte viaţă!

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce beau?

Eu de-aia beau, ca să mai cresc.
După un litru dat pe gât,
Când în oglindă mă privesc,
Mă văd de două ori pe-atât!

epigramă de George Petrone din revista "Lumea epigramei", nr. 7 (2012)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit aşa târziu, acum,
Că n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Şi-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viaţă nu se ştie oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Şi dacă s-a-ntâmplat deja, eşti... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar muşchi, cu mintea scrum
Şi valoros e-n pat, nu treaz... Şi-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu şi nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-şi pervertească "fel";
Crezând că "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" ţel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des şi cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Şi să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amintirilor...

Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiţi spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..

Cafeau amintirilor e încă caldă
Şi glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Şi recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl preţuiesc,
Căci n-am ştiut s-o fac la timp.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
Ce în concerte vii şi-acuma mă răsfaţă,
Retina de mi se ofileşte...
Tot văd tablourile de altădată
Căci mintea încă nu mi-e obosită
Şi amintirile în rime defilează.

Îmi beau cafeaua amintirilor
Împărtăşind frumosul, utilul
Şi comicul vieţii cu cei dragi,
De straje e tot soarele de-atunci,
Ce cald mă mângâia pe creştet,
La micile şi marile secrete,
Părtaşe fiind şi Luna în nopţile adânci.

Îmi beau cafeaua amintirilor cu drag,
Chiar dacă am avut şi clipe nedorite...
Încerc să nu mi le aduc aminte,
Căci sufletul râvneşte creştineşte
Pentru viitorul plin de speranţe în larg,
Căci viaţa pământeană e plină de dorinţe.

Nu vreau cafeaua amintirilor răcită!
Vreau să o duc călduţă spre înalt.

poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi adun gândurile

Când soarele încălzeşte pământul
Secatuiti de o secetă nebună
Ies afară la tine mi zboară gândul
lmi doresc sa mergem iar de mână

Să alerg prin codru ca data trecută
Si să mă asez pe iarbă cu trifoi
Beau din izvorul cu apă ne ncepueta
Vreau să râdem si să visăm amandoi

Am întins mâna să te prind era tăcere
Doar foşnetul de ulmi m a întrebat
De ce iubesti acum cu atâta durere
Iar cerul mă privea de nori brânzdat

Rază sugubeata printre pomi a apărut
Si mi mângâie chipul cu multă blândeţe
Mi alunecă o frunză pe fată ca un sărut
Îmi adun gândurile nu le mai las răzleţe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul beţivanului

Ca-ntr-o amforă romană
Zace vinu-n tine
Fost-ai fost la o pomană
Unde-ai băut bine...

Ai băut de-ai rămas stană
Vin de regiune,
Ca-ntr-o amforă romană
Zace vinu-n tine.

De-l plăteai măcar jumate,
Nu-l beai c-o stacană,
Dar aşa, turnaşi măi frate,
Vin că-i de pomană...

Ca-ntr-o amforă romană!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!