Devreme primăvara

(pentru Raluca)

spune-mi, de ce nu mai simt
emoţiile în vene?
de ce mai demult, primăvara îmi trimitea
pulsari prin artere,
zburau forme de păsări prin
pătrarul lunii pline,
spune-mi ceva,
de ce nu mai simt dorinţa în pupile?

îţi mai vine să joci pe ritmuri neînţelese
cu aripi de salcie,
cu picioare de plumb?
poate eu, poate tu,
ne vom înfiripa din propria decadenţă,
din compromisul uitării
a păcatelor de ieri,
a plăcerilor stinse.

câte clipe, câţi ani,
ne vom preface că nu a fost
nici o moarte de îngeri,
nici o amară despărţire
sub negrii cireşi
sub icoane de fier?

îmi trimiţi o privire
prea verde pentru mine,
spui povestea veche
a marilor iubiri,
nu mai ştii să ai răbdare
în mijlocul codrului,
nu mai ştii să accepţi revenirea
abstractelor secunde,
alegoria de atunci a fost autentică
ca şi magnoliile fără frunze
din Rai,
nu eram decât noi
şi o primăvară devreme.

mai ţii minte
când căutam
naufragiaţi o iubire,
o epavă de lemn,
de lemn neînflorit,
preziceri albastre, tăcute din cer,
triste cuvinte mai curg
în suave licori
de neştire.

se preface ceva,
se preface amurgul,
se preface în sânge,

în lapte şi miere,
echinocţiul
pe chipul tău,
prea devreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinox

numele tău mai poate schimba,
ordinea dezordonată a firii,
doar tu mai rosteşti cuvinte de îngeri
pe orizont,
numai tu mai poţi porni orologii tăcute,
surâzând răsăritului
de dorinţi purpurii,
renăscute.

mă mai tem, cum să nu,
de neninsa zăpadă,
de cireşii amari, căzuţi peste tine,
îmi curge deja echinocţiul prin sânge,
a primăverii virgine,
a inocenţei fragile,
mi-e frică să cadă mieii din cer
să-mi caute prin lume
solstiţii pierdute,
pierdute-n zadar,

mă mai tem de sfiala unui martie rece,
de zimbrii albi care tresar
prea devreme,
îţi mai joacă şi-acum
începutul lumii în pupile,
căutam amândoi verdele crud
al iubirii,
prin liniştea firavă a ierbii,
de april,
aşteptam să culegem din aer
magnolii timpurii,
mai ţii minte ceva,
din tot ce-ţi
cântam,
fără cuvinte?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pre)facerea

mă voi preface că nu exist
voi pune alţi oameni înaintea mea
şi îngeri
apoi câteva animale de povară
să-mi care tristeţea până la marginea lumii
mă voi preface că nu exist
voi pune pietre înaintea mea
sau mări şi oceane
pe care să navigheze sufletele pierdute
mă voi preface
sigur că mă voi preface
şi vor creşte păduri
poate şi munţi
aşa dintr-o dată
îmi vor acoperi urmele
strigătele
mă voi preface că nu exist
voi pune în faţa mea oameni
sau poate îngeri
sau animale de povară
şi pietre
şi mări şi oceane de tristeţe
deci nu mă căutaţi
prefaceţi-vă că nu exist
şi bucuraţi-vă de alţi oameni
sau de păduri şi de munţi
sau de mări şi oceane
pe care navighează
sufletele pierdute

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

Te- aş preface intr- o carte cu coperţi din al meu suflet,
Fiecare filă- n parte să păstreze al tău umblet,
Pe cărări ce poartă umbra paşilor pierduţi in doi,
Aş picta poteca noastră in prefaţa cărţii noi.

Te- aş preface intr- o floare cu petale din sărut,
Frunzele să- ţi fie palme, să cuprindă al meu trup,
Iar din roua dimineţii, aş croi sirag de perle,
Lângă inimă, aproape, să le ţin in vremuri grele.

Te- aş preface intr- un brad, un copac din veşnicie,
Mândru creşte- n piatră seacă, verde corpul tău să fie,
Capul să- l aşez pe- o creangă, să aud cum cântă vântul,
Pe o muzică ce- mi spune că suntem una cu gândul.

Intr- un zâmbet de copil, te- aş preface pe obrazul,
Care- adună lângă ochi, bucuria şi necazul,
Râs uşor ce molipseşte pe oricine- n preajma sa,
In surâsul unor ingeri, ce in vis îi poţi vedea.

Dar în ce nu te- aş preface, n- am cuvinte să descriu,
Căci in minte- mi curg imagini, cum aleargă apa- n rău,
De- aş putea ca pe- o icoană, când voi fi chiar printre stele,
Să- o prefac in al meu suflet, tu iubirea vieţii mele!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nici nu ştii (odiseea ploilor de noapte)

Tu nici nu ştii c-afară plouă
Şi nici nu ştii că mă iubeşti
Când noaptea, pe la ora două
Numai la mine te gândeşti.

Tu nici nu ştii să joci prin ploaie
Ca paparudele, ca mine
Să te usuci la foc de paie
După ce ploaia pleacă, vine...

Tu nici nu ştii cine sunt eu –
Poet ştiut pe dinafară
Întreabă-L doar pe Dumnezeu
Din ploaia Lui de primăvară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...

spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătaţi de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre paşii noştri unduiţi de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ţi-ai apropiat buzele
ca să-mi săruţi inima răvăşită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrăţişare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoşteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?...

Dedicată tuturor celor care caută iubirea...

Şi rătăcea un vânt nebun,
Ce peste noi se învârtea...
Ca să-ţi arăt, sau poate spun...
Povestea despre El şi Ea.

Şi n-a fost vreme de răbdare,
Să se adune laolalt,
Mici sentimente temătoare...
Ce simţeau unul, celălalt...

O primăvară îngheţase,
Mult prea devreme şi banal...
Când dragostea nu încetase,
Zbătându-se ca şi un val.

Şi am privit nedumerită,
Cum frunze verzi pălesc uşor...
Când dragostea nu e primită,
Să-şi facă cuib... în dormitor.

Priveam un film de cinema
Despre-o iubire temătoare...
Şi chiar de inima-i chema...
Orgolii stat-au în picioare.

Iar la final, doream misterul
Să-l desluşească şi cei doi...
Cum eu înţelesesem gerul
Unei iubiri ce-ardea în ploi.

Nimic adevărat nu este,
Decât ce simţi în tine mut...
Dar fila din a lor poveste...
Se scrie doar de s-au avut.

Şi s-au avut prin anotimpuri,
Ce curs-au peste ei subtil...
Cu întreruperi între ritmuri...
Ce-au fost privite infantil...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Czika Levente
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestire

Spui că am înnebunit.
Eu doar îţi prevestesc toamna,
Văd vârtejul de frunze de castan
Care ne împresoară,
Pe care tu te prefaci că nu-l vezi,
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Ieri ţi-am adunat nisip alb din plete,
Mă doare,
Te văd mereu la fel,
O vioară într-o clepsidră,
Doar prevestesc toamna.
Tu spui că-s nebun,
Ştii că eşti încă frumoasă
Că mă joci pe degete,
Dar totuşi vine toamna,
Iubeşte-mă dacă mai vrei,
Te joci cu mine,
Îţi stă bine,
Eu îţi prevestesc toamna.
Te uiţi la castani prin oglinzi,
Cuprinde-mă aşa cum ştii numai tu,
Ai braţele de marmură.
Mă încearcă anotimpul,
Timpul,
Cărarea asta rece,
Vârtejul de frunze care ne împresoară
Şi pe care tu te prefaci că nu-l vezi.
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Tu spui că sunt nebun,
Că prevestesc toamna,
Doamne,
Cât de frumoasă eşti!

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormînvierea

Vai, moartea nici nu e cât se preface
Nici nu prea poartă rod în pântece
Şi nici să fie nu-i, că nu-i dă pace
O înviere, cine ştie ce.

Vai, moartea, dacă e, se contrazice:
Nu poate fi şi moarte şi trăire,
De n-are învierea drept complice,
Să-i calce dreptul strâmb la nemurire.

Vai, moartea e ca noi, deci muritoare,
De fiecare Paşti ne lăudăm
C-o calcă învierea în picioare,
Şi noi apoi în cap o îngropăm.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa copacilor

aşteaptă-mă toamna
dacă totuşi mă cauţi
bate uşor
în umbra unui castan
nu sunt acasă
dar s-ar putea să-ţi
răspundă liniştea unei frunze
o vioară
sau poate chiar
respirarea mea

am plecat cu bezna pădurii
să mai găsesc
nişte duhuri prin iarbă
şi
licori târzii de izvoare

te rog doar
bate foarte încet
la uşa copacilor
să nu-mi trezeşti inima
sau prea devreme
răcoarea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuire de dragoste

stropi de petale
de lună,
vise de nisip,
norii timizi risipesc negura
nedesluşită a părerii de rău,
nimic nu mai contează când
renaştem dintr-o înfiripare
a cocorilor tineri,
marea e o mătase
care aşteaptă cuminte
fiorii furtunilor,

se vor deschide aripi noi
spre şoapte de fluturi albaştri,
ne vom preface în stânci de soare,
iubindu-ne incognito în mijlocul
lumii dezlănţuite,

câteodată o zi de primăvară
înseamnă cât o viaţă,
cât o lume necunoscută
gata să ne cuprindă
într-o închipuire
de dragoste.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ştii nu te preface că m-ai uitat

O artă complexă o calificare superioară la locul de muncă
să dezvolte imunitatea la surogate la dogmele
omizilor ăstora nesătule
prea ocupate cu puritatea necruţătoare pentru a mai pricepe ceva.

La ce viteză de croazieră devine îndeajuns de real?
La ce viteză am putea uita că ne pustiim între noi de când lumea?
Să îţi măsori forţele cu forţa
unei stele care se prăbuşeşte în sine. Să dormi mult

Să te trezeşti în toiul războaielor de exterminare-a narciselor
soldat în cruciada împotriva zambilelor
şi să îţi aminteşti că ultima dorinţă a Marelui Măcelar
a fost să se reîntrupeze într-un toporaş.

Chiar dacă tu acum nu poţi să-l înghiţi
nu înseamnă că nu se va găsi iar unul care să spargă
cu linguriţa lui de argint coaja oului
copt în cenuşa de la Treblinka.

Oftez în vis mă scol te lovesc cu sete eşti sora mea bună
mă ştii nu te preface că m-ai uitat eu eram în filmul
ăla în care îţi futeam ursuleţul de pluş
până când pe burtica lui a apărut chipul Fecioarei.

Priveşte-mă, sunt aici, prind muşte şi le îndes în spărtură
în timp ce-ţi surâd
cu disperarea spălătorului de parbrize care ştie că
de partea cealaltă a geamului este vidul.

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu va putea preface planeta moartă Marte în Pământ! Mai degrabă va preface Pământul în Marte!

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acordul de frunze

În fiecare dintre noi există moarte şi iubire
Când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
Ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
Eu sunt mut, tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
Hai, nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
Tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta, ca florile tomnatice
În acordul de frunze prea departe
Ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi
Fără fluturi, fără curcubeu se ascute vântul,
Doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten
Cu ajutorul căruia am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint
Şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul bobului de grâu

Bobul de grâu se preface în pâine
Rumenită-n cuptorul din casă,
Stă generoasă şi sfântă pe masă,
Din vecie hrăneşte pe om şi pe câine.

Todeauna când foamea ne-apasă,
Mâncăm din ea astăzi şi mâine,
Că bobul de grâu se preface în pâine
Rumenită-n cuptorul din casă...

De suntem pe meleaguri străine
Şi n-avem o pâine rotundă pe masă,
Avem nostalgia celei de- acasă
Şi visăm la noapte... tu şi cu mine,
Că bobul de grâu se preface în pâine...

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşire

( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)

Prea mult de împărtăşit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
şi bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
ţărâna mă apasă în neştire.
Un elan izbit de pretenţia sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopţile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însufleţit,
dar nicio îmbrăţişare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
şi anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat şi te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote şi liturghii
şi nimeni nu priveşte în urmă,
spre lumea fără căpătâi.

De-ai să mă uiţi, tu să nu mori fără iubire -
în moarte nu rămân;
timpul stinge clipa şi orice împărtăşire,
dar mi-a rămas speranţa şi parcă sunt mai demn
în adâncimea nimicului:
te iubesc şi te trăiesc în moarte
sub crucea mea de lemn.
Trăiesc îmbrăţişarea ta
preaplin de tine, prea gol de mine;
buzele mi se-nroşesc în fire de ţărână
şi eşti atât de-aproape...
De m-ai regăsi
undeva, cândva,
în groapa cerului,
renăscut din ape,
atunci ai să ştii
că poţi respira din mine lumina
înaltă cât un vis,
tu - care mi-ai rămas în moarte,
ne întrupăm din veşnicie şi abis.

poezie de Ştefan Radu Muşat din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureş (29 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!