Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

O, săgeata, imnul cântat
unui Hristos al ţiganilor,
mâinile mele întotdeauna pline de sânge,
întotdeauna gata să se deschidă!
Cântat de oamenii Andaluziei,
Cei care-n fiecare primăvară
cer scări cu care
să urce pe cruce!

Cântat de pământul meu,
care aruncă flori
peste suferinţele lui Isus –
şi care-i credinţa strămoşilor mei!

O, nu-i cântecul meu!
Eu nu pot cânta – şi nici nu vreau –
pentru acel Isus de pe cruce,
ci pentru Cel care mergea pe crestele mării!

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre şcoală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălciile care plâng

Sălciile care plâng
Peste lac, şopotitor,
Ciucuri de broboane strâng
Lângă piepturile lor.

Sălcii vii care străbat
Umbra lor adânc în lac –
Din neantul înstelat
Poarta apei o desfac.

Şi-năuntru ca-ntr-un nod
De imagini în oglindă,
Ele însele se văd,
Ramuri lungi pornind să-ntindă.

Fiecăreia îi pare
Un prieten c-a găsit,
În candidă-mbrăţişare
Pletele li s-au unit.

O, tristeţea voastră, sălcii,
Când vă văd neadormite!
Plin e dorul de ispite,
Plin e codrul de rusălcii...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălciile care plâng

Sălciile care plâng
Peste lac, şopotitor,
Ciucuri de lumină strâng
Lângă piepturile lor.

Sălcii vii care străbat
Umbra lor adânc în lac
Din neantul înstelat
Poarta apei o desfac.

Şi-năuntru ca-ntr-un nod
De imagini în oglindă,
Ele însele se văd,
Ramuri lungi pornind să-ntindă.

Fiecăreia îi pare
Un prieten c-a găsit,
În candidă-mbrăţişare
Pletele li s-au unit.

O, tristeţea voastră, sălcii,
Când vă văd neîmplinite!
Plin e dorul de ispite,
Plin e codrul de rusălcii...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Carpaţii plâng câteodată

(lui Mihai Constantinescu)

chitarele suspină cântecul e în doliu
s-a mai stins o voce în univers
peste ţărână s-a asternt linţoliu
moartea îşi arată rânjetul pervers.

un suflet romantic a plecat la stele
să le cânte îngerilor cu entuziasm
spiritul muzicii îndură vremuri grele
cântecul de-odinioară astăzi este basm.

s-a mai stins o stea pe cerul veşnic
ziua nostalgică scurge lacrimi amare
glia românească a pierdut un sfeşnic
care a ars mereu ca o rază de soare.

moartea face victime printre artişti
lăcrimează Carpaţii şi brazii lor trişti.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul să-ţi fie har!...

Tu să bei, să bei mereu,
Soare din cântecul meu,
Nuferii iubirii sfinte,
Să-ţi răsară din cuvinte...

Dacă totuşi n-ai băut,
Soare pe cât ai fi vrut,
Cântecul să-ţi fie har,
Călător pe vânt hoinar!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar ...

Azi eşti prezent în mine
Ca şi cum timpul ar fi rămas în loc.
Toate regretele pe care le exprimam în gând
Atunci când tu erai supărat
Acum nu am cui să i le povestesc.
Şi plâng doar privind pozele tale,
Plâng ascultând cântecul tău preferat,
Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipseşti,
Dar numai aerul mai simte ce spun.
Peste ochii tăi azi se odihneşte pământul
Şi nu poţi vedea printre el cât suspin,
Cât mă doare că ai plecat
Fără să îţi fi spus cât te iubeam.
Am tăcut măsurând timpul în ani
Şi aşteptând momentul potrivit
Pentru a vorbi şi a te îmbrăţişa,
Dar tot ce-am avut au fost numai clipe
Pe care le-am irosit aşteptând o ocazie.
În zadar mai plâng acum...
Mormântul tău e surd şi pământul e orb,
Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.

poezie de Natalia Popusoi (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul inimii

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii
din dragostea pură mi-am făcut un scop
o apăr cu tărie să nu mi-o fure hoţii.

imagini senzuale curg din caleidoscop
iubirea mea bătrână trece prin echinocţii
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

mă scufund în mare ca un periscop
la picioarele mele zburdă caşaloţii
propovăduiesc iubirea ca un episcop
icoane de lumină cumpăr la promoţii.

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolici şi pribegi

Melancolici şi pribegi
Ascultaţi cum cântă plopii
Dincolo de Dealul Popii
Serenade pentru regi

Înroşeşte asfinţitul
Uliţele caoline
Peste care seara vine
Ca o beznă cu chibritul

Armonie neştiută
Peste toate dimprejur
Din care doar un strop când fur
Încerc s-o pun într-o lăută

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolici şi pribegi

Melancolici şi pribegi
Ascultaţi cum cântă plopii
Dincolo de Dealul Popii
Serenade pentru regi

Înroşeşte asfinţitul
Uliţele caoline
Peste care seara vine
Ca o beznă cu chibritul

Armonie neştiută
Peste toate dimprejur
Din care doar un strop când fur
Încerc s-o pun într-o lăută

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti cântecul ciocârliei

(Noi, aceştia, suntem)

Noi, aceştia, suntem toate acestea
Risipitorii şi păstrătorii
Păstorii şi pădurarii
Plugarii şi măgarii cărăuşi
Lanul de secară şi de porumb
Miriştea şi bostănăria
Livada şi via din deal
Dealul, izvorul şi dorul de ciocârlie
Zburătorii din vis
Puntea peste abis
Sămânţa de ghindă găsită în tindă
Marea şi muntele
Izvorul şi delta
Nuferii şi barca pescarului
Motivul darului
(Y)-ul din secţiunea paharului
Cioara din vârful parului
Lada de zestre, dulapul cu 5 uşi...

Tu eşti cântecul ciocârliei
Care te hrăneşti cu ciugulituri din stele
Din lună şi din soare
Din dorul de izvoare...

Trăim împreună minunea de fiecare zi.
Vin gândurile ca bâtlanii la baltă. Tot ce era şi ce va fi se adună-n acum, la drum.
Altfel zboară pasărea când te uiţi şi tu la ea.
Gutuile sunt mai galbene şi mai gustoase când le pui în fereastră.

stau să-mi aduc aminte
ce voi face azi
înţelegi tu cum vine asta
eu stau să-mi aduc aminte viitorul
Noi, aceştia, suntem visători...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era plecată

în lumea ei aproape de sfinţii
care n-au vegheat asupra ei
că aşa sunt sfinţii
nepăsători ca nişte copii
răzgâiaţi care se strivesc
nu vedea nimic şi părea alături
de nălucile dotate cu inteligenţă
divină care spuneau că adevărul
doare când nu eşti dispus
să asculţi şoaptele muiate
în amurg ce în noapte curg

era plecată pe linul unui apus
de soare în cântecul calm
bisericesc la început şi pop-rock
la final calcând triumfător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă din anul 340 î. Cr. filozoful grec Aristotel, în cartea sa "Despre ceruri", a putut să ofere două argumente în sprijinul credinţei că pământul este o sferă rotundă şi nu un disc. În primul rând, el şi-a dat seama că eclipsele de lună erau produse de pământ, care se afla între soare şi lună. Umbra pământului era întotdeauna rotundă, ceea ce putea fi adevărat numai dacă pământul ar fi sferic. Dacă pământul ar fi fost plat, umbra ar fi fost alungită şi eliptică, în afară de cazul în care eclipsa s-ar fi produs întotdeauna în momentul în care soarele era chiar sub centrul discului.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!