
* * *
Nu spune unde sfârșește ziua.
Unde începe noaptea.
Nu rosti vorbe goale.
Cuvinte frivole.
Nu spune unde începe Pământul,
Unde se săvârșește cerul
Nu spune până unde ești tu.
Nu spune de unde e Dumnezeu.
Nu rosti vorbe goale.
Eliberează-te de vanitatea tristă de-a vorbi.
Meditează, netulburat de sunete,
Până ajungi la gloria de a rămâne tăcut,
Fără să mai gândești.
poezie clasică de Cecilia Meireles, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

* * *
Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumești
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde ești tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deșarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în liniște profundă
desăvârșită
până când atingi gloria de a fi
tăcut fără gânduri.
poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum culorile dintr-un curcubeu sunt astfel conectate între ele încât este imposibil să precizezi unde se termină una și unde începe alta, la fel, noi nu putem sesiza unde se termină un "lucru" și unde începe altul.
Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Legea Vibrației și Legea Atracției
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde ești...?
sunt aici...
unde privirea ta îmi urmărește gestul
unde respirația ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmărește pașii
și acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viață...
unde ești tu iubita mea...
pretutindeni....
poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache

Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul
De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac își pierd elanul
în miez de vară când își scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia și pe mine să zbor spre stele;
De unde începe dragostea și cât va ține?
de unde știu că mă iubești tu doar pe mine
de unde știu că sufletu-ți mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde știu că tu exiști, că nu ești doar o-nchipuire
un dans al minții, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleșit de prea mult dor,
de întrebări și nențelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo
Acolo unde timpu'-mi bate!
Acolo timpu'-i nemurire!
Ești Tu fără cuvinte,
Sunt Eu prin cele sfinte!
Acolo unde mi-ești blestem,
Eu.. tot...., tot te mai chem!
Tu...., tot....!
Tot un blestem!
Acolo unde.....!
Nu mai am cuvinte,
Tu....!
Tu fără cuvinte!
Acolo unde Tu ai tăcut,
Un timp ai înghețat!!
Și... ți-ai ales...
Acolo....!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Râzând în soare
Niciodată nu vei ști
Gândul meu unde va fi
Niciodată ochii mei
Nu-ti vor spune tot ce vrei
Ani intregi te-am așteptat
Până noaptea-n zori a dat
Ani intregi cer năruit
Aplecat m-a-nvăluit
Si acum râzând in soare
Tot inșir mărgăritare
Vorbe dulci deloc sfioase
Le arunc in prag de case
Niciodată nu vei ști
Gândul meu unde va fi
Si inot plutind pe val
Zi de zi, an dupa an.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cu asemenea formule, de a spune ce trebuie să-nvețe românii și unde găsesc pe Goagăl, Goagăl, Gagăl... Google, Google, Gulgăl... Google, Google... așa, unde găsim păpădia, unde găsim nu știu ce și unde ne interesăm de Herodot. Deci ăsta este un circ.
perlă de Marian Vanghelie (iunie 2009)
Adăugat de Alexe Robert

Comentează! | Votează! | Copiază!
In cautarea fericirii
Unde ești iubire ce mi-ai umplut ființa?
Aș vrea să fii cu mine, să-mi afli neputința
De-a te uita, de-a nu simți, de-a spune
Că dorul și iubirea n-au loc pe-această lume.
Unde ești suflet ce te-ai desprins din mine?
Să cauți fericirea, să vezi că nu mai vine,
Că totu-i trist și sumbru și nu mai ai putere,
S-aștepți fără speranță, o simplă mângâiere?
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune
Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ți vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simți din nou
Chiar și atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să scapi de...
Ca să scapi de...
Ca să scapi cum...
Unde se ascunde Ilie?
În camera albă a intrat un pițigoi,
urechile lui se fac aripi,
umbra mea s-a sinucis în curte,
dar eu nu am curte,
cineva spune la mulți ani?
Unde? Când?
Anii trec ca apa, aiurezi, spune iubita,
simt un nod de pițigoi,
plâng fără sunet, fără lacrimi,
când totul pare normal, nimic nu este,
muzica sferelor este aproape.
Poți spune așa ceva?
Citește de jos în sus.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
Scrutând cerul și pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Și de unde vine valul?
Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Și de unde vine ura?
Trec cu griji și trudă anii
Și se-ntreabă și săracii:
Oare unde se duc banii
Și de unde vin gândacii?
poezie de Octavian Cocoș (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu unde ești?
Tu unde ești în nopțile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învățat să simt emoțiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.
Tu unde ești în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimați?
Eu nu mai știu dacă sunt aștrii vinovați
Sau genele udate-s o povară.
Tu unde ești când zorii se revarsă?
Pe unde pașii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ți spun că încă te iubesc,
Și am pe-obraz o lacrimă neștearsă.
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe unde ești?
Pe unde ești, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleași stele, suspini și tu în noapte,
Țintind cu ochii triști spre visul de apoi?
Pe unde ești, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ți umblă pașii, ce flori ți se supun?
Mai știi să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?
Pe unde ești, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ți mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ți dăruiește timpul, iar clipa ce-ți oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?
Pe unde ești, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Departe
îți pot spune cu exactitate
unde te afli
știu cu precizie milimetrică
unde ești
ești departe
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crâmpeie de febră
Până unde înțelegem?
Până unde mărginim?
Până unde iertăm?
Până unde iubim?
Unde sunt lanțurile ce-odată primite
Podoabe ni s-au părut,
Unde sunt revoltele ce odată deșteptate
Peste noi au căzut?
Aparținem acestei epuizabile întâmplări
Acestor cinice fobii,
Acestui labirint de spaime și profeții...
Acestei memorii, capitonate cu trădari,
Care cu fiecare gest ne rănește,
Acestui pas rezemat într-un haos lucid
Pe care nici unul dintre noi nu-l pornește...
"A fi sau a nu fi" rămâne
Convalescent răspuns zădărniciei,
Când totul ni se dă pe datorie
Iar viața nu-i de cât o cacialma - a veșniciei...
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Nu spune "lumea e frumoasă"...
Când ai văzut tu lumea?
Nu spune "iubirea e tristă"...
Când ai cunoscut tu iubirea?
Nu spune "viața e scurtă"...
Când ai măsurat tu viața?
Nu spune "eu sufăr"...
Cine ești tu, cel dinăuntru?
Cine te-a învățat suferința?
poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocile păsărilor din Hiroshima
- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu știu. Uite fulgi de cenușă...
Au burat toți..."
- "Unde, unde?"
- "Nu știu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."
poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!