Fără noi

întâmplări neştiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăişul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut

trăirile sunt aceleaşi,
noi suntem alţii,
din ce în ce mai numeroşi,
rupţi în şabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulţim dragostea
şi liniştea şi înţelegerea,
pe care le simţim în absenţă,
aşa cum sunt fără noi

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îţi plânge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deşi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrânşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala de clasă este un sanctuar prin care unii trec cu evlavie, alţii cu emoţie, alţii cu interes, alţii cu motivaţie, alţii cu abnegaţie, alţii cu greu, alţii cu mirare, fără să-şi dea măcar seama de ce sunt acolo!

Mihail Mataringa (1 martie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"De ce îmi vorbeşti despre chestii de bază şi mă pui să le repet în practică? Crezi ca sunt începător? Le ştiu deja, dă-mi ceva superior., ceva mai înalt, mai profund." Exact asta e problema. Crezi că ştii deja. Dacă ai fi ştiut, ai fi apreciat bazele şi le-ai fi îmbrăţişat definitiv, nu ai mai fi căutat altceva. Ai fi devenit bazele, le-ai fi trăit prin fiecare respiraţie. Dacă ai fi ştiut, ai fi înţeles, fără explicaţii, că superiorul şi inferiorul sunt acelaşi lucru şi că fără rădăcini nu există înalt. Că de fapt, înaltul este baza şi invers.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara aceasta în vase de lut

milioane de flori
se duc în fiecare an
pe lumea cealaltă a florilor
şi nimeni nu-şi face timp
să le plângă
poate nici măcar gândul
nu le încolţeşte în adâncul-înalt
timpul a fost arvunit
pentru dureri şi plăceri
pentru mici nefericiri de fel şi chip
celelalte sunt ale lumii, ale altora
iar "alţii-altele" sunt doar cuvinte
fără căldură fără durere
fără miros fără frică şi moarte –
simplu.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii sunt deja în Sine pentru că ei sunt Sinele care se manifestă prin toate corpurile acestei lumi. Şi atunci de ce dau crezare minţii lor care pretinde că ei călătoresc nu ştiu pin ce planuri sau lumi? Iubim atât de mult poveştile şi atât de puţin adevărul că suntem exact ca şi copiii mici care cred în făt mişto şi merele de blană!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Mai singur decât un pusnic din munţi.
El se are pe sine ca pe un fruct tare,
în schimb tu eşti gol, un gol anecoid,
ocupi un spaţiu şi un timp care nu sunt ale tale.
Zilele trec în şirag, ca nişte vagoane,
nu duc la un capăt, nu opresc la un sens.
Orbecăi prin ele tot mai lipsit de putere,
azi şi mâine, ieri şi niciodată se întâmplă fără tine.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul şi iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viaţa incomensurabilă, infinită şi fără formă pe care toţi o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEŞTEPŢI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepţie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără nume

Prin muzica sfinţită şi raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Şi ai să preţuieşti lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Şi plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să ştii că e credinţa în Domnul Iisus
Doar El mă ţine cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Şi-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... şi nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care mă înfăşoară

Îmi trec multe gânduri prin minte,
puţine sunt cele care-mi dau repere imediate
şi doresc să le reţin.

Mă îmbrac în poezia lor şi aştept,
să înţeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile şi nopţi
pe care timpul mi-o împrumută.

Dragostea care mă înfăşoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părţile cu gura arsă,
vine vara cireşelor amare şi a vişinelor acrişoare
şi alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Am prins strigătul de aripi şi le-am frânt, din neputinţă,
Adunase-n el amarul clipelor de suferinţă
Şi mă mistuia... netrebnic, între gânduri neplăcute,
Iar în suflet, ceţuri dense, rosteau vrute şi nevrute

Lunecam în găuri care nu aveau sfârşit vreodată,
Erau drumuri către iaduri, din acum spre niciodată,
Şi din teamă, eram sigur că nu pot să mă întorc
Către ziua care vine, ca o clipă să-i mai storc

Câteodată, e cărarea un drum greu, lipsit de soare
Curg pe umeri deznădejde, frică, cât şi disperare
Şi apăsă într-atâta încât crezi că nu mai poţi,
Un genunchi e în pământuri... nu mai ştii de îl mai scoţi

Sunt momente dificile, trec prin noi, prin fiecare
Ne lovesc fără de milă chiar acolo unde doare,
Dar vor trece... trec cu toate, le-am învins de-atâtea ori!
Cum să ştii că eşti în viaţă, dacă nu mai simţi că mori?

Peste toate e lumină, ne veghează fără glas,
Chiar de pare totul negru, nu renunţi, mai faci un pas
Şi te lupţi, căci fără luptă eşti un simplu muritor,
E doar un duel cu viaţa... vei ieşi învingător!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porunceşte

săruturile tale sunt fructe
o să le culeg dacă-mi porunceşti
voi umple coşurile
o să umplu cămara şi beciul
le voi păstra pentru zile grele
unele vor fi prea coapte
altele crude
încă necoapte
fluidul infinitului trec prin ele
mă aruncă într-o stare de beatitudine

dă poruncă şi voi scrie corăbii
cu poeme dedicate ţie
pânzele vor fi pline cu versuri
râul o să fie în sfârşit plin
de poezie de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet hoinar

Străbat pădurea ca pe o uliţă a sorţii,
Prin stânga trecerii mele infinitul murmură uşor
Aleg un semn între hotarul vieţii şi al morţii,
Sărut cu palma frunzele calde, mi-e dor,

Dor de adâncire în limpezimea viselor,
(Copiii încă îmi strigă porecla prin sate)
Sau poate dor de frângerea aripii în zbor
Şi de alunecarea cuminte pe spate…

Coaja copacilor îmi înveleşte umerii goi,
Le strig păsărilor întruna, fără să obosesc,
Nu coborâţi, nu, o să vin eu la voi!
Şi râd, râd păsărilor mirarea, clipesc,

Dar nu pierd nimic din ceea ce se întâmplă,
Gleznele mi le afund sălbatic prin rădăciniş,
Dă-mi păpădia ta iubito, aşează-mi-o pe tâmplă,
Cât de dragi îmi sunt greieri ascunşi prin măcriş!

Da, aşa sunt zilele fără de care nu sunt eu.
Ceasul a adormit demult, acuma tace,
Doamne, hai mai aproape de sufletul meu,
Hoinăreşte-l Tu şi apoi, adoarme-l în pace…

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisirea

sincer să fiu,
fie-mi de neiertat că ies
pentru o clipă din minciună,
în cea mai mare parte a timpului
nu bag în seamă
ce spui sau faci fără să vrei

recunosc, aşa cum cel mai probabil
ai bănuit dintotdeauna,
mi se întâmplă să mă uit tâmp
la razele ce ies din tine
în timp ce nu-ţi simt
cuvintele şi faptele deşarte

adevărat îţi zic,
atunci când mă holbez zâmbind pierdut
şi mă ciupeşti în felul tău aparte,
vibrez în loc să mă trezesc

chiar dacă pe moment
mă întorc şi execut stângaci
marea lucrare a aparenţei,
să ştii că de fapt alunec mereu
dincolo de tine ca să-ţi fiu alături

pic iar şi iar în sânul firii
ce se desfăşoară fără să aibă nevoie de noi,
simt repetat cum nimic
nu se întâmplă prea târziu în ultima clipă

când vezi că nu sesizez
că ţi-ai schimbat părul
sau ţi-ai aranjat vorbele,
în realitate,
după cum cel mai probabil ai intuit deja,
sunt preocupat să simt
cum te nuanţează trecutul şi speranţa

când ţi se pare că sunt absent,
de fapt iau parte
la multele dureri din atingerea ta
şi mă parcurge singura fericire
ce va reveni până la capăt

te văd nu doar cum îţi porţi anii
şi nu doar ca pe sălbăticiunea
care ar rupe oricând din ea
pentru a se elibera

înainte să revin la minciună,
cu mâna pe tine depun mărturie
că te văd în spatele tău,
ca pe o zi frumoasă altfel când se întunecă

mărturisesc mai sincer decât aş fi sperat vreodată,
mi se întâmplă de multe ori să evadez
şi să dau fugar peste tine,
de neiertat fie-mi clipa asta de rătăcire
şi norocul că suntem la fel

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!