Poem oriental

se făcea că eram nejudecaţi neucişi
tu dervişul nopţii şi al apei
culegând câte o fecioară în fiecare anotimp
şi sădind în loc o tulpină de mirt
eu o poveste pe care îngerul malik
ţi-o murmurase la ureche pe când adormeai
sprijinit de grumazul cămilei cu păr de mătase
căutând pe cerul nopţii
steaua sirius a înţelepciunii
se făcea că eu te aşteptam tu mă visai
că ne întâlneam între tărâmuri şi vârste
tu aveai în mâini boabe de chihlimbar
eu o lăută
tu eşti acela tu eşti aceea
primeşte darul meu alesule
primeşte darul meu aleaso
se făcea că păşeam în livada de rodii
tu îmi prindeai în păr flori de migdal şi de aur
eu te ungeam pe frunte cu smirnă
ce frumos miroase a iasomie şi portocali
ce graţioşi sunt păunii albaştri
acum să jurăm
până când zorile ne vor despărţi
până când şacalii deşertului ne vor sfâşia
până când cântecul meu se va topi
ca un fir de nisip
în inima ta

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

poemele de dragoste se scriu numai seara
aşa se cuvine
atunci şi cuvintele au umbre
după care să ne ascundem în timp ce jurăm
că nimic nu ne va despărţi
deşi stăm fiecare pe câte un mal
al singurătăţii
că ne vom iubi până la moarte
deşi moarte este un cuvânt pe care
cei ce iubesc nu ar trebui
să îl rostească niciodată
poemele de dragoste se scriu numai seara
atunci ispitele au contururi estompate
ca şi demonii cei frumos cântători
înlănţuiţi de catargele corăbiilor
plutind în derivă
poemele de dragoste
se scriu numai seara
când razele întunericului usucă
cerneala de pe hârtie
şi lacrimile din călimară
când fiecare îşi poate alege
o stea şi o inimă
cărora să le dea acelaşi nume
pe care îl va uita
până în zori

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul nopţii

Noaptea are sunetul ei
Foarte distinct,
Nu ştiu dacă observi,
Eşti prea ocupată
Să te prefaci că mă iubeşti.
Este un sunet al nopţii
Care mă copleşeşte,
De care îmi povesteai odată,
Când puneai nume stelelor căzătoare,
Când ascundeai flori de Sânziene
Sub perne,
Când erai îndrăgostită de mine,
Când visai cavaleri pe cai albi
În turnire,
Gata să-şi dea viaţa pentru inima ta,
Castelana din turn...
Aveai dreptate,
Noaptea are un sunet magic
Foarte distinct,
Mistic, difuz, sideral, albastru,
Pe care tu nu-l mai auzi
De mult timp,
O melodie pe care acum doar eu o aud
În noapte,
Fiindcă
Tu eşti prea ocupată
Să visezi cai verzi pe pereţi,
Eşti prea ocupată să te prefaci
Că mă iubeşti...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale se oprea din când în când şi făcea haz de jocul actorilor, zicând: "Mă, dar ştii că o să iasă frumos!" Şi apoi o pornea mai departe şi tot aşa, până ce făcea toată repetiţia, şi a doua zi la fel, şi la alte repetiţii asemenea, luând însă din ce în ce mai puţin parte la dublarea rolului dimpreună cu actorul. În sfârşit, actorul rămânea să repete singur, şi Caragiale sta pe scaun lângă sufler, ca un spectator care se distrează şi face haz de glumele şi situaţiile mucalite ale personajelor din piesă, zicând mereu: "Mă, dar ştii că o să fie frumos!"

citat clasic din Constantin Nottara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fairytale

să ai mereu pregătită ultima ţigară
pentru clipa în care vei fi condamnat la moarte
fără să ştii

de sălbăticia oraşului de tăcerea unui prieten
sau de privirea neagră a nopţii
care nu mai cântă

totul e relativ mai cu seamă tristeţea
cel mai umilitor sentiment
de care râd închipuiţii acestei lumi
cu părul vopsit

ce subţire e graniţa dintre sinceritate şi ură
când te priveşti în oglindă
adu-ţi aminte că vei fi fericit şi orb
până când duhul spaimei te va vindeca.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert

cântecul acesta
pe care îl murmur câteodată
îmi aminteşte de zilele cu miros de şofran
când paşii ne răsunau cadenţat
printre dunele cu spinări alungite
mergeam în tăcere spre orizont
pe marginea prăpastiilor nevăzute
ne opream să bem apă dulce
din fântânile otrăvite de călăreţii deşertului
oare cât mai avem
întrebam
până la marea cu valuri purpurii
ne răspundea doar ecoul
în timp ce scorpionii cu cleşti de onyx
ieşeau înfometaţi de sub pietre

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimi

da te-am iubit
în acele timpuri imemoriale
în care amândoi eram făpturi
de aer şi de tăcere
săream de pe un munte pe altul
cu paşi elastici şi hotărâţi
ne sprijineam de brazi şi de nori
alergând alergând
lumea era diafană şi fără de pată
niciun ochi nu ne suliţa cu reproş
soarele apunea mai des pe atunci
şi umbrele ni se alungeau subţiate
până dincolo de zenit
căutând un gheţar pe care să poposească
acolo e steaua polară îmi arătai
înălţându-ţi braţul spre noapte
iar eu te priveam
plângând plângând
vom mai fi vreodată atât de fericiţi
ca acum
când nu avem nimic
decât întunericul
şi liniştea de granit?

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine şi nevasta nu ieşea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară şi niţică legumă, le puseră la traistă şi plecară. Aide-aide, mergând povesteau şi râdeau şi cu ochii în toate părţile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit şi urduros; îl luară şi îl aduseră acasă. Îl îngrijiră şi îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoşman numai de drag să priveşti la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau şi ei şi pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineaţa. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoşmanul era un pisic cuminte. Şoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când şedeau casnicii la lucru, iarna, în nopţi d-alea lungile şi spuneau la snoave şi la ghicitori, cotoiul sta lângă dânşii şi torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca aşa de frumuşel, încât ghemul nici nu se desfăşura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuţele lui de dinainte, ţiindu-l ca un om, şi se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă şi se repezea după dânsul ca după şoareci.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit!

Bună seara, glas de liră
Ce mă-ncânţi şi mă descânţi!
Din a nopţii feerie
Numai tu mă mai încânţi!

Tu îmi eşti acum colinda,
Darul inimii râvnit!
În parfum de levănţică
Şi de mirt, eu te-am primit!

Ţi-ntind galbena gutuie,
Te alint cu busuioc,
Dulce dar şi amăruie
Să-mi fii viaţă în noroc!

Mă-nsoţeşti, mă iei de mână
Şi îmi aperi al meu pas
Când, cu dulcea ta cântare,
Dar de suflet, mi-ai rămas!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, îngerul iubirii

Să nu te laşi înfrântă, piedici, ţi s-or pune,
Vremuri cu furtuni ţi-or da plânsul de zee,
Vise de s-or frânge, greu de te-o răpune,
Te ridic-arzând, să luminezi, Femeie!

Te-aprinde ca steaua, pe cerul nopţii grele!
De-atingi vămi de sânge, nu muşca de jos,
Caută-ţi, iar, locul, regină printre stele,
Vei radia candoare, cu chipul tău, frumos.

Rămai ce eşti femeie, izvor de vis, idee,
Un postum te-ai născut, în scrisuri aurite,
O muză pentru pictori, poeţilor eşti cheie!
Tu reînvii, mereu, simţiri, ce-s adormite,

Eşti ploaia de petale, gând cuprins de focul
Iubirilor eterne, icoană-n legământuri,
Eşti aură-n sfinţire, ‘n altare îţi ai locul,
Născută-n rai de suflet, zbucium lin, de fluturi.

Îmblnzeşti ‘noptarea! Eşti înger viu al nopţii,
Cum crezul învierii, din lacrimi de iubire,
Tu, cu privirea-ţi caldă, ca zorii dimineţii,
Croieşti drumul de-ntors, în rugi de izbăvire.

Împarte fiindcă poţi, până şi lumea-n două,
În lumea slăbiciunii, şi-n lumea de virtuţii.
Aruncă tot ce-i vechi, alege-ţi haină nouă,
Pune frumosu-n toate, deschide poartă sorţii.

Nu te lasa înfrântă, de piedici s-or mai pune,
Să straluceşti ca steaua pe cerul nopţii rece,
Eşti tot ce-i mai frumos, de multe se vor spune,
Rămâi înger iubirii! Nu floare, ea... se trece!

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată; că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti. Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.

începutul de la Prâslea cel voinic şi merele de aur de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluziile şi speranţele deşarte pe care aleg să şi le hrănească îi determină pe unii oameni să se lase efectiv distruşi de un lucru pentru a conştientiza cât de mult rău le făcea de fapt. Realitatea câştigă realitatea întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Când te minţi pe tine şi ignori realitatea eşti ataşat de o fantezie care are potenţialul de a-ţi face mult rău. Oare nu ar fi mai bine dacă ai accepta realitatea şi te-ai adapta la ea, în loc să o ignori şi să îi permiţi să te rănească până când îţi ucide şi ultima fărâmă de speranţă? Este mult mai uşor să pleci sau să te ridici când încă mai ai resurse decât atunci când eşti la pământ, epuizat.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trip

când mori îţi bate inima invers
nu du-te vino cum te-ai obişnuit
iar corpul din aproape în aproape
atenuează o mişcare până când
se blurează forma până când
îmi poţi ţine inima în mâini până când
0% femei goale
0% droguri
0% nedesluşit
0% culoare şi dumnezeu

şi ce-aş putea să mai spun?!
am fost orb
am fost
în bătaia inimii.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că m-am turcit...

Poate că tu crezi că m-am turcit şi am uitat regula dialogului
Nu se poartă în tăcere!
Tratezi prea apatic dragostea
Şi invoci subiectul numai când ai nevoie de el
Află că stelele nu sclipesc fără cerul senin
Cerul ce se reazemă pe bolta cerului
Are o singură frunte răsărită
Preferi să îţi petreci nopţile singură
Singurătatea ce uneori zboară
Şi te îmbată cu realităţi dulci-amare
Am căutat să-ţi trezesc inima ca un vifor
Să te fac copilă inocentă, întristându-mi ochii în fiecare zi
Arătându-ţi un cireş cu flori şi primăvara egală cu vara,
De la apus până la răsărit, unde se cuibăreşte doina şi dorurile
Iar marinarii să se îmbete cu vinuri de nisipuri
Părul ei mirosind a poveste
Tu mi-ai spus mie povestea, cu feţele zarului
Că îngerul are ochii sub piele
Iar miezul nopţii e aproape,
Când ne putem cuprinde în zare ca o zare.
Copii, săpaţi-mi mormântul lângă malul mării
E linişte!
Voi nu vedeţi că eu sunt vântul acela ce vă-mbracă în iubire.
Mi-au rămas ochii mici, închişi în zâmbetul vostru
Treceţi pe aici, în vetre se arde lutul.
Valea cu râul şerpuit îşi alungă inele din pădure
Nu mai sunt arbori mestecăni.
Bate vântul. La orizont doar ploaia a învăţat cântecul
E dimineaţă, trecut de şase
Am înviat.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea spun că rolul unui maestru nu e de a-ţi pune în cârcă noi bagaje, de data asta despre Advaita Vedanta: "Vai, am auzit că eu sunt Viaţa veşnică, sunt Acela care îngrop moartea în inima Vieţii veşnice." Nu, nu este despre asta. Este de a scăpa de orice fel de bagaj, dă totul jos din spinare, pentru că aşa este, cum am mai spus, nu eşti cum e Sisif. Eşti ca şi cum duci în spate întregul munte Himalaya. Frumos e TOTUL; ce Prezenţă, nu e frumoasă?! Are ea nevoie de constructe psihologice? Toate constructele psihologice pe care le-ai acumulat de la vârsta de un an - când ai început să ai acest sentiment al separării, că până atunci el nu exista - şi până în acest moment, când auzi aceste cuvinte, toate pot să fie date jos chiar Acum, chiar Aici. Nu te poţi adresa minţii într-un Satsang, eu vorbesc direct Conştiinţei/Sinelui, de aceea tot ceea ce rămâne este Prezenţa sacră, TĂCEREA.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu dai, din toată inima şi din cuget curat, un singur dar; însă acest Dar ajunge să mulţumească zece Zei. De aceea, darul ţi se întoarce înzecit. De la fiecare Zeu, câte un dar, în schimb. Dacă darul tău mulţumeşte o mie de zei, darul tău se va întoarce la tine înmiit.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot umblând încoa şi încolo, nesăturându-mă de privirea florilor şi de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, şi mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleţ de pomişori, mai frumoşi decât ceilalţi pe care îi văzusem până aci. Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt nişte valuri de apă. Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şi flori, şi ajung până la stufuleţ. Acolo, în mijlocul unor pomişori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut aşa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta nişte merişoare mici şi p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau şi ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!