Veronica Micle

Poetă neferice, cu-o inimă fierbinte
Şi-aprinsă de-un Luceafăr privindu-l la zenit,
Sclipiri de diamante îţi ard în ochi şi-n minte,
Eternă muză tristă cu suflet răscolit,

Amestec de Veneră şi de Madone sacre
Ţi-a fost succintă viaţă de miere şi de-amar
Slăvită de-al tău Zeu, blamată-n voci de soacre
De cei ce-mproşcă bârfe, fără-al iubirii har,

Tu, Veronică blondă, cu ochi de ametiste,
Cu plete de vestală şi bucle strălucind,
Regină-a Poeziei din slove dulci şi triste,
Privim cu drag la tine şi lacrimi ne cuprind,

Căci n-ai avut putere ca să rezişti pierzării
Şi tragediei vieţii ce te-a lovit din greu,
Când Zeul şi-a luat zborul, la marginea răbdării,
Tu ai decis în grabă să fii cu el mereu...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanenţa iubirii

Nicicând orice iubire n-ar trebui să piară!
Atâta doar că jarul de nu-l hrăneşti, se stinge...
Prezenţa ei difuză se-aprinde-n suflet iară,
Dacă vreo stea mai nouă te-atrage şi te-ncinge...

Pot fi potop de stele, oceane de ispite,
Mieroase jurăminte şi glasuri dulci, de miere,
Iubirea când e sfântă, cu ziduri neclintite,
Rămâne-un Turn de Aur - mister între mistere...

Prin viscolele vieţii cu-asedii-n vijelie,
Cu lacrimi ne-nţelese, la margini de-ncercare,
Dar cu lumini în suflet, vei spune cu tărie:
Iubirea ce-a fost sfântă nicicând în veci nu moare!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nana – poezie diamant

Nana –
Om special,
Stea mereu licărind...
Sete de viaţă cuprind,
Cu braţe de taină, mereu,
Vraja din sufletul tău.
Suflet, lumini fredonând,
Luceafăr, mereu
Strălucind.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nana - poem diamant

Nana -
Om special,
Stea mereu licărind,
Sete de viaţă cuprind
Cu braţe de taină mereu.
Vrajă în sufletul meu,
Suflet etern fredonând,
Luceafăr mereu
Strălucind.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământul iubirii sacre

De astăzi eu fac legământ,
pe tot ce-mi e mai drag şi sfânt,
să onorez mereu iubirea
ce-aduce-n viaţă împlinirea.

M-oi închina Zânei Iubirii
să primesc cheia nemuririi
şi astfel voi simţi iubirea
şi-oi şti ce e nemărginirea.

Din foc, cu mâinile-mpreună
pornim să facem casă bună
şi-n viaţă o inimă vom fi
tot timpul cât ne vom iubi.

poezie de Octavian Sărbătoare din Pe Calea lui Zamolxe - Vieţi din foc şi piatră (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita binefacerile Lui

Nu uita ce ţi-a făcut
Domnul tău, Stăpânul vieţii
Cum atunci când te-a durut
În necazul tău acut,
Când erai în umbra ceţii
Ţi-a fost ghid şi ţi-a fost scut.

Binefaceri ştii c-au fost
Sute, mii... nenumărate
El ţi-a fost un adăpost,
A plătit grozavul cost
Să te ia-n eternitate,
A dat vieţii tale rost.

Cum din vid te-a ridicat
Aminteşte-ţi toată viaţa
Dor de Cer El a plantat
Şi în har te-a îmbrăcat
Şi-a topit în tine gheaţa
Şi pe braţe te-a purtat.

Prins în drama nopţii reci
A venit să-ţi dea căldură
Când căzut-ai pe poteci
Te-a-nălţat să poţi să pleci
Să te plimbi, să faci lectură
Despre viaţa cea de veci.

Nu uita cum te-a scăpat
Din noian de nepăsare
Cum, apoi, te-a înzestrat
Cu-n avânt ce s-a dublat
Să-L slujeşti cu consacrare
Şi când traiu-i complicat.

Binefaceri ieri şi-acum
Toate-s pentru-a ta-mplinire
Sunt merinde pentru drum
Nu le pierde nicidecum
Căci vorbesc despre-o iubire
Îmbrăcată în parfum.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mercur

Planetă lentă, capricioasă,
ciupită de vărsat meteoritic precum Luna,
sferă cu suflet greu şi inimă de fier,
unde o zi durează cât o lună pe Pământ,
unde nu poţi să spui vreodată
"vine ziua" sau "vine noaptea" - sau "pe diseară" -
căci jumătat' din tine arsă-i pe vecii de Soare,
pe când cealaltă parte-ţi zace-n gheaţă şi-n veşnic întuneric,
fără ca noaptea neagră să-ţi fie luminată de vreo lună...
Sărmană bilă cosmică pustie,
care mereu slăbeşti, făcându-te din ce în ce mai mică,
cum să-ţi opresc slăbirea, căci meteoriţii nu-ţi îngroaşă coaja?
Coboară deocamdată-n visul meu
să plângem împreună de însingurare!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormăntarea dragostei fidele

Am cunoscut în viaţa mea un îngeraş
Cu glas fermecător de clopoţel,
Era zurdalnic ca un fluturaş,
Mă ataşasem foarte mult de el.

Era un îngeraş – mândru fecior,
Avea nişte ochi negri, dar senini,
Cu mersul lui zglobiu de căprior
Privindu-l, puteai dorul să-ţi alini.

Am îndrăgit prea mult acea fiinţă,
Căci inima din piept mi-era răpită.
Zburam cu el de mână cu credinţă
Şi-n suflet eram foarte fericită.

Aveam păr lung, figură mlădioasă...
Noi ne iubeam în doi la nesfârşit,
O dragoste fidelă mai frumoasă
În viaţă încă nu am întâlnit.

Dar tristă e povestea mai departe:
Am înţeles că mă-amăgeşti profund,
Şi negreaţa nopţii astăzi ne desparte
Când te aud aproape însă nu răspund.

Cu lacrimi am săpat tăcuţi mormântul
Şi-am îngropat iubirea ce ne însoţea.
Eu însă mi-am jurat să uit trecutul
Ce fără de dorinţă te-aduce-n viaţa mea.

Cu vocea tristă, plină de durere,
Mai rătăcesc adesea-n amintiri...
Şi nu-i permit la inimă să spere
La existenţa unei noi iubiri.

Lui aş vrea să-i spun prin poezie:
- Îţi mulţumesc de-aceea că exişti,
Chiar de ai plecta şi-acum plâng pustie
Vărsând mii de lacrimi ochii mei cei trişti.

Dar atunci când vei rămâne singurel,
Când nu te va-nsoţi nici o fiinţă,
Voi fi atunci cu tine, Ionel,
Şi-ţi voi răpi cu drag din suferinţă.

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2008)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,
Ci Penelopa şi-a făcut complice
absenţa lui, şi astfel izbuti
cu-aceeaşi mână harnică să strice
tot ce-a urzit, de teamă, peste zi.
De-aceea, nu jigni sub stâlpii porţii
nici para, nici funinginile ei.
N-auzi cum se aruncă singuri sorţii
deasupra ta şi-a falnicilor zei?...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru noi

Ai apărut în viaţa mea o clipă,
nu ţi-a fost teamă şi nici frică
să mă priveşti aşa, în pripă
şi să doreşti să-ţi fiu iubită.

A fost târziu, a fost devreme,
nici nu ştim n-avem bareme,
nu facem calcule sau teoreme,
noi scriem slove în poeme....

De ne-a fost rău ne-a fost şi bine
mă porţi în gând, în amintire,
e lung drumul către tine,
din când în când mor din iubire,

Mii de flăcări mă încălzesc
de câte ori te întâlnesc
şi dulci fiori mă răscolesc,
de câte ori eu te privesc...

De eşti un Zeu, eu sunt o Zee,
ca Prometeu ai furat focul
şi l-ai ascuns în sufletul de fee,
de l-ar găsi măcar norocul...

Iar dacă pleci rămân cu îndoială,
şi fierbe în mine iar o teamă,
îmi lasă în suflet amăreală
dau lacrimi de toamnă - vamă...

... Că se topeşte în mine versul
prin slove triste se răsfiră,
rămâne gol tot universul,
suntem doar noi, chipuri de ceară...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Curată miere, abajur,
din bucle aurii de îngeri,
o vâlvătaie, pot să jur
că s-ar putea, fără atingeri,
dulceaţa ei, uşor să-i fur.

Un galben ochi, enorm venin,
te lasă floarea să-i mai furi,
parfum din ultimul suspin,
că n-ai luat, chiar o să juri,
şi ieşi în lume tot senin.

Şi, uriaş ca o gorilă,
o galbenă gorilă, însă,
rupând uşor a lumii filă,
mereu alta, mereu plânsă,
fără remuşcări ori milă.

Închid ochii, îmi e teamă,
că dispari ca-nchipuirea,
ştiu c-aştepţi mereu la vamă,
iei ori pui cum e menirea
vieţii prinse cantr-o ramă.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palme-vântul

Din privire-ţi cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când îşi taie cale
Cu-o mulţime de sclipiri

Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzeşte
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topeşte

Şi se fac semănături
Şi la ţară şi-n oraş
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaş

În jur totu-i colorat
În galben şi-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu

Nu se văd din magazine
De priveşti iar pe afară
A frunzelor vii mulţime
Ca o floare legendară

S-a topit parcă viaţa
Şi din pomi şi din copaci
Nu-i mai verde astăzi faţa
Clujului — îns-acum taci

Căci a toamnei iar veşminte
Peste tot noi le simţim
Şi ne apasă gându-n minte
De iarnă — ne pregătim 09-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Când te-a adus pe lume
Femeie,-ntâia oară,
A aşezat Pământul
Şi Soarele pe cer,

Vestind parcă anume
Întâia primăvară,
Din clopoţei şi-n trilul
De aripi şi mister;

Cu aur pe cosiţe
S-aduci zorii în casă
Şi bolţilor de stele
Doi ochi, ţi-a dat, de vis,

În sâni ţi-a pus bobiţe
Cu iz de tămâioasă
Şi cămp de viorele
Pe ii din paradis;

Din razele de Lună,
Prin ram de tei în floare,
Ţi-a împletit cuvinte
În vers ca niciodat’

Şi din a Lui fântână,
Căldare cu căldare,
În jurul tău, fierbinte
Iubire-a presărat,

Ca din sămânţa-ţi vie,
Căci asta I-a fost vrerea,
Cum naşte pâine norul
Din spic de el udat,

Ţi-a dat spre bucurie
La fel, să porţi durerea
Izvorului din pântec
De viaţă nesecat;

Tu Evă, Mărioară,
Sau orişicare eşti,
O stea-n Calea Lactee
Sau floare pe răzor,

Ca-n prima primăvară
În veci să ne trăieşti,
Fecioară, tu femeie,
Tu mama tuturor!

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRISTE FLORI

Crezi că am să uit vreodată
Acele clipe care au fost?
Când cu privirea ta curată
Te uitai la chipul meu anost.

Gândul te va căuta mereu
Înconjurând-te cu drag.
Fără tine îmi va fi mai greu
Dar nu voi putea nimic să fac.

Mă voi roti mai monoton
În jurul meu va fi tăcere,
Cu stilul meu, oricum afon
Nu voi simţi nici-o plăcere.

Voi trepida de mii de ori
Când mă voi gândi la tine,
Trandafirii vor fi triste flori
Înconjurându-mă pe mine.

N-am să te uit nicicând
Cât voi mai fi în viaţă,
Voi muri cu tine-n gând
Te voi avea mereu în faţă.

Valea Călugărească Martie 1966

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile vieţii

(Lelianei Rogojinaru)

Valurile vieţii trec în depărtări
Şi cu ochii-n lacrimi, mama-i uneori.
Pe obraji de sticlă, curg mărgăritare
Şi Măicuţei Sfinte, îi cere iertare.

Tânără fecioară, îşi dorea băiat,
Căci femeii-n lume-a suferi i-e dat,
Dar a fost să fie, fiică să se nască,
S-o păstreze-n suflet şi să o iubească.

Chipul ei de zână ţeasă la ferestre
Odă mulţumirii, ie de poveste –
Părul de castană, ochi de diamant,
Voce de izvoare, în păduri de jad.

Mulţumesc măicuţă, te sărut cu drag!
Lacrimi curg şiroaie pe-al iubirii prag...
Oh, Maică Maie, ţie-ţi mulţumesc,
Că am o copilă şi mult o iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!