Rapsodia ploii

toată noaptea cântă broaştele pe lac
emit incantaţii ploaia să revină
fără apa sfântă pământul e sărac
arbori şi flori mor fără nicio vină.

atunci să vină ploaia cea mireană
rapsodia izvoarelor să se audă iar
pe dealuri să răsune fericirea codreană
în lac să se-nmulţească armonii de cleştar.

pe scenă intră vântul norii păstoreşte
minunaţii scutură diafanii stropi
curcubeul răsare când cerul zâmbeşte
cu lumini ce nu se-mpiedică de gropi.

agheasma cerului glia o sfinţeşte
mult mai profund ca un sobor de popi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie appasionata

simt sensibil viaţa cu profunzime de femeie
trăiesc totul la maxim cu intensitate
din ploaia ochilor se nasc curcubeie
urc câte o treaptă spre eternitate.

mă-nfăşor cu lumina din noaptea albastră
un univers cu stele în taină râvnesc
când zorii zilei îmi bat în fereastră
mă trezesc fericită ca pot să mai iubesc.

sub aripa cuvântului am explorat zborul
azi păsările cerului îmi sunt aproape
plutesc printre raze şi le gust amorul
lumini diafane se strecoară sub pleoape.

ploaia spală glia gândul versul dorul
pasiunea mea mireană nu tulbură ape.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epopeea ploii

îndrăgostit de viaţă iremediabil
sufletul se bucură de primăvară
timpul surprizelor este formidabil
euforia cu paharul se măsoară.

norii grei îşi scutură amarul
vântul antrenat matură aleea
rafale de ploaie spală trotuarul
motivată eu le scriu epopeea.

fluturi s-au ascuns după umbrele
aşteaptă docili soarele să răsară
imagini imortalizate în acuarele
peste tot în expoziţii o s-apară.

arbori, flori se leagănă de fericire
ploaia le hrăneşte sublima menire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs pentru iubire

am crezut mereu în dragostea universală
că toate fiinţele au nevoie de grija divină
ştiu că lumea se înalţă pe albastră spirală
că ploaia e sfântă şi ne spală de vină

rugăciunea e un exerciţiu al iubirii mele
mă rog să fie pace pe pământ ca în cer
să piară bolile tristeţi gânduri rebele
armonii să dăinuie în oricare ungher

nu există adâncime în iubire fără sacrificiu
uneori este nevoie de renunţare profundă
este nevoie să inventăm câte un artificiu
detaşaţi de orgolii secundă cu secundă

freamătă intens în mine mănunchiuri de raze
flori de lumină cuminţi se aşează în fraze

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de mătase

mâinile diafane a ploii de toamnă
mângâie tandru arbori înfometaţi
ritmul stropilor la dans mă îndeamnă
descopăr cântecul norilor fermecaţi.

simfonia ploii pe strune de vioară
îmi alină dorul puternic ardent
toamna cochetă în rochie de seară
face spectacol magic pe continent.

ca-ntr-un cult ploaia adapă pământul
seva-i pură fascinantă pe deplin hrănitoare
perdele transparente le flutură vântul
răspândind în lume valuri de răcoare.

ploaia de mătase este precum alintul
aşteptat de codri, de fiecare floare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

ploaia tropoteşte sus pe acoperiş
cântă să se audă în întreaga zare
arborii se fericesc nu stau pieziş
în faţa averselor ce cad ameţitoare.

copiii se joacă uzi până la piele
căci ploaia este caldă, diafană
se-ntrec în lupte cu arcuri de nuiele
în nucul fericit se-ascunde-o coţofană.

şiroaie repezi se scurg pe trotuare
strada e inundată canalu-i înfundat
edilii dau din umăr cu mâini în buzunare
nu au făcut nimic bun de aplaudat.

dar ploaia de vară aduce desfătare
pentru pomi şi flori ce s-au înfometat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În val de lumină

n-am să te las moarte sângele să-mi bei
cerul mă înconjoară cu aripi de îngeri
în suflet rezonează glasuri de porumbei
şi ploaia mireană mă spală de plângeri.

pentru puritate fac şi sacrificii
post şi rugăciune cu lumânări aprinse
am renunţat cu vârsta la capricii
doar doruri de zbor spre zări necuprinse.

n-am să te las moarte să mă torturezi
valuri de lumină izvorăsc din sânge
am credinţa sfântă Doamne să mă vezi
că vremurile tulburi nu mă vor înfrânge.

armonii de viaţă s-au copt în livezi
rodiri de speranţe sufletul le strânge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul prieteniei

(lui Lucian, Teodorei, Tatianei)

parcă te ştiu de-o viaţă prietene drag
în sufletul tău nobil am găsit mângâierea
lumini îngereşti le- aşezi pe un şirag
faci clipele să curgă dulci ca mierea.

în marea zvâcnire a elanului nostru
inimile vibrează precum coarda de liră
se deschid armonii în univers măiastru
suspinele din suflet devin o satiră.

gustăm din seva iubirii de viaţă
în extaze translucide zilele zâmbesc
picură în noi ploaia de speranţă
prin curcubeul minţii visele se grăbesc.

fermecaţi de viată cu lumini pe faţă
devenim ca fraţii sub cerul romănesc.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă

iubirea mă învaţă că viaţa e frumoasă
un cântec de speranţă cu textul sublim
lumina îmi vorbeşte într-o limbă duioasă
e ninsoare de stele în forul intim.

învăţ de la păsări să zbor către soare
învăţ de la arbori înfrunzirea pură
învăţ de la munte că sunt nemuritoare
să fiu mereu dârză fără dram de ură.

învăţ de la ecou să răspândesc cuvântul
de la curcubeu deprind culorile magiei
mă las de el purtată prin lume ca vântul
ce împrăştie norii pe cerul nostalgiei.

învăţ de la îngeri să preaslăvesc pământul
leagăn de visare sfântă, sursa energiei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans în ploaie

ce bine că plouă, dansez sub umbrelă
ploaia mă hrăneşte pînă la rădăcini
pictează curcubeie în acuarelă
mă spală de tristeţe şi de vini.

în cântecul ploii se leagănă codri
se împrospătează aerul stătut
cuiburi se primenesc la cocorii modri
pogoare puritatea cerului absolut.

ploaia completează salbele de lacuri
valurile-n râuri spre mare gonesc
este fluid vital de multe veacuri
gospodării şi câmpuri prin ea sporesc.

agheasma universului produce leacuri
deserturi şi sahare se însănătoşesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ploaie

Ploaia înseamnă viaţă, ploaia este unirea cerului cu pământul; fără ploaie nu ar exista viaţa.

definiţie clasică de John Updike
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

Zâmbeşte! Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Zâmbeşte! Când tu zâmbeşti întreagă natură intră în sărbătoare.
Zâmbeşte! Zâmbetul tău poate da grai la toate câte nu cuvântă.
Când tu zâmbeşti, din rai îngerii coboară, cerul şi pământul cântă.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi albi

Aşa uşor tu azi renunţi
La ce a fost odată
Nu pot să cred că nu mai simţi
Iubirea cea curată

Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare

Încă mai sper că mâine e
O zi mult mai senină
Cu raze noi pe cer senin
Din zori de zi să vină

Şi nuferii din ochii tăi
Să se desfacă-n grabă
Iar ploaia din norii cei grei
Pe loc să se retragă

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspecte de vară capricioasă

uneori lumina vine de la frigider
îmi aşează bucuria într-o farfurie
la lucrurile simple mai pot să sper
când cerul tună iarăşi plin de furie.

ploaia angelică bate tandru în geam
în seva ei sunt sorţi de armonie
hrăneşte arborii cu sacrul hram
ei rodesc fericirea pe această glie.

simbolul bărbăţiei dăinuie în stejar
când brazii tremură c-or să fie tăiaţi
atâţia arbori au sfârşit în jar
în nebuloasa focului n-au fost iertaţi.

prin livezi aleargă vântul hoinar
roade s-au pârguit împrejur de Carpaţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!