15 ianuarie - sărbătoare naţională - ziua lui Eminescu

După poezia sa "Fiind băiet, păduri cutreieram"

Copil fiind, pădurea străbăteam
Şi m-ascundeam privirii tuturor;
Înfiorat, în transă ascultam
Copacii ce şopteau pe limba lor
Ca un descântec prins din ram în ram,
Ţesând un basm etern, fermecător...
Vibrând ca bronzu-n suflet mi-a rămas
O viaţă-ntreagă, al pădurii glas

An după an, mânat de soartă-n lume,
Pe drumuri lungi mi-am căutat menirea...
Purtată-n gând, pădurea fără nume
M-a însoţit, veghindu-mi dăinuirea
Cu grija şi blândeţea unei mume,
Călăuzindu-mi mintea şi simţirea...
Prins ca-n vârtej de viaţa tumultuoasă
Am amânat mereu să vin pe-acasă

Dar de curând, cu tâmplele albite,
Strivit de nostalgie şi de dor,
Pe drumuri vechi, înguste, colbăite,
M-am reîntors, ca şoimul migrator,
Spre cuibu-atâtor clipe fericite
Statornice prin timpul trecător...
Şi inima în piept bătea nebună
Văzând în vale, casa mea străbună!

Sfârşind bineţe-n dreapta cuvenire
Şi-mbrăţişări cu cei ce-au mai rămas,
Am alergat spre marea mea iubire
Simţind aproape al pădurii glas!
Pe deal, am înlemnit, mut de uimire,
Bătrânul loc e-n întregime ras...
De legea noii lumi retrocedată,
Pădurea "mea" e astăzi... defrişată!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu, după Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tălpile rănite

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi urme-nsângerate las timpului anost.

Simt gândul meu vibrând şi las singurătatea,
În urma-mi cad stele fără să simtă noaptea.

În trupul meu suspină albastre picuri reci,
Nu-s lacrimi şi nici patimi din visele betegi.

În mine încolţeşte din nou fugarul timp
Cuvinte-obositoate le scriu în contratimp.

Neputincoasă stau în sufletul ce doare
Şi-aud ecoul greu în sunet de izvoare.

Eternitatea-i, pădurea fără glas
Dar n-o să-mi frângă visul, e tot ce a rămas.

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi timpul mă îngână, gândindu-se la cost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea gonită

Drumul ce duce la pădure
este mai lung.
Cândva era la doi paşi.

Nici nu ştiam
când ajungeam
la inima copacilor
ascultându-i tic-tacul
sevei ce pulsa în trup.

Acum maşina ce goneşte
mă poartă
spre marginea pădurii.
Oraşul a gonit
pădurea
din mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub clarul de lună

sunt la vârsta la care nu mai fac nazuri
las timpul să-mi picure în vene mulţumire
am strâns în suflet bucurii şi necazuri
astfel ca tot omul nutresc curată iubire.

fericiri din tinereţe au rămas amintiri
sunt umbre de visare nopţi la rând
din tâmplele cărunte bizare străluciri
alunecă spre inimă spre fiecare gând.

am trăit să iubesc tot ce m-anconjurat
prin păduri de ploi am alergat nebună
am râs cu fluturi cu obraz îmbujorat
şi mi-am păzit credinţa de furtună.

sunt fericită cu tot ce Dumnezeu mi-a dat
mă tratez de tristeţe noaptea sub clar de lună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a primit la pieptul ei, pădurea

M-a primit la pieptul ei, pădurea
Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus.
Luminiş mi-a strecurat în suflet
Şi-am rămas, de dragoste pătruns.

Şi m-a legănat pe crengi de vise
Când cu frunze m-a împodobit.
Şi-am simţit că mă ridic la ceruri
Când pădurea-n suflet m-a primit.

Şi-am găsit la ea, atâta vară,
Soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci, întâia oară,
Tot ce are viaţa de iubit:

Raza, floarea, drumul şi înaltul,
Râu lunatic ce ridică nori de vis,
Curcubeul, foşnetul, cântatul
Din pădurea vieţii-paradis.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea care se stinge

Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvăşit până la cer
şi am rămas c-un suflet care-şi plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat şi liniştea divină,
omagiul vieţii-n tainica iubire.
Şi am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
şi un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
şi în imensul plin de stropi de soare
şi de revăd mormanul de cenuşă
mă-ntreb şi-aştept să văd: dispare oare?

poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea visând în alb

Pădurea
e contopită
în iarnă
şi lasă întrebare
fără răspuns.
Pădurea doarme
în visare verde
odihnindu-şi braţele
în covorul alb.

Nu încercaţi
să o treziţi,
pădurea pleacă,
dar nu piere.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii desfrunzite

Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.

E multă frunză răvăşită,
I-auzi foşnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.

Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ţi curaj şi ai să treci

Prin pădurea desfrunzită.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma paşilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârşit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-şi crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu paşi care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă ştiu că eşti pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ţi-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin şoapte

Undeva departe s-a născut iubirea
Într-o revărsare fără de egal,
Undeva anume simt cum fericirea
Se înalţă-n mine precum deal cu deal,

Poate chiar în gara unde-a nins în noapte
Sau în vârf de munte la izvor de timp,
Cărarea tresare la a noastre şoapte
Când seara se lasă peste-un vechi Olimp,

Tremură pădurea când păşesc timid
Printre frunze moarte către luminiş,
Într-un cânt de păsări drumuri noi deschid
Şi zidesc cetate peste lăstăriş,

Am găsit izvorul care ne-a robit
Ciutele s-adapă la ceasuri târzii,
Timpul prins în scoarţă nu se dă scobit
Şi revarsă clipe peste vechi câmpii,

Undeva iubirea şi-a făcut sălaş
Leac să fie urii care ne-a cuprins,
Pentru o vecie m-a făcut părtaş
Să-nfloresc câmpia unde-acum a nins.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă

treceai,
lăsând mereu în urmă o întrebare,
a visare
treceai, surâzând prin dureri
tu, zeiţă a pădurii, prin codri de fier
treceai lăsând pe ţărm de suflet, gânduri
privirea senină şi lină pe culmi de baladă
se pierdea pe drumuri de zadă
între o lume şi alta unite de un vis
treceai dezvelind gingaş tabloul unirii
a două neamuri împletite pe un singur ram
păşeai, surâzând a femeie ce trecuse de azi
cu privirea spre cerul albastru şi pur
zburau în azurul privirii albi pescăruşi
treceai şerpuind printre ani
cu arcul pe umeri şi ochii de înger
seara, înveleai sufletele noastre cu glas cristalin
cântai o doină, a noastră, din vremuri cernite de griji
cu drumurile tale, desenai o hartă a vieţii
ai pus o bornă la km "x", azi
trecând apoi mai departe
purtând în suflet lacrimi de iubire, în braţe flori nemuritoare,
pe buze surâsul zărilor în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septemvrie

Prin ceasul verde-al pădurii
otrăvuri uitate adie.
Cresc lângă ochiuri ciudate
brânduşi cu viaţă târzie.

Cântecul vechi înc-o dată
vrea şipotul să şi-l înveţe.
În jilavul muşchi mi se-mbie
păreri şterse de tinereţe.

Mari turme cu clopote vin
prin amurgul gorunilor sferici
în codru stârnind ca un zvon
de trecute pierdute biserici.

Înalt unicorn fără glas
s-a oprit spre-asfinţit să asculte.
Subt bolţile-adânci mă omoară
pădurea cu tulnice multe.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pădurea cântă

Am deschis fereastra
invitând pădurea
să intre în pădure.
Chemarea s-a pierdut
deasupra oraşului
în chemarea autobuzului
se transportau turiştii
la pădure.

Îngândurat
am închis uşa,
paşii purtându-mă
în sala de concert
s-ascult
cântecul pădurii.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

te-ai îmbrăcat în foşnet de alge
se sfarmă şi clipa
prelung se stinge'n şoaptă
un val, un gând, un ideal
coboară lin petale albe de crin
frunza măsoară timpul rămas
vuieşte iar pădurea
tresar copacii sub lovitura morţii
pe umeri roi de stele
mi-e trupul rană şi lacrima destin
eu am rămas să mângâi paşii
tu ai plecat în noapte şi totuşi unde eşti
femeie fără chip
din tainice poveşti

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pădurii ucise

Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi,
Sunteţi veniţi de pe aiurea
Să ne-alungaţi şi sfinte ploi.

Făcut-aţi loc să creştem oi,
Dar voi ne-aţi spoliat şi sarea,
Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi!

Se va isca un tărăboi,
Când ne vom pierde noi răbdarea
Şi vă vom declara război,
De veţi mai ridica securea,

Tâlhari ce aţi ucis pădurea!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău

La revederea mării
numele tău l-am scris pe nisip,
ca-n oglinda cerului să poată fi păstrat.
La revederea pădurii
pe scoaţa unui copac numele am crestat,
ca pădurea să nu te uite
şi glasul tău
mereu să-l asculte.

Pe drumul cuvintele scrise
- voci ale inimii -,
astăzi, ne putem regăsi.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!