Până ne vom întâlni din nou

de-aş putea,
aş condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forţat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta şi-a fracturat un picior,
ziua de ieri şi-a scrântit minţile,
iarna nesfârşită
îmbolnăveşte societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
şi tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia îşi târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
şi scrisoarea de adio,

oamenii ornamentali sunt despărţiţi
mereu
de o stradă prea lungă
şi înzăpezită de concurenţă
ca să mai alerg
după tine,

povestea iernii e povestea vieţii,
un glonţ rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul şi ultimul trăsnet
al iubirii,

văd o pasăre de lumină neagră,
aşa că stingeţi luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau să ajung acasă
pe întuneric.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre în asfinţit

ieri îmi păreau copacii
prea devreme
azi îmi lipseşte esenţa unui răsărit
ţărmuri îşi mai caută eroii
sub nisipuri mişcătoare
steaua polară mai întârzie
sub spectrul ei un mit

ieri oamenii vorbeau mai des cu inorogii
şi cerbii se năşteau cu coarne
de granit
azi veşnicia mi se pare compromisă
mai lungă mi se pare
ziua de ieri
şi-o pasăre
târziu
în asfinţit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseşi de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinţi
Sălbatică luna şi eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinţi.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanşa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur şi încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

eu nu mai sunt în stare să ascult
emoţii,
doar buletinele meteo
şi despre războaiele nucleare,

nu-ţi faci bine ieşind afară
pe vremea asta,
e o mocirlă de oameni, maşini,
câini vagabonzi, ştiri false
şi probleme sociale fără
soluţii,

spitalele de nebuni sunt pline de idealişti
şi alcoolici anonimi în depresie galopantă
care cerşesc calmante, îndurare,
drepturi şi libertăţi fundamentale
fără corespondent în realitate,
de la autorităţi mai bolnave decât ei,

oricum viaţa boemă s-a sfârşit în secolul trecut,
stai lângă mine
să aşteptăm un fel de sfârşit
oricare ar fi el,
ne mai rămâne doar să sperăm
că pesimismul acesta morbid
şi cronic
nu ne va trimite pe toţi
într-o vacanţă de iarnă
fără întoarcere.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Viaţa este atât de scurtă,
Dar plină de bucurii
Şi amintiri plăcute,
Micile copilării…

Primul brad de crăciun,
Luminat până în vârf,
Iar sub, cadouri frumoase,
Toţi sunt la masă acum…

Primul sărut şi prima dragoste,
Primul nou născut,
Primii paşi…
Nu am să-i uit.

Prima despărţire,
Primul nepoţel,
O nouă bucurie,
Un nou ţel.

Prima singurătate,
După un veac,
Prima lacrimă deşartă
Până am să cad.

Primul album de fotografii
Primele clipe şi memorii,
Primele nostalgii,
Pline de bucurii.

Prima clipă de amor,
Primul sărut,
Primul trandafir
Nu am să uit….

Clipe preţioase
Ascunse într-un raft,
Printre cărţi uitate
De mai mult de un veac.

Prima lumânare aprinsă
La mormânt de piatră,
Într-o zi geroasă,
În ziua noastră….

Primul somn adânc,
Ultima suflare,
Părăsesc acest tărâm,
Pentru prima dragoste…

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti primul meu bun prieten, prima mea pasiune, primul meu sărut, primul meu partener de dans şi prima mea dragoste. Te rog, nu fii prima frângere a inimii mele. Vreau să fii cel dintâi pentru mine în toate. Te rog, nu lăsa ca asta să se întâmple prea târziu. Te rog, îngăduie-mi să te iubesc pentru că nu cred m-aş putea opri să fac asta chiar dacă mi-ai cere-o.

citat din Andrea Michelle
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câine de pripas

eu sunt ucisul visului de lut
din gândul ars mă fac ulcior
adun umbra din spatele casei
şi o torn în pridvor

eu sunt străinul din mine
mi-am săpat singur groapa lină
într-un sărut
am iubit prea mult drumul spre casă
şi primul văzduh

eu sunt ucisul din mine care umblă
pe cărări căutând un popas
teiul mă linişteşte spunându-mi
- oricum nu te aşteptă nimeni mâine
odihneşte-te,
câine de pripas

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecţiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
şi roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrăţişez
pragul şi copacul şi câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereţii de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinţi înşiraţi
cuminţi, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama şi pe tata
printre ei,

cred că
se ţin de mână undeva, pe braţele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâşnindu-şi
sfârşitul
între dinţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aş îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toţi
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toţi dinţii
din faţă,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuţi,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,
să mă mai îmbrac odată
în veacul trecut,
să umblu
cu nasturii descheiaţi
până la gât.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de gheaţă

A fost prea supărată iarna azi,
A plâns aproape ziua toată
Cu lacrima-mpietrită pe obraz
Şi talpa-nţepenită-n zloată.

Armura grea apasă peste brazi
Cu platoşa-i încorsetată,
A fost prea supărată iarna azi,
A plâns aproape ziua toată.

Vâltoarea toarnă-ncrâncenată,
Ploaia şi vântul, bunii camarazi,
Cărarea mi-au placat-o-ndată,
Luceşte,-i bine finisată,
A fost prea supărată iarna azi.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în aşternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleştare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii şi nuanţe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obişnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uşi trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

în definitiv,
cum ai putea să le spui
apelor să nu mai fie râuri
timpului să nu mai fie nisip
iubirii să nu mai fie rană?

cum ai putea să-i spui ecoului meu
să nu te mai strige
pe nume?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţipăt în tăcerea iernii

ştiam că sunt vinovat
de singurătatea ta pe Pământ,
mi-era dor de tine
ca de un ţipăt în tăcerea iernii.

un lac îngheţat era împărţit în două,
o jumătate arzând,
o jumătate de fier,

orgoliile noastre
nu mai încăpeau în acelaşi
ibric clocotind,

iar dragostea noastră
aluneca vertiginos pe gheaţa
unui lac,
care fierbea
în adâncuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Primăvară!

Spune-mi, Primăvară cochetă,
Unde ai ascuns harfele iernii îngheţate de ger?
În murmur de izvoare limpezi sub cer?
Că s-au zbătut în zadar să reziste în anotimp de revistă,
Doar glasul lor sticlos purtat de vânt
În ecouri trecute, vesele sau triste,
Îmi amintesc cea fost ieri, în tainice clipe,
Vise peste vise.

Iată, ici colo câte un pâlc de Brânduşe cu guler alb regesc,
Râd în albastru violet îngeresc,
Ghioceii golaşi, mândri nevoie mare,
Că sunt râvniţi de ziua mamelor şi la oraş,
Fac horă în cărare,
Căci Primăvara e în parcare.

Miresmele iernii încă mai inundă umed văzduhul,
Oamenii frumoşi sunt mult mai bogaţi cu duhul,
Primăvara e numai zâmbet în floare pe orice cărare,
De la munte până la mare, bucuria curge în valuri la vale,
În natură, printre oameni şi necuvântătoare,
Iarna cred că e plecată la mare.

Mii de ciripitoare gălăgioase, călătoare de după iernat,
Se întrec în concerte vii de invidiat, prin tufe golaşe,
Sfidând liniştea albă de altădat.
Curcubeele eşarfe divine, picuri de soare şi ploaie,
Fac paradă de neuitat
Amintind lumii pacea divină, necondiţionat.

Primăvară, miracol ceresc ne-ai fermecat
Cu parfumurile tale îmbătătoare,
Iarna elegant ai alungat-o din cale,
Precum norii raza de soare.
Primăvară snop de amprente,
Cu şi fără grai, la gleznă de rai,
Romaţă sub cerul nopţii înstelat,
Toţi te-am aşteptat, în mii de fregvenţe.

poezie de Valeria Mahok (23 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vină are iarna?

Suflările tale
sunt moi şi calde,
Inima îmi răvăşeşte gândul
că pot înflori
în ninsoarea ta.

Copilăria mea umblă desculţă
în freamătul nins al iernii
şi lumea o iubeşte.
Iubesc ninsoarea asta...

Ce vină are iarna
că înfloresc
sub ninsoare ta?

Suntem între cer
şi ninsoare,
suflările tale albe
îmi încălzesc
braţele de fildes.

Am scos din cufărul de ninsori
păpuşa.
Ne cântă despre ghioceii
mai tineri ca noi
care ne-au înflorit tâmplele,
eu îi şoptesc ceva, un basm
despre luceafărul care
umbla desculţ prin praful de stele.

Nu mai schimba povestea, îmi zise, e iarnă!
Şi lasă-mă să cobor încet,
să alerg
prin zăpezile anotimpului;
sunt moi şi calde
în ninsoarea ta.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii în ceaţă

cu cât mă despart de tine mai adânc
cu atât te sorb mai mult în pupile
închide-mi tu ochii să nu mai văd
ciorchinii ce mor vineţii pe coline

şi sângele meu rece
sub pielea ta îl simţi?
unde te duci străină
fără o umbră de mână?

îţi citesc în ochi frigul ce te cuprinde
într-o haină prea strâmtă pe trupul de nor
sunt vânturi nebune ce vin după tine
şi-un murmur de frunze se-aude în gol
unde te duci desperecheată
ascunde-ţi degetele sub un şal de întuneric
să te pot vedea
mânecile ţi-s prea lungi
ţi le târăşti prin ceaţă
eu nu mai înţeleg nimic
tu înţelegi ceva?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dar

ultimul dar pe care
mi l-aş face
ar fi să mă privesc în oglinda
din spatele oglinzii
ca să mă văd aşa cum am fost
apoi m-aş întoarce pe dos să văd
cum aş fi vrut să fiu

după aceea
aş scoate rama din dreptul inimii
te-aş pune pe tine în mijlocul ei
şi te-aş întreba,
cum aş putea face o curbă
cu viteza luminii
în imensitatea cerului
să ajung exact acolo
de unde am vrut să pornesc
şi să-mi aduc aminte mereu
de cel
care nu mai sunt?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!