Întrebări fără răspunsuri

sunt mii de întrebări fără răspunsuri
de ce se-ntâmplă-n lume atâtea tragedii?
de ce se ruinează vieţi cu neajunsuri?
spitalele-s bolnave, de ce nu sunt remedii?

de ce mor suferinzii în singurătate?
de ce ne pleacă medicii în tări străine?
e trist şi Dumnezeu într-o eternitate
înconjurată de deşert şi de ruine.

neamul îmbătrâneşte inundat de probleme
de ce sunt guvernanţii aşa incompetenţi?
conştiinţa nimicului atrage blesteme
şi ţara se umple cu delicvenţi.

de ce oamenii îndură amar şi anateme?
de ce nu-s precum îngerii-n iubire consecvenţi?

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt întrebări

Eu sunt atâtea întrebări
Ce izvorăsc, ce mă întreabă,
Cu tot atâtea permutări,
Cu tot atâtea, nu se leagă.

Sunt semnul "cât" pus la sfârşit,
Pus peste genele tăcute,
Sunt aşteptarea de pe chip
O întrebare, şi-alte multe.

Sunt întrebarea unei nopţi
Şi întrebarea unor frunze,
Sunt zămislirea ce o porţi
La tine-n suflet, lângă suflet.

Sunt întrebarea cea mai grea
Şi întrebarea unei zile,
Când bat din pleoape spun ceva,
Sunt întrebări fără de sunet.

Eu sunt atâtea întrebări
Fără răspunsuri memorate
Şi nu am timp până în zori
Să pun un "cât", un cât la toate.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperările lui Dumnezeu

sunt blesteme în lume ca nişte limbi de foc
care pârjolesc vise, speranţe, iubiri
senzaţie halucinantă în tenebrosul joc
al morţii fără milă pusă pe cotropiri.

sunt tragedii şi drame aproape de noi
teroarea încolţeşte ca scaieţii în câmp
moartea pune bombe duce propriul război
zdrenţe de fericire -s suspendate în timp.

când demonii respiră se pornesc tornade
ridică în neant tot ce-ntâlnesc în cale
mi-e teamă tot mai des că raiul decade
prea plin de orgii de tenebre letale.

prozeliţii morţii fac cu viaţa rocade
aruncâdu-i splendoarea în sfere infernale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia iubirii

fără iubire nimeni nu poate trăi
ea face din viaţă un sublim spectacol
ea este precum steaua din zori de zi
lumina-ncununată cu timpi de miracol.

fără iubire doar disperarea creşte
ca un deşert cu relief vitreg rigid
nimic din romantism nu mă opreşte
să cred că Dumnezeu are suflet candid.

fără iubire viaţa ar fi iad imens
florile nu ar putea să înflorească
n-ar mai fi prunci ci doar un dor imens
natalitatea-n lume nu ar putea să crească.

fără iubire cerul ar fi un întuneric dens
şi Dumnezeu n-ar vrea să ne mai preţuiască.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii
teroarea creşte lasă în urmă coşmar
sunt încălcate toate legile firii.

timpul se răscoală în luna lui brumar
da peste cap resursele iubirii
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

navigatorii se îneacă fără salvamar
e plină de obstacole calea izbăvirii
vreau o nouă rută pavată de drumar
cu dale pătrate din miezul gândirii.

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea copiii sunt povară
Şi sunt ucişi 'nainte de-a se naşte...
În ţara mea ne închinăm de paşte
Însă Iisus e răstignit afară.

În ţara mea e-atât de multă jale
Iar cântecele sunt tot mai puţine,
Sunt penitenciare arhipline
Şi sunt biserici pe treisferturi goale.

În ţara mea surâsu-i floare rară
Iar rânjetul se-ntinde ca o lavă,
De-atât amar, ni-e inima bolnavă
Şi aşteptăm de mult o primăvară

Ce a uitat să ne mai calce pragul,
Să ne-nflorească viaţa cu speranţe,
Suntem bogaţi în datorii, restanţe
Şi deznădejdii arborat-am steagul.

Bătrânii mor uitaţi în reci azile,
Copiii se împart în tribunale,
Focare de infecţi-s în spitale
Iar cei săraci sunt condamnaţi cu zile.

În ţara mea e tristă ciocârlia,
Cireşii dau pe floare TVA,
Vampiri politici, sug din ţara mea
Comorile şi-nstrăinează glia.

Dar vai! (O ştiu stejarii şi feriga)
Amar va fi de voi, fanarioţi
Când ne-om unii ca unul singur, toţi,
Şi o să explodeze mămăliga!

Veţi încerca zadarnic, precum struţii
Să vă ascundeţi capul în nisip
Dar să scăpaţi nu va fi fel şi chip,
Plăti-veţi, zâmbăreţii, chiorii, muţii....

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici oamenii buni nu sunt consecvenţi în bine; de ce-ar fi cei răi consecvenţi în rău?

Wilkie Collins în Femeia în alb
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temelia groazei

mintea se tulbură când pumnul e o armă
femeia chinuită nu-i doar un clişeu
violenţa conjugală blestemată karmă
acolo unde oamenii nu-l au pe Dumnezeu.

cerul se înnegreşte cînd pământul geme
de atâtea suplicii ce vibrează în el
trai tulburător plin cu anateme
cu închisori severe pentru cel rebel.

vreau să fie pace între unu şi doi
armonii de vise să domnească-n lume
unde e iubire nu e loc de război
respectul de semeni să aibă renume.

în Carpaţi să răsune doine de oboi
nimeni să nu simtă a vieţii cutume.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet
sunt precum scaieţii în câmp pustiit
emoţii ce s-au stins la baza unui sunet
care se vor un cântec sub cald asfinţit.

soarele e singur într-un deşert arid
cu oaze de iubire rare şi mititele
clepsidră răsturnată în grotescul vid
veacul care geme sub ruine de castele.

amintiri care bântuie ca fantomele noaptea
fug, se-ascund de lumina suavă stelară
în jocurile vieţii e prezentă şi moartea
fulgerând fericirea imaginea-i clară.

pe valea suspinelor speranţe trec puntea
spre visul ce se-armonizează cu steaua polară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fericirii

cu o iubire sfântă sunt îngemănată
destinul meu e consfinţit de Dumnezeu
să fiu poet romantic sunt predestinată
deseori îmi pare că am aripi de zeu.

de părinţii mei am fost încreştinată
şi învăţată să trec peste ce-i greu
cu o iubire sfântă sunt îngemănată
destinul meu e consfinţit de Dumnezeu.

nu cred că viaţa mea e subminată
de vre-un demon. azi ştiu cine sunt eu
trăiesc în armonie cu lumea minunată
cu romantism mirabil voi vieţui mereu.

cu o iubire sfântă sunt îngemănată
destinul meu e consfinţit de Dumnezeu.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o vreme existau întrebări pentru care nu se găseau răspunsuri. Astăzi, în epoca computerelor, sunt multe răspunsuri pentru care încă nu ne-am gândit la întrebări.

citat din Peter Ustinov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele dezgust

creşte în toată ţara scârba de zei
indiferenţa lor mă roade la stomac
modifică legi cu un absurd temei
codrul de nevoi suferă buimac.

spitalele-s bolnave pline de infecţii
căile ferate lasă mult de dorit
apele-s murdare pline de dejecţii
gropile din drumuri au îmbătrânit.

sărăcia s-a extins în toată ţara
Carpaţii suspină atinşi de ecou
zadarnic se frământă primăvara
cum să-i dea neamului un suflu nou.

marele dezgust revolte produce
parcă poporul este răstignit pe cruce.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de lume

goale sunt sufletele crescute în umbră
cu izul noroios, pătat prea îmbâcsit
reţeaua de lumina tremură tare sumbră
la marginea zilei amarul e ticsit.

sunt sărmani la care viaţa e povară
târâş prin neajunsuri şi tristeţe
sunt oameni care dorm pe cartoane afară
care-au uitat ce-nseamnă visele măreţe.

o lume subterană lărgeşte infernul
unde nu e cântec, fericire sangvină
spasmul timpului afectează sternul
inimii care-a pierdut iubirea divină.

mă rog la Cristos preabunul, eternul
la margine de lume glorios să revină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt liric

freamătul stelelor îl regăsesc şi eu
lumina cuvântului o răspândesc în lume
alături de îngeri de bunul Dumnezeu
lucrărilor mele le-am găsit nume.

mă rotesc că planeta ajutată de magmă
după Soare, după Lună, după iubire
în baie de raze ard blesteme şi stigmă
în braţele pământului primesc împlinire.

poezia mea răsună-n primenite văi
e însămânţată pe câmpii de doine
lumea s-o culeagă pe multiple căi
fără ascunzişuri fără negre taine.

ard precum o torţă cu flăcări şi văpăi
forţa mea divină mă poartă spre mâine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care fug de singurătate, fug de şansa care li se oferă pentru a găsi răspunsul la întrebările: cine sunt? ce caut? unde trebuie să ajung? ce mă face cu adevărat fericit? Vorbind la superlativ despre propriile sentimente sau folosind diverse trucuri care le scot în evidenţă aspectul fizic, ei vor să-i atragă pe alţii care să le ofere răspunsul la aceste întrebări. Puţini sunt cei care au găsit cele mai importante răspunsuri în singurătate, iar mai apoi au atras, ca nişte magneţi, prin frumuseţea lor interioară, oameni de aceeaşi valoare.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!