Era plecată

în lumea ei aproape de sfinţii
care n-au vegheat asupra ei
că aşa sunt sfinţii
nepăsători ca nişte copii
răzgâiaţi care se strivesc
nu vedea nimic şi părea alături
de nălucile dotate cu inteligenţă
divină care spuneau că adevărul
doare când nu eşti dispus
să asculţi şoaptele muiate
în amurg ce în noapte curg

era plecată pe linul unui apus
de soare în cântecul calm
bisericesc la început şi pop-rock
la final calcând triumfător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Un fluviu calm aş vrea să fiu,
Un fluviu calm cu ape line,
Să ningă luna peste mine
În clare nopţi, argintu-i viu.

Şi tu, o insulă să fii,
O insulă de roze pale
Să zboare-adeseori petale
Pe linul undei aurii.

O insulă de flori şi şoapte
Muiate-n aer de amurg...
Şi eu, în jurul tău să curg,
Mângâietor ca şi o noapte.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îl car în spate

până la patul extensibil şi-l depun
alături de alţi doi domni aliniaţi
care visează democratic în consens
mă cutremur când văd valizele
cu mâinile aproape ieşite
sunt liniştit când constat
că e o adevărată operă de artă
macabră şi pentru haina neagră
cu pantaloni vărgaţi care a deschis
uşa unde sunt păstorul care păzeşte
mica turmă de şopârle întinsă pe pat
se retrage cu o oarecare îngrijorare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat... un Dumnezeu care ar fi putut să creeze cu aceeaşi uşurinţă copii buni sau copii răi a preferat să creeze copii răi; care i-a făcut să-şi preţuiască viaţa amară şi totuşi le-a scurtat-o cu zgârcenie; a vorbit despre Legi de Aur şi iertare înmulţită de şaptezeci şi şapte de ori, şi totuşi a inventat Iadul; care vorbeşte altor oameni despre morală, dar nu are însuşi niciuna; pe care-l supără delictele, dar le comite pe toate; care a creat omul fără să i-o ceară nimeni, pentru ca apoi să încerce să arunce responsabilitatea pentru acţiunile omului asupra omului, în loc s-o pună acolo unde trebuie, asupra sa; şi care, în final, cu o obtuzitate, la urma urmelor, divină, îşi invită bietul sclav năpăstuit să-l venereze!

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul sacru

Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde de ani.

Şi dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă sunt
Păduri.

În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

A redus vorbirea

la cântec şi naviga de nu se vedea
pe corăbii de hârtie albă scrisă
cu tot felul de poezii făcute-n vis
când luna călărea un nor nărăvaş
cânta la fiecare cuvânt şi când cerea
un sărut se punea pe cântat
credea că e o binecuvântare
la început stătea lângă cer şi pretindea
o vină imaginară ce rodea privirea lui
apoi s-a învelit în frunze pieritoare
şi pătura de stele era deasupra
cânta ca un greiere când dorea
să vorbească cu mâinile
care îl mângâiau noapte de noapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

flutur de noapte
agăţat la insectar -
apus de soare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei buni, sfinţii sunt la lumină, iar pentru cei răi, "sfinţii " stau în umbră.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Sfinţi (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram de cincisprezece ani când meşterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinţii de la catapeasmă. Acolo am cunoscut o fetică tot aşa, cam de vârsta mea. Foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari, albastri şi-n toată figura o expresie dulce, de-o cuminţenie îngerească. Şi nu ştiu cum, că ne-am pomenit prieteni. Seara, când isprăveam de lucru, ne-ntâlneam în grădina bisericii. Era vară, linişte, frumos ca în vis. Şi ne primblam alături, ţiindu-ne de mână, şi nu ne spuneam nimic. Da' eram aşa de fericiţi, cum numai la vârsta aceea poţi fi. Când ne despărţeam, ne strângeam de mână, ne şopteam încetişor: "Noapte bună" şi ne dam întâlnire pe a doua zi, tot la ceasul şi în locul acela... Ea era pentru mine tot ce făcuse Dumnezeu mai frumos pe lume. Şi nici nu mai puteam gândi altceva.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mesele bătute

de lumina unui soare suspect
de roşu cum vezi în filmele
science-fiction americane
erau flori pentru bolnavii
din salon atinşi de vreo toxină
scoasă special dintr-un laborator
alături de pahare ciobite resturi
de pâine unsă cu de toate
se întind muştele negre şi leneşe
la capăt de eprubete transparente

sunt la capul bolnavului ostentativ
şi-i amintesc că va fi absent
de la întrunirea familiei când va muri
încet fără idei multe vegheat
de-un păianjen nu prea mare
dintr-un capac de bere metalic

pe mesele mirosind a dezinfectant
curg petale de crini albi ca chipul lor
într-o dezordine plăcută la vedere
stau câteva pagini de ziare palide
vechi de la ultimii pacienţi vii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii"

"Să nu te mănânce sfinţii,
Mitue-i!" i-au zis părinţii.
Şi-a tot mituit, săracul,
Până când a dat de... dracul!

epigramă de Petru Băneşti din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este infinit şi totodată fără formă el nu poate fi văzut. A vedea Adevărul înseamnă de fapt A-Fi Adevărul! Adevărul este subiectul ultim etern imperceptibil. Eşti deja Adevărul, pentru a-l "vedea" trebuie doar să încetezi a mai privi cu atâta patos minciuna! În comparaţie cu Adevărul Ultim, cele mai mari miracole ale acestei lumi, implicit acela de a învia morţii, a-l "vedea" pe Dumnezeu sau pe Iisus, etc. etc., sunt doar o banală joacă de copii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au urcat

pe scara omenirii aceşti bărbaţi
în negru care sunt xenoboţi
urcaţi la naştere alături de noi
pentru că aparţin de
o
s
o
cietate secretă (?!) - călare
pe o rază de soare a
par în umbra minţii - roboţi bi
o
logici pentru cei care consumă
poveşti conspiraţioniste (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc

Mulţumesc pentru toate,
Pentru că exişti,
Că eşti alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îţi pasă,
Că nu eşti indiferent....

Mulţumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acel trandafir,
Pentru lanţul de la tine,
Ce la gât îl port mereu,
Pentru acele cuvinte
Şoptite cu atâta dragoste
În gară, la plecare....

Mulţumesc pentru că
Mă accepţi aşa cum sunt,
Pentru că mă asculţi
Şi eşti atent,
Pentru că nu eşti un vis.

Mulţumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranţe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ştergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece....

Eşti un înger venit să mă păzească,
Că îmi alină suferinţa
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete şi soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îţi mulţumesc!

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicul

La miez de noapte când oamenii dorm
Somnul lor dulce şi uşor,
Tu te îmbraci în haină de înger
Şi acorzi primul ajutor
La un suflet care de durere plânge.

Tu n-ai aripi, nu ai coborât din rai.
Nu eşti sfânt ca sfinţii care dorm în biserică,
Dar mâini de aur ai şi un medicament pentru orice durere.

Şi apoi cu sufletul împăcat, când soarele apune,
Te întorci la casa ta în oraş sau sat,
Obosit, dar şi mulţumit că ai mai salvat
Un om pe această lume.

poezie de Vladimir Potlog (17 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii"

Când "sfinţii" noştri-s în dispută,
Iar "primul om" se crede zmeu,
E clar că-n viaţă nu te-ajută,
Nici dacă-ajungi la... Dumnezeu!

epigramă de Mihai Enachi din revista "Epigrama" (2009)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe acela
Care acum se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

Dragă tată,
Îmi întind palmele la cer,
Te rog, oblojeşte-mi trupul,
Moartea încă mai taie în carne vie,
Întârzie,
Vrea să-mi primenească sufletul.

Aici la mine-n astă lume
Nu pot decât să-ţi scriu pe nume,
Vorbesc o altă limbă mai ciudată
Şi nici copiii ce-or să vină nu vor afla vreodată
Ce-nseamnă
Tată.

Dragă tată,
Tu m-ai învăţat să fac primii paşi legat de cravată
Şi primii kilometri pe bicicletă
Şi proverbul acela, odată...
Când mă îndrăgostisem de-o fată:
"Ochii care nu se văd se uită"
Eu, tată,
Nu o să te uit niciodată.

Dragă tată,
Tu mi-ai spus:
"Fiule, dacă vrei să ajungi sus,
Să-l simţi pe Dumnezeu,
Să marci un eseu..."
Dragă tată,
Am primit o pasă de la tine de peste ocean,
Am marcat zeci de eseuri în acest an,
Dar acesta este singurul pe care l-am rănit
Pe hârtie.

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă

Pe lumea cealaltă.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!