
Nana poezie diamant
Nana
Om special,
Stea mereu licărind...
Sete de viață cuprind,
Cu brațe de taină, mereu,
Vraja din sufletul tău.
Suflet, lumini fredonând,
Luceafăr, mereu
Strălucind.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre viață, poezii despre poezie, poezii despre lumină sau poezii despre diamante
Citate similare

Nana - poem diamant
Nana -
Om special,
Stea mereu licărind,
Sete de viață cuprind
Cu brațe de taină mereu.
Vrajă în sufletul meu,
Suflet etern fredonând,
Luceafăr mereu
Strălucind.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vă luați adio!
Să nu vă luați adio de la mine!
Cu voi, oriunde, eu voi fii mereu.
Vom colinda pădurile virgine
Sprânceană de lumini și curcubeu.
Vom colinda pădurile virgine
Sprânceană de lumini și curcubeu,
În câmp cu maci, în roiuri de albine,
În taină, într-un zbor de Prometeu...
În câmp cu maci, în roiuri de albine,
În taină, într-un zbor de Prometeu,
Cu voi oriunde eu voi fii mereu...
Să nu vă luați adio de la mine!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre virginitate
- poezii despre sprâncene
- poezii despre păduri
- poezii despre curcubeu
- poezii despre apicultură
- poezii despre albine
- poezii despre Prometeu

Cătălina
Caldă la inimă ești mereu
Ambițioasă mereu și vioaie
TATA mereu te lăuda
Acum ești mai mare decât mine
Leoaică, atentă, protectoare
Iubirea ne iese în cale
Nestemată comoară
Aprinsă mereu în inima mea.
acrostih de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre tată
- poezii despre protejare
- poezii despre lei
- poezii despre laudă
- poezii despre iubire
- poezii despre comori
- poezii despre ambiție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Acrostih pentru Alina-Julia
A i lumina-n suflet încrustată
L acrimă a nopții... Minunată,
I nima îți bate pentru noi.
N opți și vise luminezi în cer,
A lbă stea, altar, abecedar.
J ar ești, strălucind de ireal!
U n album de zâmbete ne ești,
L eya... Poate cartea cu povești,
I ubire, taină, inimă de leu...
A lean, alini de-a pururi plânsul meu.
acrostih de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre plâns, poezii despre noapte sau poezii despre cărți

Fire de nisip
Dulce ca o sărutare peste-ntinsurile lumii
Încă strălucind în gânduri, și-au rămas pe veci străbunii
Au rămas de generații, vântul nu le-a șters izvorul
Nu-i acoperit cu nouri, pentru dânșii, viitorul
Apa mărilor le spală drumurile printre fire
De nisip, uitate-n suflet, neatinse de iubire
Le-au rămas, precum în stâncă, măreția brazilor,
Demnitatea și iubirea dacilor, romanilor...
Străjuiește-n noi și umbra lor s-antins mereu, mereu
Sunt strămoși noștri bravi... Ca ei suntem tu și eu
Viteaz, iute la mânie, sufletist și liniștit
Și-au păstrat integritatea și pământul, și-au iubit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre sărut, poezii despre stânci, poezii despre nisip, poezii despre gânduri sau poezii despre brazi

Copil frumos
Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Ești pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer
Ești pentru mine o comoara
Ești alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viață bucurie
Ești pentru mine cea mai mare bogăție
Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Și cât mi-ar fi in viața de greu
Cu tine în gând înving mereu
Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preț
Și îți voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre îngeri, poezii despre victorie, poezii despre seară sau poezii despre religie

Mihai-Sebastian
poezie dedicată fiului meu
Mir minunilor divine
Inimă de înger, veșnică iubire
Horă de lumină, har divin și pace
Am un prunc de aur
Inocent, prudent
Stea din carul mare
Este ca o floare
Brav și blând, mereu
Aur și lumină,
Sufletului meu.
Taină, dulce taină
Iasomie, mirt
Aur, argint, chilimbar
Nestemata Sebi, puiul meu cu har.
acrostih de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prudență, poezii despre pace sau poezii despre inocență

Mihai- Sebastian - acrostih
(fiului meu)
Mir minunilor divine
Inimă de înger, veșnică iubire
Horă de lumină, har divin și pace
Am un prunc de aur
Inocent, prudent
Stea din carul mare
Este ca o floare
Brav și blând, mereu
Aur și lumină,
Sufletului meu.
Taină, dulce taină
Iasomie, mirt
Aur, argint, chilimbar
Nestemata Sebi, puiul meu cu har.
acrostih de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori

Se-ascunde iubirea
Se-ascunde iubirea în moarte
Și noi nu-nțelegem să fim...
Ne-nvăluie voaluri de șoapte
Și iar din iubire greșim.
Bat clopote-suflet în ceruri...
O boabă de vis gândul meu,
Sunt verb scrijelindu-și în țeluri
Iubirea, mereu și mereu.
O umbră devin pentru mine
Și-n umbre adesea mă pierd,
Colindă pe trepte divine,
Șuvoi de lumini și regret.
Eu sunt și voi fii pentru tine,
Un fluture pur, inocent,
O noapte... În clipe virgine,
Voi arde de dorul ardent.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre greșeli sau poezii despre fluturi
Trăim adesea...
.. trăim adesea dincolo de viață
de noi înșine, de ninsori, de ploi
-de dincolo de ea, tot căutăm o ață
să ne legăm cu dincoace din noi...
schimbați la suflet și schimbați la față
mereu, mereu, mereu ne străduim
să demonstrăm că și aici, în viață
suntem iubiți, chiar dacă nu iubim...
poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre viață, citate de Iurie Osoianu despre iubire, citate de Iurie Osoianu despre suflet, poezii despre schimbare, citate de Iurie Osoianu despre schimbare, poezii despre ploaie, citate de Iurie Osoianu despre ploaie, poezii despre ninsoare sau citate de Iurie Osoianu despre ninsoare

Taci!
Cerul plânge
Tristețea din sufletul meu,
Bătrân Prometeu...
Vântul cântă neliniștea mea,
Nuntirea unui ieri cu un mâine.
Sunt gustul de pâine...
Trupul se risipește în râuri,
Pe geamuri.
Clepsidra își cerne secundele
Iar sufletul, ca o vioară,
Își cântă simfonia amară.
Mereu în contratimp cu visele mele
Se perindă apusuri
În repetatele răsărituri.
Au murit frunze,
Au căzut stele...
Au înflorit câmpii
Și copaci...
Doar eu sunt mereu mai bătrână -
O reumatică beznă
Rănită la gleznă.
Sst! Taci!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre vioară, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre trecut
Cu sufletul ars topesc o ghiață
Ce crește mereu a genune
Făcând cercuri pe-o floare de viață
Ce crede mereu în minune.
catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii sau poezii despre creștere

Mesaj pentru Nicoleta
Sora mea de suflet, "La mulți ani!"
Fericire, liniște și bani!
Împăcare, pace sufletească,
Flavi tot mai mult să te iubească!
Viața e o luptă și ți-e greu,
Dar în rugăciuni te port mereu!
Îngenunchi?! Ridică-te și plângi!
Treci zâmbind peste-ale vieții stânci!
Prin a vieții valuri treci pieptiș!
Plângi când vrei, dar fă-o pe furiș!
Ține-ascunsă lacrima din piept!
Este lucrul cel mai înțelept...
Sunt dușmani oriunde te-ai afla,
Însă tu în seamă nu îi lua!
Fii stejarul vremuri înfruntând!
Eu te voi purta mereu în gând!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre stejari
Definitiv... lipsuri
Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
și-am luptat s-o câștig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viață, e greu...
n-o să vie.
Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
și-am muncit mult o viață,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piață.
Mereu mi-am dorit frumusețea, mereu,
și-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.
Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
și-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.
Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
și-am făcut multe școli,
dar n-am de la tată și mamă tupeu...
n-am idoli.
Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
și-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.
Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
și zile și nopți n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forțat-o.
Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.
De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-și-am recurs la suprema instanță-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanță!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre școală, poezii despre vinovăție, poezii despre talent sau poezii despre sănătate

Dedicație Stelei Popescu
Frunze cad în calea mea,
Cad și suflete deodată,
Astăzi, tu de vei pleca,
Voi rămâne-ndurerată.
Îngenunche trecători -
Plâns de lacrimă târzie,
Frunze-n suflet și în zori,
Zborul lin de păpădie...
Prind pe-al pieptului altar
Visul meu o stea de taină
Și în sufletul de jar
Te păstrez, iubită doamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre frunze sau poezii despre Stela Popescu

Spre dincolo de viață
Aici, în sanctuarul acestei suferințe,
Încarcerat de lacrimi, cu veșnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Și te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.
Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Așa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viață, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.
Te-ai dus, lăsând în urmă și lacrimă și taină,
Mamă și soră, fiică, doamnă și înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viața mea...
Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viață
Și clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenușie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre suferință, poezii despre mamă sau poezii despre iad

Ce suntem
Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.
Și-n cuvânt și în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.
M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălțat mereu mai sus,
Mai fericit.
Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.
Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.
Și m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!
În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre promisiuni sau poezii despre naștere
O taină din sufletul meu
Mereu când te priveam, ca pe un înger te vedeam;
O privire așa de caldă, cum nimeni nu poate să aibă!
Doar o atingere de-a ta, sufletul meu pentru o viata mi-l alina.
Frumos îmi vorbeai, mereu îmi spuneai vorbe dulci, cum numai tu stiai.
Iar când destinul a venit, parcă totul în jurul nostru a luat sfârșit!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit sau poezii despre frumusețe

Cu Nana și despre ea
poezie dedicată poetei Ileana Nana Filip
Tu ai muncit cu spor, iubită doamnă,
Haina de polițist îți face fală.
Poet, epigramist ori scriitor,
Vei izbândi mereu în viitor.
Nu-i drumul lin, sunt mărăcini și jar,
Cuvinte-săbii, vânturi și amar...
Tu, Nană, veșnic, cu armura ta,
Ca pe-un nimic de-acum le vei călca.
Te vor prăda dureri, dar nu vei plânge,
Cu adevăr, tu ura vei străpunge.
Iubirea ta-i un astru fără moarte,
Cu ea, prin ea vei merge mai departe.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre scriitori, poezii despre polițiști sau poezii despre epigrame
Veronica Micle
Poetă neferice, cu-o inimă fierbinte
Și-aprinsă de-un Luceafăr privindu-l la zenit,
Sclipiri de diamante îți ard în ochi și-n minte,
Eternă muză tristă cu suflet răscolit,
Amestec de Veneră și de Madone sacre
Ți-a fost succintă viață de miere și de-amar
Slăvită de-al tău Zeu, blamată-n voci de soacre
De cei ce-mproșcă bârfe, fără-al iubirii har,
Tu, Veronică blondă, cu ochi de ametiste,
Cu plete de vestală și bucle strălucind,
Regină-a Poeziei din slove dulci și triste,
Privim cu drag la tine și lacrimi ne cuprind,
Căci n-ai avut putere ca să reziști pierzării
Și tragediei vieții ce te-a lovit din greu,
Când Zeul și-a luat zborul, la marginea răbdării,
Tu ai decis în grabă să fii cu el mereu...
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre tragedie, poezii despre soacre sau poezii despre păr blond