Stare
Curge noaptea prin
plete de lună.
E parcul pustiit
de toamnă, de absența ta.
Curge negura.
Curge, gândul pe roată trăgând,
Clipele timide, până ieri
herghelii de sărutări,
de jurăminte.
Învârtoșata iubire
cade în inima mea
adâncă, peșteră fără fund.
Pieptul străvezind neștiut,
expiră umbra bolnavă a
iubirii tale.
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.