* * *

abia te trezești după niciun vis
răsplata fidelității de-a te culca la aceeași oră/ în același pat
începi ziua cu jumătatea goală a paharului
un fluture se izbește de pereții transparenți
ultima zvâcnire și liniștea se colorează în roșu
pui muzică/ aici se dansează
ori cel puțin așa pare mișcarea fiecărui obiect
sub efectul magnetic al propriei umbre
deschizi ușa
afară
peisajul în uniformă de camuflaj
rămâi unde ești
balerina mecanică învârtindu-se
în fața unui public avid de distracție
dansul
alunecarea ploii pe geam
senzația că ai încă două picioare/ libere de orice piruetă
manualul din care înveți să nu te urăști
amanda
soarele se prelungește în păsări
ai nevoie să crezi
mecanica sufletului prinsă-n ace de siguranță
o rozetă metalică inscripții rotunde/ viața
copiilor nu le mai pasă
au haine mâncare un job
floreta se duce într-o singură direcție
unde negrul inimii e mai subțire și arde ceva nelocuit
ai pumnii strânși
printre degete ți se scurge o apă


înecații împart asfixia
cum se împarte portocala- felii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Orice creație, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibrație. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creație. E foarte important de înțeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relație conștientă cu Liniștea. Din Oceanul Esenței, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanță cu alte unde, care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanță. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conține acele unde care au intrat în rezonanță de frecvență. Această nouă formă se unește cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. După care, această nouă formă urmează același proces, până când se ajunge la forma finală a unei creații.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte și lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânți,
norii apăsători împart straturi de ceață.
O să te chem acolo dincolo de umbre
și ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânțat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
și încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunții tale de taină.
Mă întreb care-i prețul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
și rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în piețele publice ale orașului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni își țes pânza subțire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
și tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "își piardă viața". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viața după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, și iată de ce! Așadar la întrebarea: "Unde se duce viața după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viața vine de undeva și se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă și că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viața după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc așa? Oare unde se duce spațiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spațiul de undeva sau spațiul era Aici dintotdeauna și forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viața pe care o ești este dintotdeauna și pentru totdeauna, ea nu vine și nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi și să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale și se scaldă în Tine, Tu cel care ești Viața, și nu "ai viața", exact cum peștii se scaldă în ocean.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pumnii strânși

Pumnii strânși
Sunt ca o armă,
Pașnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoșii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Și când ninge,
Și când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streașină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânși
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munți pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanții,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ai numai două picioare, poți să te duci unde vrei. Când o să ai patru picioare (adică după căsătorie), dă-i de mâncare și apoi du-te unde vrei. Când o să ai șase picioare (adică după ce ți se naște copilul), să-ți spună: "Taticule, nu te duce!".

proverbe bengaleze
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Cuvintele ce fulgeră

De dor ce-mi e de tine
îmi arde carnea;
azi scriu cu mâna ca o cruce
răsturnată-n iarbă

și păsări care zboară în derivă
îmi par cuvintele ce fulgeră
prin sângele profund și cald
ca o biserică în plină rugă.

Voi trece noaptea,
să ajung la tine,
sugrumând singurătatea
ce urlă ca un lup flămând
și îți voi așeza inima mea în palme,
cerându-ți să ții pumnii strânși
ca si când ai săruta ultima zbatere
a unui fluture rătăcit în insomnia toamnei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jorge Luis Borges

După o vreme

I

După o vreme înțelegi diferența subtilă
dintre a strânge o mână și a încătușa un suflet,

și că dragoste nu înseamnă reazăm,
și că anturaj nu înseamnă siguranță.

Și începi să înțelegi că săruturile nu sunt contracte,
și nici cadourile promisiuni,

și începi să-ți accepți înfrângerile
cu capul sus și ochii deschiși,
cu grația unei femei, nu cu supărarea unui copil,

și înveți să-ți construiești drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
și viitorul are obiceiul de a se prăbuși în mijlocul zborului.

După o vreme înveți...
că chiar și lumina soarelui rănește când te expui prea mult.

Așa că plantează-ți singur grădina și împodobește-ți sufletul,
nu aștepta pe altul să-ți aducă flori.

Și învață că tu chiar poți să înduri...

că tu chiar ești puternic

și că tu chiar valorezi ceva...

Și înveți, și înveți...
cu fiecare zi care trece înveți.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Total Library: Non-fiction 1922-1986" de Jorge Luis Borges este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -81.00- 34.99 lei.
Viorel Birtu Pîrăianu

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheați într-un sărut
acut, discret și inocent
printre sălcii și salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrățișează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor și țipătul norilor
pe țărm așteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde ești femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde ești, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Banal

Mă plimb pe străzi, totul pare pustiu,
Nu știu de străina sunt ori vreau sa fiu
De tot ce se vede in jurul meu,
De orice zâmbet trist, cenușiu si greu.

Într-o lume aparte mă găsesc,
La orice pas îmi pare ca te zăresc,
Timpul nu are coordonate,
Vreau sa-ti spun gândurile mele toate.

Privesc zarea si vreau sa o ating,
Amintiri se topesc;mi-e greu sa nu plâng,
Fulgii de nea in văzduh dansează,
Sufletul, din nou, in taina visează.

O liniște grea este viața mea,
Banală îmi pare acum tăcerea,
Zâmbetul pierdut răsare mereu,
Te mai port si acum in sufletul meu.

Aici sau acolo, tu unde ești?
Din lumea ta sper, totuși, sa mă privești;
Calea este simplă, monotonă,
Niciun vis, niciun gând nu mai aduna.

poezie de din revista scolara (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Lecții de inițiere pe palierele inimii

unde ești, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiți ca niște goluri milenare)

învață-mă să văd, iubito
învață-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să știe cine este.
unde ești, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deșirată, roată
cum te simți pe acoperișul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
și apoi urmărește ce se întâmplă)
așa e firea ei, jucăușă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puțin periculos
îți las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Promisiuni pentru alhambra

jumătăți de inimă
aici: strugurii vinul beția și
voma
promite că mă vei ține în brațe când îmi va fi cel mai rău
să-mi trimiți salutări
cum trimit unele păsări semnale dacă se-apropie primejdia
mă voi întoarce
alhambra
mă voi reinventa
voi pune
două cărți pe-aceeași noptieră
două perne în același pat
promite răspunsuri
jungla trece prin sânge
fiare mi se spânzură în carne
promite
că acolo
insurgențele țin loc de ziduri
spune ceva să însemne curaj
o îngăduință peste cele ce-au fost
acoperiș templului
de sus
totul este altfel și mai mic
o pălărie imensă/ cerul
nu ne vedem de el
promite alhambra
puțin pământ
să ne facem casă

o droaie de copii s-aștepte dimineața
paharul cu lapte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Poem de iarnă

El a venit de departe – și nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineața.

Ca toți oamenii care împart
viața lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparțin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
și care mai dansează și acum în flăcările
fiecărui colț al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici și vântul spuneau
același lucru: nu lăsa pârjolul
deșertului să-ți invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde cred că ești

Acolo unde cred că ești

Nici trenurile nu străbat

Acolo ca de sticlă par

Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simți și taci

Adăugat la rest mereu

Și nu mai pot înainta

Decât pierzându-mă și eu.

Cum ninge alb, e orice drum

Și alb respiră-ntregul timp

Nici nu te-aș recunoaște-acum

Desperecheat și fără nimb.

Mi-e milă și să-mi amintesc

Dar nici să uit nu mă îndur

Câtă părere-i în destin

Câtă greșeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un șal înzăpezind

Sufletul nostru încă bun

Mișcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Și fi-vor brazii îngrădiți

Acolo unde cred că ești

Printre barbari meteoriți.

În fiecare an aștept

Să ningă, să te pot vedea

Dacă privești, dacă asculți

Dacă mai înțelegi ceva

poezie de din poezii.ro (3 martie 1958)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pescărușul

am zgâriat cuvintele pe ziduri
să nu le fure timpul
amurgul zăcea între idei și subiecte
pe tâmple ardea o coroană de umbre
azi toate triste, sumbre
legat de gânduri m-am târât printre cuvinte
să plec, să fug de aici
aici nu's oameni, sunt doar cruci
curgea amurgul pe geam
drept tovarăș, a mai rămas un vis
de unii proscris
ei, un nebun ce strigă pe drum
căutam un fir de iarbă, verde-crud
în astă tristă lume
ochii se răsfrângeau prin camera goală
se izbeau de pereții uscați și seci
cântau păsări afară
pe plopi, pe tei, pe alei
pe unde vrei să o iei
dincolo de poartă
glas de copil
un heruvim se joacă
atunci am înțeles
cuvântul iubire și libertatea de a gândi liber
de toți și de toate
sunt pescăruș pe albastrul cer
nu am văzut, nu am simțit glonțul ce vine
pe țărm a rămas o pană albă și un vis efemer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Răduț

Despărțire

Ai îmbătrânit dragă toamnă,
Ți-am văzut chipul ruginiu în geam.
Începi să dezbraci
Copacii din livadă,
Schimbând peisajul, iar vântul se plimbă hoinar.
Nu te-am așteptat acum, de bună seamă.
De ce te-ai grăbit, să vii așa, deodată?
Îmbrățișarea ta rece îmi spune
Că timpul meu a trecut,
Iar soarele strălucitor se duce încet,
Către apus.
Ne despărțim spunându-ți "bun rămas!"
Regret zilele senine ce-au trecut,
Dar tu... rămâi Crăiasa unui vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Răduț

Despărțire

Ai îmbătrânit, dragă toamnă,
Ți-am văzut chipul ruginiu în geam.
Începi să dezbraci
Copacii din livadă,
Schimbând peisajul, iar vântul se plimbă hoinar.
Nu te-am așteptat acum, de bună seamă.
De ce te-ai grăbit, să vii așa, deodată?
Îmbrățișarea ta rece îmi spune
Că timpul meu a trecut,
Iar soarele strălucitor se duce încet,
Către apus.
Ne despărțim spunându-ți "bun rămas!"
Regret zilele senine ce-au trecut,
Dar tu... rămâi Crăiasa unui vis.

poezie de din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scandalul intenției

încă n-am învățat
să pășim printre cuvinte
pieptul sticlos al intenției
scandalizată caută din priviri
capătul de lumină rămas
la aceeași înălțime a tăcerii
învățată să locuiască cu chirie
în jumătatea strofelor
dispuse să devină
poem între poeme

silabele eroine ale realității
își cer răsplata să apară
în versuri aidoma actrițelor
cu dorințe absurde ce se lasă
mituite la o adică
pentru a creea o stare de fericire
precară în actele unui scenariu
de care ne facem vinovați
în același timp
pe aceeași pagină mușcată
la colțuri de vechime îndoită
într-o infinită durere

încă n-am învățat
să trăim printre cuvinte
recunoaște și zâmbetul meu
cu coatele goale
înfipte parțial în dicționarul
deschis la fila 13
număr fatidic
în toată această frământare
interioară

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiție pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauți să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forța din interiorul meu, de a sta la margine, și totuși, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Și mie îmi pare rău pentru fața pe care o am. Nu mă pot abține să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, așa funcționează toți bărbații, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede așa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate așteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Așteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeția, și o să pot fi domnișoara cu altă față. Vedem noi cine râde la sfârșit, eu și amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ține captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Și știu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îți prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poți ascunde cine ești cu adevărat. Aici, poate, o să îți auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toți îmi văd capul ascuțit, când el de fapt e rotund. Numai și numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Și nu am altă șansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poți supraviețui. O să rămâi cel puțin fără picioare...
Fiica: Nu și dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... și un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde știi tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viața mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, știi bine ce ai pățit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniță bună, o știu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecția Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aș călca în mijlocul morții, tot aș fi în siguranță. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înțelege.
Fiica: Vei înțelege, la sfârșit...

replici din Scufița Verde, scenariu de
Adăugat de Ana-Maria GondoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

M-ai cules din țărână...
Și m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Și-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
și ca în fața unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălțător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânși ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Și mirată... să luminez din nou.
Ușor, am început să mă preling printre degetele tale
și toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine și tine...
dincolo de lume...
Mi-e lumina, dragul meu...
mi-ești caldă și blândă lumină...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

două…

nu cunosc
orbirea
nici dacă închid ochii
nu cunosc spleen-ul
din degete mi-am făcut mitraliere
țintind idealuri
chiar dacă
rareori – sau niciodată
ating
nu cunosc
neiubirea
de când am tensiune în artere
și încă ceva în stern
neînțeles
nu cunosc liniștea
din ziua în care am aflat
că m-am născut
cu două umbre…

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook