Maladia cuvintelor
nu se tratează
e o boală autoimună
cu rădăcini în suflet
ele cuvintele
cresc din mine
cu frunze albastre
pe ramuri violet
am devenit indefinit
nu mai știu unde încep
sau unde se termină încrengătura
nici oamenii nu mă mai văd
trec nepăsători dinspre nimic
către alt nimic
câte unul doar
mai puțin grăbit
mai sărac în duh
rupe uneori un cuvânt
și cântă la el
sub un balcon julietic
arareori
copii cu inima indigo
și ochi de cristal
îmi taie uscăturile din piept
și picură puțină speranță
numai tu iubito
ți-ai făcut cuib în ochii mei
dar mă tem
că vei deveni nevăzută
iar aripile
îți vor rămâne cuvinte
indescifrabile
zboară...
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lupii
eu bat la ușa ta din nou
și-n inimă îmi urlă lupii
te vreau flămând
și bat mereu
la poarta-ți grea din suflet
nu-ntrebi nimic
nu zici nimic
dar știu că ești acolo
râzând că plângi
tot așteptând
să-ți înțelegi destinul
mi-a mai rămas un lup
în piept
și te mai strig o dată
cuvintele se sparg de cer
n-am să-ți mai cer nimic
rămâi
îți las la ușă lupul istovit
și urletul din mine
de vei deschide într-o zi
mă vei găsi în tine
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.* * *
am 54 de ani
adunați cu oarecare migală
dar niciodată
nu știu pe unde îi pun
când am nevoie de ei
răscolesc sertarele minții
cu ochelarii pe nas
și bombăn morocănos
dacă sunt norocos
uneori găsesc câte 20, 25
dar niciodată mai mulți
și tu
iubito mă minți
din gentilețe
că nu i-ai văzut nicăieri
că poate i-am dus la remat
am totuși 50 de ani
dar habar n-am
la ce i-aș putea folosi
poate să-i pun într-un cont
pentru că ăștia de la bănci
îți dau mai puțin decât pui...
am 54 de ani
știu sigur că îi am
dar pe unde i-am pus?
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un alt eu
dacă m-aș întoarce
n-ai să știi de unde să mă începi
cum să-ți amesteci cuvintele
pe ce să mă țintuiești cu privirea
îți va fi teamă să mă atingi
să mă săruți
vei vorbi și nu vei auzi nimic
crede-mă pe cuvânt
nu-ți va fi niciodată bine cu mine
nu vei mai avea nici măcar
certitudinea răsăritului
și apoi nici n-ai să știi
dacă eu sunt
acela întors
care ți-a răvășit cândva viața
singurătatea îți e o prietenă bună
cel puțin până atunci
când Chirurgul
mă va scoate din inima ta
cu bisturiul
lasă-mă să te regret
prin antiiubire
prin antisărut
pe valurile acestea imense
care cresc invers
în antimateria sufletului
să te regret
tot atât de mult
precum te iubesc
până când mă vei reinventa
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și totul s-a întâmplat
Își pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.
Dorește să împlinească deziderate vechi
dimineților să le împărtășească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniștea care înalță inima și o ademenește
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.
Și totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde își fac păsările cuib
din ierburi și flori înmiresmate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Crăciun
am lacrimi pe suflet și sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puțin câte puțin și
nu înțeleg multe lucruri
aud liniștea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
și aștept
cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
și-l voi întreba despre mama
știu că în așteptarea asta
la o distanță de o lacrimă
sunt doar eu
... și o dorință
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Suflet nespus
Între aripi avem pusă
Toată lumea de duh
Cer de apă dansând dus
Printr-un ochi de colind
Am tăiat din viorile noi
Abisalele și lungile ploi
Doar din coasta apusului
Fac cuvintele recurs în van
Sufletului nostru nespus
Sânge pe unde de nisip
Mă dizolv și nu știu nimic
Unde apun și unde cad.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am ajuns în galaxia tăcerii
cuvintele mele nu mai sunt cuvinte
ci aripi sunt dezlipite de trup
nici visurile nu-mi mai sunt visuri
ci cuiburi sunt de veșnicii
liniștea-i atât de înaltă
albă din mine crește ziduri peste ziduri
tu știai că heruvimii nu zboară
și nici zbateri de inimi nu au?
mă tem că în așteptarea ta
mi-am devenit propriul înger
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu să zbor decât în versuri...
nu știu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agățate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc și trec și mor
și aripile se duc și ele-n zbor
de albatroși, cocori și alte călătoare...
doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea și versuri chiar
mai albe decât dor...
să știi că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
și nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
și senină
privind
doi ochi ștrengari
ce-și pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiaroscuro: Trandafirul
El
Umple cupa cu trandafiri: știi tu, cupa aceea de cristal.
Așează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregătește-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Și meditează la frumusețea întregii tale existențe;
La frumusețea frumuseții, că tu, deocamdată, exiști.
Ea
Soarele apune fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenții simțurilor mele,
Cel puțin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumusețea este un cuvânt care nu are nici un înțeles.
Frumusețea pentru mine nu înseamnă nimic.
El
Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,
Într-o ușoară spulberare de nuanțe rozalii, învăluiți de razele soarelui.
Rândunica în zbor înalt spre valurile norilor reci
Parcă-ar bate din aripi urcând pe uriașe trepte-întunecate.
Stropul de ploaie-își găsește drum către inima mugurelui care se desface,
Dar nici un cuvânt nu găsește calea către inima ta.
Ea
Asta este iarăși clar, în fluxul simțurilor mele:
Că sunt, pentru moment, mulțumită. Lasă-mă cum sunt.
Cât de delicat arată iarba tânără-îmbrăcată în cămașa ploii!
Dar inima este un cuvânt care nu are nici un înțeles.
Frumusețea pentru mine nu înseamnă nimic.
El
Voi merge până la marginea lumii și mă voi întoarce, iarăși și iarăși,
În zboruri ale minții și, cu toate acestea, te voi găsi întotdeauna aici,
Îndepărtată, palidă, inaccesibilă... O, Circe cu ochi limpezi,
Veghindu-ți amuzată gândurile, tigri lingușitori,
Lupii tăi, maimuțele tale grotești înduplecă-te, înduplecă-te!
Fii și tu o dată mai puțin circumspectă: a venit seara.
Ea
Dar dacă închid ochii, ce urlete mă întâmpină!
Fără persuasiuni. Fii calm. Aici este carnea
Cu toți demonii ei. Ia-o, satură-te.
Dar gândurile mele lasă-mi-le mie.
poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul meu curat către tine
Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.
poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo
Undeva departe, unde-i veșnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde și nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc și poezie,
Unde ochiul vede numai frumusețe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandrețe,
Unde noi miresme nasul ți-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simți cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire și-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.
poezie de Octavian Cocoș (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasa mea
Iubito, ce frumoasă ești,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu știi să rostești.
Iubito, spune-mi unde ești,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ți cer nimic, numai să-ți dau
Alei de flori, ca să pășești.
Iubito, vino să-mi zâmbești,
Să-mi pierd vederea-n dinți de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cerești.
Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu ești, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.
Iubito, dă-mi dorința vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineții
S-o sorb, să-mi fie apa vieții...
S-o răspândesc, lumea s-o știe.
Iubito, te aștept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.
Iubita mea, ți-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorințele mele boeme
Și inima, să n-am nimic!...
... Să mă deschizi, să mă citești
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ți pui la sânii-ți-ngerești...
Să-ți fiu zălog, să mă iubești,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să știi că chip, timp nu-ți destramă
Și-s veșnic fan, când te privești...
Să vrei mereu să-ți fiu pe-aproape,
Să îți răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ți iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.
... Să mă ții minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ți fiu, de ai abis, eu saltul;
Ține-mă-n suflet, mă conservă...
Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ți este dramă;
Mă răsădesc să-ți vindec rană,
Că-ți sunt sămânță de iubire...
Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ți mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ți sting dragostea...
Să crezi în mine draga mea,
Că-ți voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veșnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori
Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârșite,
Ca o mare aparținând pescărușilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.
Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, așa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.
Uneori cerul își dezvăluie misterul
Așezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranță-n care adevărul
Este nevăzut, așa cum sunt eu.
Uneori tăcerea explodează asurzitor
O liniște absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece și istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.
Uneori, eu și cu mine suntem împreună
În lumina dimineților: străvezii, strălucind,
Evadând, niște umbre dintr-o lume nebună,
Nevăzute, neștiute, însetate, iubind...
poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere
Mă recunoști?
Da
desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Și nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ți mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate
doar să te privesc
Îți amintești?
-toate în viață au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îți explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o știe:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aș fi putut să te urăsc
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viața mea.
Și n-am să-mi însușesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aș fi primit mai mult
Nici un cuvânt
Nu am să-ți zic.
Oricum n-ai înțeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deșert ce ne desparte.
Și chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte
poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până unde nu mai pot
motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poți!"
"E prea puțin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poți"...
(Nikos Kazantzakis)
Și-am mers. Și am ajuns. În fața mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mișca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spațiu și nici timp
Nici lume și nici zei și nici Olimp
Nimic, nimic, nimc și numai eu
Și neputința mea.
Și Dumnezeu...
poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)
Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!
Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă și nici stea, nici uriașă, Umbra ta!
Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise și nici dragoste!
Și dacă-atât de multe-ai fost, și dragoste și adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat
Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poți să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă și în nevoi,
Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un surâs uscat în piept
Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.
Un ochi încă mai privește
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.
El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înșeală
N-au nici lacrimi, nici credință,
Inima le este goală.
Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinți adevărați
Aduc soarele în case.
La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Eu nu știu
Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.
Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.
Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.
Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.
Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.
Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.
Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învățare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate și eu aștept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
și acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!