Și nu mai rătăcesc printre destine...
Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Și te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai știe
Pe unde să-și găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...
Prindeam o frunză-n zborul către moarte și-o așezam în rima-ncrucișată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă și de pași nemutilată.
Mai aruncam o undiță în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...
Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială și decepții
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecții...
Foram adâncul până la durere, printre nedumerire și nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea și incomodă!
Și-am eșuat, din nou, ca și-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată și nu mai rătăcesc printre destine...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.