Spectacol

Nu pot să nu văd spiritul cum calcă
Printr-un cristal cu labe de lumină
Şi cum o roză neagră se anină
De oasele reptilei cu o falcă.

Prin gaura lui O vibrând se stinge
Un sunet moale lăcuit pe faţă,
Aşa cum lacul uneori îngheaţă
Şi depărtarea cu polen mai ninge.

Sare de sus aproape stând să zboare
Prezentul adunând petale multe,
Să ardă apa şi să reasculte
Vibraţia din cer, tremurătoare.

poezie de Bujor Voinea din Paradigme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fugi că e în van, ploaia cade din tavan

nu clachează cine calcă
la răspântii papagali
e muzeul plin de gali,
mutul se ţinea de falcă

nu de falcă, ci defalcă
să salveze colivia
că ne pradă hoţii via
cu căruţele şi-o calcă

nu de falcă, ci defalcă
grijile pe cap de om
din butelcă într-o salcă,
bea de sete, rromul, rom

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah

Când joc partida mea de frig,
Cu aerul din faţă pe care-l voi străbate,
Simt caii şi pionii vibrând de sănătate
Şi mă aud prin turnuri cum mă strig.

Ei sunt adânc în mine îngropaţi,
Între apusuri stranii cu armele arzânde,
De dincolo se-aud regine blânde
Sau poate doar iluzii subţiri de împăraţi.

E un ocean acolo la margini de bătaie
Şi noaptea bântuie pe ţărmuri fumegând;
Când un pion aleargă şi se topeşte-n beznă
O stea albastră se ridică blând.

Şi joc mereu, joc la răscruci de vânt,
În geamuri de nisipuri străvezii,
Joc chiar cu mine uneori, bătând,
Rostogolindu-mă încet în altă zi.

poezie de Bujor Voinea din Elementele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar trupul

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.
Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Şi-i liber spiritul să ardă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarna

Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
şi privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalţ o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Şi de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roşească pomii
când zăpezi voi cerne,
Simfonii voi naşte-n
zvon de clopoţei
când în calea ta,
albă m-oi aşterne.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaura - sclavă neagră în cerul gurii

Îmi înfig dinţii în negrul tău
în colţul gurii îmi curge
o dâră vâscoasă
de umbră
cu mâinile băgate în zulufii lor
îţi dau copiii cap în cap
trec unul prin altul
în trenul unde stăm faţă în faţă
priveşti ochii mei albaştri
oglindiţi în razale soarelui
ce intră prin fereastra murdară
nu merg cu tine
o să cobor la prima
nu îmi ninge în primăvară
ţi-am spus
am o singură coastă ruptă
e loc puţin în egoismul meu Isaura
sclavă neagră în cerul gurii

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape linişte

În pacea serii, prin nisip
Palpită drumul alb şi glasul,
Ca marea răsucind talasul,
Scânteietor şi fără chip.

În pace drumuri cunoscui
Livezi eterne şi canoane
De nori albaştri şi silhui
Învolburaţi peste oceane.

Întorc în mine un cuvânt.
Nu te cunosc, nu te frământ,
Sunt numai eu pe drum şi-mi pare
Că drumul merge la-ntâmplare.
Pe undeva pe sub pământ
Într-o teribilă ninsoare.

poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zi de duminică
sunet de clopot
aer vibrând
aripi de îngeri pierd fulgi de lumină
să îi culeagă lumea se apleacă

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna se apleacă peste tăcerea neagră

Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoşătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Şi se mlădie printre frunze, şoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simţim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Hai spune că vin lunecând
În geană cu ploi mătăsoase,
Mai trist uneori şi plăpând
Decât îţi e carnea pe oase.

Cu buze în dulce risipă
Îmbată-mă iar să mă doară,
Cum păsări bătând din aripă
Pe-o plajă de vânt, solitară.

Hai spune că sunt neştiut
Grăunte de foc şi departe,
Din văluri de-argint şi de moarte
În sângele tău prefăcut.

poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe pământ

Un scrâşnet
produs de un ţurţure
căzut în dizgraţie
îmi trezeşte nesomnul.
Durerea fecioarei
expulzându-L din pântec
pe EL,
în cea mai nemiloasă lumină,
împăcare
dintre cer şi pământ
spre iertarea păcatelor,
îmi aduce
rădăcinile în nori.
Am dreptul la zbor
chiar dacă,
îndoiala persistă uneori.
Albul soarelui
îmi străpunge retina
suspendându-mă nemilos
sub pleoapă.
Ochiul meu
despică pârtie prin haos,
călăuzindu-mă spre tine.
Mă las îngropată
în răsăritul luminii
şi-n tăcerea
pe care
doar vântul o anină
uneori.
Am coborât pe pământ,
doar pentru a râde
de neputinţa
de a-mi stinge flacăra
care mă topeşte
flămândă!
Definiţia luminii
mă înspăimântă,
când literele mele
se aruncă-n istorie
urlându-şi neputinţa.

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ce-a mai rămas

capac şi semizeu
gazos dorul
conservă umblătoare trupul –
ipostaza d.p.d.v. teologic este
în avans cu… o veşnicie faţă de
Greewich

am plecat de acasă fără batistă
aşa mă simt
strănută fir de polen sec o coroană
petale în care asist un mort

capac şi polen semizeu
dinspre naiba năvălesc reproşuri
cu călcâiul spre mâine mestec
ce-a mai rămas din
ipostază…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel anonim bolivian (în traducere imaginară)

D-lui Cristi Cheşca

Lângă lacul Titicaca,
Tu visând, eu stând de pază,
Iscodeam după amiază,
Ca să nu-mi dispară vaca.

Mirosea a stuf baraca
Şi-ţi cădea pe sâni o rază,
Lângă lacul Titicaca,
Tu visând, eu stând de pază.

Când bătu, în seară, toaca,
Printr-o lungă parafrază,
Te-am sculat în prima fază
Cu-n pupic, să-ncepem joaca,
Lângă lacul Titicaca...

rondel de Constantin Deneş din Nehoiu... vă zâmbeşte!
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lacrimi

Peste lac, în toi de noapte,
Am văzut umbre de lacrimi,
Ce se prelingeau din lună
Şi-l umpleau cu negre patimi.

Şi curgeau în geamăt mut,
Spărgând luciul liniştit,
Trezind nuferii din tihna
Somnului neîmplinit.

Şi-ncepură-n ropot greu,
Să plesnească-n lacul verde,
Lacrimi mari, rostogolite,
Transformate-n unde negre.

Lacul verde se-nnegrise,
Nuferii plângeau şi ei,
Lacrimile lungi curgeau
De la stele în scântei.

Şi-a-nceput lacul să ardă,
Nuferii de foc păreau,
Luna se făcuse neagră,
Stele mii în lac piereau.

Noaptea parcă se aprinse,
Luna-n hohot umplea lacul
Şi în geamătu-i în flăcări
Se-auzea urlând oftatul.

Cine va mai ştii vreodată
De ce luna se prelinse
Şi ce dor a inundat-o
Într-o clipă si-o încinse?

Parjolit, azi lacul plânge
În suspin adânc şi-nalt,
Fără nuferi şi culoare
Taina lunii l-a lăsat.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cum ningea odată...

Ninge, botezând câmpia
Cu un dor nemărginit,
Că tratându-şi miopia,
Iarna dragă, a venit.

Ninge cu bucăţi pufoase,
Moale, rece, delicat,
Stelele armonioase
Vin cernute peste sat.

Ninge-mpodobind oraşul
Cu argint dintr-un fuior,
Lângă mine motănaşul
Toarce leneş: sforrr! sforrr! sforrr!

Ninge cum ningea odată,
În copilăria mea,
Prin fereastra mea brodată,
Vreau s-ating o dalbă stea.

Ninge cu atâta dor,
Motănaşul, sforrr, sforrr, sforrr...

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aforismul este spiritul gândirii ad-hoc fără sunet poc-poc. E un sunet fără sunet, dar cu trepidaţii asonore.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori dimineaţa

Dimineaţa uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veşnicie
ca şi ţigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în faţă.
Gândul hoinăreşte pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agăţată de cer.
Poemul se naşte ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
şi apoi coboară în camera goală,
aşezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
şi-mi fac din silabe şirag de mărgele.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gaură neagră

Gaura neagră este cadavrul unei stele imense.

definiţie aforistică de David Boia (19 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase la Târgul de Sare

Am pus oasele
Pe taraba
Târgului de Sare
Să vindec
Magma lor stelară.
În mugurii cuvintelor
Putrezeşte inima
Precupeţilor.

Oasele îndoaie
Genunchii umbrei
Semănate
În Târgul Inimii
Izvodeşte iubirea
Lăsând praf de oase
Pe vatra încinsă
A târguielii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime...

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!