Copacul acesta al meu

copacul acesta al meu este un trup scorburos
în care mă ascund uneori
de tăişul vremurilor
şi de topoarele nebunilor,

mă împietresc uneori în lemnul copacului meu
ca să-mi regăsesc rădăcinile,
să-mi clătesc fibra sinelui
în izvoarele subterane
ale firii,

nu sunt decât un copac
pe marginea unei prăpăstii,
cu scorburile peticite
de bufniţe
şi vorbele ascuţite ale oamenilor sunt
cuie pătrunzătoare de
coşciug
înfipte în scoarţa
şi-aşa crestată de mistreţi haini
şi cerbi singuratici.

uneori mă ascund în seva copacului meu
hăituit de vicisitudini
şi aştept roua inocentă a dimineţii
să-mi intre în sânge
până în nervurile frunzelor mele
până în măduva crengilor mele,
şi până în închinăciunea
mâinilor mele
care imploră călăul să întârzie
puţin securea timpului,
deasupra
norilor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, îmi ascund umbra

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a ierburilor,
Să mă converteasc în floare pe tulpină de lavandă,
Uşor, când adie vântul tot parfumul florilor,
Unui trup să-l daruiască, să fie a mea ofrandă.

Uneori, îmi ascund umbra printre cea a semilunii,
Să mă convertesc în raze, să mă scald în ochi de ape,
Legănând în dute-vino, valurile când nebunii
Se iubesc plutind aiurea, sărutându-şi buze, pleoape...

Uneori, îmi ascund umbra după fluturi singuratici,
Să mă convertesc în aripi, să zbor către vârf de munte,
Să ating cerul cu mâna, întrebând ai lui ostateci:
De acolo-nspre pămant, nu există nicio punte?

Uneori, îmi ascund umbra ca nimeni să n-o găsească,
Şi-i vorbesc, vorbesc întruna, până somnul mă cuprinde,
E singura ce m-ascultă, fără ca să îmi vorbească,
Mi-e fidelă pretutindeni, trupul, nici Morţii nu-l vinde!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi albastre

dacă tot veni vorba
cam cât de tare crezi tu că mă iubeşti
mă iubeşti cam cât cerul acesta?

te iubesc la fel doar că puţin mai albastru
îţi declaram lihnit de iubire

şi dacă aş crede că nu e suficient
crezi că mă poţi iubi mai adânc decât copacul acesta?
mă întrebai
din mijlocul codrului

te iubesc cât copacul şi mai acut,
cu ghearele înfipte
până la rădăcina pământului
până la prăpastie
până la cenuşă

şi dacă tot nu ar fi destul
m-aş ruga
de vreun dumnezeu
de vreun curcubeu
să mă facă din nou
să mă facă din piatră
să mă facă din foc
cu aripi albastre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram mai tânar

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineţii
care o bei la izvor de timp,
când rătăceşti prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.
Te aştept în gând curat
ascuns sub un val
la ţărm de mare,
să ne iubim până
la sfârşitul veacurilor.
Ca să mă recunoşti,
am prins un crin alb
în colţul inimii mele,
Pe frunte am pus chipul
tău aşa cum gândul meu
te ştie dincolo de
timpul care s-a ascuns în noi.
Nu sunt stăpânul timpului,
dar te invit să fii
roua dimineţilor mele.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns până acolo încât acum mă gândesc că uneori iubirea constă în dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ţi-l dă de bunăvoie. În visurile mele de taină, nici nu puteam să-mi imaginez iubirea altfel decât ca pe o luptă, ea începea mereu cu ura şi se încheia cu o supunere morală, dar mai apoi nici nu mai puteam să-mi imaginez ce să fac cu obiectul supus.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet încrustat

cum ar fi să mă ascund
ca un miez de copac
să arăt lumii scoarţa pe dinafară
pe dinăuntru să fiu lemn alb

să pot fi doar eu
la sfârşit
într-un cuib de lună
la rădăcina mărului
să mai pot auzi doar umbra greierului
cântând amnezic
din frunză de brumă
dintr-un fluier de pai

cum ar fi să mă ascund
într-o cochilie
pe dinăuntru vânt
pe dinafară de piatră
să rămân
cu zâmbetul încrustat
într-un chihlimbar
până vin licornii să străpungă
inima amurgului
să frângă lumea în păsări roşii
cu mugetul
de sfârşit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă ambiguă

mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om

cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voinţa ambiguă a materiei
sinucigaşe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste

pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor

pot lupta cu mine însumi
din genunchi
pot să-mi ridic ochii spre planete
atunci când gravitaţia haotică a lumii
mă ţine cu capul plecat

nu mi-e frică de singurătatea
şi distanţele cosmice dintre oameni

mi-e frică atunci
când un fel de destin
se înfruntă în fiecare zi
cu existenţa
într-o luptă nedreaptă
corp la corp

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat cuie

Bat cuie... cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet şi răni pe mâini
Şi uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai şubred -
Cu mersu-mpleticit şi-ncovoiat,

Bat cuie-n toate, până la scânteie,
Şi-ndur scrâşnind acutele dureri,
Oricum, am cam uitat să fiu femeie,
Trudind peste puţinele-mi puteri.

Bat cuie, dar cu gândul sunt departe,
Trăind poveşti din timpuri de demult,
Şi mă ascund în filele de carte -
De după ele, sufletu-mi ascult,

Bat cuie-n basme, le agăţ în grindă
Şi cad, mă scurg de vlagă în pământ,
Boabe fierbinţi încep să se desprindă
Şi-mi curg peste genunchii tremurând,

Bat cuie-n cer-să leg de veşnicie
Tărâmul nesfârşitei suferinţi,
Bat cuie în tăceri şi-n nebunie
Şi-i răstignesc în versul meu pe sfinţi...

poezie de Emilia Amariei din Confluenţe literare (24 noiembrie 2016)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt plini de gelozie şi furie uneori, iar eu nu fac excepţie. Pot deveni incredibil de supărat, până la punctul în care mă ruşinez de acţiunile mele...

citat din Nicholas D'Agosto
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de ţărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.

Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.

Dar toate aici facute sunt să piară
Aşa e legea aspră pe pământ
Şi carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poţi croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.

Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele
Sudoare simt din carnea mea cazând
Ma rog numai atât, să am putere
Să-mi duc până la capăt crucea pe pământ.

poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de linişte-n visurile mele

Aş vrea când mă trezesc să fie ca în vis,
Să-mi pot continua gândul fugar,
Să fim din nou cu sufletul larg deschis
Şi dragostea noastră să bâzâie-n noapte ca un bondar.

Aş vrea să mă cauţi şi frumos să-mi scrii,
Cuvinte tandre, pe care le voi citi-n tăcerea nopţii,
Să mă gândesc la timpul frumos atunci când tu o să vii,
Nu vreau să fie un vis de-al meu lăsat mereu în mâna sorţii.

Aş vrea ca viaţa să nu-mi mai joace feste,
Să nu fie un joc urât care a-nceput iară,
Am şi eu un suflet şi visări celeste,
Uneori gândesc ca un copil ce fuge iar afară.

Precum zilele mai seamănă-ntre ele
Şi cum nepăsarea este-n lumea toată,
Uneori mi-i dor de linişte-n visurile mele
Şi dragostea naivă trece ca o fată.

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt puţin stânjenit să-mi semnez povestirile, uneori. Romanele, nu, pentru că la romane muncesc mult; acolo este o întreagă arhitectură. Dar în cazul povestirilor, este ca şi cum mi-ar fi fost dictate de ceva ce există în mine, dar nu sunt eu responsabil. Ei bine, de vreme ce apar ca fiind ale mele, chiar şi aşa, bănuiesc că ar trebui să le accept!

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăuntrul uneori

Înlăuntrul întortocheatei mele minţi
se fixează uneori o idee şi
oricât de tare ar încerca cuvintele
ea nu se lasă sedusă iar goliciunea
colii de hârtie nu se acoperă decât
cu penele năpârlite ale harului meu.
Înlăuntrul ciudatelor mele tăceri
se fixează uneori o durere şi
cuvintele altora, cuvintele mele prin
toate oglinzile lor închid & deschid doar
rănile incurabilelor plăgi zgomotoase
din insuportabilul, intraductibilul eu.
Înlăuntrul primăverilor mele
se fixează uneori o iluzie şi
un vânt proaspăt îmi răzbate prin
ochelarii aburiţi ai suitoarelor simţuri,
din degete îmi înfloresc albăstrite cuvinte
ce-i scriu eului harta de zbor.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Păpuşarului

Păpuşarul s-a retras în culise
pe un colţ de foaie
un autograf neterminat
au rămas doar sforile
împletite printre degete ca nişte
liane subţiri şi lungi
coborate până în talpa pământului
la capătul lor stă o fantoşă
cu un zâmbet ironic
gheare ascuţite ascunse în cutia pendulei
aşteptând momentul prielnic
să sfâşie roşul catifelat al cortinei
în spate o scenă ninsă cu praf
cavernele din lemnul podelei
ascund tăcerea unei oglinzi sparte
care trosneşte sub povara tălpilor mele
o aducere-aminte a jocului măştilor
care râd şi plâng în aplauze mimate
păpuşarul a muşcat demult
lemnul coşciugului
luând cu el misterul
sforilor trase.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!