Banchizele

Din aspra contopire a gerului polar
Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc de somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roşiatec şi avar,
Apoi, de-a lungul nopţii, tot aurul stelar
Şi toată înflorirea reflexelor fluide.

Iar când, târziu, prin trude-ndelungi şi fir cu fir
Au strâns în năvi de gheaţă un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-şi întrunească ascunsele comori,
Şi peste mări de umbră şi linişte aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.

sonet de Ion Barbu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchizele

Din aspra contpire a gerului polar
Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc din somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roşiatec şi avar,
Apoi, de-a lungul nopţii, tot aurul stelar
Şi toată înflorirea reflexelor fluide.

Iar când, târziu, prin trude-ndelungi şi fir cu fir
Au strâns în năvi de gheaţă un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-şi întrunească ascunsele comori,
Şi peste mări de umbră şi linişte aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

3

Eu – albit de versuri,
tu – încercănată umbră,
alergăm prin soare –
urmă după altă urmă,
încruntând lunete foarte pământene;
pentru limpezire, mai tăiem din vene
şi suntem, o clipă, focuri boreale,
verzi protuberanţe şi albastre ale
gerului – pe toată stelăria domn.

May, murisem oare
de-ai ţipat prin somn?

poezie de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava

Te-nnăbuşai în pâcla încinsei atmosfere,
O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul;
Făptura nu sunase din trâmbiţi de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...

Ce surdă clocotire, ce-nceată aşteptare
Sub aburii roşiateci, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimţeai un cer!

Dar se desprinse vălul, şi-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfăşură spre tine;
O clipă-a fost... şi totuşi, sclipirea ei curată
Te-a înfrăţit de-a pururi cu sferele senine.

De-atunci, spre-o altă lume fluida-ţi formă tinde...
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de saţiu
Ar vrea să te-mpreune... şi, ca s-o poţi cuprinde,
Tentacule lichide îţi adânceşti în spaţiu.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lava

Te-nnăbuşai în pâcla încinsei atmosfere,
O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul!
Făptura nu sunase din trâmbiţi de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul...

Ce surdă clocotire, ce-nceată aşteptare
Sub aburii roşiatici, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri voiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimţeai un cer!

Dar se desprinse vălul, şi-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfăşură spre tine;
O clipă-a fost... şi totuşi, sclipirea ei curată
Te-a înfrăţit de-a pururi cu sferele senine.

De-atunci, spre-o altă lume fluida-ţi formă tinde,
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de saţiu
Ar vrea să te-mpreune... şi ca s-o poţi cuprinde,
Tentacule lichide îţi adânceşti în spaţiu.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş iubi nebun cu tine

De m-aş iubi nebun cu tine,
De-ar curge cerul peste noi,
În prispa plină... de suspine,
Voi pune viaţă-n sânii-ţi goi.

Te voi cuprinde tremurândă
Şi-am să te sorb... năucitor,
Când stelele vor face pândă
Din umbra magicului zbor

Te voi topi... dumnezeieşte,
În mângâieri şi-n aşternut,
Reînvăţând cum se iubeşte
La marginea... unui sărut.

De m-aş trezi în zori cu tine,
Pe-o floare... de mărgăritar,
Cu străluciri de soare pline,
Voi umple trupul tău de jar.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asediul galben

Mucegai pe uşi, ziduri şi pleoape
Din ochi curg creioane lichide
Pe o foaie galbenă ce se-ntinde din aproape-n aproape

Un cor bântuie singuratic sau doar un ecou
Din urma paşilor plecatei îmi fac un garou –
Prin venele zidurilor ţâşnesc hemoragic amintirile transparente ca timpul

Într-al cincilea colţ al tavanului
Păianjen beteag îşi ţese ultimul voal, confundă firul de lumină şi cade
Galbenul foii îl înveleşte ca un mut prohod, leitmotiv

Păşesc contra ecou, străbat morţile, mă revolt deziubind
Grafitul se spulberă-n aer, divulgând trama, ochii pornesc pe cont propriu departe
Corul mă cheamă-napoi pe diminutiv ca mama

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii va cădea o stea

la miezul nopţii va cădea o stea
purtând cu ea toată iubirea mea,
va ninge peste tine linişte senină,
chemând dorinţa de mine să vină...

la miezul nopţii am să te chem, iubire,
cu patimă îin suflet şi-n privire,
din depărtări de dor de tine pline,
de şoapte blânde, de tandre suspine,
dorind ce ştiu că tu nu poţi să-mi dai,
cerând iubirea-ţi, desi ştiu că n-ai...

la miezul noptii va cădea o stea
ducând cu ea toată iubirea mea...

poezie de Elena Vlădescu (30 decembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe umăr înflorirea

prin labirintul plin de soare
drum
ca umbra unui vis
pe umăr înflorirea
mai uşoară ca aerul
dantelă
ocrotitoare
pasului ce nu renunţă
a merge viaţa dincolo de
rubiconul roşu
aprins
în tresăriri
de izvoarele
închizătoare de răni
în abis

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vii iar de departe

Atâta de departe
În somnul dinspre zori
Când nevăzut se-mparte,
Accesul la comori

Mereu tot mai departe
Să-ţi vezi cu ochii potul
Cum ai citi o carte
Şi-o uiţi apoi cu totul

Că-n somnul dinspre zori
Robit zăreşte insul
Mereu alte culori
Dormind cu dinadinsul

Când tainic se despart
Argilele şi duhul
Şi tot tu eşti de cart
Şi cercetezi văzduhul.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ceea ce suntem

Suntem ceea ce suntem,
profunzimile şi înălţimile lumii interioare ajungem,
formele voinţei, sensibilităţii,
plăcerii, compasiunii şi durerii,
mai devreme sau mai târziu atingem...
Solidare-ntre ele, desfac modele ale adevărului necesar
agăţat poate într-un vârf de arţar
sau purtat pe mări de gândul hoinar...
Vocea interioară-mi ascult,
şoapta fragilă a unui gând îmi spune că sufletul
evocă analogii de "libertate"din "inchisoarea corpului",
până la zgârieturi infantile, trecătoare...
Maestru spiritual sau demon,
interiorul continui să-mi ascult,
să individualizez reuşesc
acele arhietipuri ale frumosului ceresc...
De Bun si Frumos acum sunt recomandată,
cu insistenţă consiliată şi apoi recompensată.
Cu răbdare, metodă şi constanţă, cauzele conştiintei explorez,
în linişte spaţiul camerei analizez
sau de-a lungul malului unui rău,
departe de sirenele agenţiilor publicitare
şi traficul ştirilor telejurnale,
mai târziu sau mai devreme,
Atingerea Sănătoasă mi se va aşeza pe gene.
Ca un vultur în zborurile-i repatate de recunoaştere,
ştiu bine ce fac şi voi face,
deschisă însă mereu la minune,
aştept ca evenimentul providenţial
să rezolve prin formele încântării
ale mele nelămuriri iluzorii...
Uneori mă aşez pe umerii giganţilor,
privesc departe precum o fiică a stelelor
în timp ce neîncetata-mi dezlănţuire,
energia atomilor recompune şi sufletul cere mântuire.
Suntem ceea ce suntem,
mai devreme sau mai târziu,
peisajele lumii noastre interioare ajungem.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd Ardealul, mi se desfăşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie... Îmi place în clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depărtările neamului românesc şi să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor şi mă înfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate în umbră... Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toată seria umilinţelor îndurate şi nu trosnesc în voi toate dorinţele de răzbunare, acumulate în sute de ani?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea pământului

Preţul fiecărei clipe de linişte
zornăit pe tarabe din tibiile strămoşilor,
în aer zâmbetele lor liniştite,
mireasma unor sunete de nicăieri
şi zăngănitul unor culori de pretutindeni
care-ţi protejează sufletul
ca săbiile.
Demonice întorsături ale vântului
prins în şuvoaiele liniştii,
fântâni arteziene de simţuri vag copleşitoare
ţesându-te iar şi iar, mirat,
în jurul propriului arc gata să sloboadă.
În prag, bătrâna mătuşă aruncând grădinii cosaşul neatent,
frecându-şi mâinile ca după o afacere bună la firul ierbii.
E dintr-o dată mult prea multă tihnă.
Niciun colţ de cer nu mă reclamă,
nicio icoană nu-mi ştie aburul vreunei răsuflări adâncite de rugăciune;
inutilă prosternarea de-a lungul si de-a latul cărnii obosite
în contul unor fericiri amânate din una în alta.
În zadar paşi academici peste rănile piezişe ale pământului,
peste ţipete abia înnăbuşite,
inutile toate ştiutele şi furnicăturile celor neştiute,
când omuleţii verzi care intră firesc în pulsul naturii
iau caimacul şi lustrul tuturor semenilor de ştiinţă şi creaţie
cu o simplă uitătură după starea vremii
transpusă în îngerii lor de ţărână, aer şi foc.

poezie de Anca Hirschpek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mozart a avut de înfruntat necazuri şi multe decepţii de-a lungul unei vieţi pline de muncă grea, neîntreruptă, la cel mai înalt nivel de concentrare creativă. Dar geniul îi clocotea în permanenţă.

Paul Johnson în Mozart. O viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

chiar şi aşa

Să fii un pom
ramuri pline până la pământ cu fructe
trecători
să nu te vadă
nimeni să nu vrea darul
putrezind într-un târziu
la rădăcină

Să treacă ani
pentru ca să afli
că eşti gol, nu ai iubit
niciodată
a fost doar o iluzie dorită

umbră ierbilor grase, florilor
împlăpânzind
ai fost

într-o dimineaţă
din amintiri amare viaţa ta
s-aduni cenuşă rece ningând
zădărnicii
iată
am zugrăvit mai aspru decât moartea
trecerea
în pulberi, prin vremea hărăzită ţie
a granitului dat zidirii unei lumi

Tu nu fi aşa, prietene, viu
înseamnă pasiune
trezeşte-ţi iubirea din cinci în cinci secunde
chiar şi aşa risipeşti veşnicii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Webster

Pădurea de pini de pe deal
Şi clădirea fermei de la kilometri depărtare
Se vedeau clar, ca prin binoclu,
Sub cerul albastru ca un păun!
După amiază o pătură de nori
A acoperit pământul. Iar tu păşeai pe drum
Şi peste păşunea de trifoi, unde singurul sunet
Era tremolul lichid al unui greiere.
Apoi soarele a asfinţit între titirezii uriaşi
Ai două furtuni din depărtare. Un vânt în creştere
A alungat norii şi a aprins flăcările
Stelelor lipsite de apărare,
Clătinând arama lunii
Între culmea dealului
Şi frunzişurile scânteietoare ale livezii de meri.
Mergeai gânditoare de-a lungul ţărmului
Unde din gâtlejurile valurilor ieşeau ciripituri
Ca cele ale unor păsări singuratice
Care cântă sub apă şi strigă
Înspre urmele lăsate de vânt prin cedri,
Până când într-un târziu te-ai oprit, numai lacrimi,
Şi, privind spre cer, ai văzut pe Jupiter
Balansându-se pe piramida celui mai înalt pin.
Apoi, coborând privirea, ai văzut pe pridvorul pustiu
Scaunul meu gol legănat de vânt –
Fii curajoasă, Iubito!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când citim note de drum, ne ducem cu mintea de-a lungul veacurilor şi continentelor, peste mări şi ţări, cunoaştem alţi oameni, obiceiuri, participăm la peregrinări interesante şi admirăm totodată noi şi variate peisaje geografice.

citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea supravieţuirii

Am abandonat daravera supravieţuirii
pur şi simplu am făcut asta
fără regrete
era toată efemeritatea unei stele,
irosită în amontele unui râu
ani de-a rândul te străduieşti să nu cedezi,
clipă după clipă,
eternitate după eternitate,
mereu
îţi impui să-ţi imaginezi
un picior în amonte, înaintea celuilalt,
pentru a face pasul peste puntea suspinelor tale
irosite în amfiteatrul vieţii
lupţi, plângi
ceri ajutorul Celui de Sus
deoarece nu găseşti alt drum, prin roua respiraţiei tălpilor tale,
în aiuritoarea luptă dintre tine şi tine,
pentru a învinge.
Tornada unui vis irosit măcar.
Iar într-o zi, primeşti darul
prin binecuvântarea unui nou răsărit.

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!