Tu nu mai şti de mine, primăvară!

Tu nu mai ştii de mine. Flori de ceară
Îmi înfloresc pe braţe-n zi de doliu,
Mă-mbracă dimineţi în alb linţoliu
Şi în poeme e atâta seară!

Un vers îşi scoate rima la vânzare,
Se spânzură metafora de stele
Şi plânge prozodia printre ele,
Iar virgula se-aruncă-adânc în mare.

Un punct debusolat îşi vinde locul
Pe-o lacrimă din ploile celeste,
În mine-atâta gol de tine este,
Că şi-a făcut seppuku şi norocul.

Tu nu mai ştii de mine, primăvară!
Te-au confiscat poveştile absconse,
Dar eu te voi chema-n poeme, să se
Ascundă soarele în mine iară.

Şi dacă nu m-auzi, te-ncarci de vină
Tu, anotimp, cu tiară de lumină!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Tu nu mai şti de mine, primăvară!" de Violetta Petre

Tu mă transformi din mieluşel in fiară,
În jeep dotat cu lanţuri si cu troliu,
Îmi creşte-andrenalina şi orgoliul,
Cand fac flotări din zori si până-n seară.

Un pectoral mi s-a umflat prea tare,
Ridic haltera, chiar de văd doar stele,
Ignor colesteroale, bune, rele,
Tentaţia e infinit mai mare!

Un tip, debusolat, doreşte locul
Din patul tău, dar o să-i cânte cucu,
Căci o să-şi facă negreşit sepukku
Jucându-se inconştient cu focul!

Plutind mereu, pe-al poeziei val,
Ignori neobositul meu efort,
Când jogging fac in tenişi şi în şort,
Sub geamul tău, dar mă ignori total.

De voi răci, doar tu vei fi de vină
Că nu mi-ai dat la timp, o aspirină!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

(lui Florin Măceşanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la ţărm de mare, într-un tril,
Eu îţi pictez pe valul mării, sorii,

Aşa cum ştiu, în versuri de lumină,
Să-ţi intre pe fereastra dinspre est.
Şi în decorul tainic şi celest,
Te-aş invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îţi dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înfloreşti stingher,
Şi astăzi, doar atâta am să cer:
O clipă, pe-amândoi, să ne îmbete...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de gând te-adun

Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ţi-am spus,
Clepsidrele aşteaptă impulsul remuşcării;
Azi m-a ucis amurgul şi-un vis a mai apus
Şi muşcă fericirea din buzele răbdării.

M-aş dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Şi-n coajă de tristeţe te plămădesc, iubire.

Şi lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul şi ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Şi valsul fără tine mi-e greu... Şi mi-e uşor

Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streşini, cu toamnele plângând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laţ de mâini şi de picioare;
Şi ca şi marea în tăcere-albastră
Sărut un ţărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Şi câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim şi cer şi mare
Şi în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... şi-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când şi-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăţi în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

Singurătatea mea, cu gust de sare,
De ce ţi-e lacrima atât de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai ştii de mine...

ce mai ştii de mine, iubito,
eu de tine nu mai ştiu nimic,
doar floarea care am sădit-o,
miroase ca şi tine, pic cu pic

acum e mare şi înaltă,
am îngrijit-o, tu să ştii,
că i-am pus apă dimineaţă
sub mângâieri de raze vii

vorbesc cu ea şi despre tine,
îi este dor şi îmi e dor
de toate clipele sublime
pe care le-am trăit noi doi

s-a îmbrăcat cu mici petale,
poartă culoarea ta, de roz,
parfumul dinspre ea e moale,
îmbată clipele de mov

ce mai ştii de mine iubito,
eu despre tine nu mai ştiu,
doar floarea care am sădit-o
mai dă culori de purpuriu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu mai rătăcesc printre destine...

Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Şi te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai ştie
Pe unde să-şi găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...

Prindeam o frunză-n zborul către moarte şi-o aşezam în rima-ncrucişată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă şi de paşi nemutilată.
Mai aruncam o undiţă în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...

Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială şi decepţii
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecţii...

Foram adâncul până la durere, printre nedumerire şi nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea şi incomodă!
Şi-am eşuat, din nou, ca şi-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată şi nu mai rătăcesc printre destine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – un poem iubitei

Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ţi, vreau să strălucească.

Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ţi-aş ninge-n păr de abanos
Doar un poem – cel mai frumos.
Şi talpa eu ţi-aş săruta
Şi în genunchi, iubita mea,
Aş sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!

Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieţii-am strâns din ele...
Polen, ca fluturii de stea,
Să zboare cu iubirea mea,
Ţie să şi-o aducă-n dar.
Şi-o coroniţă de cleştar,
Cu jarul încrustat pe ea,
Cu flori de sânger, de lalea.

Îmbujorat de-atâta vis,
Departe,-n lumi de neatins,
Te-am luat cu mine, să-ţi recit
Şoapte născute în zenit...
O clip-am fost cuvânt şi vers,
Pluteam uitat în univers,
Un mire îmbrăcaat în zale,
Dar tu... unde erai tu oare?!

Iubito, alt poem ţi-am scris,
Am exilat din nou în vis,
Cu lacrimi de mărgăritare
Am plâns a mea înmormântare.
Păşeai tăcut în urma mea
Purtând o llacrimă de stea.
În palma-n mine rezidită
Ţi-am pus şi inima, iubită!

Din sărutări catifelate
Tu mi-ai zidit un drum spre moarte,
Cu paşii moi de albe şoapte,
Acum te risipeşti în noapte.
Pe sângerânde coapse plouă
De-acum, o primăvară nouă...
Pe sâni sunt grânele-ncolţite!
Dar tu, tu nu-ţi aduci aminte...

Ascunse-n văgăuni de noapte
Sunt clipele... şi-atâtea şoapte
Ce ţi le-am spus cândva,-ntr-o seară
Sălbatică de primăvară.
Când braţul meu te-nlănţuise
Cu rumene brăţări de vise.
Ce vânturi stranii te-au furat
Din nupţialul nostru pat?!

Din flori de crini, voal de mireasă
Ţi-aş spune, să te am o viaţă.
Să alergăm desculţi de vise,
Printre poemele nescrise,
Să ne oprim la mal de stele,
Aleasa visurilor mele,
Să fie zarea câmp de stele
La poarta fericirii mele.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească
Fir de lumină-mpărătească,
Sub flori de liliac brodate
În vise,-n tainica mea noapte.
Dar tu rămâi un vis, departe
Pierdută-n lacrimi, printre şoapte.
Eu, rezemat de poarta nopţii,
Te plâng, precum te-au plâns cu toţii.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească,
Din flori de crin, voal de mireasă.
Ascunse-n văgăuni de noapte,
Din sărutări catifelate,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Îmbujorat de-atâta vis,
Plutind cu sufletul spre stele,
Cu ochiul candid de poeme.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!

Moartea intră prin pereţi şi sugrumă dimineţi cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinţi, de pe frunţile de sfinţi, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai uşor decât gândim, de la prima-nfăţişare.
Şi atunci mă-ntreb de ce mai învăţ un ‘'a, b, c'', dacă viaţa-i moarte-n floare?

Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit şi a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un aşternut curat din silabe şi cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...

Moartea umblă printre noi în strai galben de şiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orişice ungher, cu lacrima la rever şi nu poţi s-o dai afară...
Îşi bea ceaiul cu nesaţ sau cafeaua pân' la zaţ, te priveşte indecentă,
Şi zâmbeşte insolent, alegându-şi alt client... beţie evanescentă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n vise... străini

Calc pe vise ca pe spini,
Sângerează noaptea-n mine,
Ne-ntâlnim ca doi străini
În adâncuri clandestine.

Nici măcar nu ne vedem,
Ne ghicim după poeme,
Versul meu cu eritem,
Patologic, iarăşi, geme.

Pe-o cochilie de melc
Înfloreşte-o anemonă,
Tu-mi reciţi versul cobelc
Şi navigi fără timonă.

Treci prin mine, ce coşmar!
Nu vezi munţii grei de sare,
Nu simţi gustul cel amar
Din pocalul cu uitare.

Trecător fără bagaj,
Călător din floare-n floare,
Te exclud din peisaj
Ca pe-o jalnică eroare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene

Prietene, de n-ai să uiţi de mine,
De-acele clipe ce ne împreunară
De slovele încrustate-n acea seară,
Să ştii că le-oi cinsti cum se cuvine.

Din dorul ce mă poartă către tine
Mereu tulpini din el or să răsară
Cu flori care-nfloresc ca-n primăvară
Şi-a mele gânduri, astfel, să-mi aline.

Primeşte-n dar simţiri adevărate
Şi candide ca florea de cais
Prieteniei noastre neaşteptate,

Izvor de omenie şi de vis,
Un gând curat şi-o inimă ce bate
Iar ca o carte, sufletu-mi deschis.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!