Moara lui Mărchidan
ai vrut să mă vezi,
pierzând pentru asta zile, săptămâni și ani,
ai urcat și ai coborât și ai coborât,
hainele tale hrană ploilor și fulgerelor
și drumurilor găunoase,
inima ai lăsat-o durerilor,
peșteră de lei și de tâlhari,
ai zdrobit corăbii de stâncile-așteptării
n-ai vrut să-ți astupi urechile, n-ai vrut,
deși nu te-ai legat de catarg
(acum hienele mării se bucură
văzându-ți alergarea).
ai vrut să mă vezi
ca să pui în mișcare o moară uriașă
ascunsă, nevăzută, zdrobitoare
unde grâul nădejdilor
trebuia să devină făina bucuriei.
ai vrut să mă vezi
și ce-ai gândit că vei afla:
timp nou fără de timp? dimineți albe?
ființe de cristal? cascade de sori?
primăveri fără sfârșit?
chipuri uitate de moarte?
Ai găsit o moară
unde grâul păcii,
al nădejdilor și așteptărilor trădate,
grâul micilor și marilor căderi,
al întâmplărilor neîntâmplate,
grâul inimilor înfiate de cuvinte și dureri
e măcinat fără oprire
fără oprire fără oprire
la moara ce se zbate-n piept.
vei putea să-mparți cu mine
această iute, dulce, grea, pietroasă,
îngerească pâine?
poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Mărchidan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.