Măsurătoare

am luptat pentru dreptate multă vreme/prostită am fost şi sunt
îmi place să cred că raiul e o sfoară întinsă
de care stau agăţate sufletele noastre ca o foiţă de tutun
şi cerul capătă noimă asemenea unei morţi fizice
în timp ce copilul rostogoleşte cercul
de mine se agaţă umbra
ia forma nimănui iar tu vezi omul
e plin ochi şi de el
odihnă trupului meu îi spun lui trupului
şi nu mă cred
când mă fac mă numesc
Silvia!

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeţi?

da, doamnă, aveţi dreptate
în podul palmei îmi duc zilele.
cu mâinile, cu genunchii rotunzi,
cu tălpile mele venetice,
adunata
şi somnul, dacă mă întrebaţi,
îl împart cu dumneavoastră.
şi peste toate astea, de mi-ar mai da un singur ochi, Dumnezeu...
vedeţi?
ce şfichiuială de vreme suntem
cunosc două cuvinte, vi le spun:
dor şi dor
restul urmează aşa -
când devin aievea, pe rând, şoim, căprioară, animal de câmpie
ori om
mă recunoaşteţi, nu?

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajişte verde
în nouă pietre roşu galben albastru
trecea un prinţ călare
dar cum să renunţi la gând
cum să împarţi gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvenţe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaş dragii mei
străbătut de văi şi oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de ţâţă
pe adulţii senectuţii noastre
ceaţa ca o cataractă la cules de văz
cum îşi ridica munţii

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum des, cum doare

mă doare să îţi spun, fireşte
o, mâinilor, din care chin sau trudă,
ca un năprasnic lup la pândă,
să mă ucizi sub ochi, sub dungă.
prin vrerea mea, mă las deoparte,
ca orice cruce prinsă-n garduri,
sunt, doar, un muribund cu drag de lună
şi un apus ce mi se zbate, rar, în tâmplă.
când umărul stingher s-a aplecat,
coroană peste trup întinsă,
am înţeles, şi-am plâns încet,
în gând, ca un bărbat.
azi, nu privire înaltă!
azi, nu pământ din tină!
azi, larg aud în zări vioare
şi...
viu, acelaşi cântec,
cum des,
cum doare.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O păpădie calea păpădiilor

(evadarea din timp)

eu partea aceasta din viaţă nu o cunosc
ea vine dintr-un timp în care omul nu ştia salutul
vestirea se făcea tacit de la suflet la suflet
fără flaşnetă ori bici

nebunule mă auzi
să mi te-alături în delir

auzeam în galop şi-n beznă cum creşte cercul
pata de vin cum să mi se încrusteze cu numele tău în palmă
ca orbul alergam da ca un biet orb
căutam să văd
în care zid să te zidesc
sub care păpădie să-ţi dau drumul

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când liniştea

acolo mă voi găsi într-o linişte deplină
singură în huruitul unei roţi de moară
când apa trece prin mine smulsă din călcâi
când orele
când zilele
şi din dor când mi se lasă vulturii pe umeri ca nişte miei la păşunat
să îngâne din ce a mai rămas prin munţi
am să aleg dealul acela colorat în care dorm gândurile noastre
mai jos de frunte
să mă îngroape

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra şi melcul

câtă vreme, tu, umbră, te mai apleci înspre mine,
cât timp, melcule, îţi vei purta casa printre oameni,
eu o să visez.
tu, umbră, o să mă iubeşti ca tata
tu, melcule, o să-ţi laşi casa lângă mama ta,
nimeni nu va plânge,
eu o să visez iar.
trecuseră ore.
nu mă uita, nu mă uita, striga umbra!
din coşul pieptului ieşea fum.
cum să fac, cum pot să împart viaţa mea cu tine?
trecuseră zile.
omul se plimba de pe o frunză pe alta
şi în urma lui lăsa o dâră sclipitoare.
trecuseră ani.
nimeni nu auzise de melc şi de umbră.
totuşi, se zice că melcul a trăit fericit.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred

eu cred,

eu cred că ne cunoaştem de multă vreme
de foarte multă vreme
şi acum ne-aducem aminte
şi retrăim clipele frumoase
şi dragostea măreaţă
ce ne-a purtat pe noi
până aici,
în clipa eternităţii,
a dilatării timpului
şi visăm cu ochii deschişi
la dragostea noastră,
până când atingerea sublimă
ne regăseşte uniţi
unul in braţele celuilalt
sărutându-ne patimaş în
iubirea realităţii noastre,
ne cunoaştem de mult,
de foarte multă vreme...

eu cred.

poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu capul aplecat în mâini - omul meu

gândesc omul prin omul meu
şi lucrurile simple
fac din bucurie trepte spre ceilalţi oameni
omul meu e vesel uneori cherchelit de emoţii
plânge şi râde la un trandafir
că aşa e viaţa plină de ifose
de babe oarbe
tocmai asta îi spun omului meu
să ducă pentru el în cârcă
cei mai grei saci ai pământului
când mâna lui puţină va da apă să bea muribundului
toată planeta să ştie că va fi salvată de el

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porro via

este o replică a vântului turbat mirato
scoaterea dedesubturilor de sub rochia de mătase a femeii
şi ea umblă vie în trup de bărbat
precum o cheie ascunsă la streaşina unei case părăsite
îţi dă fiori acei fiori din care se nasc monştri
o curbură desuetă a realităţii
nu dăruiesc priviri clandestine nimănui
istoria se scrie încet odată cu mersul nostru
şi cel din urmă pas călcat este aripa unui om
o replică a zborului în care eu cred
încă îl caut pe Dumnezeu
să mă uimesc că nu port carne pe suflet

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, ei

mâine,
o zi,
o distanţă pentru fiecare om care iubeşte de aproape.
în suflet liniştea dintre: vezi, tu, oare, mamă, norii aceia cum trec?
şi, da, m-am cuibărit în mine, dar te iubesc.
e un dar.
cum mâine,
cum o zi,
cum o distanţă,
cum ştii.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tau

Ochii umezi de lacrimi
nu vor să spele din amintriri
umbra trupului tău.

Buzele tremurânde şi firave
caută să guste flămânde
aroma trupului tău.

Mâinile întinse sre tine
încearcă să redefinească
formele trupului tău.

Singurătatea clipei efemere
îmi crispează trupul dezvelit
de căldura trupului tău.

Liniştea ce mă apasă
nu poate să şteargă din memorie
fremătul trupului tău.

poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silvia Chifiriuc - "Înşir-te mărgărite"

Lumea zice despre mine
Că aş fi "uşoară".
E problema mea în fine,
De-i "înşir" pe sfoară.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vară şi asta îmi place

e lumină
atâta timp cât braţul îmi acoperă sfera
ochiul îngust prin care mai ieri libelule zburau

când mă ascund nu mă văd
golul este o rană imensă
când nu mai ai mamă şi tată

de azi promit un destin fără urme privitorule
aştept merii să înflorească în suburbie

câinele meu este dresat
şi omul este dresat
ca braţul ca sfera ca mersul în nobil grai
rostesc rotundul şi iar rotund
se face că trec puntea orbului
e vară şi asta îmi place

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme

a fost o vreme când aveam trupul frumos
a fost o vreme
când mă pozam pe vârfurile munţilor -
iarbă sprijinită de genunchiul tău
a fost o vreme când râdeam
stingând lumina de pe tort

mă regăsesc în chipul pietrei
în ochi - fântâni cu apă prea puţină
când uneori de-afară încă vin
în cumpene să-mi scârţâie zefire

sufletul e tăcere de drumuri pustii
penumbra care învăluie buza fântânii
nu mai e sfioasa creatură
închipuită din măduvă dulce
care fuge, se-ascunde
încolăcită în spatele coastelor
prunc pe picioarele mamelor.

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ceasul să meargă

Lasă ceasul să meargă, zice Richard,
Urechile îi ard, dar lasă ceasul să meargă,
Poeţii scriu de zor poeme,
Niciun ceas nu se opreşte la vreme,
Toate ceasurile merg, chiar şi pentru morţi,
Că moartea-i numai umbra unei porţi.
Dacă iubeşti, iubeşte mai departe,
Dacă exişti, încrede-te în soartă,
Totul e scris şi socotit şi judecat,
Întru sfinţenie sau chiar în plin păcat,
Eu cred în avataruri, cred c-am fost
Un fulg căzut din ceruri, fără rost,
Acum mă nalţ precum un prunc umblând prin timp,
Iubito, scrie-mi, până nu mă schimb.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eter

şi în bezna mea
lumina se crăpa de ziuă
a bună dimineaţa, scumpă doamnă
şi cerul înflorea mireasmă de grâu abia încolţit
precum o fată mare nedusă încă la altar
aşa credeam că tot ce visez
se şi întâmplă
dar, iată, visul nu e pentru muritor, simplă doamnă
e ca un guler de vulpe polară
lăsat în şifonier pe timpul verii
sunt un biet om, femeie sunt
zidirea lui Dumnezeu
cerberul paznic scării de jos în sus
unde urcatul din treaptă în treaptă se face
şi treapta face cărare prin mine
ca din magie umbrele noastre
se desprind de sol şi cad
cade tot cerul într-o eternitate

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bloc înalt şi vremea în decor cadenţă

tot aşa era într-o zi
ascultam la radio vremea
(cum să asculţi la radio vremea?)
şi deodată m-am pierdut
(poetica)
afară începuse să ningă
rafale spulberau inimi
acoperite cu promoroacă
silvia este copil eu sunt copil
săpăm scări abrupte în noi de vreo zece ani
doar doar vom reuşi să zburdăm peste câmpii
imaginea cu tine şi cu berbecul sacrificat
e tot ce am
valea asta lungă porneşte din palmă
şi nu ştiu ce voiam să-ţi mai spun

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!